De ce suntem anti-UE.
10/1/2006
DE CE spunem ca suntem anti – U.E.? În primul rând, pentru cã avem acest drept, sã fim împotriva Uniunii Europene! Nimeni nu ne obligã sã fim în U.E. Multe state europene, chiar dintre cele mai dezvoltate (Elvetia, Islanda, Norvegia), refuza sã intre în Uniunea Europeana pentru cã s-au convins cã mãsurile, indicatiile date de U.E. nu sunt favorabile natiunilor lor. Chiar si în tãrile care acum sunt intrate în U.E., s-au organizat referendum pentru consultarea populatiei si, în medie, doar 50- 60 % din participanti la vot s-au exprimat pentru aderarea la U.E.
În România, mass-media obedientã anumitor cercuri oculte, spune cã “peste 90% din români vor sã intre în U.E.”. Acest procent urias ne aminteste de cel cu care era votat Ceausescu si PCR, ceea ce înseamnã fie cã este fals, fie cã românii chiar nu stiu despre ce este vorba. Si întradevãr, un sondaj de opinie aratã cã procentul de români care STIU ce este U.E., Parlamentul European, Consiliul Europei, este undeva pe la 2%. Concluzia este evidentã: un popor ignorant este usor de manipulat.
Fraierii credeau cã intrarea în U.E. înseamnã cã toatã lumea va avea salarii de 1.000 euro. Apropo, dupã ce Ungaria a intrat recent în U.E., preturile pietei lor s-au apropiat de cele din U.E. Adicã au crescut. Iar salariile, bineinteles, au rãmas cam aceleasi. D-asta vezi în week-end prin Timisoara, Arad, Oradea, o grãmadã de “turisti” unguri care vin sã facã piata în România, pentru cã aici preturile au rãmas la fel. Pânã si apã cumparã de la noi. Pentru cine nu stie, înainte de aderarea Ungariei la U.E., românii mergeau în week-end la cumpãrãturi la unguri.
Dar de ce spunem cã aderarea la U.E. nu este favorabilã României? Sunt o gramadã de motive care aratã cã contractele de negociere dintre România (reprezentata în special de Guvernul Nãstase) si U.E. sunt total defavorabile României. Singurii beneficiari ai acestei aderãri ar fi politicienii, care din somnul lor de senatori si deputati români, se vor trezi direct euro-parlamentari sau angajati ai institutiilor europene platiti cu euroi grãmadã. Plãtiti, fireste, de fraierul de contribuabil. Iar românul de rând va fi folosit doar ca mânã de lucru ieftinã în constructii sau agriculturã, adicã un fel de negru pe plantatie.
Ce se va petrece dacã România intrã în U.E.? Chiar expertii români recunosc, cu juma’ de gurã:
- agricultura româneascã va intra total în faliment, iar “investitorii” strãini vor putea cumpãra pe nimic aproape toatã suprafata tãrii; hrana traditionalã va fi înlocuitã cu cea din “plastic” importatã, din supermarket;
- circa 40 – 60 % din firmele românesti vor intra în faliment pentru cã nu sunt pregãtite sã facã fatã concurentei de pe piata U.E., aceasta ducând, asa cum este foarte probabil si la colapsul bugetului României;
- industria româneascã… dar chiar asa, care industrie româneascã?
- România va deveni piatã de desfacere si consum pentru produsele nevândute din Vest, care zac în stocuri uriase – acesta este unul din principalele motive pentru care functionarilor de la Bruxell le este asa drag de noi;
- marile concernuri internationale, conduse de oamenii politicienilor de la Bruxell, vor deschide fabrici si în România, unde românul de rând va munci la cot cu chinezii pentru câtiva euro pe zi.
Într-un cuvânt, România nu va mai fi a românilor. Restul este teapã pentru fraieri!
Si trebuie sã mai adãugãm – si acesta este cel mai important lucru – cã U.E. nu este decât o institutie de tip masonic, este doar un pas cãtre Noua Ordine Mondialã (Republica Universalã masonicã), cu o monedã unicã, un Guvern unic, o armatã unicã (NATO) si un conducãtor planetar unic.Deci, acum ce putem face?
În primul rând sã cerem organizarea de referendum national, pentru a respinge ceea ce ne este impus de politicienii corupti si/sau masoni. Sã trimitem e-mailuri cãtre Ministerul Integrãrii Europene prin care sã spunem cã românilor li s-au deschis ochii si nu vor sã mai intre în U.E. S-ar putea realiza chiar si mitinguri de protest, de dimensiuni uriase, asa cum au mai fost chiar în alte tãri din Europa, dar oare mai are cineva curaj în aceastã tarã atât de pãcãlitã, sã-si asume organizarea unui astfel de miting? Si totusi, avem acest drept sã refuzãm. Sã-l folosim cât mai putem! Românii au dreptul sã voteze pro sau contra U.E., dar bine înteles, întâi trebuie sã se informeze foarte bine si asupra riscurilor. Trebuie sã alegem între independenta României si U.E.!
Articol clasat în categoria: Opinii,Romania si UE
6 comentarii Adaugati?
1. vera | 28/9/2009 la 12:39 pm
Orice are si un “downside”. Prin aceasra untiformzare se va pierde o parte din cultura si poate va fi un inceput mai greu, dar rezultatele sunt fascinante. Pe langa micile benificii ca a calatorii fara pasaport sunt si beneficii mult mai mari in special pentru tarile cu o economie mai slaba si un guvern ineficient. Economia Poloniei si Irlandei a crescut enorm de cand au aderat la UE. Tarile precum Norvegia, Elvetia nu vor sa adere la UE deoarece sunt deja *foarte* dezvoltate economic iar particiaprea lor in UE nu ar insemna decat a dona o parte din bani.
Dar mi se parte exagerat sa devii atat de paranoic incat sa vezi “puterea masoneriei” in orice.
2. ciprian1 | 5/10/2009 la 11:43 am
afara cu nenorocirea asta de UE!!
3. VERGEANU SPINU | 15/10/2009 la 12:37 pm
FMI-ul si UE ne-au inghitit iar acun Romania este colonie 100%.Nu
vad de ce sa mai mergem la alegeri si sa votam niste intermediari ca
re ne-au bagat in aceasta mizerie fara sa ne informeze corect,ci ne-
au manipulat in folosul lor.Asa ne trebuie.Sunt convins ca vom lua
multi pumni in cap pana ne vom trezi,cand va fi prea tarziu si va tre-
bui sa curga sange ca sa ne eliberam.Dar in primul rand trebuie sa
scapam de mentalitatea de sluga,ca tot ce e strain e bun si tot ce e
romanesc e rau.NOI SUNTEM DE VINA CA NE BATJOCORIM PROPRIILE VALORI NATIONALE,CA NU VREM SA LE CUNOAS-
TEM PTR. SIMPLUL FAPT CA SUNT ALE NOASTRE. ACESTA E
UN MARE BLESTEM PE CAPUL ACESTEI NATIUNI.
4. Zob | 16/7/2010 la 9:22 pm
Am o întrebare:
Dacă Uniunea Europeană s-ar face în favoarea europenilor aţi fi de acord cu ea? Adică dacă Uniunea s-ar face dinstre popoarele băştinaşe europene către Europa centralizată pe temeiul etnic european aţi fi de acord cu existenţa ei?
De răspunsul la acestă întrebare depind poziţiile multor români autentici.
5. Zob | 16/7/2010 la 10:21 pm
Există o tendinţă obiectivă de globalizare naturală, socială şi spirituală a Umanităţii. Există o tendinţă mai mult sau mai puţin obiectivă a Americii de a prelua procesul globalizării şi a-l modela în conformitate cu motivaţia proprie transformându-l în imperializare americană. Ambele procese confirmă teza lui Vladimir Ilici Ulianov despre terminarea împărţirii Pământului între marile puteri capitaliste şi lupta pentru reîmpărţirea lumii printr-un al treilea război mondial.
Cine gândeşte serios acest proces nu face măscări politice ci creează soluţii alternative. Obiectivă este lupta, subiectivă este motivarea. Gândiţi-vă că la baza acestui proces de mondializare stau factori biologici ai speciei umane şi nicidecum motive scornite de oamenii de cultură.
În conjunctura luptei biologice intraspecie oamenii pot doar să găsească modalităţi de ajustare a acestei lupte şi nicidecum de eliminare a ei. În mod natural rasa europeană trebuie să se regrupeze în faţa înmulţirii şi expansiunii celorlalte rase. Conjunctura acestei lupte pentru resurse materiale obligă la unire , unificare, coordonare, centralizare ceea ce determină apariţia sistemelor sociale umane de tipul uniunilor.
Americanii au sesizat această tendinţă naturală şi au preluat-o acţionând în consens cu ea dar în favoarea unor grupuri anume. Creatorul suprem ne pune să ne selectăm între noi fără nici o morală. Hitleriştii au fost conştienţi de acest proces natural şi au acţionat în consecinţă. Americanii şi ruşii au fugit de el dar acestă luptă le-a ieşit în faţă cu fatalitate. În concluzie i-au omorât degeba pe rasişti căci acum trebuie să facă ei ceea ce trebuiau să facă naziştii.
Viziunea etnicistă este o viziune ingustă în raport cu procesul obiectiv al globalizării dar ea îşi dobândeşte valoarea organică, naturală şi logică imediat ce se integrează în viziunea poporului şi apoi a rasei.
Dificultatea prezentă este că americanii vor să rezolve această posibilă luptă prin alegerea celor mai buni din fiecare popor alcătuind fascia fiecărei naţiuni adică aşa cum s-a spus acei 10 milioane ai fiecărui popor. Pe această cale americanii împacă şi tendinţele populare şi pretenţiile elitelor creând o lume mai selectă. În această abordare ei desconsideră rasa naturală mizând doar pe ,,oamenii în acţiune,,. Problema care le apare în faţă este aceea că rupe legătura cu naturalul pentru că nimic nu garantează că formula după care îi aleg pe cei mai ,,buni,, este şi conformă legilor Naturii. Cam la acest punct s-a oprit demersul lor nemaiputându-l depăşi.
Coborând în particular problema Uniunii Europene şi a oricărei uniuni se pune raţional în aceşti termeni.
6. dana | 20/7/2011 la 11:17 pm
Subscriu la parerea lui Zob. A sintetizat foarte bine: imperializare americana. Este o globalizare care ameircanizeaza. Lucru foarte prost, pentru ca stim cateva lucruri despre americani si aici nu ma refer la varfuri, sau exceptii ci la mase: 1-sunt prosti 2-influentabili 3-infatuati si mai alesi plin de zel in a-si plati taxele si a merge la razboi in numele….(completatti orice, nici nu conteaza) aka ii fac pe unii cu bani si mai regleaza populatia plus fura petrol, 4-nu au cultura, nu au religie, nu au identiatte, aka nu exista , nu au identitate, spirit, unitate, doar un amalgam, de indivizi fugiti din tarile lor dupa bani, deci o natiune de oameni care au ca idol banii. Patria si paradisul capitalistilor care profita de masele de prosti care mor la serviciu pentru cariera, care le aduce bani cu care pot cumpara tot mai multe lucruri si cam atat. astia sunt americanii daca dai la o parte spoiala si luxul aparent. noi as vrea din suflet sa nu devenim asa, avem istorie, cultura, religie, traditii..dar iata o schimbare se simte in ultimii ani chiar si in fizicul oamenilor parca s-au abrutizat apar specimene care seamna cu americanii, probabil ca si fiziononia si corpul se moldeleaza si in functie e modul de viata…iar de mentalitate nu mai spun,. toti consuma cat mai mult, vor sa fie smecheri si sa aiba bani…si inca ceva dar nu stiu e o parere personala, poate ma insel UE s-ar putea sa aiba oaresce influente americane daca nu sa fie chiar o creatie a acestora, pentru ca se straduiescsa ne faca sane asemanam cu aceasta societate americana amorfa , fara minte, si fara identitate dar consumatoare de tot felul de lucruri, lucru care avantajeaza marele corporatii logic…hihi ,. nu dati cu pietre , nu vreau sa supar e nimeni dar nu-i mai suport pe acesti straini care si-au amintit brusc cand au terminat resersele ca exista si Romania pe harta…
Scrie un comentariu
Taguri HTML permise:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed