Coruptia e la ea acasa in organismele UE.

Ceea ce prezint in continuare sunt doar cateva cazuri, dealtfel minore, care au aparut prin presa. Dar ele releva o data in plus caracterul acestei organizatii suprastatale in care, spre nefericirea noastra, a fost inglobata si Romania.

1. Cotidianul Le Soir a dezvăluit în urma mai multor anchete că milioane de euro au fost alocaţi de catre Comisia Europeana unor firme de salubritate pentru servicii fictive. Cu ajutorul unor functionari ai Comisiei Europene, conducerea societăţii de salubrizare Pedus a încărcat factura ce ar fi trebuit plătită de Comisie pentru prestarea de servicii de curăţenie în sediile sale. De comun acord cu funcţionarii cercetaţi acum pentru corupţie, pe factură au apărut tot felul nereguli: o mulţime de ore suplimentare în realitate neefectuate, salarii mult mai mari cerute pentru agenţii de salubritate care erau plătiţi cu un salariu mult mai mic de firmă. De fapt, mulţi dintre oamenii de serviciu erau angajaţi la negru, fără contract, fără carte de muncă. Apoi, liste false de prezenţă – întocmite de conducerea firmei belgiene şi contrasemnate de funcţionarii europeni. Situatia dateaza din anul 2000, dar abia de curand a intrat sub incidenta anchetei.

2. Daca parlamentarii romani dorm, cei europeni au activitati mai placute. O echipă de 60 de eurodeputaţi de centru-dreapta şi funcţionari din Parlamentul European pregăteşte pentru săptămâna viitoarea pentru o asa-zisa “excursie de documentare” în insulele Azore. De fapt, o minivacanta cu acte in regula, platita evident de contribuabili. . Potrivit EUpolitix”, pentru cazare eurodeputaţii au de ales între trei hoteluri de lux, printre care Hotel Marina Atlantico, unde o cameră single costă 115 euro pe noapte, iar după conferinţă, oaspeţii vor fi trataţi cu o excursie la o plantaţie de ceai.


3. Ministrul bulgar al Agriculturii, Nihat Kabil, a fost supus marţi unui interogatoriu de către unitatea pentru combaterea crimei organizate, pe fondul presupusei sale implicări într-un caz de deturnare de fonduri SAPARD, relatează site-ul Novinite.com. O serie de statistici ale Ministerului bulgar de Interne arată că deturnarea de fonduri SAPARD a prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 260.000 de euro. Oare cate fonduri nu sunt deturnate la noi?!? Imposibil de estimat – insa hotul neprins e negustor “cinstit”. Ca sa nu mai vorbim de diferentele imense intre nivelele de trai din diferite tari ale UE. In Bulgaria, de exemplu, salariul minim pe economie este de 82 de euro (nu cu mult mai mic decat in Romania) in timp ce in Luxembourg el e de 1503 euro! Asta spune mult despre “coeziunea” promovata de UE.

4. Dealtfel, contabilitatea institutiilor UE nu respecta nici cele mai mici norme de transparente. Comisia Europeana nu a fost supusa unui audit financiar de cel putin 10 ani de zile. Practic, nu exista nici un control asupra fondurilor manevrate de aceasta organizatie. Oare nu pare cel putin dubios faptul ca majoritatea partidelor din tarile membre se declara convins pro-UE, chiar daca o mare parte a populatiei este cel putin sceptica, daca nu deschis impotriva acestei structuri?! Raspunsul nu este greu de ghicit, si cuvantul cel mai potrivit este mita! Sunt convins ca multe din fondurile gestionate de UE sunt de fapt transferate in conturile unor politicieni pentru a sprijini UE. O alta forma de mituire pe fata este existenta unor structuri de genul Parlamentul European prin care, in fond, se ofera niste sinecuri grase si excursii gratuite pentru o activitate pur formala. P.E. dupa cum spunea Vladimir Bukovski, este un nou “soviet suprem” al carui rol este sa voteze pe banda rulanta directivele eurocratilor.

Avand in vedere toate aceste aspecte, nu e de mirare ca tot mai mulţi tineri europeni sunt nemulţu­miţi de UE, iar unii cred chiar că organizaţia va înceta în curând să mai existe, potrivit unui sondaj de opinie, citat de Mediafax. „40 la sută dintre tinerii adulţi declară că ea (UE) înseamnă exces de birocraţie şi pierdere de timp şi bani”. Întrebaţi cum va arăta Uniunea peste zece ani, 13% dintre tineri au declarat că organizaţia nici măcar nu va mai exista, în timp ce 40 la sută consideră că aceasta se va confrunta cu şi mai multe probleme, precum şomajul sau grevele. Cu cat va disparea mai repede, cu atat mai bine! Jos UE!

Leave a Comment