Arhiva pentru June 2006
Rocco Buttiglione,
Project Syndicate, februarie 2005.
www.project-syndicate.org
ESTE de notorietate povestea respingerii numirii mele ca membru al Comisiei Europene, in toamna anului trecut. Numit pentru Comisie de Guvernul italian, am fost silit sa ma retrag datorita unor remarci presupuse a fi homofobe, pe care le-as fi facut in fata Comisiei pentru libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European. Acum praful acestei dispute s-a asezat si cu o noua Comisie instalata, este timpul sa vedem care sunt concluziile acestei afaceri.
Prima concluzie se refera la indispensabilitatea in politica a informatiilor si relatarilor precise. Democratia functioneaza doar atunci cand exista relatari corecte asupra problemelor care sunt dezbatute. Bineinteles oricine este liber sa comenteze si sa evalueze evenimentele dupa cum ii place. Insa este nevoie de un inalt grad de fidelitate fata de adevar in mass-media, altfel dezbaterile devin prea distorsionate pentru ca cetatenii sa le poata evalua corect insemnatatea. Reporterii nu au dreptul sa distorsioneze faptele pana la reinventare.
In cazul meu, principala acuzatie adusa mie a fost inventata: nu am facut nici o declaratie homofoba. Nici nu am introdus problema homosexualitatii in dezbaterea privind numirea mea. Oponentii mei au facut asta. Eu nu am introdus in dezbatere cuvantul cu o puternica incarcatura emotionala “pacat” si nu l-am legat de homosexualitate. Inca o data, asta au facut dusmanii mei.
Iata ce am zis eu: s-ar putea, ca in calitatea mea de credincios catolic practicant care adera la invataturile Bisericii sale, sa gandesc ca homosexualitatea este un pacat. Aceasta credinta nu ar putea avea nici o influenta asupra deciziilor mele, asa ceva ar fi fost valabil doar daca as fi spus ca consider homosexualitatea ca fiind un delict. Insa nu am spus asa ceva.
O societate liberala este societatea in care oamenii cu opinii morale diferite sunt legati printr-o domnie comuna a legii. Atat in domeniul legal si politic, am sustinut clar principiul ne-discriminarii. Distinctia pe care am facut-o in cadrul audierii mele, intre morala si lege, nu a fost acceptata. Mai rau de atat, a fost transformata intr-o caricatura iar apoi a fost declarata ca fiind falsa.
Intr-adevar, comisia amintita a Parlamentului European a patruns in sfera constiintei morale afirmand ca orice om care nu adera la o evaluare morala pozitiva a homosexualitatii nu poate ocupa functia de comisar european. Asta inseamna ca oricine adera la doctrinele morale ale majoritatii bisericilor crestine ar trebui considerat un cetatean inferior al Uniunii Europene. Conform acestui principiu, Konrad Adenauer, Robert Schuman si Alcide de Gasperi – trei dintre parintii fondatori ai Uniunii Europene – nu s-ar ridica la standardele necesare.
Ce este rau in faptul ca o comisie parlamentara adopta o decizie politica impotriva unui comisar din motive pur politice? Respingerea mea a fost, conform mai multor analisti, doar o alta batalie politica: castigi pe de o parte, pierzi pe de alta, insa nu poti spune ca ai fost discriminat doar pentru ca ai pierdut.
Insa Comisia Europeana nu este raspunzatoare in fata Parlamentului European asa cum este raspunzator un guvern national in fata propriului Parlament. Guvernele membre UE numesc membrii Comisiei Europene iar Parlamentului European ii lipseste dreptul explicit de veto pentru a-i respinge. O audiere pentru o numire in Comisia Europeana ar trebui pur si simplu sa examineze daca respectiva persoana este competenta in domeniul pe care il va supraveghea in cadrul Comisiei si daca exista elemente evidente care din punct de vedere moral il descalifica pe respectivul candidat.
In prezent se pare ca in conformitate cu opinia comisiei parlamentare care mi-a respins nominalizarea, aderarea la principiile majoritatii bisericilor crestine constituie un motiv pentru o astfel de “descalificare” morala. Implicatiile unei astfel de pozitii sunt profunde si socante. Daca aceasta pozitie ar fi general acceptata ar implica faptul ca Uniunea Europeana detine in prezent doctrina morala oficiala, iar supunerea fata de aceste doctrine este necesara pentru exercitarea dreptului cetanesc de a servi in posturi publice.
Aceasta concluzie este intolerabila si va slabi progresiv Uniunea, divizand-o printr-un tip de semi-ostilitate oficiala fata de credinta religioasa. Mai mult, solicitarea unei astfel de supuneri constituie renuntarea la unul dintre cei mai importanti pasi in dezvoltarea Europei.
Au trecut cam 300 de ani de cand oamenii care au o credinta religioasa au reusit sa inteleaga ca a fi de o credinta diferita sau a fi agnostic nu te descalifica pentru un post public. Daca testul moral pe care l-am indurat eu ramane valabil, inseamna ca ciclul s-a inchis: agnosticii resping faptul ca a fi religios – si a avea vederi morale diferite – nu ar trebui sa impiedice pe cineva sa ocupe un post public.
Sper ca aceasta Comisie pentru libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European isi va re-analiza comportamentul, iar “Afacerea Buttiglione” va ramane doar o nedreptate politica obisnuita impotriva unui singur individ si nu va deveni premisa transformarii credinciosilor in cetateni de rangul doi.
Daca pe de alta parte, membrii Parlamentului European vor continua sa urmeze logica din cazul meu – iar respingerea mea devine baza unei politici consistente – Uniunea Europeana se va afla pe drumul crearii unui fel de politie a moralitatii si va lansa o inchizitie moderna, una care constituie o violare a libertatii religioase si a libertatii de constiinta.
1)Rocco Buttiglione, fost ministru italian de Afaceri Europene si candidat la functia de Comisar pentru Justitie, Libertate si Securitate in cadrul Comisiei Europene, in prezent profesor de drept la Universitatea din Roma.
Copyright:
30/6/2006
fragment dintr-un discurs al domnului Mircea Costache, Deputat PRM de Buzau
PRIMIREA în Uniunea Europeana a unei tari putred de corupte, în care averile s-au facut prin jefuirea patrimoniului public, prin distrugerea economiei si saracirea populatiei, prin hotii si tîlharii de proportii inimaginabile, nemaiîntîlnite si nemaiîntîmplate, la aceste cote, nicaieri în lume, este, orice s-ar spune, un gest suspect. În naivitatea lor bonoma, mai sînt oameni simpli dispusi sa creada ca stapînii lumii nu au alta grija decît sa faca binele planetar lucrînd în folosul altora. Adica, nu poate magnatul cutare ori puternicul cutarica, din strainatate, sa doarma, sa manînce, sa calatoreasca, sa benchetuiasca, sa huzureasca, pîna nu ne face noua bine. Cum se scoala dis-de-dimineata, marele boss nu are timp nici sa se spele pe dinti pîna nu face un bine României.
Exista, însa, si cetateni instruiti, înzestrati cu simt civic autentic, pentru care facerea de bine, prin acceptarea integrarii noastre în clubul select al batrînului continent, este decodificata diferit. A da mereu note de trecere, a încuraja si a premia elevul care minte, fura, bate, chiuleste, copiaza, sparge geamuri, vinde creta si tabla (mai nou, calculatorul) ca sa faca bani de biliard si de discoteca este un gest suspect de complicitate. Suspiciunea de complicitate la jefuirea României pare pe deplin întemeiata. Ea se bazeaza pe notele bune acordate elevului-problema al Europei, guvernarilor mafiote, justitiei de parada mediatica, presedintiei golanesti, oligarhiei apatride si rapace de catre comisarii europeni. Daca România e aplaudata si premiata pentru ca si-a distrus economia, pentru ca si-a jefuit întreg sistemul bancar, pentru ca si-a înstrainat pe nimic pretioasele zacaminte de petrol si gaze, de aur si uraniu, productia de ciment, de otel, de aluminiu, de autocamioane, tractoare si masini agricole, atunci au dreptate acei români, nu putini, care se îndoiesc de seriozitatea constructiei europene.
Ideea europeana este, fara doar si poate, una valoroasa, dar cei care au pus-o în opera au degradat-o în timp, îndreptînd-o spre faliment. Marturie sta respingerea prin vot a Proiectului de Tratat Constitutional în Franta si Olanda, dupa care s-au sistat scrutinurile. Altminteri, e de presupus ca lista tarilor care au esuat în încercarea de a aproba Legea Fundamentala a Uniunii ar fi fost mai mare. Dar nemultumirile altora nu coincid deloc cu acelea ale românilor. Noi ne întrebam cum de este curtata si apropriata de tarile civilizate o tara ca a noastra, în care se falsifica grosolan alegerile, în care satele nu au apa si lumina, iar pe marile sosele nu e un telefon ori o toaleta publica. Ajungînd membri ai Uniunii cu palate tiganesti, cu vilele din furat, cu o tara devastata de coruptie, cu alegeri furate, cu televiziuni mafiote, cu institutii maneliste, suspiciunea ca edificiul european s-a degradat, iar aderarea noastra e doar perdeaua de fum care ascunde marele jaf national postdecembrist nu va mai fi o simpla prezumtie, ci atestarea unui crud adevar. Pîna una-alta, populatia rabda si înghite în sec, cu ochii pe secundarul ceasului aderarii. Dupa care, marii strategi ai pacalirii perpetue a electoratului vor striga ca din gura de sarpe: “Înapoi la popor !”. Adica, hai la alegeri handicapate, sa ne aleaga aburitii tot pe noi, mafiotii, care am tîlharit tara la întelegere, si cu rîndul…
25/6/2006
PE LANGA scandalul legat de chiria disporporţionat de mare plătită pentru sediul din Strasbourg al Parlamentului European a apărut acum un nou scandal în legătură cu sediul din Bruxelles al respectivei instituţii. Un raport al Curţii Europene de Conturi a descoperit că, după mutarea europarlamentarilor în 1998, în noua clădire, fosta clădire a rămas neocupată timp de 6 ani, până în 2004, când s-a mutat acolo un alt organism european numit Comitetul Regiunilor. În tot acest timp, din 1998 până în 2004, Parlamentul European a plătit însă chirie pentru fosta clădire în valoare de circa 6 milioane de euro anual. Din banii cetăţenilor, fireşte! Mai mult, jurnaliştii de la revista germană „Stern” au descoperit nereguli şi în modul de finanţare a construcţiei ultimei clădiri aparţinând Parlamentului European şi destinată birourilor europarlamentarilor din cele zece state nou intrate în U.E. în 2004. Deşi de dimensiuni mai mici decât fostul sediul (care a costase 96,5 milioane euro), aceasta este de două ori mai scump! Iar aceste sume nu includ dotările audio-video, care vor fi instalate ulterior şi care vor mai costa alte 60 de milioane de euro…
Agenţia europeană pentru combaterea fraudei OLAF a deschis deja o anchetă în acest caz, în care principalul suspect este şeful de divizie din cadrul administraţiei Parlamentului European, Pierre Parthoens, care a supervizat lucrările de construcţie a noilor sedii. Bănuit că ar fi favorizat concernul SEL , Parthoens a fost suspendat din funcţie în noiembrie 2005. Ancheta nu a fost finalizată, lucrurile tinzând mai degrabă spre o muşamalizare a cazului. Dealtfel, “distinsul” europarlamentar mai fusese anchetat de justiţia belgiană pentru corupţie în timpul activităţii lui ca manager al unei firme belgiene de construcţii, ceea ce nu l-a împiedicat să obţină postul din administraţia Parlamentului European.
17/6/2006
Vlad Hogea
Sursa: http://www.ziarultricolorul.ro
ADERAREA la Uniunea Europeană va marca dispariţia ţărănimii române. E bine de ştiut că populaţia din agricultură va trebui să scadă de la 40% (cît este în prezent) la un nivel comparabil cu cel din UE (cca. 5% din totalul populaţiei active). Implicaţiile sînt majore: pierderea surselor de venit, apariţia şomajului pe scară largă, reconversia profesională, migraţia spre alte zone. Teoretic, ţăranii se pot transforma în salariaţi sau în mici întreprinzători. Practic, ei vor deveni şomeri. Să o spunem deschis: agricultura românească va dispărea o dată cu intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană. Nu avem nici o şansă să atingem standardele trasate de oficialii europeni, ba, mai mult, ne aflăm în pragul unei crize agro-alimentare de proporţii. Cum s-a ajuns aici? În ultimii 17 ani nu s-a investit aproape nimic în agricultură (cel mai important sector al economiei naţionale), dar, în schimb, s-au făcut praf majoritatea obiectivelor existente. Efectivele de porci (ca să dăm un singur exemplu din zootehnie) au scăzut la o treime faţă de anul 1989. Peste 200.000 de hectare de vii şi livezi, precum şi 1.500 de hectare de sere au fost distruse.
Dacă ţinem seama de potenţialul foarte ridicat al României, ar fi trebuit să avem, în permanenţă, supraproducţie agricolă, care să fie dirijată către export. Lucrurile stau, însă, exact pe dos: am ajuns să importăm peste 70% din alimentele necesare populaţiei! Dar cum am putea să ne batem de la egal la egal cu cei din UE, cînd avem cel mai scăzut consum de îngrăşăminte chimice la hectar, iar progresul tehnologic este blocat de fragmentarea excesivă a suprafeţei agricole a ţării?! Nori negri, aşadar, deasupra României. Ţăranul român va fi lichidat, cu sînge rece, în cîţiva ani. Ce au început bolşevicii – iată că desăvîrşesc apologeţii de azi ai unei democraţii golite de conţinut, care au uitat vorbele lui Lucian Blaga: “Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”…
15/6/2006
IN ULTIMA VREME, se intetesc comentariile conform carora toate necazurile UE se trag de la faptul ca nu stie sa-si “prezinte marfa”. Esecul Constitutie Europene, acuzatiile tot mai frecvente de coruptie, criticile asupra birocratiei aduse Bruxelles-ului, temerile ca UE reprezenta o amenintare la adresa identitatii nationale a statelor, revoltele tot mai dese impotriva directivelor europene – toate acestea ar avea o cauza comuna: incapacitate UE de a se farda suficient.
La ora actuala, europenii au doua concepte distincte – in ciuda intentiei UE de a le asimila unul celuilalt – Europa si Uniunea Europeana. Europa este definita prin istorie, cultura, traditii, religii, independenta si suveranitatea nationala. Uniunea Europeana este o “marca comerciala” cu o istorie scurta, “stampilata” nu fara temei cu cuvinte ca ‘birocratie’, ‘compromis’ si ‘renuntare la suveranitatea nationala’. Spun nu fara temei, fiindca visul idealist de a creea o Europa a pacii si in care cooperarea intre tari sa nu stirbeasca identitatile nationale si traditiile fiecareia a fost inlocuit treptat de conceptiile mercantile ale unei pieti unice excesiv de reglementate si controlate de o birocratie supranationala. Cel mai pregnant simbol al UE este moneda UE, nu pacea.
Putini stiu azi ca autorul steagului cu 12 stele a fost un modest functionar la Consiliul Europei, angajat al serviciului de curierat, pe nume Arsene Heitz. Cele 12 stele nu reprezinta, asa cum s-ar crede, un numarul de state care faceau parte din UE atunci cand s-a adoptat acest steag (o lung perioada de timp, in Comunitatea Economica Europeana au fost intr-adevar exact 12 state) , ci este un simbol al unitatii. De asemenea, culoarea albastra simbolizeaza pacea (la fel ca drapelul Natiunilor Unite).
Intr-un articol din Financial Times se afirma ca, Comisia Europeana l-ar fi recrutat pe Simon Anholt, un consultat britanic in publicitate care a lucrat la promovarea unor firme ca Microsoft, Unilever sau Coca-Cola. Referindu-se la acest subiect, Anholt a facut o declaratie cel putin socanta, comparand UE cu nici mai mult si mai putin decat reteaua AlQaida!!! Mai exact, Anholt a spus ca „A schimba o marca multinationala este mult mai complicat decat a schimba marca unei tari sau a unei companii a carei structura de comanda este clara. (…) Indelungata mea experienta imi sugereaza ca se cauta un model pentru UE precum cel al AlQaida, cu celule separate, care se influenteaza una pe cealalta“. Ca o reactie la aceasta declaratie, Comisia Europeana a dezmintit orice legatura pe care ar avea-o cu Simon Anholt. Si probabil ca a renuntat la colaborarea sa, daca aceasta a avut intr-adevar loc.
Zilele trecute, la un an de la respingerea de catre francezi a Constitutie UE, presa vorbea de o modificare a denumirii de “Constitutie a UE” in cea de “Lege de baza a UE”. Se spera astfel ca acest cuvant “Constitutie”, care implica prea evident ideea unui suprastat, (ceea ce dealtfel UE chiar este) sa fie inlocuit printr-unul care sa linisteasca temerile electoratului european. Bineinteles, e vorba doar de inca o manipulare prin limbaj – mai pe romaneste, aceiasi Marie cu alta palarie. Dealtfel, Germania si Israelul de exemplu, nu au “Constitutii” ci doar “Legi fundamentale”. Ceea ce nu inseamna ca Germania si Israelul nu sunt state.
Printre putinele lucruri bune pe care le semnalez, este acela ca intentia Comisiei Europene de a obliga marcarea produselor fabricate in tarile europene cu “made in EU” a dat gres datorita opozitiei tarilor europene. Nu se stie insa cat timp va mai rezista aceasta opozitie.
Care ar fi concluzia? Uniunea Europeana incearca sa vopseasca si mai mult cioara cu care umbla. Baza fundamentala a acestei organizatii este minciuna: minciuna ca UE ar fi doar o piata de liber schimb; minciuna ca intrarea in UE nu inseamna de fapt renuntarea la suveranitatea nationala; minciuna ca UE nu doreste sa devina un imperiu care sa desfiinteze tarile europene; minciuna ca regionalizarea pe care o impune nu este o forma noua de ’sovietizare’ a popoarelor europene. Cei care prefera sa poarte ochelari de cal mai cred inca in aceste minciuni – dar oamenii nu pot fi dusi cu zaharelul la nesfarsit. Sunt semne ca tot mai multi cetateni europeni (si, sa speram, cat mai multi romani) incep sa se trezeasca si sa-si dea seama ce inseamna cu adevarat acest monstru numit “Uniune Europeana”. Ma tem insa ca va fi prea tarziu – iar UE va fi capatat suficienta putere ca sa lepede masca ipocriziei si sa-si dezvaluie pe deplin intreaga figura groteasca.
12/6/2006
- Un text vechi de peste 50 de ani în actualitate -
(fragment din “Biserica Ortodoxă şi ecumenismul” a Sfântului Iustin Popovici, lucrare editată de Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril – Petru Vodă, 2002, pp. 122-134)
Dacă Europa ar fi rămas creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura ei; şi marile noroade ale Asiei şi Africii – chiar dacă nebotezate, dar înclinate spre duhovnicie – ar fi înţeles şi ar fi preţuit acest lucru, fiindcă şi noroadele acestea se laudă fiecare cu credinţa lui, cu zeii lui, cu cărţile pe care credinţa lui le socoteşte sfinte: unul cu Coranul, altul cu Vedele şi aşa mai departe. Nu se laudă aşadar cu lucrurile mâinilor lor, cu cultura lor, ci cu ceea ce socotesc mai presus de sine, cu ceea ce socotesc desăvârşit în lume. Numai noroadele Europei nu se lauda nici cu Hristos, nici cu Evanghelia lui Hristos, ci se laudă cu maşinile lor primejdioase şi cu fabricatele lor ieftine, adică cu cultura lor. Rezultatul acestei lăudări de sine europene cu faimoasa „cultură” este ura tuturor noroadelor necreştine împotriva lui Hristos şi a creştinismului. Urând bunurile europene şi oamenii europeni, ei au urât şi pe Dumnezeul european.
Dar – vai! – pe Europa n-o doare acest lucru. De altfel, ea însăşi a urât şi a lepădat cea dintâi dintre toţi pe Dumnezeul ei. În această stare de neinvidiat a fost adusă omenirea europeană de către înaintarea ei greşită, sub înrâurirea unei biserici aflate în greşeală, de-a lungul ultimelor nouă sute de ani. Nu sunt răspunzătoare de aceasta noroadele europene; răspunderea o poartă conducătorii duhovniceşti ai noroadelor. Nu este vinovată turma, vinovaţi sunt păstorii ei. Bine, ar fi fost ca Europa să se laude cu creştinismul, înfăţişându-l ca cea mai preţioasă moştenire şi cea mai mare vrednicie a ei. Aşa ar fi trebuit să fie – şi aşa a fost în primele veacuri după Hristos – dacă Europa ar fi fost tot una cu creştinismul, dacă s-ar fi identificat cu creştinismul. Slăvirea lui Hristos şi propovăduirea lui Hristos tuturor continentelor şi tuturor neamurilor, aceasta a fost menirea hotărâtă de Dumnezeu pentru continentul european, în afară de creştinism, Europa nu are nimic altceva cu care să se poată lauda. Fără Hristos, Europa este cerşetorul cel mai sărman şi exploatatorul cel mai neruşinat al acestei lumi.
Apusul a dat în mintea copiilor, în asta stă monstruozitatea şi nebunia lui. În epoca sa creştină, când Apusul era ortodox, el vedea cu duhul şi privea cu mintea: dar, pe cât s-a îndepărtat de adevărul şi fapta bună creştină, vederea lui duhovnicească s-a îngustat tot mai mult, până ce, în veacul al XX–lea, s-a întunecat cu desăvârşire. Acum i-au rămas numai ochii trupeşti pentru observarea obiectelor care cad sub simţuri. El şi-a înarmat ochii cei trupeşti cu multe aparate uimitoare, ca să poată vedea mai bine şi mai adevărat lumea simţită, forma şi culoarea lucrurilor şi fiinţelor simţite, numărul, mărimea lor şi distanţa dintre ele. Observă cu microscopul, şi vede viermii cei mai mici, microbii, aşa cum nimeni nu i-a mai văzut vreodată. Observă cu telescopul şi vede astrele de deasupra căminului lui, aşa cum nimeni altul nu le-a văzut vreodată. Aici se opreşte şi până aici ajunge vederea lui. Cât priveşte privirea gânditoare şi vederea duhovniceasca în miezul cel ascuns al lucrurilor şi în înţelesul şi însemnătatea întregii zidiri din marele univers din jurul nostru, în ceea ce priveşte aceasta – o fraţii mei! – omenirea apuseană este astăzi mai oarbă decât Arabia musulmană, şi decât India brahmanică, şi decât Tibetul buddhist, şi decât China animistă, într-adevăr, Hristos nu a văzut o mai mare ruşine ca aceasta în cele două milenii care au trecut: ca oamenii botezaţi să fie mai orbi decât cei nebotezaţi!
Noua Europă închinătoare la idoli nu se laudă cu nici o dumnezeire mai presus de ea. Ea se lauda numai cu sine, cu înţelepciunea sa, cu puterea sa. Este ca un balon umflat, gata să se spargă, spre râsul Africii şi al Asiei; un buboi copt, gata să se deschidă şi să umple totul de putoarea lui. Aceasta este Europa anticreştină de astăzi, Demonia albă.
Europa trăieşte în cercul vicios al descoperirilor. Oricine se înfăţişează cu o nouă descoperire este propovăduit ca geniu. Iarăşi: oricine vesteşte descoperirile celorlalţi este numit doctor în ştiinţe. Descoperirile Europei sunt multe, aproape nenumărate. Dar nici una din descoperirile acestea nu face pe om mai bun, mai cinstit, mai luminat. Europa, în ultima mie de ani, nu s-a înfăţişat nici măcar cu o singură descoperire pe tărâmul duhovnicesc şi moral, ci exclusiv şi numai pe acela material. Descoperirile Europei au condus omenirea pe marginea prăpastiei. Au condus-o la o întunecare duhovnicească nemaiîntâlnită în istoria creştinismului şi la distrugere plină de întuneric; căci toate descoperirile ei, nu ştim dacă din cauza gândirii sale rele sau din pricina înrâuririi evreilor, Europa le-a îndreptat împotriva lui Hristos.
Când s-a descoperit telescopul pentru observarea stelelor îndepărtate, oamenii de ştiinţă europeni l-au tălmăcit în dauna Evangheliei lui Hristos.
Când s-a descoperit microscopul, a fost iarăşi râs împotriva lui Hristos.
Când s-a născocit trenul, maşina cu aburi, telegrafia şi telefonul, tot văzduhul a răsunat de lauda de sine a Europei în ciuda lui Dumnezeu şi a Hristosului Său. Când oamenii au născocit maşinile de călătorit pe mare, de zburat prin văzduh, de vorbit la mari depărtări, atunci Hristos s-a arătat în Europa tot atât de nefolositor şi de înapoiat ca mumiile egiptene. Dar toate descoperirile ei, de-a lungul ultimelor două sute de ani, Europa le-a întrebuinţat pentru sinuciderea sa în războaie mondiale, pentru crimă, pentru ură, pentru prăbuşire, pentru înşelăciune, pentru siluire, pentru impietatea privitoare la cele sfinte şi cuvioase ale noroadelor, pentru minciună, pentru necinstire, pentru destrăbălare şi pentru ateism în toată lumea, în realitate, Europa nu a înşelat pe nimeni altcineva decât pe sine însăşi. Noroadele necreştine au înţeles ce este Europa, ce dă ea şi ce voieşte; pentru aceasta au şi numit-o Demonia albă.
Ascultă ce spune Împăratul-Prooroc David: “Aceştia se laudă cu carele lor şi aceştia cu caii lor, dar noi ne vom mări în numele Domnului nostru” (Psalmi 19, 8 ). Lăudăroşii aceia vor adormi pe pernele slavei lor mincinoase, iar noi ne vom ridica şi ne vom îndrepta. Iar Apostolul Pavel strigă cu şi mai multă putere: Omule, “ce ai tu, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă ai primit, pentru ce te lauzi, ca şi cum n-ai fi primit?” (I Corinteni 4, 7). Cunoaşte că toate descoperirile s-au făcut pe pământul lui Dumnezeu, înaintea ochilor lui Dumnezeu, şi învaţă de aici atât ruşinea, cât şi cinstea!
8/6/2006
