Adio URSS, bun gasit UE.

Text de ieromonah Savatie Bastovoi, preluat de pe http://ro.novopress.info.

ISTORIA se repeta. Sau, daca ar fi sa vorbim cu cuvintele inteleptului Solomon, nimic nou sub soare. Mai ales ideea unificarii si a pacii nu este deloc noua. A te arata entuziasmat de ea este mai degraba un semn de imaturitate civica, decit un imbold spre mai bine. Gustave le Bon, un psiholog si sociolog francez contemporan, gaseste ca anume pe astfel de sentimente se zidesc miturile politice. Masele, spune el, sint ca o femeie, niciodata nu stii ce vor face. Totusi, asa cum exista don-juani, profesionisti in a manipula femeile, exista si don-juani politici, profesionisti in a manipula si a supune masele.

Metodele de manipulare a maselor, de regula, sint foarte simple. Orice complicatie intr-o astfel de metoda nu va da roade. Intr-un cuvint, totul se face ca pentru naivi, pentru ca lucrurile simple le cerceteaza cu adevarat prea putini. Cu atit mai simplu stau lucrurile cu poporul nostru. Noi am fost crescuti in incubatorul utopismului sovietic. Si, de aceea, sintem niste buni inghititori de idei si de fantome. Poporul nostru inca mai sta cu gurile galbene cascate in cuibul propriei neputinte, asteptind cind va veni vreo pasare cu o idee familiara in cioc. Si ideea aceasta nu a intirziat sa vina din partea regizorilor politici. Ma refer la ideea Uniunii Europene, care nici nu putea inlocui mai bine o alta Uniune, stim noi care.

Vreau sa observam citeva miscari impresionante. Fiecare isi aminteste motivele pentru care s-a cerut darimarea Uniunii Sovietice, motivele erau unele nationale. Adica, dintr-odata fiecare republica a inceput sa aspire energic la idealurile sale nationale si nationaliste. Anume ideea nationalitatii a fost catalizatorul care a aprins masele. In scurt timp scopurile propuse au fost atinse. S-a cerut si s-au obtinut nu numai limba, steagul si dreptul la istorie, ci chiar si o moneda nationala. Dar nu au trecut bine nici zece ani, ca acelasi popor ameteste de bucurie la ideea aderarii la o Uniune in care sa nu mai existe pricipii nationale si nici confesionale si sa circule o singura moneda – euro. O Uniune in care toti vor fi fericiti!

Liderii politici care promoveaza ideea aderarii la Uniunea Europeana si totodata spun ca isi iubesc poporul nu sint sinceri. Numai un schizofren poate crede ca un popor ca cel roman, bulgar sau ceh va putea supravietui in conditiile descrise de europenisti. Moneda unica in scurta vreme va duce la o limba unica, ceea ce se intimpla deja. Iar limba aceasta se pare ca nu va fi niciodata romana. Anume pe teren economic in citiva zeci de ani limba romana, bulgara sau ceha vor ramine doar in manuale. Cred ca multi stiu ca deja se prevede ca toate lucrarile cu caracter stiintific sa fie scrise in limba engleza, inca in anul 1998 aceasta masura s-a aplicat la examenele de licenta la Facultatea de Matematica din Bucuresti (cred ca si la altele pe care nu le stiu eu). Multi autori de literatura au si inceput sa-si scrie operele in “limbile de circulatie europeana”.

Dar un capitol aparte in acest proces de depersonalizare a popoarelor europene este, fara indoiala, credinta, credinta ortodoxa a romanilor, bulgarilor, sirbilor, etc. Anume in aceasta temelie a poporului nostru, idealul si rostul nostru pe pamint, au lovit neintirziat bunii cunoscatori ai lucrurilor. Scopul este unul politic si economic, nicidecum unul de convertire la alte religii. Situatia este identica cu cea din perioada lui Leon Isaurul (inceputul sec. VIII), cind acesta a pornit lupta impotriva icoanelor. Fara indoiala, Leon era prea putin teolog ca sa-si motiveze prigoana din punct de vedere doctrinar. Scopul lui nu era de a proteja Biserica de “idolatrie”, dupa cum se sustinea oficial, ci pur si simplu de a inlatura elementul care ii despartea pe crestini de iudei si musulmani. Atit iudeii, cit si musulmanii au in comun refuzul icoanelor, pe care le considera niste idoli. Si atunci, Leon, ascultind sfaturile lor, hotaraste sa elimine icoanele din cultul crestin, crezind ca ii va impaca astfel pe toti. [Ce a reusit insa a fost sa-i supere pe toti. Intr-un final, cultul icoanelor a fost restabilit de catre Imparateasa Irina.]

Ideea ecumenismului, a unificarii tuturor religiilor, vizitele papale, fluxul de literatura pseudo-mistica nu sint decit metode de a ameti taurul in arena. Cruciadele Vaticanului nu au incetat niciodata, inchizitiile razboinice din evul mediu au evoluat in zilele noastre in unele mai subtile, spirituale. Inchizitorii nu mai fring oase, fring constiinte. Ceea ce ne indreptateste sa suspectam Vaticanul de manevre politice, dincolo de faptul de a activa ca stat in stat, sint chiar actiunile si declaratiile papei cu privire la religii cum ar fi islamul, hinduismul si altele, declaratii care nu contrazic doar dogmele ortodoxe, ci chiar si pe cele romano-catolice. De aceea ele sint viclene si false.

Urmarile sint triste. Calugarii romani parasesc masiv tara pentru a scapa de presiunile tacite din partea episcopilor. Grecii sint pur si simplu nevoiti sa puna interdictie fluxului de calugari romani pe Muntele Athos. Romanii pleaca in Rusia, Georgia, Serbia – tari in care Biserica si-a conservat tezaurul doctrinar si dogmatic. Din experienta personala spun ca in Romania de azi exista o cenzura in materie de idei religioase, anume ortodoxe, cam cum imi inchipui cenzura comunista de alta data. Mina de fier a noului imperiu “care ne mina spre fericire” a si inceput sa se resimta.

Doua carii iesite din aceeasi gaoace rod astazi poporul nostru: ecumenismul pe plan religios si ideea Uniunii Europene pe plan politic si economic. Aceste doua idei sint utopii, lucruri imposibil de realizat chiar si pur teoretic.

Din punct de vedere religios nu este momentul sa explic, cit priveste cel economic si politic, el este asemanator cu cel sovietic. “Europa” ne-a vindut ideea de a iesi de sub cizma sovietica, iar noi, din obisnuinta, am inceput sa o aprovizionam cu materie prima la preturi de nimic. Mitul Americii in care toti merg pe jeep-uri si al Europei in care toti vor deveni miliardari nu este decit o creatie virtuala ca si mitul sovietic. Cititi un foarte bun roman al laureatului premiului Nobel, John Steinbek “Soareci si oameni”, despre societatea americana de la sate si o sa ma intelegeti. America in care toate femeile au 180 si 58 in talie, si nimeni n-are carii este o fantoma. Dimpotriva, statisticile ii arata pe americani ca pe un popor suficient de urit, care are mari necazuri cu obezitatea si in genere cu bolile fizice si psihice. Iar europenii sint atit de inculti, incit studentii nostri de la facultatile de arta, cind pleaca in excursii, in citeva saptamini (pentru ca nu li se permite sa treaca tablouri la vama) le bat toate valorile nationale, ce-i drept cu kitsch-uri, ca acestea plac pseudoelitelor europene.

Uniunea Europeana este prezentata de promotrii ei drept un fel de “rai iehovist” in care negrii si chinezii maninca toata ziua banane si se joaca cu leii si paunii. Aceleasi metode de indobitocire, la comunisti si la europenisti. Fara nici cea mai mica schimbare. Mi-aduc aminte ca am participat si eu la expozitiile de pictura pionieresti la care intotdeauna iesea pe locul intii lucrarea in care o hora de copii negri, galbeni, rosii si “europeni” zimbeau fericiti. Iar trei ani in urma am avut ocazia sa asist la deschiderea unei astfel de expozitii (la Muzeul National de Istorie) organizate de UNESCO la Chisinau. Aceleasi desene cu negri si chinezi erau aplaudate cu o frenezie stinjenitoare. Nimeni nu-si dadea seama ca aplauda spalarea propriului creier.

Nu vreau sa vorbesc despre bogatiile virtuale pe care si le inchipuie fiecare roman cind se gindeste la Europa, e banal. Asta mi-aduce aminte de fantasmele copiilor sovietici de la sate. Discutia preferata a sarmanilor incepea cu cuvintele: “Ce zici, daca ai gasi acum un tort mare-mare, ce-ai face?” si fiecare incepea sa se laude cam cit de mult tort ar putea sa manince. Pe urma treceau la harbuz, la mandarine si la “cirnat de ciocolata”. Copiii de atunci acum sint tinerii care pleaca la munca in Grecia si Italia, si discutiile lor acum, desigur, incep cu “daca ai avea o casa cu trei etaje”…

Este frumoasa aceasta naivitate a noastra, fara indoiala, dar nu trebuie sa o transformam in unealta propriei sinucideri. Chiar indraznesc sa vorbesc despre o sinucidere colectiva, sinuciderea unei natiuni, a unei traditii, a unei culturi. Zece ani in urma strigam in piata si ne bagam sub tancuri pentru a ne obtine propria istorie si cultura, taceam ca elefantii in semn de protest cind ni se adresa cineva in limba rusa. Astazi platim bani ca sa invatam engleza… [ca sa putem slugari in Occident.]

Leave a Comment