În ultimii ani, mai ales de când am intrat în aşa-zisa “familie europeană”, în fiecare an pe 9 mai, cei mai mulţi români pe care-i întrebi dacă ştiu ce serbează în această zi (şi printre tineri, cu atât mai mult), spun că serbează “ziua Europei” şi atât! Rar mai îşi aduce aminte cineva, ce reprezintă de fapt ziua de 9 mai pentru România! Mă întreb, dacă vreun american, de exemplu, nu ştie ce reprezintă data de 4 iulie pentru naţiunea sa! Iar mass media îşi face din plin “datoria” de a şterge din memoria colectivă a poporului român, semnificaţia fundamentală a zilei de 9 mai. Să fie o întâmplare? Sunt convins ca nu!
9 mai este Ziua Independenţei României. PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Astfel Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași.
A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială și de sânge a înaintașilor noștri, astfel că pentru echiparea și întreținerea armatei române s-au adunat din donațiile poporului suma de 1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele achiziționate. De asemenea poporul a oferit pentru nevoile armatei române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte și încălţăminte; 10.967 feșe; 6.724 vite, oi cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649 hectolitri de cereale și fasole și multe altele. Întreaga valoare a donațiilor primite de autoritățile române însumează suma de 9.247.000 lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de muncă pentru transporturi și 53.676 zile lucrătoare în construcții.
Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mulți de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă niciunei puteri străine. Iar noi, cei de astăzi, obidienți puterilor apusene, îi uităm, ca să plăcem celor care ne asupresc! Halal neam românesc! Un popor care îşi uită istoria, nu merită să existe.
Doar o regândire fundamentală a întregului model al Uniunii Europene poate readuce bogăţia pe Continent, scrie preşedintele ceh Václav Klaus într-un editorial publicat de “The Telegraph”. Timp de mulţi ani, Europa nu a acordat suficientă atenţie evenimentelor de pe Continent sau nu a îndrăznit să le privească în mod critic. Abia acum doi ani, o dată cu începutul crizei datoriilor eurozonei unii au început să privească mai îndeaproape problemele.
Dar cei mai mulţi tot nu doresc să vadă că acesta a fost doar vârful unui aisberg mult mai mare. Împreună cu politicienii şi economiştii, aceşti oameni au considerat că până şi criza din 2008-2009 a fost un fenomen global şi că Europa pur şi simplu l-a importat, deşi era evident că era o criză nord-americană şi europeană. Problemele de durată din Europa au fost mult subestimate: de aceea trebuie arătate dintr-o perspectivă istorică.
Integrarea europeană s-a bazat pe o idee raţională de a liberaliza Europa, de a o deschide şi de a extinde comerţul construind o piaţă comună şi un spaţiu economic larg interconectat. Această liberalizare a caracterizat mai mult sau mai puţin primele decenii ale procesului de integrare europeană. Şi a adus rezultate bune, mai ales în comparaţie cu anii 30.
Dar vremurile actuale sunt diferite, pentru că integrarea europeană s-a dus spre altceva. Liberalizarea a fost înlocuită de un transfer masiv al competenţelor de la statele membre către “centrul de comandă” al Uniunii Europene, din Bruxelles; de o înlocuire radicală a caracterului interguvernamental cu supranaţionalismul; de o slăbire atent orchestrată a “cărămizilor” integrării europene – ţările individuale; de o centralizare pe scară largă, reglementări împotriva pieţei, standardizare şi armonizare a întregului continent.
Preluare: Revista “România Mare“. Conf. univ. dr. G.D. Iscru
Într-un material anterior – „A sunat ceasul? Uniunea Europeană – Marea Amăgire“ – am arătat cum avertismentul dat în 2003, într-o carte ştiinţifică, semnată de doi autori englezi, avînd la bază o analiză profesionistă şi responsabilă, prin care se prefigura eşuarea acestei „mari amăgiri”, comparabilă doar cu „visele de autoamăgire ale comunismului” (op. cit., p. 314), s-a adeverit. În studiul amintit reiteram şi soluţia corectă de ieşire din situaţia explozivă în care UE se află azi: revenirea la o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente – dar cu adevărat independente, iar nu obediente „Centrelor de Putere” (cum se autointitulează azi noile imperii) –, State suverane care pot angaja între ele relaţii complexe – Tratate, Convenţii –, reciproc avantajoase, astfel putînd să răspundă, prompt şi eficient, exigenţelor şi provocărilor actuale şi viitoare. Avertismentul dat în 2003 s-a adeverit după numai 8 ani!
După mai multe întruniri, precipitate, la nivelul „cel mai înalt”, determinate de pericolul „exploziei” iminente, favorizată de megacriza provocată de „superelitele” care-şi arogă dreptul de a conduce şi, mai mult, de a domina lumea, tocmai cu scopul de a grăbi „globalizarea”, liderii UE au lansat, de fapt, au relansat, poate la o „sugestie” mai înaltă, soluţia „Statelor Unite ale Europei”. Comandantul nostru de „navă” a preluat, imediat şi cu convingere (?), soluţia, aducîndu-i chiar şi un minielogiu.
Pentru cei neavizaţi, care ştiu prea puţină istorie, iar ştiinţei politice nu i-au putut desluşi încă definiţia, obiectul – soluţia liderilor UE pare credibilă. Unii lideri naţionali vremelnici, cu siguranţă nemulţumiţi de vasalitatea sub care şi-au împins Statele naţionale prin „aderare” şi le-au angajat în perspectiva „integrării” – în fapt aceste eufemisme nu sînt altceva decît etapele constituirii „Imperiului global”! –, au putut gîndi că, iată, „umaniştii” din anturajul „Marelui Arhitect”, prin acea soluţie, relansată, au în vedere, cu adevărat, o Europă a naţiunilor suverane şi a Statelor naţionale independente şi, ca atare, s-ar putea conforma şi ei.
Romania si-a reiterat intentia de a adopta euro peste trei ani, cu toate ca restul statelor UE care nu au trecut la moneda unica nici nu vor sa auda de intrarea in zona euro. Conform “Programului de convergenta 2012″, aprobat saptamana aceasta de Guvernul Romaniei printr-un memorandum, Romania va adopta euro in 2015. Alte prevederi se refera la reducerea deficitului structural sub 0,7% din Produsul Intern Brut (PIB) pana in 2014 si intrarea in Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM) II, in perioada 2013-2014.
“Principalul obiectiv este reducerea deficitului structural sub 0,7% din PIB pana in 2014. In acest fel, se poate ilustra capacitatea Romaniei de a se incadra incepand din anul 2013 in obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta, in cadrul Uniunii Economice si Monetare. Se incearca atenuarea ciclicitatii economiei, reducerea presiunilor inflationiste si limitarea deficitelor externe. De asemenea, se mentine angajamentul de adoptare a monedei euro in 2015 prin intrarea in mecanismul ERM II in 2013-2014“, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.
Romania pare a fi singura tara UE din afara zonei euro care sa vrea sa mai adere, state precum Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia spunand sub o forma sau alta ca nu se grabesc sa faca acest lucru pana cand nu va fi rezolvata criza datoriilor europene. Mai mult, statele slabe din zona euro, cum ar fi Grecia, au ajuns sa vada apartenenta la uniune ca pe o povara.
Într-un interviu acordat postului de televiziune France24, preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a criticat dur şi tratatul fiscal propus de Franţa şi Germania, care ar oferi instituţiilor europene un control mai strâns asupra bugetelor statelor membre şi a caracterizat moneda unică europeană drept “un dezastru”. “Proiectul euro este un dezastru! Sper ca până şi francezii să fie conştienţi de faptul că euro este un dezastru. Multe ţări ştiu deja acest lucru. A fost un proiect greşit. Vrem să putem participa la construirea spaţiului european, dar eu vreau să avem şi libertatea de a spune că anumite elemente ale construcţiei sunt greşite”, şi-a exprimat punctul de vedere Vaclav Klaus.
Preşedintele ceh a mai spus că nu există nicio dezbatere privind intrarea Republicii Cehe în zona euro şi nici un program stabilit în acest sens, relatează Prague Daily Mirror. Cehia a urmat exemplul Regatului Unit şi a refuzat să semneze tratatul fiscal propus la începutul acestui an. Klaus a declarat că ratificarea tratatului redactat după negocieri intense la nivel european ar fi transferat controlul bugetului ţării sale către autorităţile de la Bruxelles. “Ideea transferului responsabilităţii de la ţările individuale undeva la Bruxelles, către tehnocraţi, birocraţi, să nu putem decide asupra bugetului propriei ţări este inacceptabilă pentru noi”, a spus Klaus.
Vaclav Klaus a criticat şi ideea de liberă circulaţie în zona Schengen, motivând că acest lucru a dus la sporirea numărului imigranţilor ilegali care au ajuns pe teritoriul Uniunii Europene în ultimii ani. Liderul ceh este cunoscut pentru euro-scepticismul său. Vaclav Klaus s-a numărat printre liderii europeni care au amânat în repetate rânduri ratificarea Tratatului de la Lisabona, pe care l-a semnat în final la sfârşitul anului 2009.
Situaţia economică din zona euro s-a înrăutăţit în luna martie dincolo de previziunile celor mai pesimişti analişti, din cauza unei scăderi puternice a activităţii din industria manufacturieră din Germania şi Franţa, potrivit unor sondaje în mediul de afaceri. Sondajele PMI au evaluat performanţele a mii de companii din fiecare dintre cele două ţări în luna martie, iar rezultatele zdrobesc practic orice speranţă că zona euro va mai reuşi să evite recesiunea. Cifrele arată că activitatea economică din Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, începe să scadă, iar numărul locurilor de muncă din zona euro afişează cea mai abruptă rată de reducere din ultimii doi ani.
“Pare a fi un an foarte prost, dacă lucrurile vor continua astfel. Am avut o uşoară revenire la începutul anului, când am sperat că economia va prinde avânt, dar se pare că a obosit”, comentează Chris Williamson, economisul şef al Markit, compania care a efectuat sondajele. El notează că rezultatele sondajelor reflectă o contracţie economică de aproximativ 0,1% în zona euro în primul trimestru, după scăderea de 0,3% din ultimele trei luni ale anului trecut. Astfel, blocul monetar ar fi deja în recesiune tehnică. Media estimărilor economiştilor contactaţi de Reuters indică o contracţie economică de 0,3% în zona euro în acest an, similară cu cifra înaintată în februarie de Comisia Europeană.
În timp ce premierul român se milogeşte ipocrit la mai marii UE în legătură cu “ascensiunea extremismului de dreapta”, cerând condamnarea unui partid eurosceptic olandez iar preşedintele Băsescu, plin de slugărnicie, cere de câte ori are ocazia înfiinţarea “Statelor Unite ale Europei”, primul ministru al Ungariei, Viktor Orban, atacă dur UE, comparând-o cu fosta URSS. Despre Comisia Europeană, Victor Orban afirmase anterior, pe bună dreptate dealtfel, că “nu are legitimitate democratică“.
Jose Manuel Barroso, preşedintele CE a replicat, afirmând că “cei care compară Uniunea Europeană cu URSS arată o absenţă totală de înţelegere a ceea ce este democraţia”. Aceeaşi comparaţie a UE cu fostul imperiu sovietic a făcut-o şi lidera Frontului Naţional şi candidată la funcţia de preşedinte al Franţei, Marine Le Pen, într-un interviu acordat pentru cotidianul Adevărul.
Joi, la Budapesta, cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni şi în faţa a 250.000 de persoane, Orban a mai apărat în discursul său suveranitatea naţională a Ungariei şi i-a criticat pe birocraţii europeni. “Nu vom fi o colonie”, a declarat acesta şi a spus că “ungurii nu se vor supune niciodată dictatelor străine”. El a amintit deasemenea revolta anticomunistă din 1956, înăbuşită de tancurile sovietice. Relaţiile dintre Ungaria şi liderii de la Bruxelles s-au deteriorat şi după ce, în urmă cu câteva zile, UE a votat îngheţarea a 495 de milioane de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei, fapt fără precedent.
Intr-un interviu acordat ziarului Adevarul, presidinta Frontului National din Franta, Marine Le Pen, candidata la functia de presedinte, vine cu propuneri concrete pentru iesirea tarii sale din criza. Pe scurt, aceste propuneri pot fi descrise astfel: enunţarea la euro şi la Uniunea Europeană, pe care o numeşte, cu convingere, „Uniunea Sovietică Europeană”. Marine Le Pen considera ca extinderile succesive ale UE, inclusiv cea care a adus România în UE, au fost nişte greşeli si promite, in cazul ca va fi aleasa, că va desface deciziile tehnocraţilor de la Bruxelles care au preluat libertatea şi specificitatea popoarelor europene.
In cele ce urmeaza, va prezentam interviul realizat de ziarul Adevarul, doamnei Marine Le Pen.
A.: Dacă veţi fi aleasă, plănuiţi ieşirea Franţei din zona euro şi din Europa?
M.L.P. Consider că trebuie să ieşim toţi, toate statele din euro. Cred că la un moment dat trebuie să ne privim toţi în ochi şi să încetăm să ne spunem minciuni şi să recunoaştem: experimentul euro a eşuat. Am dus continentul către faliment în doar 15 ani. Euro a fost un mijloc de a ne forţa mâna pentru a pune pe picioare ceea ce eu numesc Uniunea Sovietică Europeană. O Uniune care se impune popoarelor contra voinţei lor. Scopul ei este să ne ia toată substanţa suveranităţii. Eu spun de luni în şir că euro nu va rezista şi mi s-a zis că sunt nebună, incompetentă, inconştientă. Şi totuşi, totul se desfăşoară exact cum am previzionat. Şi dacă tot suntem aici, vă pot anunţa că ei vor arunca Grecia din zona euro, cu toată drama pe care o presupune ieşirea din euro fără o pregătire. Cred că singura modalitate de a ne salva economiile, de a ieşi din acest costum prea mic pentru unii şi prea mare pentru alţii, e să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să pregătim întoarcerea la monedele naţionale, prin intermediul deprecierii iniţiale a euro. Pentru că asta ne dinamitează competitivitatea, euro e prea puternic. Fie că e vorba de Italia, Spania sau Portugalia, Irlanda, Franţa, se poate observa că această monedă e supraevaluată cu procente între 25 şi 40%.
Va prezentam in cele ce urmeaza, cateva fragmente din cartea “O nouă introducere în epoca modernă. Cu privire special la istoria naţională”, Ed. Proema, Baia Mare, 2010. scrisă de Conf. univ. dr. G.D.Iscru.
Motto:
„Naţiunea adevărată – noi o iubim a a cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns, prin suferinţele seculare, până în zilele noastre”.
„Dispoziţiile ce ating viaţa juridică şi economică a naţiei trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naţionalităţii şi a ţării”.
„Voim Statul naţional, nu Statul cosmopolit, nu America dunăreană. Voim ca stejarul stejari să producă, nu meri pădureţi”.
(Mihai Eminescu)
„UNIUNEA EUROPEANĂ – MAREA AMĂGIRE” – aşa se intitulează o carte a doi autori englezi, apărută în Occident în urmă cu numai 8 ani (2003). Cartea a fost şi a rămas cea mai serioasă şi mai responsabilă analiză a istoriei secrete a „proiectului european” la care s-a lucrat discret dar mai ales secret, timp de 3 decenii, precum şi a construcţiei politice europene edificată pe baza lui, cu „paşi mărunţi”, după cel de-al doilea război mondial. Conţinutul cărţii, expus cu metodă, erudiţie i bună credinţă, este excelent sintetizat în titlul ei, iar prima copertă (ed. Antet) îl întrege te într-un mod semnificativ. Acest elaborat tiinţific a fost i a rămas cel mai elocvent semnal de alarmă pentru amăgiţii de până atunci dar şi pentru viitorii eventual candidaţi la „marea amăgire”, autorii având buna intenţie de a-i trezi la realitate şi pe unii şi pe alţii.
Nu ştim care a fost ecoul acestei cărţi în Occident, dar la noi, după revoluţia furată din decembrie 1989 s-a aruncat asupra ei vălul tăcerii aproape totale. Fiindcă avertismentul nu convenea nici autointitulatei „clase politice” ieşită din „marea năpârlire”, nici „baronilor” din partidele politice, încrâncenaţi într-o bătălie permanentă pentru Putere, nici parlamentelor intrate în „hora” celor propulsaţi la guvernare – şi toţi se aflau sub indicaţiile şi „monitorizarea” „parteneriatelor strategice” contractate între timp. Iar ţara, sub regimurile care s-au succedat după principiul: „pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi …”, intrase sub devastatoarea „doctrină a şocului”, într-o „eră” a „capitalismului dezastrelor”.
