Arhiva pentru July 2007
Comisia Europeana se află iarasi în centrul atenţiei publice prin reizbucnirea unui scandal mai vechi legat de activităţile grupurilor de lobby de la Bruxelles. In mod special, comisarii europeni sunt suspectaţi că fac jocurile marilor corporaţii. Acuzele le sunt aduse de catre o organizatie nonguvernamentala olandeza, Corporate Europe Observatory (CEO), al carei scop este sa demaste practicile nedemocratice ale oficialilor de la Bruxelles. CEO sustine ca atat comisarii cat si subordonatii lor nu fac publice detalii referitoare la întâlnirile pe care le au cu diverşi lobby-işti din sectorul comercial, refuzând, de altfel, să divulge chiar şi numele acestora.
Această „practică” ce s-a împământenit la Bruxelles (şi de care a fost acuzat în nenumărate rânduri actualul vicepreşedinte al CE şi, în acelaşi timp, comisar pentru Industrie, Günter Verheugen) este considerată de CEO drept o dovadă clară de lipsă de transparenţă drept un paravan pentru ascunderea trocurilor care se fac la nivel înalt între oficialii europeni şi marile corporaţii, in vederea protejarii profiturilor lor.
În toată campania de demascare a influenţei lobby-iştilor asupra instituţiilor europene a fost implicat şi Avocatul european Nikiforos Diamandouros, care, la rândul său, a criticat Colegiul de Comisari europeni pentru refuzul de a dezvălui publicului detaliile întâlnirilor cu grupurile de lobby, conform cotidianului„Financial Times”. Conform acestuia, „Practica sistematică de ascundere a numelor lobby-iştilor este greşită. Interesul public ar trebui să fie mai important decât orice potenţială dorinţă de confidenţialitate a grupurilor de lobby şi a reprezentanţilor lor”.
Comisia Europeana şi-a motivat lipsa de transparenţă invocând normele de protejare a datelor personale, deci, implicit, şi a numelor lobbyiştilor. Fireste, cand e vorba de spionarea cetatenilor europeni, in numele “combaterii terorismului”, aceste norme de protejare a datelor personale nu mai au nici o relevanta.
CEO a făcut o plângere oficială către Avocatul european, invocând lipsa de colaborare a comisarului Peter Mandelson, care a refuzat să ofere organizaţiei înregistrările cu lobbyiştii. De altfel, acest caz va ajunge şi în faţa Curţii Europene de Justiţie, care va da o sentinţă în această toamnă. Chiar dacă decizia CEJ va fi în favoarea CEO, problema influenţei celor peste 15.000 de grupuri de lobby nu va fi rezolvată, chiar şi în ciuda proiectului iniţiat de Bruxelles care prevede reglementarea activităţilor acestora. De această părere sunt şi alte organizaţii neguvernamentale, care consideră că instituirea unui registru al grupurilor de lobby şi crearea unui cod de conduită profesională (în această toamnă) nu vor schimba cu nimic puterea de care se bucură acestea în procesul decizional comunitar.
27/7/2007
COMISIA EUROPEANA se află iarasi în centrul atenţiei publice prin reizbucnirea unui scandal mai vechi legat de activităţile grupurilor de lobby de la Bruxelles. In mod special, comisarii europeni sunt suspectaţi că fac jocurile marilor corporaţii. Acuzele le sunt aduse de catre o organizatie nonguvernamentala olandeza, Corporate Europe Observatory (CEO), al carei scop este sa demaste practicile nedemocratice ale oficialilor de la Bruxelles. CEO sustine ca atat comisarii cat si subordonatii lor nu fac publice detalii referitoare la întâlnirile pe care le au cu diverşi lobby-işti din sectorul comercial, refuzând, de altfel, să divulge chiar şi numele acestora.
Această „practică” ce s-a împământenit la Bruxelles (şi de care a fost acuzat în nenumărate rânduri actualul vicepreşedinte al CE şi, în acelaşi timp, comisar pentru Industrie, Günter Verheugen) este considerată de CEO drept o dovadă clară de lipsă de transparenţă drept un paravan pentru ascunderea trocurilor care se fac la nivel înalt între oficialii europeni şi marile corporaţii, in vederea protejarii profiturilor lor.
În toată campania de demascare a influenţei lobby-iştilor asupra instituţiilor europene a fost implicat şi Avocatul european Nikiforos Diamandouros, care, la rândul său, a criticat Colegiul de Comisari europeni pentru refuzul de a dezvălui publicului detaliile întâlnirilor cu grupurile de lobby, conform cotidianului„Financial Times”. Conform acestuia, „Practica sistematică de ascundere a numelor lobby-iştilor este greşită. Interesul public ar trebui să fie mai important decât orice potenţială dorinţă de confidenţialitate a grupurilor de lobby şi a reprezentanţilor lor”.
Comisia Europeana şi-a motivat lipsa de transparenţă invocând normele de protejare a datelor personale, deci, implicit, şi a numelor lobbyiştilor. Fireste, cand e vorba de spionarea cetatenilor europeni, in numele “combaterii terorismului”, aceste norme de protejare a datelor personale nu mai au nici o relevanta.
CEO a făcut o plângere oficială către Avocatul european, invocând lipsa de colaborare a comisarului Peter Mandelson, care a refuzat să ofere organizaţiei înregistrările cu lobbyiştii. De altfel, acest caz va ajunge şi în faţa Curţii Europene de Justiţie, care va da o sentinţă în această toamnă. Chiar dacă decizia CEJ va fi în favoarea CEO, problema influenţei celor peste 15.000 de grupuri de lobby nu va fi rezolvată, chiar şi în ciuda proiectului iniţiat de Bruxelles care prevede reglementarea activităţilor acestora. De această părere sunt şi alte organizaţii neguvernamentale, care consideră că instituirea unui registru al grupurilor de lobby şi crearea unui cod de conduită profesională (în această toamnă) nu vor schimba cu nimic puterea de care se bucură acestea în procesul decizional comunitar.
17/7/2007
PRINTRE simbolurile asociate sau folosite de Uniunea Europeana pentru a-si afirma identitatea exista unul foarte nimerit prin semnificatia sa: Turnul Babel. Pentru cei care nu-si mai amintesc istoria biblica, Turnul Babel reprezinta prima incercare de a institui o guvernare mondiala. Conform legendei biblice, acest “proces de constituire a unui stat global” (ca sa vorbim in termeni moderni) a fost intreprins de Nirmod care s-a proclamat el insusi dumnezeu si a urmarit aducerea oamenilor intr-o stare de dependenta totala fata de el. Pentru a-si sublinia puterea, a inceput sa construiasca un turn urias (care sa ajunga la cer), dar nu a reusit sa termine aceasta lucrare din cauza interventiei lui Dumnezeu. Fireste, aceasta este doar o poveste, inspirata de imaginea ruinelor babiloniene asupra evreilor aflati in exil. Insa mesajul din spatele ei este foarte important.
Nu e o gluma, dar aceasta imagine a fost pusa in circulatie in anii 1980 de catre Consiliul Europei. Afisul infatiseaza Turnul Babel (reprodus dupa o pictura din 1563 a pictorului flamand Peter Brueghel cel Batran), iar in fundal se zareste o macara moderna, in jurul careia muncesc cativa oameni. Pentru a risipi orice dubiu in privinta semnificatiei imaginii, posterul contine sloganul “Multe limbi, o singura voce”, asezat strategic langa un zidar care fasoneaza material de contructie. Afisul este completat de stelele Uniunii Europene. Semnificatia materialului promotional este cat se poate de clara: construirea celui “de-al doilea Babilon” a reinceput in forta, iar de data aceasta Uniunea Europeana este pregatita sa termine edificiul lasat in paragina de Nimrod si contemporanii sai, inaintand cu sloganul “Multe limbi, o singura voce”.
Dealtfel, “noul turn al lui Babel” are o existenta cat se poate de reala, si anume, Cladirea Parlamentului European din Strasbourg, inaugurata in 1999, care pare o replica fidela a picturii cu acelasi nume a lui Peter Brueghel cel Batran.
Similitudinea izbitoare nu a scapat presei seculare, care a botezat impunatoarea constructie “Turnul Eurobabel”. Edificiul din Strasbourg este locul si unui alt simbol pagan adoptat de UE, pe unul din peretii interiori fiind zugravita rapirea Europei de catre Zeus. Potrivit legendei grecesti, Zeus a dorit sa se infrupte din nurii printese feniciene Europa. Ca sa ii intre in gratii, el s-a transformat intr-un taur de o frumusete rapitoare si a ingenuncheat la picioarele tinerei. Aceasta s-a urcat pe taur, care a plonjat in apa, a inotat pana in insula Creta, dupa care a violat-o pe frumoasa printesa.
Scena seducerii este pictata si la Bruxelles, pe bolta celuilalt sediu al Parlamentului European, pe o suprafata de trei ori mai mare decat marimea naturala a personajelor. Mai mult, europenii care viziteaza capitala UE se pot “delecta” privind statuia plasata chiar in fata sediului Consiliului Europei, in care Europa este infatisata calarind taurul zeiesc. Acest simbol este reprodus si pe timbre, cum a fost cel emis cu ocazia alegerilor parlamentare din Marea Britanie, in 1979, sau pe moneda euro comemorative pusa in circulatie in Italia, unde Europa, asezata pe taur, este reprezentata tinand in mana un stilou si Constitutia Europeana. Nici nu se puteam gasi ceva mai “sugestiv”.
Actul de întemeiere al Uniunii Europene s-a bazat pe o fraudă grosolană, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de manipulare colectivă din istoria omenirii. Tratatul de la Roma, semnat în urmă cu o jumătate de secol, a fost de fapt un document cu pagini goale, parafat cu mare pompă de lideri care au interpretat magistral commedia dell’ arte pusă în scenă în capitala Italiei. Dezvăluirile şocante făcute de unul dintre protagoniştii ceremoniei desfăşurate la 25 martie, 1957, au confirmat cele mai sumbre temeri ale celor ce văd în proiectul construcţiei europene materializarea unei utopii pentru subiecţii expuşi consecinţelor acesteia. Pierre Pescatore, membru al delegaţiei luxemburgheze care a luat parte la etapele lansării Comunităţii Economice Europene, a destăinuit ziarului Sunday Telegraph că documentul iscălit de reprezentanţii Germaniei, Franţei, Italiei, Belgiei, Olandei şi Luxemburgului nu conţinea decât titlul, tradus în patru limbi, şi pagina finală cu semnăturile. În rest, coperţile ascundeau un vraf voluminos de pagini albe menit să sugereze consistenţa şi seriozitatea tratatului. Caracterul pompos al ceremonialului a luat ochii participanţilor astfel că nimeni nu s-a mai uitat la cuprinsul documentului. Pescatore a explicat inexistenţa clauzelor prin faptul că ceremonia de semnare a fost grăbită de teama că generalul Charles de Gaulle ar fi putut fi ales în fruntea Franţei, la vremea respectivă fiind cunoscută rezerva viitorului preşedinte al Franţei (1958-1969) faţă de caracterul supranaţional pe care îl putea căpăta instituţiaeuropeană. De altfel, în 1954, gaulliştii şi comuniştii respinseseră în Adunarea Naţională franceză ideea unei Comunităţi europene a apărării.
Mărturia explozivă a lui Pescatore, nu întâmplător puţin mediatizată de mass-media internaţională, a data apă la moară euroscepticilor, cu atât mai mult cu cât ea a coincis cu festivităţile semi-centenarului UE şi semnarea Declaraţiei de la Berlin, eveniment care a relansat planul de adoptare a Tratatului Constituţional European. Printre cei care au sesizat semnificaţia cacialmalei interpretate la Roma s-a numărat şi Graham Brady, ministrul Afacerilor Europene al cabinetului britanic din umbră, care a spus că “dezvăluirea că Tratatul de la Roma a fost semnat în alb este în totală consonanţă cu modul în care s-a dezvoltat UE de la data înfiinţării până în zilele noastre.”Parlamentarul britanic a dat astfel glas opiniilor care au criticat constant caracterul secretos şi nedemocratic care a însoţit toate fazele procesului de constituire a Uniunii Europene. Acest comportament elitist-duplicitar s-a manifestat din plin şi cu ocazia aniversării celor 50 de ani de la înfiinţarea CEE, pilonul fondator al actualei Uniuni. După ce liderii celor 27 de state europene au semnat la Berlin “Declaraţia” prin care s-a fixat ca obiectiv adoptarea unei Constituţii a UE până la alegerile pentru Parlamentul European din 2009, cancelarul german Angela Merkel a declarat că tratatul constituţional va fi negociat în secret. Practic, strategia de resuscitare a proiectului constitutional, respins la referendumurile din Franţa şi Olanda, în 2005, se va baza pe consultări în spatele uşilor închise cu oficiali ai ţărilor membre UE. Aceaşi procedură lipsită de transparenţă a fost folosită şi în redactarea Declaraţiei de la Berlin, cand s-a apelat la canale diplomatice, fără a se purta discuţii directe cu liderii naţionali. Maniera nedemocratică de pregătire a summit-ului de la Belin a fost criticată de o serie de oficiali din Europa, cei mai nemulţumiţi fiind cehii, care au reproşat faptul că textul aniversar a fost pus la dispoziţia capitalelor cu doar două zile înainte de festivităţi. Preşedintele Vaclav Klaus s-a plâns de “lipsa dezbaterii democratice” şi a cerut Germaniei să abordeze într-un mod diferit viitoarele discuţii pe tema Constituţiei europene. Apelul liderului ceh a fost respins tranşant de cancelarul Angela Merkel, care a declarat că tratativele vor fi confidenţiale deoarece “proiectul constituţional este unul dintre subiectele care nu pot fi rezolvate în piaţa publică, iar negocierile cu uşile închise vor grăbi paşii, căci informaţiile nu vor mai ajunge în presă. Unele ţări membre emit pretenţii şi impun condiţii când află că şi alte state au cerut mai mult. Vrem să evităm ca de fiecare dată când avem o schiţă a documentului şi unul dintre cei 27 de membri are un amendament mic de adus, această schimbare să provoace o imensă dezbatere”.
O Conferinţă Interguvernamentală va avea loc în a două jumătate a anului 2007, în timpul preşedinţiei portugheze a UE. Dacă liderii europeni vor fi de acord cu revizuirile aduse actului constituţional, statele membre vor ratifica Constituţia până la mijlocul lui 2009, ţinta pe care şi-a propus-o Declaraţia de la Berlin. Absenţa unei dezbateri deschise pe tema Constituţiei a fost denunţată de eurosceptici şi organizaţii pro-democraţie, care au anunţat că se vor coaliza pentru a contracara tentativa de resurecţie a tratatului constituţional, fără ca europenii de rând să aibă principalul cuvânt de spus pe această temă. Europarlamentarul Jens-Peter Bonde a declarat că va iniţia constituirea unui grup de deputaţi care va cere “organizarea unor referendumuri imediat ce se va ajunge la o concluzie în cadrul Conferinţei Interguvernamentale”. Frustrarea generată de ermetismul “dirijorilor” proiectului comunitar s-a manifestat şi în timpul summit-ului din capitala Germaniei, când mai multe grupări, printre care “EUDemocraţii” şi “Mai multă Democraţie” au organizat o contra-conferinţă care a adoptat “Alternativa Declaraţiei de la Berlin”, prin care se solicită liderilor EU să respecte NU-ul explicit al Franţei şi Olandei faţă de Constituţia UE: “Votul negativ a fost o expresie a alienării resimţite între cetăţeni şi clasa politică şi a fost un vot pentru o Europă a cetăţenilor. Încercarea Angelei Merkel de a reînvia Constituţia UE la cel mai înalt nivel şi în spatele uşilor închise nu va rezolva criza ci o va intensifica. Cerem un proces democratic, deschis – fără presiunea unor termene-limită stabilite artificial – în care cetăţenii să aibă cuvântul decisiv asupra viitorului Europei.”
Existenţa atâtor momente controversate în procesul de constituire a Uniunii Europene, marcat de la punctul zero şi până în prezent de fraude, conspiraţionism şi eludarea regulilor democratice naşte în mod legitim următoarea întrebare: ce forţe se află la cârma proiectului UE şi ce scopuri sunt urmărite? Un posibil răspuns la această întrebare este dat de prestigiosul istoric César Vidal, potrivit căruia, pentru a înţelege ce se întâmplă în Europa trebuie luat în consideraţie fenomenul francmasoneriei. În cartea “Masonii: Istoria celei mai puternice societăţi secrete”, apărută la editura Planeta, 2005, Vidal documentează rolul discret dar imens jucat de francmasoni în formarea Uniunii Europene. Spre exemplu, istoricul spaniol afirmă că “proiectul Constituţiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D’Estaing” (fost preşedinte al Franţei în perioada 1974-1981, preşedintele Convenţiei Europene care a redactat textul tratatului constituţional – n.a.), că “masonii controlează Internaţionala Socialistă şi s-au înfiltrat puternic în partidele de dreapta” şi că aceştia exercită “o influenţă masivă în lumea comunicaţiilor şi în special în educaţie, justiţie şi forţele armate.” Referirile rolul jucat de Valery Giscard d’Estaing în geneza tratatuluiUE şi-au găsit o confirmare si în mărturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Într-o alocuţiune rostită în acest an la Bruxelles, Bukovsky a dezvăluit că, în ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale (organizaţie privată care grupează aproximativ 300-350 dintre cei mai influenţi lideri politici şi economici ai planetei -n.a.), formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta.” Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat. Cum de ştia Giscard d’Estaing ce se va întâmpla în următorii 15 ani? Şi, surpriză, surpriză, cum de a devenit autorul constituţiei europene în 2002-2003? Iată o întrebare foarte bună. Miroase a conspiraţie, nu-i aşa?”
“Cine nu-şi cunoaşte istoria, riscă să o repete”. Pentru cei avizaţi, actualitatea clasicului dicton sare în ochi atunci când privim similitudinile dintre mitul fondator al Europei şi naşterea modernă a Uniunii Europene. Potrivit legendei, acum 4500 de ani, minciuna, seducţia şi violul au fost armele folosite de Zeus, travestit într-un taur alb, pentru a pune mâna pe frumoasa prinţesă feniciană Europa. Astăzi, aceleaşi metode – secretomania, dirijismul dim umbră şi violul conştiinţelor-, sunt utilizate de “arhitecţii” proiectului european pentru a ispiti un întreg continent şi a-l face să cadă în braţele celui care va fi echivalentul contemporan al tatălui păgân al zeilor antici.
Revelaţiile pe marginea originii frauduloase a proiectului comunitar european confirmă scepticismul opiniei publice faţă de presupusul caracter democratic al UE. Conform unui sondaj de opinie realizat de organizaţia britanică Open Europe, în prezent, peste jumătate dintre europeni sunt de părere că Uniunea Europeană nu îi reprezintă şi pe cetăţenii obişnuiţi din statele membre. Din acest motiv, trei sferturi dintre europeni vor ca orice viitor tratat propus în locul proiectului de constituţie, respins de Franta şi Olanda, să fie supus unui referendum. Stilul ermetic al arhitecturii sediului Comisiei Europene de la Bruxelles exprimă perfect geneza şi tipul de societate care se doreşte a fi impusa populatiei UE. UE, cel mai “grandios” şi mai “democratic” proiect din istoria modernă a omenirii, aşa cum este caracterizat de liderii continentului, e în realitate opera unei elite oculte, care a construit pas cu pas, din umbră, edificiul european.În toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politică europeană. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv că este mult prea conservator. În viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialişti şi ecologişti, “vina” lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmaţia făcută în cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un păcat. Confruntat cu opoziţia furibundă a majorităţii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa întregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. În locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, şi se părea că toate controversele vor fi date repede uitării. Înainte însă de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzându-l pe înlocuitorul său de apartenenţă la o societate secretă. În momentul felicitării pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicanul creştin-democrat a afirmat:” Sper ca audierile lui să meargă bine şi nimeni să nu îl întrebe dacă este francmason. Dacă vor face aceasta nu va fi decât repetarea aceleiaşi injustiţii care mi s-a făcut si mie”. Ulterior, în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Milano, Buttiglione a spus că principiul după care funcţionează instituţiile europene este “Afară cu creştinii, înăuntru cu francmasonii”.
Declaraţiile lui Buttiglione au atins un subiect tabu în mass-media oficială, deşi la nivelul elitelor politico-economico-financiare acesta face parte din categoria “secretul lui Polichinelle”, adică a acelor realităţi pe care toată lumea le cunoaşte, dar aproape nimeni nu vorbeşte în public despre ele. Cu alte cuvinte, marea “taină” a procesului de construcţie a Europei Unificate este paternitatea sa masonică, recunoscută cu mândrie chiar de arhitecţii din umbră ai edificiului UE. În schimb, la nivelul maselor, cărora li se inculcă versiunea originii postbelice a UE, se cunosc prea puţine despre faptul că proiectul Europei unite datează încă de la mijlocul secolului XIX. La vremea respectivă, principalul promotor al “Statelor Unite ale Europei” a fost celebrul revoluţionar italian Giuseppe Mazzini, una dintre cele mai importante personalităţi ale francmasoneriei europene. Puţină lume ştie că, după ce a luptat cu succes pentru unificarea Italiei, Mazzini a înfiinţat societatea “Giovine Europa”(Tânăra Europa), cu scopul declarat de a dărâma guvernele “reacţionare” şi dinastiile regale şi de a elibera şi unifica toată Europa. Odată atins acest scop, următorul pas ar fi fost unirea întregii emisfere occidentale într-o “Alianţă Universală” pentru democraţie, din care să facă parte şi Statele Unite ale Americii, “primul stat masonic din lume”, în accepţia liderilor francmasoneriei.
La începutul secolului XX, ideea unificării Europei a fost preluată de alţi importanţi masoni europeni. Aristide Briand (1862-1932), ministru de externe francez, susţinut de omologul său german, Gustav Streseman (1878-1929, a propus, pentru prima dată în numele unui guvern, la 8 august 1929, crearea unei structuri federale europene în cadrul Societăţii Naţiunilor. Viziunea celor doi oameni de stat a fost împărtăşită de un alt mason faimos în epocă, contele Richard von Coudenhove-Kalergi, cel care a publicat în 1923 manifestul Pan-Europa, urmat de o lucrare în trei volume, “Lupta pentru Paneuropa” (1925-1928). Demersul contelui Kalergi şi al adepţilor săi, grupaţi în Mişcarea Pan-Europeană, a fost încurajat şi finanţat de o serie de masoni americani dornici să creeze, în acest mod, Statele Unite ale Europei după modelul american. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Kalergi a fondat Uniunea Parlamentară Europeană, pe fondul revigorării tentativelor masonice de a transfera puterea decizională de la nivelul statelor suverane şi independente la cel al unei entităţi supranaţionale. În august 1946, este creată Uniunea Europeană a Federaliştilor, care a sprijinit eforturile de federalizare a Europei promovate de Robert Schuman şi Jean Monnet, şi asociaţii lor Etienne Hrisch, Paul Reuter şi Pierre Uri. Mulţi dintre ei erau membri ai European Union Chain (Chaine dţUnion Europeenne – C.U.E.), un grup de francmasoni originari în special din Franţa, Belgia, Germania, Olanda şi Elveţia. După ce a devenit evident că marile guverne europene nu sunt dispuse să-şi vadă prerogativele diminuate, s-a apelat la o stratagemă pentru depăşirea reticenţelor acestora. Pornind de la premisa “cine are puterea economică, deţine pârghiile puterii”, strategia lui Jean Monnet şi Robert Schuman a constat în concentrarea principalelor resurse industriale într-o instanţă supranaţională, care să nu mai fie supusă autorităţii unui guvern sau unui stat naţional. Negocierile desfăşurate în culisele centrelor de putere din Paris şi Bonn au dus la propunerea de înfiinţare a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.), propunere lansată la 9 mai 1950. Primul transfer de putere către o instituţie supranaţională a fost marcat la 18 aprilie 1951, la Paris, când în Tratatul de consituire a C.E.C.O. s-a enunţat obiectivul final al autorilor organizaţiei:”pentru a avea pace trebuie să avem Europa”. Fiecare din etapele succesive ale proiectului construcţiei europene – Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană şi Uniunea Europeană – a fost asistată discret de “ucenicii, meşteşugarii şi arhitecţii” edificiului care şi-a propus să unească, în final, nu doar economicul, ci şi politicul, morala şi viaţa spirituală a continentului nostru.
Calendarul modern al “unificării europene”:
25 martie 1957: Semnarea Tratatului de la Roma, care instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE sau Piaţa comună) şi ComunitateaEuropeană a Energiei Atomice (CEEA).
5 ianuarie 1958: intrarea in vigoare a Tratatului de la Roma şi crearea instituţiilor (Consiliul de Miniştri, Comisia, Adunarea ParlamentarăEuropeană).
1 ianuarie 1973: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda se alătură Comunităţii Europene.
1 ianuarie 1981: cele nouă state membre devin zece, prin aderarea Greciei.
1 ianuarie 1986: Spania si Portugalia devin membre ale Comunităţii.
17 februarie 1986: semnarea Actului unic european, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1987, care prevede crearea unei Pieţe unice, începând din1993.
7 februarie 1992: semnarea Tratatului de la Maastricht, care prevede trecerea la moneda unică cel mai târziu la 1 ianuarie 1999.
1 noiembrie 1993: intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. CEE devine Uniunea Europeană (UE).
1 ianuarie 1995: Aderă la UE Austria, Finlanda şi Suedia.
26 martie 1995: intrarea în vigoare a Convenţiei de la Schengen, care desfiinţează controalele efectuate asupra persoanelor la graniţele ţărilor membre ale spaţiului Schengen şi prevede o mai mare cooperareîntre organele de justiţie şi de poliţie din aceste state.
2 octombrie 1997: semnarea Tratatului de la Amsterdam, menit să consolideze integrarea europeană.
11 decembrie 2000: semnarea Tratatului de la Nisa, care a deschis calea extinderii UE.
1 ianuarie 2002: punerea în circulaţie a monedelor şi bancnotelor euro.
1 mai 2004: extinderea istorică a Uniunii Europene, care trece de la 15 la 25 de membri, odată cu aderarea Poloniei, Ungariei, Cehiei, Slovaciei, Sloveniei, a celor trei republici baltice (Lituania, Letonia,Estonia), a Ciprului şi Maltei.
29 octombrie 2004: semnarea Constituţiei Europene, la Roma. Spania este primul stat membru UE care ratifică prin referendum Constituţia europeană (la 20 februarie 2005), ce va fi respinsă de Franţa (la 29mai) şi Olanda (la 1 iunie 2005).
1 ianuarie 2007: România şi Bulgaria aderă la Uniunea Europeană, care numără astfel 27 de state membre.
12/7/2007
Un fermier ungur: dupa aderare mi-a mers din rau in mai rau A ramas fara slujba si acum creste purcei si-i vinde la negru.
INTR-UN interviu pentru HotNews.ro-EurActiv .ro, un om obisnuit, dintr-o localitate de la granita Ungariei cu Romania povesteste cum i-a fost dupa aderarea tarii sale la UE (2004). Nadicsan Istvan are 33 de ani si este din Batonya (Batania) – Ungaria, la granita cu Romania. Acum este somer si traiul zilnic si-l castiga crescand animale, pe care apoi le vinde pe piata neagra, pentru a supravietui.
Experienta lui post-aderare este o frantura din aceeasi realitate din care fac parte si povestile de succes ale est-europenilor pentru care aderarea a insemnat o trambulina catre cariere in institutiile europene.
HotNews.ro:Care este viata ta dupa ce Ungaria a aderat, in 2004, la Uniunea Europeana?
Nadicsan Istvan : Negativa. Foarte, foarte negativa. Si sa explic de ce. Am fost sapte ani director la o fabrica de usi si geamuri de lemn, la Budapesta. Dupa ce Ungaria a intrat in Uniunea Europeana, din lipsa de clienti, fabrica s-a inchis. Unul dintre patroni a decis sa o mute in Ucraina. Pana acum nu a reusit. Din pacate, eu si vreo 30-40 de oameni am ramas fara serviciu.
Astfel, am fost nevoit sa revin acasa, in Batania. Sunt aici de un an si inca nu am gasit nimic de lucru, pentru ca in zona asta nu exista nici un loc de munca. Viata este grea, iar tinerii de pe aici pleaca in orasele mai mari sa lucreze. Impreuna cu fratele meu am inceput sa cresem animale, avem vreo 25 de purcei, doua scroafe mari si patru porci de 180-200 de kilograme. Si mai avem cativa iepuri.
HotNews.ro:Unde vinzi carnea de porc?
Nadicsan Istvan : Articolul apare si in Ungaria?
HotNews.ro:Nu, numai in Romania.
Nadicsan Istvan : Atunci iti spun. O vand la vecini si pe la cunostinte. Ca oficial nu am voie sa o vand. Si daca ar fi sa o dau la vreun abator, ies in pierdere.
HotNews.ro:Chiar nici o imbunatatire nu exsita dupa intrarea Ungariei in UE?
Nadicsan Istvan : Aici la noi, in Batania, nu. Ba, poate, turismul rural. Se fac ceva investitii.
HotNews.ro:Anume.
Nadicsan Istvan : Avem aici un strand cu apa termala. Vin multi straini si mai ales romani. Unii dintre consatenii mei si-au deschis pensiuni. Dar asta merge numai in sezonul de vara.
HotNews.ro:Conducer ea administrativa a localitatii, primarul, te ajuta cu ceva?
Nadicsan Istvan : Eu vad ca incearca sa faca ceva. Aici la noi au fost foarte multi fara serviciu. De cand cu noul primar, Karsai Joszef, somerii sunt chemati la diferite munci. Creste venitul.
HotNews.ro:Ce fel de munci?
Nadicsan Istvan : Este un loc unde se face combustibil bio. Solid. Apoi ii mai duce la spart de piatra, care apoi de pune pe drumuri. Si la curatat santuri, tund iarba. Oricum, primarul asta nou (alegerile locale in Ungaria au avut loc la sfarsitul anului 2006, n.red.) a incercat sa aduca investitori. Dar nu stiu de ce nu se concretizeaza nimic. Au venit, s-a discutat, s-a facut planuri si nimic. Nu stiu de ce.
HotNews.ro:Esti informat cu ceea ce se intampla in UE, cum poti aceesa fonduri europene sa-si deschizi o afacere?
Nadicsan Istvan : Nu prea. Putin pe la Primarie se mai stie ceva. In reste numai pe internet. Am fost la cei care se ocupa de somaj si mi-am gasit loc de munca prin Germania si Franta, chiar in Canada. Dar cum nu stiu limba este foarte greu. Noi, ungurii, nu prea stim limbi straine, germana, engleza, franceza, si ca sa invatam acum ne costa bani. Nimeni nu te angajeaza daca nu stii o limba straina.
HotNews.ro:Stii pe cineva din localitate care a demarat o afacere cu fonduri europene sau are intentia sa o faca?
Nadicsan Istvan : Nu. Nu stiu pe nimeni si nici nu am auzit ca la noi sa fie asa ceva.
HotNews.ro:Pentru tine, e mai bine sau mai rau de cand cu Uniunea Europeana?
Nadicsan Istvan : Mai rau. Cu mult mai rau. Dar nu numai pentru mine, mai ales pentru firme. Impozitele sunt mari. De exemplu, la restaurante sau baruri patronul lucreaza cu familia, ca nu-si pemite sa aiba angajati, ca taxele sunt mari.
HotNews.ro, EurActiv.ro, Romulus Dubat, Arad, 02 iul 2007
3/7/2007
REPREZENTANTUL grupului ITS (independenta-traditie-suveranitate) din Parlamentul European, Philip Claeys, apreciază că tratatul semnat de curand ca nu este decît o “versiune camuflată a Constituţiei europene”, un text neînţeles, cu un puternic deficit democratic. Transparenţa şi claritatea textelor a dispărut, nu se vorbeşte despre Referendum şi nici despre rolul parlamentelor naţionale, iar ţările mai mici îşi pierd din puterile acumulate pînă în prezent. “Triumfalismul va dura puţin”, spune Claeys, adaugînd că rezultatele Referendumului din Franţa şi Olanda nu sînt luate în seamă de către instituţiile de la Bruxelles.
Uniunea Europeană riscă să se îndepărteze de oameni, şi ne întrebăm, în aceste condiţii, cît de puternică este ideea europeană şi pe cine vrea să mai atragă? Controlul cetăţeanului este redus la zero, mutare deficitară pentru preşedinţia germană, care lasă electoratul în afara normalului comunitar şi care va duce în curînd la un haos instituţional greu de controlat. O minoritate s-a impus în defavoarea majorităţii. Ajungem la riscul ca UE să nu poată fi înţeleasă, noul sistem transferînd funcţia legislativă către executiv şi judecătoresc. Bilanţul preşedinţiei germane reflectă starea de spirit a unei UE tot mai izolate de cetăţeanul de rînd, in opinia aceluiasi Philip Claeys.
O pierdere teribilă a acestui acord este eliminarea concurenţei libere şi loiale de pe lista obiectivelor, greşeală fatală la care Angela Merkel răspunde prin ideea că acesta nu este un obiectiv al eforturilor, ci un mijloc şi, de aceea, “am retras concurenţa de pe acestă listă”. De fapt, majoritatea eurodeputaţilor apreciaza ceastă chestiune drept incalificabilă, eliminarea concurenţei libere fiind un mod necinstit de a face afaceri.
Compromisul obţinut la Bruxelles, unul complicat şi netransparent, este un tur de forţă, dar nu e o nouă politică, ci o frică faţă de o Europă nesocială. Îngrijorarea nu poate fi diminuată în urma acestei strîngeri de mînă de la Bruxelles. Tratatul de la Roma a reprezentat un cec în alb care nu a reflectat opiniile cetăţenilor si se pare ca acelasi lucru poate fi spus si despre noul acord. Dimensiunea sociala a UE este amintită printr-un articol, dar este prea puţin pentru a promova echilibrul social. Nu e deci de mirare ca, cetăţenii europeni nu se identifică deloc cu noul produs.
Totusi, UE incearca sa faca tot ce se poate pentru a-i convinge. UE aloca anual fonduri în valoare de 5,6 miliarde de euro pentru derularea unei campanii menite să atenueze curentul eurosceptic, publicând inclusiv benzi desenate destinate copiilor, relatează the Sunday Telegraph în ediţia electronică. Pe lângă publicarea unor pamfleturi şi angajarea a foarte mulţi experţi în relaţii publice, UE cheltuieşte anual milioane de lire sterline pe organizarea unor excursii, fabricarea unor materiale didactice şi chiar producerea de benzi desenate, dezvăluie publicaţia britanică.
Potrivit lui Lee Rotherham, autorul unei noi cărţi care examinează cheltuielile UE pentru imaginea sa, asemenea iniţiative reprezintă “o încercare revoltătoare şi cinică de a îndoctrina tinerii”. Un asemenea exemplu este Jurnalul Europa, un cadou oferit de UE elevilor, potrivit cărţii “Inimi şi Minţi: campania de PR finanţată din bani publici pentru a ne determina să iubim Bruxelles-ul”.Jurnalul a fost trimis unui număr de 1,2 milioane de elevi din peste 9.000 de şcoli din Europa. Broşura descrie Parlamentul European drept “vocea poporului” şi susţine că UE a “îmbunătăţit calitatea vieţii de zi cu zi a oamenilor” (cand de fapt este exact pe dos!). Parlamentul Europan a aprobat, de asemenea, finanţarea unor benzi desenate intitulate “Operaţiunea Dragonul Roşu” al căror personaj principal, o anume eurodeputată Elisa Correr, este “implicată într-o serie de aventuri riscante şi fascinante în timpul exercitării activităţii parlamentare”.Personajul se luptă cu asasinii, urmăreşte un general care nu a respectat un embargo impus armamentului şi mai are timp şi pentru dezbatarea legilor drepturilor de autor, dezvăluie publicaţia britanică. Copiii italieni sunt delectaţi cu alte benzi desenate, denumite “Camillo e l’Euro” în care le sunt prezentate avantajele zonei euro.
Ceausescu era mic copil…
2/7/2007
ADERAREA României la U.E. este un „moft” care ne va costa foarte mult din punct de vedere economic, social si national… Tara noastra va fi întotdeauna în „urma”, iar aceasta „urma” va deveni din ce în ce mai discrepanta, mai înecacioasa si greu de suportat de catre –cine?- poporul român, evident!
Sa ne gandim la simplul fapt ca, la ora actuala România nu mai are…economie nationala! Cate ramuri industriale mai au reprezentare autohtona majoritara sau totala, capital românesc macar în proportie de 50%? Ce mai produce România? Ce mai este „made in Romania” la ora actuala? Nimic! Totul este un „talmes-balmes” de natii si natiuni; suntem doar „vaca” buna de muls a strainilor! Acestia exploateaza de la bogatiile solului si subsolului, pîna la bogatiile materiei cenusii românesti, de parca ar fi pe mosia lor! Nu mai suntem nici macar granarul Europei! Seceta si iresponsabilitatea guvernantilor au pus agricultura la pamant. Daca te duci intr-un supermarket, majoritatea produselor agricole sunt de import. Pietele taranesti avem grija sa le distrugem singuri. Vezi cazul Pietei Obor.
Suntem ca acum o suta de ani, exportam la preturi mici, importam la preturi mari, avem credite în valuta, rezultatul? Datoria externa a României creste pe zi ce trece! Acum o suta de ani aveam, cel putin, o politica protectionista, acum Dumnezeu cu mila, o vindem si pe „mama” la cat o fi ca sa nu „murim de foame”. Si culmea, mai ies si bani pentru „comisionari”, din toata aceasta afacere…
Sa luam, în paralel, situatia aderarii României la NATO. Cu ce ne-am ales? Cu un mare fund intors cînd a fost vorba sa se ia masuri împotriva Ucrainei în problema Canalului Bîstroe! Avem voie sa dam carne de tun, dar n-avem voie sa ne cautam dreptatea si nici nu avem voie sa pretindem o eventuala interventie pe motiv de „treburi interne”! Ce are NATO cu un eventual conflict politic sau chiar militar al României cu Ucraina?
Calculele economice n-au nimic în comun cu cele politice! Cum va putea România sa aiba o economie mai avansata în 2010 fata de 2007! În trei ani vom fi imperiu? Ce poate face o tarisoara ca asta într-o perioada atît de mica de timp (cu atîtia „farisei” la guvernare)?
Intrarea în U.E. nu-nseamna decît acceptarea de „buna voie si nesiliti de nimeni” sa fim supti de tarile dezvoltate (care vor fi si mai dezvoltate!), de a îngenunchea pîna la umilinta în fata lor pentru tot felul de promisiuni („abureli”) care nu-si vor avea finalitate.
Dar cum dlui prim-ministru i-ar „place” (citez din clasici în viata!) sa obtina un comision mic si el acolo din toata afacerea, ce rost are sa amîne ceea ce au început altii, în aceleasi scopuri!
O ultima opinie: incep sa inteleg, din crimpeie de informatii, cu ce pret am intrat in UE – se pare ca aproape toate amendamentele dezavantajoase pentru Romania care fusesera depuse la Parlamentul european nu si-au mai avut rostul pentru ca au fost acceptate in documentele negociate toate conditiile cerute de komisari. Basescu incearca probabil sa-si puna deoparte o mica polita de asigurare pentru momentul scadentelor dramatice prin mentionarea cu jumatate de gura a posibilitatii unor renegocieri. Poporul roman habar n-are la ce s-au angajat guvernantii in numele sau.
Cea mai stupida farsa care i s-a servit populatiei in anii dinaintea lui 2007 a fost cea a asa-ziselor emotii si incertitudini ale aderarii la Uniunea Europeana. Si asta n-am remarcat-o numai noi, ci foarte multa lume. Chiar un articol din marele ziar german ,,Die Welt“ (adica ,,Lumea“) se intituleaza ,,Extinderea ca farsa“. ,,Ne dati economia – va dam aderarea!“ – suna titlul unui articol publicat în presa româna de Ilie Serbanescu, fost ministru. Si, pas cu pas, s-a urmarit aceasta tinta. Am asistat, cel putin 5 ani de zile, la un teatru de prost-gust, în care Uniunea Europeana se prefacea ca ne tine cu sufletul la gura pîna în ultima clipa, iar regimurile de la Bucuresti simulau îngrijorarea fata de niste pericole pe care, în final, le depasesc. În ceea ce o priveste, România nu îndeplineste nici acum, practic, nici un criteriu: nici cel politic, nici cel economic, nici cel al justitiei si afacerilor interne. Îndeplineste, însa, un alt fel de ,,criteriu“: cel al coruptiei. În sensul ca a acceptat ca strainii sa-i ia totul, pe nimic: agricultura, industria, flota, otelul, aluminiul, cimentul, petrolul, distributia gazelor si a energiei electrice, bancile de bani si bancile de organe – acestea au intrat în Uniunea Europeana cu mult înainte de 1 ianuarie 2007, dar sub alt pavilion, cu alti stapîni. Aceasta coruptie, din punctul de vedere al unor oficiali europeni, nu e o bila neagra, ci o bila alba. Ea nu trebuia eliminata, ci desavîrsita. Si a fost, ca dovada privatizarile frauduloase facute de toate regimurile politice si mituirea Mafiei straine si a unor reprezentanti ai organismelor internationale. Pentru cei care nu stiu, în aproape 17 ani trecuti de la lovitura de stat din decembrie 1989, privatizarile de tip mafiot au adus României o paguba de peste 60 de miliarde de euro! Iar unele privatizari au fost, în realitate, etatizari, adica un transfer criminal din proprietatea Statului Român în proprietatea altor state (vezi cazurile Romtelecom, Petrom, Dacia, Distrigaz etc.).
Auzirati dvs de omul ala din Timisoara ce dadu foc la steagul UE de pe primarie? Vandal, vandal dar cred ca avea dreptate cu doua aspecte:
1. Nimeni nu a facut referendum national pentru aderare. Nimeni nu ne-a întrebat si pe noi, “trogloditii cu pene si blana”. Asa de kiki macar.
2. Unde e legea ce permite arborarea de alte steaguri (in afara drapelului national) pe primariile ce traiesc din ban public?
De ce se subîntelege ca trebuia sa aderam oricum? E totusi un pas crucial cu implicatii majore. Si în plus de ce textul negocierilor ce au dus la acel “verde” din partea Parlamentului Europei e tinut la secret fata de popor? Si de ce orice îndoiala a cuiva referitoare la aderare/UE este din oficiu erezie, ca si punerea în discutie a holocaustului? Criticul fiind automat taxat de neocomunist si retrograd.
Cind politicienii din zona Euro au decis trecerea la moneda unica au prezis ca acest lucru va duce la o scadere a preturilor la o crestere a locurilor de munca si a economiei in general. Dar care a fost rezultatul ? Germania – cel mai mare numar de locuri de munca pierdute in ultima decada si cel mai mare numar de falimente din ultimii 12 ani (44 000). Franta – somaj 9.5% si preturi mai mari cu 10%. Italia – somaj 8.5% si preturi mai mari cu 19%. Spania – somaj 11% si preturi mai mari cu 18%. …si exemplele pot continua. De ce Marea Britanie nu vrea sa treca la Euro? De ce Elvetia, Norvegia, Islanda nu vor sa intre in UE – in ciuda presiunilor infernale la care sunt supuse?
1/7/2007
