Arhiva pentru August 2006
UNIUNEA EUROPEANA este notorie prin hiperbirocratia sa si prin tonele de reglementari care frizeaza adeseori absurdul. Faimoase sunt de exemplu reglementarile care impun limite stricte pentru curbura bananelor si castravetilor ce pot fi comercializati in tarile UE. Insa exemple sunt cu nemiluita. Iata unul: Dacă urmele copitelor unor animale domestice (fie ele vaci, boi, măgari, cai etc.) depăşesc 50 de mm, fermierii şi crescătorii de animale trebuie să mute turmele de pe terenul pe care se află pe alte terenuri. Potrivit Ministerului Mediului, accesarea fondurilor europene nu se va putea face dacă nu sunt respectate aceste sfaturi.
Noul cod de bune practici în fermă se referă în special la cei care deţin suprafeţe mari şi care speră la finanţare europeană. „Fermierii trebuie să evite suprapăşunatul şi traficul excesiv al efectivelor de animale pe terenurile umede sau grele, în perioada de iarnă, pentru a evita degradarea solului şi poluarea apelor de suprafaţă”, se mai arată în proiect. De asemenea, în zonele deluroase şi de munte, păşunile supuse degradării prin compactare şi eroziune vor fi împrejmuite şi utilizate prin rotaţie pentru a permite regenerarea optimă a vegetaţiei ierboase care protejează stratul subţire de sol.
Zonele de hrănire trebuie aşezate pe terenuri mai înalte, situate cât mai departe de cursurile de ape şi canale. Locaţiile de hrănire şi adăpare suplimentare vor fi mutate şi alimentate cu regularitate folosind numai utilaje uşoare de transport, echipate cu roţi cu pneuri de mare balonaj. Fermierii şi crescătorii de animale trebuie să schimbe locul hrănitoarelor şi adăpătoarelor cât mai des, pentru a evita călcarea şi distrugerea vegetaţiei de pe sol. De asemenea, după integrarea în Uniunea Europeană, fermierii trebuie să evite folosirea maşinilor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare) pentru afânarea şi mărunţirea solului, care pot ucide organismele din sol, şi să-şi instaleze alarme pe cositori, din 2007. Ce poate fi mai induiosator decat grija UE faţă de vieţuitoarele pamantului, cum ar fi râmele, gândacii, cârtiţele, hârciogii etc.
O calatorie intr-o tara a Uniunii Europene impreuna cu animalul tau preferat nu este atat de simpla pe cat se crede. Pentru orice eventualitate, este cazul consultarii reglementarii 998/2003 CE care se refera la miscarea libera a animalelor de companie si nu cu scop comercial. Reglementarea prevede ca pisicile, cateii si alte patrupede dintr-o tara membra a Uniunii trebuie sa indeplineasca doua conditii: sa aiba un tatuaj descifrabil ( conditie valabila numai pana in iulie 2011) sau sa fie inzestrate cu cipuri sau transpondere, acesta din urma fiind introdus de veterinar sub pielea animalului. In acelasi timp, veterinarul elibereaza pasaportul pentru animale.
Cuprinsul acestui tip de document de calatorie este reglementat de o alta dispozitie a Comisiei Europene: 2003/803 CE care descrie in felul urmator pasaportul: cu o forma unitara, avand dimensiunea de 100×152 mm., cu coperta albastra (pantone reflex blue), in patrimea superioara cu stelele galbene corespunzand simbolului UE (pantone yellow). Cuvintele Uniunea Europeana si cele desemnand statul care a emis pasaportul trebuie culese cu acelasi caracter de litera. De fapt, acest document dovedeste ca animalul a fost supus vaccinarilor obligatorii impotriva turbarii. Patru state ale UE – Marea Britanie, Irlanda, Suedia si Malta – sunt si mai precaute, cerand si asa-numita titrare a antisubstantei, necesara controlului eficientei vaccinului. Trei dintre aceste tari -Marea Britanie, Irlanda si Malta – nu mai accepta nici tatuajul , doar microcipul.In cazul nerespectarii acestor cerinte, legislatorii UE au introdus masuri foarte severe. Daca animalul nu corepunde reglementarilor, “este returnat in tara de origine” sau este plasat “sub supravegherea autoritatilor”, bineinteles pe cheltuiala stapanului. Ultima si cea mai drastica solutie este chiar eutanasierea animalului, fara nici un fel de despagubiri. Asa ca, atentie, alaturi de pasaportul dv., sa nu-l uitati pe cel al tovarasului de calatorie patruped.
“Un chinez spunea odata: Imperiile in putrefactie au legi multe…” (Nietzsche)
14/8/2006
Un grup de fermieri din Estonia a dus 1000 de borcane cu gem de casa la Parlamentul European din Bruxelles, ca parte a unei campanii care incearca sa convinga Comisia Europeana sa reduca amenda impusa Estoniei pentru ca a facut stocuri de zahar inainte de a intra in UE, relateaza BBC.
Potrivit statisticilor, peste 80% dintre estonieni au facut gem anul trecut, fiecare folosind pentru aceasta circa 20 kg de zahar, astfel ca cele 1000 de borcane trimise la Bruxelles nu vor afecta prea mult camarile populatiei.
Estonienii spera insa ca ele sa aiba un impact mai mare la nivel politic. Statul baltic a fost amendat pentru stocarea zaharului inaintea aderarii la UE din mai 2004. Estonia a depasit cu 90.000 de tone pragul impus de UE, un prag menit sa impiedice specula (cumpararea de zahar la pret mic si vinzarea lui pe piata europeana, dupa aderare, la un pret mai mare).
Insa reprezentantii Estoniei considera ca aproape jumatate din surplus nu ar trebui pus la socoteala, pentru ca nu a fost stocat de profitori ci statea in camarile populatiei asteptind sa fie facut gem.
La inceputul lunii martie, militantii au pichetat Parlamentul European in speranta ca, dupa ce vor gusta din gemul estonian, euro-parlamentarii vor intelege cit de importanta este traditia fabricarii gemului de casa si le vor sustine cauza.
Estonia nu face lobby doar la Parlamentul European, ci a apelat si la Curtea Europeana de Justitie pentru a i se reduce amenda in valoare de 46 milioane euro. In apararea ei, Estonia invoca practica populatiei de a acumula provizii, o practica impartasita de majoritatea statelor din estul Europei, nascuta in timpul marii depresiuni de a inceputul anilor ’30 si continuata in anii de privatiuni ai perioadei comuniste. In prezent, majoritatea familiilor din aceste tari fac conserve din fructe (sub forma de gem, dulceata, compot etc.), folosind cantitati de zahar care ajung chiar la 300 kg pe familie pe an.
13/8/2006
articol de: VLAD HOGEA, Observator PRM la Parlamentul European
Sursa: www.ziarultricolorul.ro
SE VORBESTE, din ce în ce mai insistent, despre “Statele Unite ale Europei”. Desigur, acest concept nu reprezinta o noutate, dar acum, la începutul Mileniului III, unii chiar cred ca este realizabil. De pilda, premierul belgian, Guy Verhofstadt, si-a facut un obicei din a aduce în discutie, la fiecare conferinta, masa rotunda ori simpozion despre viitorul Batrînului Continent, iminenta formarii “Statelor Unite ale Europei”. El nu este singurul care abordeaza acest subiect. Ministrul german pentru Afaceri Europene, Hans Martin Bury, afirma recent, în cadrul unei dezbateri din Bundestag: “Constitutia Europeana este certificatul de nastere al Statelor Unite ale Europei” (”Die Welt”, 25 februarie 2005). La rîndul sau, Elmar Brok, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, spunea ca “UE este un stat pe cale de edificare”. Joschka Fischer, ministrul de Externe al Germaniei, declara ca “transformarea Uniunii Europene într-un stat, cu o singura armata, o singura Constitutie si o singura politica externa – este provocarea de capatîi a epocii noastre” (”The Guardian”, 26 noiembrie 1998). Publicistul britanic Philip Day constata, cu amaraciune, ca “UE se proclama Ťcel mai frumos viitorť, daca citesti printre rînduri. Dar în culise exista un alt plan, o alta agenda, a carei îndeplinire se urmareste pas cu pas. (…) Astazi, Uniunea Europeana avanseaza periculos de mult pe drumul sau de a deveni un superstat federal, avînd o singura moneda, un singur sistem de legi, o singura armata, forte politienesti proprii, chiar si un steag propriu. (…) Am fost tradati sistematic de catre politicienii nostri, din toate partidele, timp de multi ani, iar acesta este un fapt demonstrat. (…) Aceasta constanta erodare a drepturilor si libertatilor noastre inalienabile este din ce în ce mai accentuata. Oamenii sînt tot mai frustrati de minciunile ascunse sub covorul frumos al noii ŤUniuni Sovietice a Europeiť”. De asemenea, Alexandra Neagu aducea în discutie, în eseul intitulat “Cît de unite sînt Statele Unite ale Europei?” (publicat pe site-ul ro.altermedia.info), problema fundamentala a pastrarii identitatii nationale: “Este bine cunoscut faptul ca Uniunea Europeana s-a creat de la vîrf spre baza, si nu invers, cum era firesc. A fost o creatie în mintea conducatorilor, o dezbatere în rîndul elitelor, nu o necesitate la nivelul clasei de mijloc sau al celei de jos. (…) Secolul XX, cel al unei Europe din ce în ce mai unite, a fost o replica a secolului anterior. Secolul XIX a fost, indubitabil, secolul nationalitatilor, secolul formarii statelor nationale. A fost perioada în care fondul a luat o forma. Tot ceea ce defineste o natiune – limba, traditia, obiceiurile, dorinta de a împartasi acelasi destin etc. – a luat forma unui stat national. Suportul statului este natiunea: ansamblul asezarilor omenesti între care exista o legatura de solidaritate, o comunitate de traditie, limba, cultura etc.” Desi unii vorbesc despre un superstat european, reînvierea spiritului national, mai ales în tarile din Europa Centrala si de Est, este imposibil de negat. Iata ce scria, de curînd, ziarul german “Berliner Zeitung”: “În Noua Europa renaste, în momentul de fata, o veche idee: nationalismul. În Polonia si Slovacia, ea se afla deja la Putere. În Ungaria si Cehia poti guverna împotriva ei doar cu dificultate sau deloc. Se pare ca aderarea la Uniunea Europeana are alte efecte decît cele asteptate”. Se pregateste România…
7/8/2006
Prof. dr. Francis Dessart, presedinte de onoare al Asociatiei Romane pentru Patrimoniu.
Sursa: http://www.altermedia.info
RECUNOSC CA titlul acestei comunicări nu-mi aparţine: l-am împrumutat din cotidianul rusesc „Vremia Novostei” care ilustrează în cinci cuvinte tăioase, dar perfect adevărate diferenţa intrinsecă dintre instituţiile numite europene şi Europa realităţilor.
O analiză a victoriei NU-ului, atât în Franţa cât şi în Ţările de Jos ne permite să scoatem la lumină câteva evidenţe pe care partidele politice şi puterile mediatice se ambiţionau să le oculteze de ani de zile.
Prima evidenţă este că nu există nici o adecvare între ideea europeană de bază (o civilizaţie comună sub forma unor multiple naţiuni) şi Europa artificială drămuită pe coridoarele eurocraţilor de la Bruxelles (sau poate ale Casei Albe, ale NATO ori ale Rand Corporation), bazată pe indici financiari, pe imperative economice multinaţionale şi pe interesele strategice ale Alianţei Atlantice.
Or, această confuzie a fost prezentată ca o condiţie sine qua non a deschiderii falsei Europe către ţările din Europa de Est – economie de piaţă ultraliberală şi aderare combinată la NATO şi Uniunea Europeană, cu suplimentul unei alinieri la anumite obsesii ale Parlamentului european (eutanasia, promovarea perversiunilor sexuale, respingerea identităţilor culturale). Oare pentru a se bălăci într-un astfel de noroi respinseseră popoarele Europei de Est marxismul?
Dacă ne uităm bine, constatăm că, de fapt, căderea comunismului a fost în mult mai mare măsură o victorie a Fondului Monetar Internaţional decât a democraţiilor naţionale. Răsturnarea a devenit urgentă atunci când capitalele zise comuniste au început să evolueze mai degrabă spre un fel de neo-naţionalism.
Dar, după această digresiune orientală e cazul să revenim în culisele recentelor referendumuri. Matematic vorbind, dacă ar fi votat nu popoarele, ci parlamentarii naţionali, este evident că atât Franţa cât şi Ţările de Jos ar fi înghiţit fără să clipească hapul Da-ului… Aceasta dovedeşte, dacă mai era nevoie, enorma distorsiune care există în ţările noastre între conducerile partidelor şi naţiunea profundă. In viitoarele noi republici bananiere ale Europei lărgite, votul parlamentarilor (profesionişti ai politicii) au fost cu prisosinţă favorabile acestui „Tratat pentru o Constituţie Europeană”. Mai ales pe ţărmurile mării Baltice.
Desigur, mi se va răspunde, dar ce te faci cu votul spaniolilor: or, acesta nu contrazice restul, căci relativa victorie a Da-ului nu a apărut decât din masiva abţinere a alegătorilor, în primul rând, şi apoi din solidaritatea de Ianus a dreptei şi stângii atlantizate.
Nu le pare picant amatorilor de paradoxuri înălţate la rang de paradigmă, că preşedintele Comisiei Uniunii Europene, cel mai solid stâlp al atlantismului, militase pe vremuri, în tara sa, la nivelul cel mai înalt al marxism-leninismului (numit pe drept sau pe nedrept maoist)?
Las altora plăcerea de a evolua într-un sat de gali ireductibili (foarte simpatici dealtfel): eu unul, mă simt cu adevărat european, sau mai bine …nu, pentru că rădăcinile mele identitare sunt şi ele adevărate şi… atât de adânci! Nu Europa trebuie repusă în discuţie, ci falsa Europă tehnocratică, parti-cratică şi financiarizată la modul mondialist, cea pe care o pregătise americanofilul Jean Monnet şi pe care o servesc cu credinţă profitorii sistemului…
N-ar fi nici un paradox să scriem: „Suveranişti din toate ţările uniţi-vă!” Ba din contră, este un imperativ geo-politic şi chiar geo-strategic.
Rămâne să sperăm că ţările ale căror parlamente naţional au impus propriul lor vot în locul votului cetăţenilor, îşi vor pune întrebările care trebuie. Nu am trecut oare de la o democraţie participativă la o democraţie de substituţie?
Democraţia oficială nu reprezintă majoritatea opiniilor exprimate, ci o adaptare a acestora la gândirea unică. Merită să ne amintim de votul masiv al irlandezilor împotriva textului de la Nisa. Şi ce s-a întâmplat? Sub diferite pretexte regretabile, „s-a organizat o nouă votare, câteva luni mai târziu, pentru a obţine in extremis procentul necesar unui „Da” de faţadă!
Graţie voturilor francez şi neerlandez – indiferent de diferenţele lor – Uniunea Europeană ar fi pierdut ceva din prestigiul ei… Si dacă ce! Ce prestigiu mai au nişte instituţii care, sub pretextul seriozităţii lor ultra-blindate (Montesquieu spusese deacum că gravitatea este fericirea imbecililor şi pavăza proştilor) seamănă din ce în ce mai mult cu concursurile Euroviziunii în care ceea ce se aude nu mai este muzică, iar limba unică devine încet-încet anglo-americana, în care se impun ţări neeuropene şi unicul scop este de fapt marketingul cel mai materialist. Culmea simbolului! Eurovoziunea 2005 a avut loc la Kiev, teatru recent al unei pseudo-revoluţii, a cărei reţetă fusese stabilită în oficinele fundaţiei Soros, a societăţii Rand Corporation şi a altor specialişti în sufocarea democraţiei şi culturii popoarelor.
Suntem în noroi din cauza Uniunii Europene, dar cel puţin încercăm să ieşim (din noroi, nu din Uniune). In ce le priveşte, două ţări candidate şi cu adevărat europene (România şi Bulgaria) se înghesuie la uşă, dar pentru a culege ce? Pentru a-şi pierde sufletul? Ce li s-o fi spus de cred atât în binefacerile eurocraţiei?
Europă, popoarele tale s-au trezit! Iţi vei putea regăsi adevăratul chip şi adevărata misiune; pornind la recucerirea propriei tale identităţi.
3/8/2006
