Adrian Papahagi -Articol aparut in ziarul Averea (14-11-2005)
Nota: Autorii acestui blog nu impartasesc toate opiniile din acest articol, insa sunt intru totul de acord cu critica facuta de autor, Uniunii Europene.
CEL MAI MULT dintre toate tampeniile pe care le aud zilnic ma enerveaza sintagma „integrarea europeana“. Pai pana acum unde-am fost, in Asia, in Africa, pe luna? Nu tot in Europa am fost? In ce ma priveste, m-am nascut european pana in varful degetelor. In familia mea se scrie in franceza de peste un secol, s-au scris teze de doctorat in franceza, germana si italiana. De cand ma stiu, am vorbit mai multe limbi europene, am citit in mai multe limbi europene. Toti romanii cultivati vorbesc bine cateva limbi: nu euroesperanto- ul „implementarii suportului auditului monitorizat“, ci franceza eleganta a intelectualitatii pariziene, engleza manierista care a supravietuit din epoca victoriana, germana rafinata provenita din frecventarea filozofiei cu F mare. Taranii nostri care se duc duminica de duminica la biserica sunt mai europeni decat locuitorii din Seine-Saint- Denis. Romania e europeana prin geografie, prin rasa, prin credinta. Acestea trei sunt cele mai importante. Dar pentru Uniunea Sovietica Europeana ele nu au nici o valoare, asa cum nu aveau pentru URSS. Vedeti bine ca UE nu se incurca in geografie, purtand tratative cu Turcia, ai carei principali vecini sunt Iranul, Irakul si Siria, tari cu o profunda vocatie europeana de la Darius incoace… Sunt convins ca UE, daca va mai exista in 2050, va accepta si Marocul, Tunisia si Algeria, Libanul si – daca o va dori – Israelul! Cat despre „continentul alb“, azi e interzis de o politie a gandirii mai puternica decat KGB-ul chiar si sa gandesti ca Europa ar fi populata de albi. Indrazneste sa te arati pentru o clipa sceptic cu privire la efectul nefast al importului iresponsabil de populatie africana si orientala in tarile occidentale si vei deveni pe loc nefrecventabil, rasist, „fascist“. Degeaba arde Franta de peste doua saptamani si politia nu reuseste sa puna capat violentelor, discursul pe care il auziti pe televiziunile franceze este indreptat impotriva „inegalitatilor sociale“ si a „discriminarii rasiale“. Degeaba au sarit in aer metrourile din Madrid, Londra si Paris, UE nu a tras invataminte. E poate prea tarziu. In fine, crestinismul, care a facut Europa, care a unit Scandinavia cu Sicilia si Irlanda cu Rusia inca din evul mediu, crestinismul care a inventat orasele, scolile, culturile europene – crestinismul, identitatea prima a Europei, astazi este aruncat la cos ca un balast istoric. Avortata constitutie europeana facea tabula rasa din credinta a cateva sute de milioane de europeni catolici, protestanti sau ortodocsi pentru care crestinismul nu e doar o superstitie inavuabila de budoar, ci coloana vertebrala a identitatii lor. In ce valori crede atunci Uniunea Europeana in care dorim sa ne integram, pe care o luam drept singura si autentica Europa („beware of imitations“)? De rasa (cuvant interzis azi), geografie (notiune vaga si interpretabila) si credinta (reflex babesc) vedem ca nu se sinchiseste.
Pe ce se bazeaza atunci?
Pe „democratie“ si „drepturile omului“ ni se va raspunde. Lucruri foarte bune, cine poate sa o nege? Putin importa ca aceasta democratie condamna totalitarismul nazist, dar menajeaza comunismul; putin conteaza ca in virtutea democratiei, partidul lui Le Pen, care obtine la fiecare alegere 10% din voturi, nu e reprezentat in Parlamentul francez; ca Berlusconi e pus la zid si Joschka Fischer e cel mai popular politician german; ca Austria in care Haider a luat nepermis de multe voturi era „monitorizata“ ca o dictatura africana, in timp ce la Paris si Roma comunistii sunt periodic cooptati in guverne. Putin importa ca democratia se opreste la portile cancelariilor Bruxelles-ului, devenit ingrijorator de pronuntat o capitala federala. Cine i-a ales pe comisarii europeni? Ce reprezinta ei? Controleaza popoarele Europei politica acestei comisii? Ne informeaza presa despre fiecare miscare a ei, asa cum urmareste fiecare gest al guvernelor nationale? Nici vorba. Pentru politica romaneasca, macinata de coruptie, intransigenta politburoului bruxelez si a diversilor nomenclaturisti care ne dicteaza legile poate fi in acest moment un colac de salvare. Dar cand Romania va avea mijloacele si va dori sa-si faca propria politica in materie de imigratie, inflatie, valuta, deficit, munca, agricultura, va putea ea sa mai decida? Vom putea sa ne mai guvernam „prin noi insine“, cum incearca acum curajosul, dar hulitul Tariceanu?
Orice s-ar spune, Romania, asa amarata cum este ea, a gerat bine in ultima vreme inundatiile si inceputul de gripa aviara. Aduceti-va aminte de dezastrul de la New Orleans. Amintiti-va cata vreme a ocultat Anglia adevaratele dimensiuni ale bolii vacii nebune, din interese financiare. Amintiti-va de scandalul sangelui contaminat cu HIV din Franta. De asemenea, Romania a stiut sa gereze tensiunile interetnice din Ardeal, care nu au degenerat niciodata in terorism sau in persecutii politico-politienesti ca in Corsica, Tara Bascilor sau Irlanda de Nord. In fine, drepturile omului sunt marea achizitie a Europei postnaziste si postcoloniale. Dar si ele functioneaza selectiv.
Cand e vorba sa condamne comunismul, Europa se eschiveaza. A inchis ochii asupra situatiei Estului timp de patruzeci de ani, asa cum inchide azi ochii asupra regimului din China, pentru a face afaceri cu superputerea emergenta.
La fel in Azerbaidjan, la fel in Libia: dictaturi abjecte, dar daca fac comert, inchidem ochii. In numele drepturilor omului, ceea ce pana de curand era inimaginabil – casatorii homosexuale cu drept de adoptie – devine vazand cu ochii „acquis comunitar“. In numele drepturilor omului, se interzice portul crucii, al ciadorului sau al kippei in institutiile publice, dar elevii au voie sa vina la scoala despuiati, latosi, gauriti in buze, cu T-shirturi purtand inscriptii obscene.
In numele drepturilor omului, justitia europeana incarcereaza intreprinzatori faliti si lasa liberi criminali in serie ca Ducroux, corupatori de minore ca guru Bivolaru sau teroristi ca Cesare Battisti. Europa este patria si destinul nostru, Europa suntem noi, romanii, maghiarii, francezii, suedezii. Comunitatea europeana ca alianta economica si politica intre state suverane care vor sa evite razboiul si sa contribuie la prosperitatea comuna este o constructie admirabila. Cincizeci de ani mai tarziu, dotata cu birocratie, nomenclatura si o ideologie stangista depasita de istorie, Uniunea Europeana incepe sa semene tot mai mult cu URSS. Un dinozaur ineficient, ca Imperiul K&K, URSS, ONU sau alte structuri supranationale. Statul-natiune nu si-a spus, cred, ultimul cuvant.
30/1/2006
(Autoarea: Mariana Bell) Sursa: ro.altermedia.info
Care este esenta Constitutiei si de ce suscita atatea pasiuni?
CE nu are nimic de spus despre economie. Nu este un act de filosofie economica. Nu contine viziuni economice. In schimb, este o capodopera a limbii de lemn si ambiguitatii (incepe, evident, cu un preambul lung si idealist) si va avea, daca va fi adoptata, efecte profunde, in special pentru noile tari membre ale Uniunii sau pentru cele in curs de aderare.
Pentru inceput, sa mentionam ca acest document descrie o lume care…nu exista (ca in celebra butada morometiana)! Textul evita sa aduca discutia, de pilda, despre declinul economiilor occidentale, ori despre faptul ca sistemele de asigurari sociale si sanatate sunt depasite si datatoare de atatea batai de cap in multe tari membre. Ni se zugraveste o lume paradisiaca guvernata de “drepturi inalienabile”, “legi inviolabile”, “dreptate sociala”, “incluziune sociala” si “solidaritate”, ignorindu-se faptul ca realitatea europeana este impotmolita in stagnare, recesiune, somaj, deficit financiar, ca forta de munca este din ce in ce mai disproportionata fata de populatia inactiva si ca numarul asistatilor este intr-o crestere sustinuta si generalizata!
Aceasta lume mirifica reprezinta doar o varianta mai sofisticata si nereligioasa (Doamne fereste de vreo aluzie la divinitate!) a tractului “Turnul de Veghe” distribuit de martorii lui Iehova, unde familii tinere, zambind cu gura la urechi, cultiva zarzavat in timp ce imprejurul lor zburda impreuna lei si vitei, infratiti.
Constitutia europeana nu are limite explicite. Si asta pentru simplul motiv ca nu se concep limite! Conducerea, guvernarea sunt providentiale; conducatorii creaza tot ce este de creat si isi asuma acoperirea tuturor necesitatilor “supusilor”. UE este, deci, un soi de Iehova, atotputernic si infinit, totul si toate fiind rezultatul competentei si interventiilor guvernarii.
Toata aceasta retorica bombastica suna bizar pentru multi. Vecinii “insulari” ridica din umeri (in Anglia acest tip de discurs nu s-a practicat niciodata) si spun ca e doar o chestie de stil al “continentalilor”; dar cat de satisfacatoare este pentru “continentali” o explicatie atat de simplista, avand in vedere importanta acestei legi si efectele sale?
CE este buzduganul vestitor al zmeului; ea descrie un proiect faraonic, cel care il pune in aplicare fiind nimeni altul decat elita, clasa conducatoare. Ar fi de ajuns atat ca sa ne sperie – noi romanii stim mai bine ca oricine ce inseamna faraonismul in politica. Niciodata clasa politica nu a cautat sa acapareze jurisdictia asupra unor mase atat de mari de oameni, asupra atator natiuni, pretinzand ca o face “cu legitimitate democratica”.
Si, ca orice faraon care se respecta, elita UE este tot mai departata de realitate si de mase. Mai marii nostri nu-si pot interpreta unele din reactiile negative ale populatiei la adresa “idealului european” (vezi participarea anemica la referendumul din Spania sau la ultimele alegeri europene din 2004 [6], scepticismul francez sau olandez fata de Constitutie) ori opozitia virulenta din partea partidelor “extremiste” de stanga dar si de dreapta, si nu pot intelege ca responsabilitatea pentru aceste reactii o poarta chiar ei, cei care refuza sa accepte deficitul democratic al unui astfel de proiect de mare amploare.
Care sunt hibele de baza ale CE? Intai, se porneste de la premiza ca integrarea si centralizarea reprezinta neaparat o evolutie pozitiva. In realitate, nu exista insa nici o dovada ca integrarea ar fi adus un grad mai mare de bunastare sau progres economic fata de relatiile economice normale de cooperare dintre state.
Ce ne-a servit modelul centralist european pana in prezent? Iata concluzii expuse in publicatia de circulatie restransa “Eurofact”, editata de un grup de specialisti lucrind pentru Romano Prodi:
• “Sistemul comunitar nu a reusit sa asigure un progres economic satisfacator… In UE, de cateva decenii PIB-ul este in declin constant, iar PIB-ul per capita a stagnat la 70 % din nivelul SUA de la inceputul anilor 1980.”
• “In SUA, venitul pe cap de locuitor este mai mare decat in UE, lucru la care contribuie atat productivitatea cat si o rata mai mica a somajului”.
• “SUA aloca un procent mai mare din PIB educatiei superioare de stat decat media UE, insa adaugarea unor resurse private substantiale duce cheltuielile cu educatia la mai mult decat dublu fata de media Uniunii.”
Aceste concluzii sunt repetate si de economistii din sectorul privat, care privesc cu ingrijorare situatia. Acum un an, grupul financiar HSBC a produs un raport intitulat “Necazul cu Europa” in care se arata ca, in zona euro, cresterea economica a scazut la 1,5 % cu sanse sa se ajunga la mai putin de 1% daca nu se va interveni. Documentul mai previzioneaza o crestere, intre 2006 – 2009, cu doar 1,8 procente, rata urmand sa scada apoi la 1,5 si chiar 1,2% in perioada 2020 – 2029.
Motivele regresului economic al tarilor din UE si al declinului pe scena economica mondiala sunt multe si complexe.
Una din cauze este inteventionismul guvernamental exagerat, motivat de neincrederea in initiativa economica a cetateanului de rand si de credinta neclintita in meisanismul numit “reglementare si controlul statului”. Aceasta politica, initiata de mult in Europa, a insemnat pana acum consolidarea marilor corporatii multinationale (ele insele un fel de stat in stat) si disparitia sau pauperizarea intreprinderilor mici si mijlocii, cele care aduc de fapt o contributie la calitatea vietii de zi cu zi si prin care se poate combate uniformizarea atat de deprimanta care a napadit mediul urban in ultimii ani.
O alta hiba este modelul federalist pe care se bazeaza constitutia. Sa zicem ca – in sfarsit! – se va recunoaste nevoia unor reforme radicale. Dar atunci, conflictul de jurisdictie si de competenta intre guvernele regionale si cele federale vor face orice reforma mai radicala aproape imposibil de adoptat. Este absolut clar pentru toata lumea ca, odata ce Bruxelles-ul va acumula toate puterile si jurisdictiile, capacitatea de optiune politica independenta si flexibilitatea fiecarei natiuni va disparea [7].
Sa luam ca exemplu impunerea legislatiei comunitare a muncii tuturor tarilor membre. Competitivitatea diferitelor tari va urma acelasi trend ca intreg blocul. Nou veniti ca Romania, Ungaria, Cehia nu vor putea profita de avantajele specifice: pretul scazut al mainii de lucru, lipsa de datorii externe (unde e cazul), o forta de munca relativ instruita, costul vietii relativ scazut, pentru a-si relansa cu succes economiile [8]. In schimb, se lasa deja cumparate de “peschesurile” UE, ca doar “vrabia din mana e mai buna decat cea din par”!
Politica monetara unitara si inflexibila a zonei euro face ca statele membre sa nu poata adopta, de pilda, o rata a dobinzii, adaptata la conditiile locale. De fapt, eurocratii vor ca aceste “conditii locale” sa dispara cu timpul din viata economica si sociala si sa ramana poate doar in folclor.
Aceasta forta centrifuga care este legislatia Bruxelles-ului nu poate face decat sa adanceasca dinamica recesionista mondiala, prezenta in statistici si analize, dar de care politicienii nu pomenesc niciodata cand se adreseaza alegatorilor. “Efectul comunitar” asupra economiilor Occidentului este deja vizibil. Abunda dovezile de interventii absurde si prost gandite [9].
Constitutia va da o mare pondere guvernarii centrale, rupta de realitatea nationala a tarilor membre, permitindu-i sa iroseasca resurse si se improaste in permanenta cu rafale de regulamente si interventii meschine, al caror scop real e sa ofere o activitate unei clase crescande de birocrati paraziti, provenind din deseurile clasei politice a tarilor membre. Ne asteptam ca amantele cazute in dizgratie ale VIP-urile balcanice sa sfarseasca in institutiile UE – evident, pe niste sinecuri grase [10].
Totul vine de la Bruxelles
In caracterul ei general, Constitutia reprezinta un pas semnificativ in procesul de creare a unui stat unic european. Acest stat, dupa cum e definit in proiectul legii, va avea sistem juridic, parlament si moneda proprii. Legile federale vor avea prioritate fata de cele nationale si locale: “Statele membre isi vor exercita competenta numai in masura in care Uniunea nu si-a exercitat-o” – aceasta este unde din clauzele cheie [7].
La prima citire a textului legii, cititorul poate conchide ca nu exista motive de ingrijorare, pentru ca nu se precizeaza de fapt nimic, totul e lasat in linii mari directive. Dar tocmai aceasta absenta a detaliilor, cuplata cu nesabuitul zel expansionist al UE reprezinta cel mai mare risc, dind elitelor si birocratilor un fel de cec in alb pentru a realiza, cu deplina acoperire juridica, tot ce le trece prin cap – evident, fara necesitatea consultarii parlamentelor nationale.
Ce anume se ascunde in spatele modelului integrationist? La baza ideii uniunii politice si economice europene a stat credinta in cresterea inexorabila a blocurilor economice integrate. O Europa unitara ar fi mai in masura sa se confrunte cu SUA si Asia, aceasta din urma tot mai amenintatoare prin explozia economica manifestata in ultimii ani in China si India. Aceasta viziune de “bloc” ar fi esentiala pentru a proteja statul-providenta si solidaritatea sociala atat de draga elitelor din tarile occidentale. Statul-providenta le-a asigurat elitelor, de la razboi incoace, o autoperpetuare fara probleme, pentru ca marea masa a populatiei (clasa muncitoare) a abandonat incet-incet orice aspiratie in schimbul sigurantei ca va avea “paine si circ” in orice conditii economice sau sociale. Ceea ce se intampla la nivel de state – Romania, Ungaria, Cehia si alte tari abandonand idea de progres real in favoarea ciubucurilor UE – se petrece si la nivel de individ, oamenii renuntand la controlul propriei vieti in favoarea asistentatului si a distractiilor ieftine.
Pentru elite, sistemul creaza oportunitati carieristice si puteri sporite. Ca toate imperiile precedente, bazate pe coruptie, pervertirea caracterului uman si uzurparea creativitatii individuale, Uniunea Europeana va sfarsi la un moment dat in deziluzie, esec si frustrare.
Elitelor de acum nu le pasa – dupa ei potopul, si in orice caz, ei si urmasii lor vor avea unde sa se retraga si ce sa faca atunci cand gluma se ingroasa.
Cum ne-ar mai putea mira, in cazul acesta, ca actul nu pomeneste nimic despre traditia si cultura crestina, care a stat la baza fauririi natiunilor europene! Dar aceasta e o alta discutie…
In concluzie, scopul UE, reprezentat prin continutul Constitutiei Europene, nu este cel de a ajuta natiunile membre sa progreseze social sau economic, ci acela de a gira o perioada incerta de declin (declin datorat politicii economice si sociale a tarilor occidentale din ultimii 50 de ani). Raul cel mai mare cea mare este ca vor impune Romaniei si celorlalte tari nou primite, legi, reguli si cutume caracteristice Occidentului in declin. Astfel, tara noastra risca sa treaca direct de la perioada de subdezvoltare de tip africano-socialist, la cea de declin social si economic, fara a trece prin faza intermediara de progres si bunastare de care a beneficiat candva Occidentul.
IN TOATE TARILE Uniunii Europene activeaza acum partide ce se impotrivesc federalizarii Europei, proces identificat de multi cu pierderea autonomiei, renuntarea la independenta economica si cu eroziunea libertatilor individuale. In Marea Britanie, United Kingdom Independence Party (UKIP, Partidul Independentei Regatului Unit) are acum 12 deputati in Parlamentul European si a inregistrat rezultate onorabile la ultimele alegeri generale. Din pacate, Marea Britanie neavind un sistem electoral proportional, UKIP nu a obtinut pana in prezent nici un mandat parlamentar in tara sa…
UKIP este descris drept “anti-european” ceea ce este inexact, acest partid fiind anti-UE, dar pentru o Europa a statelor-natiuni, libere sa intre in orice asociere favorabila intereselor nationale.
Argumentele UKIP sunt simple si dictate de interesul national, intelegand totusi ca relatiile intre natiuni se bazeaza pe negocierea acestor interese de catre reprezentanti liberi alesi.
Contributii gigantice, avantaje – zero
Pentru Marea Britanie, contributiile anuale la bugetul UE inseamna o uriasa cheltuiala si o secatuire a resurselor nationale. Contributia directa este acum de 11 miliarde lire sterline anual, dar The Institute of Directors (organizatie britanica elitista, influenta, pro-UE) estimeaza ca acest cost este de fapt dublu, datorita costurilor de aplicare a noilor legislatii si a pierderii de venit din pescuit si agricultura. Se estimeaza ca retragerea din Uniune ar duce Marii Britanii un beneficiu net de 25 miliarde lire sterline anual !
Parlamentul britanic isi pierde autoritatea si puterea de a apara interesele populatiei (nici nu e de mirare ca din ce in ce mai putini alegatori se prezinta la urne). In general acum Parlamentele europene accepta decretele de la Bruxelles, nascocite de o administratie elitista, asupra careia nu au nici un fel de putere. Tarile membre sunt in permanenta napadite de un “rococo legislativ” (inclusiv in ce priveste curbura legala a bananelor si a castravetilor) care se dovedeste atat costisitor, cat si demoralizant – dar si fatal pentru multi mici intreprinzatori. Patru legi din cinci, ce se pun in aplicare in Marea Britanie, provin de la Bruxelles. Regulamentul UE stipuleaza in mod emfatic ca oficialitatile nu au voie sa tina cont de interesele tarii lor de origine, legislatia europeana primînd.
UKIP arata ca Marea Britanie nu mai poate sa-si urmareasca propria strategie agricola si de pescuit, bazata pe auto-suficienta optimala si maximizarea propriilor resurse. Common Agricultural Policy (strategia de reforma a agriculturii britanice) s-a dovedit costisitor si daunator, atat mediului inconjurator cat si intereselor economice ale tarii, ca si pentru tarile din lumea a treia, care nu-si pot vinde produsele in conditii echitabile.
Iarasi bizara este ideea “armonizarilor” care impiedica tarile membre sa profite de propriile avantaje. In Marea Britanie, o legislatie comerciala mai supla favorizand intreprinderile mici este pe cale de disparitie.
In domeniul monetar, introducerea euro inseamna delegarea conducerii economiei nationale catre Banca Centrala Europeana. Sondajele arata ca britanicii inca nici nu vor sa auda de euro, si din acest motiv partidul laburist de guvernamant nu doreste inca un referendum pe aceasta tema. Asteapta ca mai intai spalarea de creiere sa-si faca pe deplin efectul. UKIP se teme ca odata cu trecerea la moneda unica europeana, se va face si o armonizare fiscala; adica, ridicarea impozitelor la nivelul Germaniei si Frantei, tari aflate acum in plin declin economic.
UKIP arata ca Uniunea Europeana apartine trecutului. Spre deosebire de tarile parti in acordul NAFTA (North American Free Trade Agreement), UE nu constituie o zona de schimb liber, ci o zona de protectionism vamal, constituita spre profitul elitelor admnistrative in cardasie cu marile corporatii.
O alta aberatie “europeana”: UE impune cheltuieli suplimentare oricarei mici intreprinderi din Marea Britanie, inclusiv celor 90% care nu au nici un fel de relatie comerciala cu alte tari UE, acestea fiind firme ne-exportatoare sau firme care nu exporta in UE.
O noua Uniune Sovietica
De altfel, Bruxelles-ul vrea sa “sovietizeze” natiunile europene, creind o Europa a regiunilor, ceea ce va facilita controlul asupra popoarelor. Din acest motiv si nu din altul toate miscarile independentiste sau separatiste ale unor etnii locale, sunt activ sprijinite de Bruxelles (dupa principiul “divide et impera”, la care se adauga si varianta noua “corupe si vei conduce” – ilustrata, de exemplu, prin puternicul lobby pro-homosexual si prin generalizarea asistentei sociale).
UE are mai multe sanse de reusita decat fosta Uniune Sovietica. Pentru ca UE, cu ajutorul marilor corporatii monopoliste, va da oamenilor “ce vor ei”: hrana din belsug (de calitate proasta, dar frumos ambalata, majoritar produse pe baza de zahar, grasimi si arome sintetice, gen Coca-Cola sau McDonald’s), produse farmaceutice care sa faca omului viata mai suportabila, telenovele, muzica imbecilizanta, sporturi de spectator, animale “de companie” si acces la orice fantezie sexuala.
Cine ar mai avea chef de “revolutie” beneficiind de toate acestea?
Individul se poate retrage intr-un cocon in care poate exista singur (clasicul individualism occidental), toate nevoile sale fiind asigurate de UE si de stat. Odata devenit total dependent, el va resimti teroare fata de orice intiativa care sa-i schimbe status-quo-ul. In tarile care au aderat relativ recent (Spania, Portugalia, Irlanda) s-au pompat sume enorme, asa ca populatiile considera UE drept un fel de mana cereasca, o mama a ranitilor. Aceste tari se aseamana bine primilor cistigatori a jocurilor piramidale. In curand insa, va veni scadenta, mai ales dupa intrarea noilor tari “sarace” in Uniune.
Mascarada la urne, in Spania
Spania a spus de curand un “da” rasunator in referendumul pentru Constitutia UE. Acest vot insa a avut loc in conditii cel putin suspecte. Sondajele oficiale au aratat ca 9 spanioli din 10 habar n-au care e semnificatia constitutiei europene. Multi insa, sunt constienti de binefacerile celor circa 100 de miliarde de euro primite de Spania din 1986 (data aderarii) incoace, din care 18 miliarde reprezinta contributia oferita Spaniei de contribuabilii britanici. Acest rezultat de referendum a fost “cumparat” cu banii oferiti (fara voia lor) de cetatenii altor tari membre.
Pe perioada campaniei, guvernul Zapatero a cheltuit sume enorme de la buget pentru a-i determina pe oameni se voteze “pro”. M-am aflat in Sevilla in zilele premergatoare referendum-ului; la fiecare colt de strada si in fiecare magazin se distribuiau propaganda si gadgeturi pro-UE. De partea cealalta, campania IMPOTRIVA constitutiei europene, finantata de surse particulare, era, prin contrast, anemica si sectara.
Un numar mare de starlete pop, de fotbalisti, actori de teleonvele si familia regala au aparut la televiziune incuranjind populatia sa voteze “da”. Cu tot acest circ, numai 42% din electorat s-a prezentat la urne, 77% votand pentru – din care majoritatea habar n-aveau pentru ce voteaza de fapt. De-abia iesiti din dictatura lui Franco, spaniolii, de buna voie si nesiliti de nimeni au votat sa fie condusi de dictatura elitelor de la Bruxelles.
* Mariana Bell este cetatean britanic de origine romana, fost candidat pentru Parlamentul britanic din partea UKIP (United Kingdom Independence Party) partid britanic ce se opune Uniunii Europene. Doamna Bell este rezidenta in acest moment in Franta.
25/1/2006
DE CE spunem ca suntem anti – U.E.? În primul rând, pentru cã avem acest drept, sã fim împotriva Uniunii Europene! Nimeni nu ne obligã sã fim în U.E. Multe state europene, chiar dintre cele mai dezvoltate (Elvetia, Islanda, Norvegia), refuza sã intre în Uniunea Europeana pentru cã s-au convins cã mãsurile, indicatiile date de U.E. nu sunt favorabile natiunilor lor. Chiar si în tãrile care acum sunt intrate în U.E., s-au organizat referendum pentru consultarea populatiei si, în medie, doar 50- 60 % din participanti la vot s-au exprimat pentru aderarea la U.E.
În România, mass-media obedientã anumitor cercuri oculte, spune cã “peste 90% din români vor sã intre în U.E.”. Acest procent urias ne aminteste de cel cu care era votat Ceausescu si PCR, ceea ce înseamnã fie cã este fals, fie cã românii chiar nu stiu despre ce este vorba. Si întradevãr, un sondaj de opinie aratã cã procentul de români care STIU ce este U.E., Parlamentul European, Consiliul Europei, este undeva pe la 2%. Concluzia este evidentã: un popor ignorant este usor de manipulat.
Fraierii credeau cã intrarea în U.E. înseamnã cã toatã lumea va avea salarii de 1.000 euro. Apropo, dupã ce Ungaria a intrat recent în U.E., preturile pietei lor s-au apropiat de cele din U.E. Adicã au crescut. Iar salariile, bineinteles, au rãmas cam aceleasi. D-asta vezi în week-end prin Timisoara, Arad, Oradea, o grãmadã de “turisti” unguri care vin sã facã piata în România, pentru cã aici preturile au rãmas la fel. Pânã si apã cumparã de la noi. Pentru cine nu stie, înainte de aderarea Ungariei la U.E., românii mergeau în week-end la cumpãrãturi la unguri.
Dar de ce spunem cã aderarea la U.E. nu este favorabilã României? Sunt o gramadã de motive care aratã cã contractele de negociere dintre România (reprezentata în special de Guvernul Nãstase) si U.E. sunt total defavorabile României. Singurii beneficiari ai acestei aderãri ar fi politicienii, care din somnul lor de senatori si deputati români, se vor trezi direct euro-parlamentari sau angajati ai institutiilor europene platiti cu euroi grãmadã. Plãtiti, fireste, de fraierul de contribuabil. Iar românul de rând va fi folosit doar ca mânã de lucru ieftinã în constructii sau agriculturã, adicã un fel de negru pe plantatie.
Ce se va petrece dacã România intrã în U.E.? Chiar expertii români recunosc, cu juma’ de gurã:
- agricultura româneascã va intra total în faliment, iar “investitorii” strãini vor putea cumpãra pe nimic aproape toatã suprafata tãrii; hrana traditionalã va fi înlocuitã cu cea din “plastic” importatã, din supermarket;
- circa 40 – 60 % din firmele românesti vor intra în faliment pentru cã nu sunt pregãtite sã facã fatã concurentei de pe piata U.E., aceasta ducând, asa cum este foarte probabil si la colapsul bugetului României;
- industria româneascã… dar chiar asa, care industrie româneascã?
- România va deveni piatã de desfacere si consum pentru produsele nevândute din Vest, care zac în stocuri uriase – acesta este unul din principalele motive pentru care functionarilor de la Bruxell le este asa drag de noi;
- marile concernuri internationale, conduse de oamenii politicienilor de la Bruxell, vor deschide fabrici si în România, unde românul de rând va munci la cot cu chinezii pentru câtiva euro pe zi.
Într-un cuvânt, România nu va mai fi a românilor. Restul este teapã pentru fraieri!
Si trebuie sã mai adãugãm – si acesta este cel mai important lucru – cã U.E. nu este decât o institutie de tip masonic, este doar un pas cãtre Noua Ordine Mondialã (Republica Universalã masonicã), cu o monedã unicã, un Guvern unic, o armatã unicã (NATO) si un conducãtor planetar unic.Deci, acum ce putem face?
În primul rând sã cerem organizarea de referendum national, pentru a respinge ceea ce ne este impus de politicienii corupti si/sau masoni. Sã trimitem e-mailuri cãtre Ministerul Integrãrii Europene prin care sã spunem cã românilor li s-au deschis ochii si nu vor sã mai intre în U.E. S-ar putea realiza chiar si mitinguri de protest, de dimensiuni uriase, asa cum au mai fost chiar în alte tãri din Europa, dar oare mai are cineva curaj în aceastã tarã atât de pãcãlitã, sã-si asume organizarea unui astfel de miting? Si totusi, avem acest drept sã refuzãm. Sã-l folosim cât mai putem! Românii au dreptul sã voteze pro sau contra U.E., dar bine înteles, întâi trebuie sã se informeze foarte bine si asupra riscurilor. Trebuie sã alegem între independenta României si U.E.!
10/1/2006
