Unu si multiplu

Alexandra Neagu

PROCESUL EUROPEAN de integrare este cel mai vechi dintre toate proiectele de regionalizare şi spre deosebire de celelalte MERCOSUR (în America Latină), ASEAN (în Asia de Sud-Est), NAFTA (în America de Nord), acesta îşi propune şi unificarea culturală, nu numai cea economică.

Ideea unificării europene are însă o istorie foarte veche. Ideea transformării Europei într-un stat federativ a fost trăită de oameni politici, precum Napoleon, dar şi de filosofi, precum Saint Simon, care a cerut Franţei, Angliei şi Germaniei să ia iniţiativa convocării unui parlament european în care să poată intra celelalte state europene. După Revoluţia de la 1848 ideea unei Europe Unite încetează să mai joace un rol politic. A fost nevoie de două războaie mondiale în care Europa a pierdut poziţiile dominante, de dezvoltarea excepţională a Americii ca putere dominantă decisivă, pentru ca ideea unei Europe Unite să iasă din nou la iveală. Astfel începuturile integrării europene au luat forma unei pieţe comune a oţelului şi cărbunelui (1954) şi în final, Tratatul de la Maastricht (1991) care reglementează normele integrării.

În acest sens, Philipe Seguin remarca, referitor la Tratatul de la Maastricht, semnat în 1991, că nu poate crea o „nouă cetăţenie“ şi nici un „ipotetic popor european“. Autorul este de părere că Tratatul prevede un federalism mascat, în baza principiului regionalizării. În acelaşi timp, Seguin considera că relaţiile dintre regiuni vor deveni tensionate datorită raţiunilor economice, astfel încât nu vor mai putea fi gestionate de instituţiile pulverizate.

Acelaşi autor susţinea că se vor înlocui cele câteva frontiere locale vizibile, dar foarte reale; se vor crea mici provincii acolo unde existau state mari, provincii în care trăiesc comunităţi crispate asupra egoismelor locale; regiunile bogate vor deveni şi mai bogate iar cele sărace vor deveni şi mai sărace. Vom asista la marea întoarcere a feudalităţii fapt care a început deja să se manifeste pe scară largă. Prin aceste cuvinte Seguin vroia să avertizeze că Tratatul nu este decât o creaţie a statelor puternice care doresc să-şi sporească controlul asupra statelor mai mici şi mai slab dezvoltate economic.

Alte critici care s-au adus proiectului de integrare europeană, au fost la adresa obiectivului european criticat că ar fi crearea unei federaţii de state după modelul SUA prebelic şi nu al SUA început astăzi pentru viitor.

În alte opinii critice Europa este acuzată de lipsa de identitate şi de profil de neclaritate în privinţa scopurilor. În fine, alte păreri din categoria celor care contestă succesul Uniunii Europene acreditează ideea conform căreia tensiunea dintre „Europa economică“ şi „Europa culturală“ constituie o piatră de încercare pentru responsabilii integrării. Astfel, s-a considerat că baza integrării adică cea economică este greşită şi că ar fi mai corect să se plece de la „Europa culturală“. În continuare, s-a spus că nu se poate vorbi de o civilizaţie europeană care ar reprezenta o bază solidă de plecare în construcţia Europei Unite.

Pe de altă parte, Domenach spune că „proximitatea naşte întotdeauna reflexe de diferenţiere, de iritare şi ostilitate“. Prin aceste cuvinte, autorul vrea să demonstreze că o Europă Unită ar stârni orgoliile identităţilor culturale care ar putea degenera în serioase conflicte.

Tema creării unei identităţi culturale europene, dată fiind forţa identităţilor naţionale existente în Europa a născut fel de fel de comentarii. Pe marginea acestui subiect, încă din anul 1960 Raymond Aron spunea că vechile naţiuni vor trăi în inimile oamenilor, iar dragostea pentru naţiunea europeană nu s-a născut încă, dacă acest lucru se va întâmpla vreodată. Alte opinii susţin că procesul de integrare europeană va trebui să ţină seama de tendinţele europene comune şi să proiecteze un mit al originii, să rescrie istoria, să inventeze tradiţii, ritualuri, simboluri care să creeze o nouă identitate.

Un alt concept care este folosit astăzi, când Uniunea Europeană este o realitate incontestabilă, este cel de „naţiune europeană“. Din punct de vedere static, conceptul de naţiune constă în asamblarea unor caracteristici comune cum ar fi „comunitatea de limbă“, „comunitatea geografică“, „comunitatea statală“ ori „comunitatea economică“. Pentru a defini naţiunea europeană însă, se cere un concept dinamic al naţiunilor ce constă în identificarea caracteristicilor facerii, producerii unei naţiuni. În acest sens, Andrei Marga reproduce cuvintele unui gânditor care spunea că „naţiunile sunt comunităţi culturale şi de destin conştiente, care sunt unite din punct de vedere politic sau năzuiesc la unire sau eliberare; naţiunile sunt mari şcoli – nu mari familii, naţiunile sunt neîndoielnic comunităţi ale spiritului“.

Încă de la primele încercări de coagulare ideologică a unui spaţiu comun numit Europa a survenit firesc întrebarea referitoare la limitele teritoriale ale acestui spaţiu şi la încadrarea în geografia lumii. Definiţia cea mai completă şi plastică din acest punct de vedere îi aparţine lui Charles de Gaulle care vedea în Europa spaţiul de la „Atlantic la Ural“. Această definiţie însă, ridică o serie de probleme greu surmontabile la nivel politic şi instituţionalizat pentru Uniunea Europeană care pun în discuţie eficienţa criteriului geografic când încercăm să definim Europa. De aceea, putem spune că perspectiva geografică pur şi simplu nu este decât un argument în vederea „lărgirii Europei“ de la graniţele ei actuale către cele ideale cu atât mai mult, cu cât este luată în calcul şi integrarea unei ţări musulmane precum Turcia, în scenariul viitor, de extindere a Uniunii Europene.

Din punct de vedere geografic putem identifica o serie de subdiviziuni ale Europei, care au fiecare întemeierea lor istorică, dar şi elemente de specificitate care merită a fi puse în discuţie:

- Europa occidentală de nord, dezvoltată (din Scandinavia până la jumătatea Italiei);
- Europa occidentală de sud (din Portugalia până în Grecia);
- Europa centrală (Polonia şi fostele componente ale Imperiului Habsburgic) – un fel de „nord“ al Europei de est;
- Europa de sud-est (ţările din fosta Jugoslavie, România, Bulgaria, Albania);
- Comunitatea statelor independente (ţările din partea europeană a fostei URSS).

Geografia istorică a Europei are spre deosebire de cea strict teritorială, o întemeiere mult mai apropiată în timp, având în vedere să statele europene s-au coagulat doar de câteva secole. Dincolo de graniţele sale atât de labile care s-au modificat mereu în ultimele două secole, în funcţie de conjuncturi istorice definite şi de creşterea sau descreşterea puterii diferiţilor actori de anvergură pe scena politică continentală, Europa a reuşit să conserve şi să facă să dureze un tip de identitate specifică în numele căreia revendică azi legitimitatea unui proiect comun de asociere. Acest element catalizator îl constituie fără îndoială cultura europeană care pune în mişcare un resort identitar de sine stătător pe care îl denumim ca fiind patrimoniul comun european.

Procesul european constă în principal însă, în proiectarea şi edificarea unei Europe Unite apte a depăşi stadiul „Europei Piaţă“ spre a deveni o „Europă Putere“, trebuie privit ca rezultat al unei deplasări cu sens dublu. Pe de o parte este vorba despre mişcarea vestului european către estul continentului – realitate numită „extinderea Uniunii Europene“, iar pe de altă parte, avem în vedere mişcarea Europei Centrale şi orientale către Occident ceea ce se numeşte „integrarea Uniunii Europene“. Cele două Europe (orientală şi occidentală) îşi au izvoare comune în literatura elină religia iudaică şi dreptul roman. De-a lungul istoriei însă, această entitate spirituală s-a divizat în două, acest fapt născând două modele de viaţă distincte. În ciuda diferenţelor care există între cele două părţi ale continentului, extinderea Uniunii Europene este primul pas spre integrare şi o ocazie istorică de a pune capăt divizării artificiale între Europa de Vest şi Europa de Est şi Centrală. Şi de asemeni de a reunifica continentul. Pentru popoarele din Europa Centrală şi de Est Europa simbolizează valorile la care cei care au trăit mai bine de o generaţie în perioada Cortinei de Fier şi a Războiului Rece aspirau să se întoarcă.

Europa Occidentală a păstrat o identitate caracterizată prin pluralism politic, participare socială, respect al diversităţii, primordialitatea drepturilor omului. În paralel cu aceste trăsături pozitive, Occidentul european a adoptat şi unele modele comportamentale negative: consumismul, excesul de protecţie socială, etc. Dincolo de aceste neajunsuri statele occidentale, chiar dacă mai sunt afectate de pusee naţionaliste au înlocuit în mare măsură cultura independenţei în favoarea uneia de interdependenţă.

Europa Centrală şi Orientală este caracterizată încă de insecuritate şi cultural-identitară, individuală şi colectivă, naţională şi internaţională şi de asemenea prin sărăcie. Insecuritatea şi diparităţile economico-sociale, dar şi lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi mai ales a unei clase de mijloc puternice, au imprimat popoarelor şi statelor din est mentalităţi şi atitudini caracterizate printr-o combinaţie de individualism şi colectivism. Individualismul îşi are originea în experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi astfel se explică slaba participare socială. Colectivismul îşi are originile în experienţa socială comunistă şi se manifestă prin lipsa spiritului de iniţiativă şi frica asumării de riscuri, ca şi prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere pentru rezolvarea problemelor comunităţii către stat.

În concluzie, lacunele spiritului raţional şi pozitiv fac din Europa Centrală şi Occidentală locul unei religiozităţi necunoscute încă în Occident, al practicării unui naţionalism de secol XIX retrograd ca şi al recurgerii la confruntări violente ca formă de rezolvare a unor conflicte religioase. De aceea, pentru cetăţenii ţărilor respective încrederea în Armată şi Biserică este mai mare decât aceea în instituţiile specifice democraţiei unui stat laic. Apelul la identificare etnică nu este ceva nou în istoria europeană. El a fost şi este în continuare instrumentul principal al diversiunii şi stopării democratizărilor. Naţionalismul actual răsăritean spre deosebire da naţionalismul apusean orientat fundamental spre progres, ştiinţă şi tehnică avansată, propăşire în cadre democratice universalizabile, cultivă un preţios specific al grupărilor etnice adâncindu-se într-un exclusivism care izolează şi este la îndemâna demagogilor. Astfel, pentru ca întâlnirea Vestului cu Estul şi sinteza lor în cadrul procesului de integrare europeană să nu conducă la convulsii, anarhie, instabilitate sau pentru ca să nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din încrucişarea culturii de clan cu identificarea statului naţiune, în unele părţi ale lumii şi chiar în Europa (Kosovo şi Macedonia, în Sicilia, în Corsica, precum şi în Orientul Apropiat şi Asia Centrală) va fi nevoie ca viziunea asupra Europei nite să fie dezvoltată în comun de către toţi europenii, deopotrivă din Apus şi din Răsărit.

Uniunea Europeană nu poate fi unica responsabilitate pentru derularea procesului european de dezvoltare. Acest proces însă, nu trebuie să fie unul de transfer identitar ci unul de sinteză identitară. Impactul cultural al unificării Europei trebuie acceptat şi asumat de toţi participanţii la proces. Pentru moment, se pare că Europa Centrală şi Orientală este mai dispusă la aceasta.Pe de altă parte, popoarele est europene aduc în patrimoniul identităţii europene atuuri certe dintr-o istorie relativ mai vitregă, precum un nivel mai ridicat de adaptabilitate, imaginaţie mai dezvoltată, un spirit de sacrificiu mai accentuat – consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a religiozităţii sporite, un mai mare devotament pentru familie, rata oarecum mai mare a natalităţii (importantă mai cu seamă în condiţiile în care scăderea de populaţie din Occident va genera un deficit tot mai acut de forţă de muncă), o mai mare rezistenţă la efort, o disponibilitate sporită pentru muncă, în special cea grea.În prezent se poate afirma că „extinderea Uniunii Europene, despre care am putea vorbi şi ca despre un imperialism occidental pozitiv cu caracter pseudo-globalizator, menţinându-se la scara continentului european. Integrarea europeană nu este un exerciţiu de fantezie, ci o încercare vitală menită a oferi securitate şi stabilitate durabile pentru ambele jumătăţi ale Europei.

Cu alte cuvinte, este vorba despre construirea unei identităţi comune a Europei bazate pe un set unic de valori şi pe instituţii compatibile integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. Procesul european este deci o chestiune de putere şi cultură. Cine ar putea să transfere altora paradigma cultural identitară îşi măreşte puterea necesară spre consolidarea securităţii proprii.Problema este că în prezent Uniunea Europeană nu are capacitatea de voinţă şi efort spre a-şi impune modelul cultural în afara frontierelor sale deşi securitatea sa, într-o lume aflată în plin proces de globalizare, cere mai mult decât oricând o astfel de extindere. Capacitatea de voinţă ar implica renunţarea la confortul actual şi la sentimentul de superioritate ce caracterizează Europa Occidentală spre a face integrarea europeană un proces preponderent politic, care să conducă spre o entitate continentală dotată cu o structură de instituţii politice unitară. Capacitatea de efort se referă la mobilizarea resurselor economico-financiare apte în a consolida unitatea politică prin echilibrarea dezvoltării subregionale în interiorul ei, prin eliminarea disparităţilor dintre naţiunile europene care ar intra în componenţa Europei Unite.

Până de curând, după cum spunea Oswald Spengler, Vestul era sortit să apună într-un pragmatism vinovat de obnubilarea individului şi secătuirea substanţei spirituale, în timp ce Estul trecut prin experienţa comunistă, pare predestinat a fi depozitarul unei spiritualităţi conservate în suferinţă şi frustrare, în sărăcie şi misticism.

Dar istoria curge, pragmatismul occidental este acum din ce în ce mai mult orientat spre valori, nu numai materiale ci şi spirituale. Arhetipurile europenilor din Apus par să sufere o reconversiune. În Estul Europei însă, se instalează un capitalism grăbit, ceea ce este aproape imposibil de recuperat din punct de vedere material, uitând că ne aflăm cu cel puţin un pas înainte din punct de vedere spiritual, ceea ce poate reprezenta un atu considerabil, dacă noi vom accepta că bogăţia lăuntrică este reală şi poate reprezenta o contrapondere valabilă la bogăţia materială. Între cele două părţi ale Europei devenită un arhetip al umanităţii, aşa cum a fost din totdeauna, se poate căuta şi găsi zona de complementaritate, acea mulţime de argumente şi de valori care ne pot îndreptăţi să aspirăm la idealul cel mai înalt atât material cât şi spiritual.

În contextul actual al modernizării, Europa nu trebuie înţeleasă, aşa cum spunea Hurssel, numai din punct de vedere geografic, aşa cum arată hărţile, căci în sens spiritual Europa înglobează dominioanele britanice, Statele Unite etc. Filosoful german arată că Europa este o entitate spirituală, ea nefiind un ansamblu de civilizaţii ci o civilizaţie unică. Europa este supranaţională, iar unitatea europeană ca civilizaţie este specifică. Prin urmare, spunea autorul, că oricare ar fi ostilitatea dintre ele, în spirit, naţiunile europene sunt legate de o înrudire intimă, aflată în fiecare şi depăşind diferenţele naţionale.

În concepţia marelui gânditor român Constantin Noica culturile ar avea o schemă numerică. Culturile înglobează realităţi spirituale precum religii, sisteme de cunoştinţe, ar putea fi reprezentate printr-un „raport fundamental Unu şi Multiplu“ – ultimul termen trebuind să fie înţeles atât diversitatea calitativă cât şi pluralitatea cantitativă. Există cinci rapoarte între Unu şi Multiplu:

- Unu şi repetiţia sa;
- Unu şi variaţia sa;
- Unu în Multiplu;
- Unu şi Multiplu;
- Unu Multiplu.

Astfel, fiecare din aceste raporturi ar putea reprezenta schema unei culturi. Raportul Unu Multiplu este atribuit de către autor culturii europene. În acest caz, spune Noica, nici Unu nu primează, nici Multiplul, ci Unu este de la început multiplu distribuindu-se fără să se împartă.

În concluzie, referinţele la patrimoniul cultural comun al Europei nu fac decât să sporească încrederea în reuşita unei uniuni funcţionabile din punct de vedere economic, din punct de vedere cultural. După cum spunea Paul Vallery „Acolo unde este spiritul lui Cezar, Caius, Traian, Vergiliu, acolo unde numele lui Moise, acolo unde numele lui Aristotel, Platon şi Euclid au o semnificaţie şi o autoritate simultană, acolo este Europa. Orice rasă şi orice pământ care au fost succesiv romanizate, creştinate şi supuse spiritului disciplinei grecilor este în mod absolut european“.

1 comentariu 26/7/2006

Scrisoarea unui roman stabilit in Germania.

Adrian Constantinescu,
Sursa: http://www.romare.ro/

NU TOTUL a fost rãu în comunism (si-n acelasi timp adaug si în national-socialism) nu totul este bun sau foarte bun în capitalism (turbocapitalism, globalizarea capitalismului). Nu, nu, nu! Este adevãrat cã democratia, economia de piatã liberã (dupã cum a spus odatã fostul prim-ministru al Marii Britanii, Winston Churchill) nu reprezintã perfectiunea, însã comparativ cu alte sisteme politice si economice sînt cele mai bune pe care le are omenirea actualmente. Este adevãrat cã economia de piatã liberã poate sã functioneze bine numai în cooperare cu o politicã socialã adecvatã (exemplu: nivelul de trai din Germania si nu numai de aici).

Însã cînd economia de piatã liberã nu poate sã mai coopereze cu o politicã socialã adecvatã, atunci situatia devine rea. Si exact aici am vrut sã ajung. Cu proprii mei ochi am observat cum s-a dezvoltat vechea si, dupã 1990, noua Germanie. Pot sã jur (cu mîna pe inimã): viata în anii ’80, ’90 era cu 100% mai bunã decît în zilele noastre. Muncitorii cu salarii reduse, somerii cu ajutor de somaj redus, primitorii de ajutoare sociale, care primeau cca 400 de mãrci în mînã, pensionarii cu o pensie de 1.000 de mãrci au putut sã trãiascã încã rezonabil. Astãzi, un muncitor care cîstigã 1.000 de euro net pluteste la limita sãrãciei, un somer cu ALG-2 (ajutor de somaj doi) sau un primitor de ajutor social, care primeste în mînã 345 de euro sînt deja sub limita sãrãciei. Iar un pensionar care primeste o pensie de 600 de euro este aproape falimentar.

Dupã introducerea euro-ului, preturile au crescut aproape peste tot. În fiecare an tigãrile, benzina, curentul electric, încãlzirea, tichetele de tren si autobuz/tramvai, chiria si cheltuielile adiacente sînt mai scumpe, tot mai scumpe. Pe vremuri, medicamentele prescrise (compensate) au costat 2, 3 sau 5 mãrci. Acum, aceleasi medicamente costã între 5 si 10 euro (asadar între 10 si 20 de mãrci vechi). Ce sens are faptul cã tatãl-stat plãteste ajutorul de somaj sau ajutorul social ori pensia si, în acelasi timp, pentru asigurarea minimului de existentã trebuie sã mai plãteascã încã alti bani pentru chirie (asa-numitii bani de locuintã)? De ce sistemul capitalist nu a construit în regie proprie (si nu prin rechinii imobiliari) multe, multe locuinte sociale cu chirie rezonabilã de 50-100 euro/lunã pentru persoane cu venituri reduse? A fost rãu cã în R.D. Germanã o chirie în cartier de locuinte a costat numai 50-100 de mãrci? Nu, nu a fost rãu, a fost bine! Este bine cã în Germania anului 2006 în cele mai mari orase o chirie la cald (deci chiria cu cheltuielile adiacente) pentru o garsonierã de 30 mp sã coste mai mult de 300 de euro? Nu, nu este bine! Este rãu!

National-socialistii, în ciuda dictaturii, terorii, cultului personalitãtii al Führerului, persecutiei politice si etnice, si pînã la sfîrsitul cumplitului rãzboi cu si mai cumplitele lui consecinte, da, acesti national-socialisti au adus în numai 6 ani (1933-1939) cca 6 milioane de someri în pîine si bani; acesti national-socialisti au adus economiei germane un salt al ratei economice de 6 pînã la 7% pe an. Autostrãzi, masini pentru popor (Volkswagen), aparate radio pentru popor, descoperirea si dezvoltarea Televiziunii, mai tîrziu a rachetelor si avioanelor cu reactie si multe altele, totul a fost fãcut de poporul german (iar azi auzim cã concernul Volkswagen vrea sã concedieze încã 20.000 de lucrãtori sau sã mute întreaga productie în strãinãtate).

Si astãzi? Ce vedem noi astãzi? Ce ne-au adus nouã astãzi turbocapitalismul, globalizarea? Dupã 60 de ani de economie de piatã liberã-socialã, dupã 50 de ani de integrare în UE, dupã 15 ani de la reunificare si de la prãbusirea comunismului si a URSS-ului? Somajul de la 2 la 3, de la 3 la 4, de la 4 la 5 milioane de persoane, în ciuda tuturor promisiunilor, tuturor partidelor (indiferent cã acestea au fost sau sînt partide de stînga sau de dreapta). Rata de dezvoltare economicã pluteste undeva între 1% si 2 %. Si nu se întreprinde aproape nimic. Firme cu traditie în Germania lasã patriotismul pe de lãturi si fug în strãinãtate, întrucît acolo profitul, cîstigul sînt mai mari ca în patrie. De la zi la zi creste numãrul bogatilor, însã numãrul sãracilor creste de 4 ori pe atîta. Si tatãl-stat plãteste încã, si plãteste încã, însã eu mã întreb: pînã cînd? Cãci o limitã trebuie sã existe undeva. Si dupã aceea vechii demoni ai secolului XIX si ai secolului XX (precum Marx, Nietzsche, Lenin, Hitler) vor reapãrea. E finita la comedia…

Adaugă comentariu 19/7/2006

Uniunea Europeana, un stat politienesc-jandarmeresc!

MINISTRII APARARII din Franţa, Italia, Olanda, Spania şi Portugalia au semnat, recent, în Olanda, Tratatul de creare a Forţei de jandarmerie europene (FGE), la care aceste state sunt contributoare, conform agentiei de presa AFP. Prima misiune a noii forţe va fi în Bosnia, unde circa 140 de jandarmi vor asigura misiuni de poliţie începând din noiembrie. FGE va fi desfăşurată în ţări afectate de conflicte armate sau de tulburări interne grave.

Destinată cu prioritate operaţiunilor UE, FGE va putea fi desfăşurată, de asemenea, sub mandat ONU, OSCE, NATO sau al altor organizaţii internaţionale sau coaliţii ad hoc. FGE dispune de o forţă de reacţie rapidă capabilă să desfăşoare 800 de persoane în interval de 30 de zile. Ea va număra în viitor până la 2.300 de membri.

Aceasta noua structura dubleaza structura existenta a poliţiei federale, Europol, care puterea de a opera oriunde în toata zona UE. Ofiţerii şi agenţii săi sunt apăraţi de o imunitate totală, pe viaţă, împotriva oricăror acuzaţii pentru actele lor, conform Articolului 12, Capitolul 5 al Protocolului despre Privilegiile şi imunităţile UE. Ofiţerii Europol au puterea de a aresta preventiv şi de a extrăda, în ciuda legilor curente din multe tari europene, care interzic în mod specific astfel de acţiuni (de exemplu in cazul Marii Britanii).

Ca o ironie a sortii, sediul central al Europol, care adăposteşte aproape 400 de ofiţeri, se află în vechea clădire fortificată a Gestapo-ului din Haga. Planurile de extindere a forţelor Europol ţintesc spre o suplimentare a acestor efective cu încă câteva sute de poliţişti, cu toţii înarmaţi şi cu acces liber şi neîngrădit în orice zonă a Europei.

La câteva zile după ce Consiliul European de la Lisabona a decis că UE va avea un tratat de reformă (adica o constitutie), Comisia Europeana a aprobat o comunicare internă înaintată de comisarul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Franco Frattini, potrivit căreia Eurojust, actuala agenţie europeană de cooperare judiciară ar putea căpăta, treptat, atribuţii precum Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA.

Documentul este menit drept primul pas al unei iniţiative legislative care va oferi Eurojust acces la bazele de date în materie penală ale statelor membre, inclusiv la cazurile de terorism, la dosarele celor aflaţi în penitenciare sau la baze de date cu mostre de ADN. În funcţiune din 2002, agenţia cu sediul la Haga are mai mult un rol de asistenţă în cadrul anchetelor privind criminalitatea transfrontalieră, în cazuri precum traficul de droguri şi persoane, fraudele ori spălarea de bani.

Acum, Frattini doreşte ca Eurojust să poată decide în caz de conflict de competenţe între diferite autorităţi judiciare, să poată sugera începerea unei anumite anchete penale autorităţilor unui stat UE, ba chiar să deschidă o anchetă europeană pe cont propriu „mai ales în cazul unei infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii”, arată EUObserver.com.La fel ca în SUA, unde FBI are un director, dar instituţia în sine se află sub tutela procurorului general (de facto ministru al Justiţiei), Eurojust trebuie să devină principalul instrument din subordinea Procurorului General al UE. Această funcţie este prevăzută de Tratatul de reformă, convenit la ultimul Consiliu European şi care urmează să fie semnat la 13 decembrie la Lisabona.

Potrivit Tratatului, Procurorul General va putea să iniţieze şi să conducă anchete pe tot cuprinsul UE în cazuri de infracţiuni „grave”. Trecerea treptată a Eurojust de la un organism care să acorde asistenţă la unul care să coordoneze anchete naţionale, ba chiar să iniţieze anchete transnaţionale reprezinta renuntarea în favoarea Bruxellesului la încă un atribut al suveranităţii nationale – jurisdicţia exclusivă în materie penală.

In aceeasi ordine de idei, Guvernul de la Berlin vrea să permită accesarea documentelor din orice computer bănuit că este folosit de un “suspect de terorism” înainte ca individul să comită vreo faptă de natură să pună în pericol viaţa germanilor şi siguranţa ţării. Aceasta masura da dreptul autorităţilor de a scormoni în documentele electronice ale unei persoane, fără ştiinţa şi acordul acesteia. Aceste metode de investigaţie se practică şi în Elveţia şi Slovenia, în timp ce Suedia ar fi pe cale să le legalizeze, menţionează documentul german. Mai mult, guvernul german vrea dreptul legal de a utiliza mijloace specifice hackerilor, si anume de a plasa viruşi informatici (aşa-numiţii troieni) în computerele suspecţilor, ca să poată scana orice documente, fotografii, diagrame şi fişiere de sunet, să înregistreze fiecare apăsare de tastă, ba chiar să pună în funcţiune camere web şi microfoane.

Serviciile secrete germane au recurs la asemenea practici inclusiv în lipsa unor abilitări legale, dar, în februarie 2007, Curtea Federală de Justiţie le-a declarat ilegale, pentru că sunt de natură să încalce dreptul constituţional al inviolabilităţii corespondenţei. Prin urmare, Guvernul german a declarat oficial că acest tip de investigaţii au fost sistate, dar că pregăteşte o lege care să permită recurgerea la acest tip de spionaj.

“Amenintarea terorismului” a convins mai multe guverne UE că supravegherea computerelor este extrem de necesară în lupta antiteroristă. Astfel, la 6 noiembrie, comisarul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Franco Frattini, va propune un nou set de măsuri antiteroriste. Între acestea se numără blocarea site-urilor care oferă reţete de fabricare a bombelor şi incriminarea penală a recrutărilor online de terorişti prin bloguri, forumuri sau chat rooms.

Cine garanteaza insa ca asemenea masuri nu vor fi utilizate si impotriva dizidentilor sau pur si simplu vor da nastere la abuzuri politienesti; asa cum s-a intamplat prea adesea cu legile “antiteroriste” votate dupa 2001 in SUA si in Europa? Ranjetul statului politienesc e din ce in ce mai inspaimantator.

Adaugă comentariu 17/7/2006

Afluxul de produse ieftine din import va afecta si Romania dupa aderare

Afluxul de produse ieftine din import va afecta si Romania dupa aderarea la Uniunea Europeana, este opinia doamnei Bozena Batynska, reprezentant al Ministerului Agriculturii din Polonia, citata de Mediafax. “Scaderea taxelor vamale la anumite produse a cauzat pierderi agriculturii poloneze. In cazul capsunilor inghetate, de exemplu, ne-am confruntat cu afluxul mare de importuri din China, care au inlocuit produsele de pe piata locala pentru ca vin cu preturi mult mai mici”, a declarat Batynska.

Oficialul polonez, aflat la Bucuresti vineri 30 iunie, impreuna cu Tomasz Suprowicz, seful Sectiei Economice a Ambasadei Poloniei, a participat la o conferinta de presa organizata de Ambasada Poloniei pentru prezentarea rezultatelor economice ale tarii, la doi ani dupa aderarea la Uniunea Europeana, cu accent pe evolutia activitatilor din agricultura.

Bozena Batynska a adaugat ca sectorul agricol din Romania se va confrunta cu aceeasi problema dupa data aderarii, dar va intampina “si alte dificultati, pe care Polonia inca nu a reusit sa le depaseasca”, mentionand in acest sens ca Uniunea Europeana intentioneaza sa reduca fondurile alocate Poloniei cu 140 de milioane de euro pentru ca ar avea o productie prea mare la anumite produse agricole cum ar fi porumbul, branza sau ciupercile.

Adaugă comentariu 13/7/2006

Riscuri ale integrarii

Procesul de integrare care va urma momentului aderarii Romaniei la Uniunea Europeana comporta cel putin doua categorii-perechi de consecinte: 1) perechea costuri-beneficii implicate de integrare sau de non-integrare; 2) perechea riscuri generate – riscuri acoperite implicate de integrare sau de non-integrare. Costurile integrarii (sau non-integrarii) nu se suprapun peste riscurile integrarii (sau non-integrarii), cel putin din urmatoarea perspectiva metodologica: in timp ce costurile/beneficiile sunt asumate intr-un mod programatic si strategic, riscurile reprezinta eventualitati care nu sunt cuantificate si “asteptate”, in acelasi mod ca si costurile sau beneficiile integrarii (sau non-integrarii).

Vom intelege, asadar, prin riscurile integrarii (sau ale non-integrarii) acele eventualitati (care pot fi atat de natura costurilor, cat si de natura beneficiilor) care ar putea sa se produca, pe baza mecanismelor economice cunoscute sau acceptate si care, in consecinta, ar putea greva (ca abateri de la ´asteptari”) procesul de integrare (sau de non-integrare).

In cele ce urmeaza, voi incerca sa tratez, pe scurt, doar riscurile integrarii Romaniei in UE.

Desi pot fi imaginate tipologii savante (si, probabil, scolastice) pentru riscurile mentionate, aici vom folosi un criteriu care ni se pare, de departe, cel mai relevant din perspectiva efectului asupra economiei (institutiilor, societatii) romanesti: criteriul comportamentului economic vizat. In acest sens, dorim sa identificam si sa comentam succint, urmatoarele categorii de riscuri:

Riscul de capilarizare a fluxurilor economice, la nivelul noului sistem integrativ: in principiu, riscul de capilarizare a fluxurilor economice nu inseamna altceva decat implicatiile generate de orientarea spontana (partial, poate fi si institutionalizata) a oricarei resurse economice (forta de munca, capital fizic, bani) spre costul minim de oportunitate al fructificarii sale (sau, ceea ce este acelasi lucru) spre beneficiul maxim al fructificarii sale. In acest sens, pot aparea urmatoarele reorientari ale acestor fluxuri, cu implicatiile corespondente:

- iesiri masive de capital banesc (iesiri valutare nete) din economia nationala (inclusiv din sistemul bancar) spre celelalte state membre, luand in considerare nu numai gradul superior de fructificare a capitalului banesc, dar si securitatea acelui capital sau randamentul superior de utilizare a lui ca si capital productiv; acest risc se va produce, desigur, cu o probabilitate mai mare in conditiile deschiderii contului de capital neinsotita de anumite masuri de control care sa minimizeze efectul destabilizator al iesirilor nete de capital asupra echilibrului extern;

- iesiri masive de forta de munca spre pietele de munca ale statelor membre. Desi un asemenea flux are si implicatii pozitive (de exemplu, asupra contului curent, asupra cheltuielilor cu indemnizatiile de somaj sau asupra cresterii calificarii fortei de munca), in general, efectul negativ va fi predominant (scaderea potentialului economic curent al tarii, prin reducerea produsului intern brut potential);

- reducerea capacitatii bancii centrale nationale (chiar in interiorul principiului subsidiaritatii concedat de banca centrala europeana) de a controla politica monetara, prin faptul ca bancile comerciale rezidente pot apela la credite bancare de ultima instanta, la rescontari sau la vanzari de valuta (pana la adoptarea efectiva a monedei euro) la oricare banca centrala din statele membre;

- intrari masive, pe “nise libere”, ale infractionalitatii internationale, indeosebi trafic de droguri, arme sau carne vie;

Riscul de capturare a pietei: acest risc se refera la faptul ca, dat fiind gradul mediu de competitivitate al bunurilor si serviciilor din actualele state membre mai mare decat cel al bunurilor si serviciilor autohtone, piata de bunuri si servicii interna va deveni captiva ofertei externe (in conditiile acceptate ale liberei circulatii a bunurilor economice). Desi la unele bunuri (cum ar fi cele din agricultura) sau servicii (cum ar fi cele de turism rural sau montan) Romania poate dezvolta o competitivitate in afara considerentelor de pret sau calitate (mizand pe aspecte de ecologie sau de specificitate naturala), balanta rezultanta a acestor “competitii” va fi cu siguranta negativa;

Riscul de efecte asimetrice ale socurilor institutionale comunitare: politicile guvernamentale comunitare vor avea in vedere “media” structurilor, standardelor, situatiilor etc. la nivelul sistemului integrat. Ca urmare, o anumita masura de politica guvernamentala (de exemplu, de politica monetara, fiscala, sociala comerciala etc.) va putea produce efecte asimetrice (chiar adverse, la limita) intr-o economie care se “abate” de la standardul luat in considerare la proiectarea masurii respective. Desi realizarea unui grad mare de convergenta a economiei romanesti cu economia comunitara va putea reduce mult din aceasta asimetrie de efecte ale socurilor institutionale comunitare, cel putin pe termen scurt, imediat, dupa aderare, riscul unor asemenea efecte ramane actual si important; sa nu uitam ca politica fiscala nu ramane in intregime nationala, anumite elemente de armonizare fiind deja instituite prin intermediul criteriilor reale de convergenta (rata deficitului bugetului general in PIB sau rata datoriei publice in PIB);

Riscul de import de uzura morala: economiile emergente care adera la UE se pot confrunta cu un risc specific si anume acela ca, in complexul economic national, sa se transfere ramuri, subramuri sau activitati ori subactivitati economice care, la nivelul statelor membre actuale, sunt considerate indezirabile din motive diverse (poluante pentru mediul inconjurator, cu randamente economice inacceptabil de scazute, dezonorante pentru persoanele implicate etc.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=18018&data=2004-06-26

Adaugă comentariu 10/7/2006

„Intrarea României în Uniunea Europeană va însemna descompunerea statului national”

„Intrarea României în Uniunea Europeană va însemna pentru noi, maghiarii din Ardeal, în primul rând şansa depăşirii statului – naţiune, a cărui descompunere a şi început. Această descompunere ne va oferi un nou tip de convieţuire cu Ungaria şi o nouă viaţă în sânul naţiunii maghiare, inclusiv prin schimbarea statutului nostru în cadrul statului român, astfel încât să putem face din autonomia Ţinutului Secuiesc o realitate perceptibilă şi juridic!” Aceasta a fost, în esenţă, „învăţătura” oferită de liderul UDMR, Marko Bela, tinerilor maghiari din România şi Ungaria veniţi la cea de-a treia ediţie a seminarului „Tineretul şi Uniunea Europeană”, organizat, la Tuşnad Băi, de Asociaţia MIERT, care ţine locul organizaţiei de tineret a Uniunii. „Marea provocare pentru noi, maghiarii, este să facem în aşa fel, încât descompunerea statului – naţiune să nu însemne şi dispariţia naţiunilor care trăiesc în el, naţiuni care trebuie să existe şi vor exista în continuare”, a adăugat Marko Bela, care s-a declarat „convins că Ungaria poate ajuta şi ea la acest lucru, prin experienţa acumulată ca membru al UE”.

„Nu trebuie să ne fie indiferent cine va vorbi pentru noi la Bruxelles”, a concluzionat apoi liderul UDMR, îndemnându-i pe cei prezenţi să urmeze exemplul tinerilor „de succes” ce reprezintă Uniunea în Executivul de la Bucureşti, „chiar dacă acest guvern nu se simte prea bine, e măcinat de tot felul de conflicte între partenerii de coaliţie, care, în plus, au şi atitudini şi acţiuni de-a dreptul scandaloase faţă de UDMR, ca de exemplu în cazul legii minorităţilor”. Predicţiile lui Marko Bela au fost completate de cele ale deputaţilor socialişti budapestani Vastagh Pal şi Ujhelyi Istvan, primul opinând că „naţiunea maghiară îşi poate realiza integritatea numai prin UE, depăşind astfel suferinţele îndurate zeci şi zeci de ani”, în vreme ce colegul său a încredinţat auditoriul că „pentru maghiarii din Ardeal, integrarea europeană nu va însemna asimilare, cum se tem mulţi, ci, dimpotrivă, o şansă unică pentru păstrarea şi afirmarea şi mai puternică a identităţii lor ca maghiari”.

In fond, tactica Uniunii Europene este lesne de inteles pentru oricine are minime cunostinte de istorie si se numeste – divide et impera. A fost aplicata cu succes de-a lungul timpului de toate imperiile si, intr-un sens mai general, de toate guvernele sau fortele politice dominante. UE foloseste aceasta tactica din doua directii: pe de o parte, invrajbeste statele nationale intre ele, incercand astfel sa si le supuna (fortandu-le totodata sa adopte legislatia emanata de birocratia UE) iar pe de alta parte, mai subtil dar cu atat mai periculos, UE dezbina statele nationale din interior prin asa zis-ul proces de “regionalizare” (mai bine zis de sovietizare) a Europei. Insa acest subiect este destul de larg si il voi trata pe larg in alta parte.

Adaugă comentariu 8/7/2006

Face elita Bilderberg presiuni pentru aderarea Turciei la UE?

O lumina interesanta asupra intalnirii de anul acesta a grupului elitist Bilderberg din 8-11 iunie, de la Ottawa, o arunca prezenta neobisnuit de numeroasa a participantilor din Turcia, este de parere publicatia conservatoare The New American.

Este aceasta semnalul unei sustineri masive din partea elitei Bilderberger pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeana? Probabil ca da, opineaza ziarul amintit, cata vreme aceasta sustinere este in crestere in ultimii ani, in ciuda faptului ca sondajele de opinie indica opozitia majoritatii covarsitoare a cetatenilor europeni fata de preconizata aderare.

Cetatenii Uniunii stiu ca, daca Turcia este admisa in organism, vor aparea trei consecinte negative majore: 1) milioane de turci saraci vor aflui in Europa tintind sujbe si avantajele programelor de protectie sociala; 2) miliarde de euro din bani comunitari vor pleca spre Turcia; 3) populatia musulmana, din ce in ce mai agresiva, a Europei, va creste dramatic.

La inceputul anilor 1980, lista participantilor la intalnirile anuale, private, ale grupului Bilderberg aratau prezenta a doar unul sau doi reprezentanti ai Turciei, dintr-un total de peste o suta de invitati. In acest an, au fost invitati si au participat 6 reprezentanti ai Turciei din totalul de 130, adica doar ceva mai putini decat cei ai Marii Britanii sau Germaniei (cate opt) sau decat grupurile din alte tari europene precum Italia (cinci), Belgia (cinci), Austria (patru), Portugalia si Spania (cate trei). Delegatia turca din acest an a fost compusa din: Egemon Bagis, membru al Parlamentul si consilier pe probleme de politica externa al premierului; Umit N. Boyner, membru al Consiliului Director al Boyner Holding; Mustafa V. Koc, presedinte al Koc Holding; Kemal Koprulu, presedinte fondator al Miscarii ARJ; Fehmi Koru, ziarist cu experienta lucrand pentru ziarul Yeni Safek si Soli Ozel, profesor de relatii internationale la Universitatea Istanbul Bilgi.

De asemenea la intalnirea de la Ottawa au mai fost prezenti Comisarii europeni Andris Piebalgs si Neelie Kroes, ambii sustinand aderarea Ankarei la Uniune, mai informeaza sursa citata. (BIS)

Adaugă comentariu 8/7/2006

Am f…t agricultura in Vest, acum o f…m in Romania.

Autor: Manola Romalo.
Articol preluat de pe HotNews.ro, 26 iunie 2006

UN FOST director Pioneer (corporatie agro-industriala) afirma intr-un documentar inedit: “Am f…t agricultura in Vest, acum o f…m in Romania”

“Romania are produse gustoase, cum noi de mult nu mai cunoastem. Dar concernele se duc acolo si distrug agricultura, la fel ca in Occident …”, spune unul dintre protagonistii noului film “We feed the world” (Noi hranim lumea).

“We fucked up the West and now we’re coming to Romania, we will fuck up all the agriculture here” (Am f… agricultura in Vest si acum venim in Romania sa o f… si aici)- spune Karl. O, fost director Pioneer in Romania, companie care produce organisme modificate genetic.

In Austria si Germania, acest film este documentarul cu cel mai mare succes din ultimii zece ani.

Fragment din film:

La Viena, in toiul noptii, camioanele varsa in cazanele unei centrale de termoficare mii de paini, chifle si cornuri „restante” din supermarketuri. Doua milioane de kilograme de produse de panificatie (pe an) sunt aruncate la foc.

Exact cantitatea de paine consumata de locuitorii din Graz, al doilea oras din Austria. ”Ceea ce facem de peste 10 ani este pervers”, spune soferul unui camion de paine-gunoi. „Dar o tona de grau e mai ieftina decat splitul care-l arunc iarna pe strazi.”

… Pe un camp de grau, undeva in centrul Austriei, Franz Epp (47 ani) lucreaza pamantul. Tatal sau avea 12 ha de grau, producea legume si tinea o gospodarie de sase persoane. Franz spune ca, acum, abia reuseste sa-si scoata paiinea de toate zilele.

Taranul numeste noua strategie agricola a Uniunii Europene „creste sau crapa”. Descrie efectele industrializarii in agricultura ultimilor 20 de ani.

De pilda, faptul ca nu mai poate cultiva legume. Motivul? Cei doi distribuitori monopolisti din Austria le cumpara la preturi de dumping. Din Spania. Pentru ca Uniunea Europeana nu subventioneaza aproape deloc agricultorii mici, locali.

Noua secventa: un ocean de plastic stralucitor se intinde pe 270.000 de hectare – suprafata Belgiei si Olandei. In serele de zarzavaturi si legume din Almeria, in sudul Spaniei, tineri africani fara masti stropesc pesticide pe rosii palide.

Cu coaja groasa si fara gust, dar rezistente la transport, vor strabate 3000 de kilometri prin toata Europa. Pana ajung, ca mingi de ping-pong in cartoane, la consumatori. Cativa lucratori locuiesc in corturi primitive, fara apa curenta. Sunt fii de agricultori din Sudan.

„La piata centrala din Dakkar”, spune unul, „produsele agricole importate din Europa si subventionate de UE, sunt cu o treime mai ieftine fata de cele locale. ” Munceste aici ca sa-si intretina familia.

„Am vrut sa arat corelatia dintre agricultura globala si ceea ce mancam”

In perioada martie 2004 – aprilie 2005, regizorul austriac Erwin Wagenhofer (44 ani), a filmat 75 de zile in Austria, Spania, Franta, Brazilia. In Romania, a filmat ultima secventa, timp de o saptamana.

„Am vrut sa arat relatiile dintre productia globala a alimentelor si modul nostru de viata. M-au interesat aspectele de lunga durata. In Spania, agricultura de irigatie intensiva a inceput la sfarsitul anilor `60. S-a extins din ce in ce mai mult. Acum, solul nu mai produce destula apa. N-am avut nici o intentie moralizatoare.

De aceea n-am numit filmul „Ei hranesc lumea” (concernele multinationale, n.a.) ci „Noi hranim lumea”. Pentru ca noi avem posibilitatea sa alegem ce fel de alimente vrem sa mancam,” naturale sau industriale, ne-a declarat regizorul, cu ocazia premierei in Frankfurt.

Protagonistii filmului, pescari (Franta), lucratori imigrati (Spania), tarani (Austria, Brazilia si Romania) si doi manageri (Elvetia si Romania) critica deschis anomaliile sistemului de productie alimentara globala.

„A fost foarte greu sa gasesc persoane de acord sa spuna ceea ce gandesc, in fata camerei de luat vederi. Desi am intalnit la fiecare colt tarani care, dupa doua minute, incepeau sa critice structurile europene, preturile impuse si presiunea distribuitorilor. Dar nu doreau neaparat sa-i si filmez”, relateaza Wagenhofer.

Motiv datorita caruia a intalnit viitorii protagonisti de cateva ori inaintea turnajului.

La fel a procedat si cu austriacul Karl O., care in 2004 era directorul de productie al concernului Pioneer, in Romania.

Compania Pioneer produce organisme moficiate genetic si hibride in Romania, fiind acuzata de organizatia Greenpeace de introducerea acestor tehnologii.

„Romanii ar putea sa-si vanda scump produsele gustoase in toata Europa”

…Intre Braila si Bucuresti, lanuri de porumb si floarea soarelui se intind pe sute de hectare. La o ferma, taranii recolteaza vinete: „Ce vedeti aici sunt legume de cea mai buna calitate pentru o cultura ecologica”, spune managerul austriac.

„Vinetele romanesti sunt deosebit de gustoase, pentru ca se inmultesc din propriile seminte.” Firma la care este angajat produce seminte hibride. Ca urmare, vinetele „arata splendid dar n-au nici un gust”, afirma managerul concernului american Pioneer.

„Cred ca totul se va schimba. Marile concerne o sa distruga ce-a construit natura. Standardul alimentar o sa scada.Lumea n-o sa mai stie ce inseamna un produs agricol gustos.” (Dupa declaratiile mult mai ample din film, Karl O. a avut mari dificultati cu Pioneer. Astazi fostul director e pensionar si traieste in Romania.)

Regizorul Erwin Wagenhofer a fost de mai multe ori in tara. Acum cativa ani, a realizat un documentar in Delta Dunarii. Ce l-a impresionat acum?

„Absurd in tot acest complex este faptul ca in prezent Romania, care are inca produse de foarte buna calitate, in loc sa le cultive si sa le exporte, face exact contrariul!
Cultiva produsele agricole pe care le avem aici (produse cu hibrizi industriali si cu mari cantitati de pesticide, n.a.) in surplus. Unde vor sa le vanda? Cui? Romanii ar putea sa-si vanda scump produsele gustoase in toata Europa!

„Noi hranim lumea”, produs de Allegro-Film (Viena), impresioneaza prin scene de mare intensitate. In filmul de 96 de minute, Jean Ziegler, cunoscut politolog si autor de carti, raportor special pentru „Dreptul la hrana” la Natiunile Unite, comenteaza „dementa politicii globale care distruge agricultura naturala”.

Actualmente au loc negocieri pentru distributia filmului in Romania. Poate o ocazie de reflectie pentru public: va disparea taranul roman?

Link-uri utile
· “We feed the world” (Essen Global)- site-ul oficial
· fragment video (site film)

Adaugă comentariu 5/7/2006

Inapoi in viitor: cotele de lapte.

INCEPAND cu 2007, Romania, ca tara membra a Uniunii Europene, va fi penalizata daca depaseste “cota de lapte”. Pentru fiecare tona de lapte realizata peste productia permisa, tara noastra va plati o taxa de 278,3 euro. Potrivit unei HG de saptamina trecuta, penalizarile vor fi recuperate de la producatorii care au inregistrat depasirile. Avind in vedere ca Romania produce anual in jur de 5,2 miliarde de litri de lapte, iar cota “negociata” cu UE este de aproape 3,1 miliarde de litri, taranii vor trebui sa-si reduca dramatic productia (cu 40%, daca vrea sa nu fie sanctionata). Probabil ca taranii romani vor ajunge ca cei polonezi, care inca din primul an dupa aderare au fost amendati pentru ca produc prea mult lapte. Fireste, firmele mari vor gasi metode sa se incadreze, insa taranul roman, practic, nu-si va mai putea vinde laptele celor 2,3 vaci ale sale.

Noul act normativ specifica faptul ca producatorul care livreaza o cantitate de lapte mai mare decat cota individuala alocate trebuie sa plateasca o taxa. Tot la fel trebuie sa plateasca o taxa si cel care nu isi realizeaza cota de lapte. Taranii care nu vind pe piata 100% din cota solicitata pierd cantitatea corespunzatoare celei nevindute. Cei care realizeaza sub 70% din cota pierd integral dreptul de a mai livra lapte. (un mijloc extrem de “elegant” de a-i elimina de pe piata in favoarea marilor firme – cu capital occidental probabil)

O alta prevedere legala stabileste ca, pentru a beneficia de cote individuale de lapte, producatorii care isi extind capacitatea sau care realizeaza noi exploatatii de vaci de lapte dupa data de 31 martie 2006, finalizate si populate pina la 1 aprilie 2007, trebuie sa se inregistreze in Registrul Investitiilor. In plus, ei vor obtine foarte greu o cantitate pe care sa o poata livra pentru ca numai taranii care au livrat lapte in aprilie 2005 – martie 2006 vor putea primi cota. „Ei vor avea drept de proprietate asupra acestei cote. Vor putea sa o vinda, sa o inchirieze si chiar sa o lase mostenire. Fermele care se vor infiinta anul viitor vor trebui sa-si cumpere cota daca vor sa comercializeze lapte“, ne-a declarat Gabriela Paraschiv, director la Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie.

Ţăranii care au cel puţin o vacă vor trebui să obţină, până la finele lunii octombrie, o cotă individuală de lapte, dacă vor mai dori ca şi anul viitor să poată vinde lapte vecinilor, fabricilor de lapte sau punctelor de colectare a laptelui. Cei care sunt prinşi pe picior greşit riscă amenzi de până la 15 milioane de lei vechi. Cota individuală reprezintă de fapt cantitatea maximă de lapte pe care fermierul o va putea comercializa – către fabrici de lapte sau puncte de colectare – sau pe care o va putea vinde direct către consumator. Mai întâi, producătorii vor trebui facă rost de un formular de cerere, fie de la Biroul judeţean al Departamentului de Administrare a Cotei de Lapte, fie de la primărie.

Cota se va acorda în funcţie de cantitatea livrată în perioada de referinţă (1 aprilie 2005 – 31 martie 2006). Obţinerea cotei nu va fi lipsită de greutăţi, explicaţiile de completare a formularelor întinzându-se pe mai multe pagini. Astfel, pe lângă date precum nume, prenume, cod numeric personal, adresa exploataţiei, telefon, numărul de vaci – cu lactaţii în curs şi cu lactaţiile încheiate – ţăranii vor trebui să facă o serie de calcule, printre care suma cantităţilor de lapte livrate la cumpărători în perioada de referinţă, dar şi suma cantităţilor de grăsime corespunzătoare laptelui livrat în aceeaşi perioadă. Totodată, pentru a “intra în legalitate”, ţăranii vor trebui să complezete un snop întreg de formulare, la care vor trebui să anexeze o serie de alte documente, în cazul în care au accesat Programul Sapard, Fermierul, dar şi în cazul în care s-au finanţat prin fonduri proprii. În plus, toţi ţăranii care au obţinut o cotă de lapte vor fi obligaţi să ţină acasă un registru (denumit “caietul fermierului”), în care vor trece zilnic informaţii privind efectivele de vaci şi cantităţile de lapte produse.

Totodată, normele europene arată că fermierii ce au obţinut cotă de lapte vor fi nevoiţi să completeze şi să depună o declaraţie anuală referitoare la cantităţile de lapte vândute direct pe piaţă. Alocarea individuală de cote de lapte se face la nivelul celor 3,3 miliarde litri de lapte, cât este cota de lapte alocată României de UE (faţă de circa 5 miliarde litri, cât este producţia naţională de lapte). Autorităţile preconizează că vor fi circa 400.000 de producători de lapte care vor solicita cota de lapte. Din datele autorităţilor, peste 80% dintre “fermieri” au de fapt doar una-două vaci. În cazul în care producătorii de lapte vor vinde mai mult lapte decât prevede cota, ţara noastră va fi penalizată de Uniunea Europeană. Pentru fiecare tonă de lapte peste cota alocată, ţara noastră va plăti UE o taxă de 278,3 euro, bani care în final vor fi recuperaţi de stat de la ţăranii care au înregistrat depăşirile. Pentru a nu depăşi cota de lapte, ţăranii vor fi nevoiţi fie să-l dea la animale, să-l facă brânză, fie să se profileze pe creşterea raselor de vaci pentru carne. Reversul medaliei este că, tot de anul viitor, ţăranii care nu vând pe piaţă întreaga cotă pe care au primit-o vor pierde cantitatea corespunzătoare celei nevândute. Iar cei care realizează mai puţin de 70% din cotă vor fi în situaţie de a pierde dreptul de a mai livra lapte.

În prezent, autorităţile derulează o campanie în comune, la primării, la centrele de colectare a laptelui, unde se distribuie pliante şi se asigură consultanţă pentru ca fermierii să se înscrie pentru a primi cota de lapte. Dacă fermierul consumă în gospodăria proprie tot laptele produs, nu este necesar să se înscrie pentru a obţine cotă. De menţionat că această cotă de lapte va fi ca o marfă, adică se va putea vinde/cumpăra sau se poate lăsa moştenire.

Concluzia este destul de simpla: Lasati laptele si beti Coca-Cola! E mai “sanatoasa” si mai “gustoasa”… Sute de mii de ţărani care trăiesc acum din vînzarea laptelui vor ajunge şomeri, nu fiindcă n-ar vrea să muncească sau fiindcă produsele lor n-ar avea căutare, ci fiindcă sistemul birocratic impus de Uniunea Europeana le va interzice să-şi comercializeze produsele. Asta este oare capitalism? Economie de piata? Libertatea initiativei? Libera concurenta? Sau mai degraba o reintoarcere la socialismul de tip sovietic?! Judecati si singuri!

Adaugă comentariu 4/7/2006