CU NUMAI cateva zile de turului decisiv din cadrul scrutinului prezidenţial de la Belgrad, Uniunea Europeană face presiuni asupra Serbiei, condiţionând semnarea unui acord interimar şi, astfel, deschiderea perspectivelor de a adera la blocul comunitar, de succesul candidatului prooccidental, actualul preşedinte Boris Tadic.
Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a afirmat ca UE doreste “sensibilizarea” electoratului sarb, in speranta că va vota, duminică, pentru actualul presedinte Boris Tadic, si nu pentru candidatul opozitiei nationaliste, Tomislav Nikolic, considerat rusofil. “Sensibilizarea alegătorilor” poate fi remarcată şi din faptul că documentul prezentat de comisarul UE stabileşte „un cadru pentru a progresa în privinţa dialogului politic, al liberului schimb, al liberalizării vizelor şi cooperării în educaţie”. Tinerii sunt primii vizati cu aceste promisiuni.
In cadrul vizitei de stat a preşedintele României, Traian Băsescu, acesta a sugerat, la rândul său, că drumul Serbiei pentru rezolvarea problemelor naţionale este către Uniunea Europeană, informează Rompres. După întâlnirea cu omologul său sârb, şeful de stat a subliniat că nicio ţară nu-şi poate apăra interesele europene fiind în afara Uniunii şi a ţinut să enumere “beneficiile” pe care le-a avut România în urma aderării la UE. (nota mea: Pacat ca aceste “beneficii” nu le-au simtit si oamenii simpli, ci doar politicienii si bogatasii!)
„România va beneficia de asistenţă nerambursabilă în următorii şase ani de 32 de miliarde de euro, bani destinaţi infrastructurii, sistemului de educaţie, protejării mediului. Intrarea în UE a făcut ca investiţiile străine să fie o realitate puternică a dezvoltării economice a României. Dincolo de asta, faptul că România este membră a UE i-a făcut pe români să se simtă în Europa ca la ei acasă”, a evidenţiat Traian Băsescu, intr-un binecunoscut puseu demagogic. In realitate, dupa cum am vazut, Romania NU A PRIMIT in 2007 nici un euro din fondurile UE, si sunt mici sanse ca va primi multi bani in viitor.
As putea comenta mult si bine despre acest gen de politica a UE. Amestecul grosolan in treburile interne ale Serbiei nu ne mai mira dupa ce, cu nici 10 ani in urma, cele mai multe tari europene au sprijinit deschis (inclusiv cu trupe) agresiunea militara NATO impotriva Serbiei. Ar trebui ca oamenii sa inteleaga ce inseamna de fapt “democratia europeana” sustinuta de UE. Intr-o faza ea poate fi rezumata astfel: Votati cu cine va spunem noi sau va ia mama dracului!
DEGRADAREA invatamantului romanesc de dupa 1989 este un fapt incontestabil. Am vazut cu ochii mei desfasurarea acestui proces. Fireste, lipsa banilor si incompetenta au avut un rol important. Insa, indraznesc sa afirm, distrugerea educatiei in Romania nu a fost intamplatoare, ci a fost planuita si executata cu buna stiinta! Iar Uniunea Europeana nu este deloc straina de acest fapt! Stiu, aceste afirmatii ale mele sunt grave si nu pot sa le justific complet, insa intuitia si cateva linii directoare imi confirma aceasta teorie.
“Procesul de la Bologna” a pus la pamant invatamantul universitar din Romania: durata studiilor s-a redus; multe materii au fost scoase sau comprimate; nivelul de pregatire al studentilor a scazut dramatic. Acelasi lucru se intampla dealtfel si in invatamantul preuniversitar, unde, sub pretextul ca elevii sunt suprasolicitati, multe materii teoretice sunt ciuntite sau chiar eliminate. Daca tinem cont si de nivelul tot mai redus al noilor profesori care intra in invatamant, tabloul nu poate fi decat sumbru, in ciuda “termopanizarii” si “securizarii” scolilor.
Bomboana de pe coliva invatamantului romanesc este decizia ministerului muncii de a sista acordarea de alocatii de elevi, elevilor de liceu care au implinit varsta de 18 ani. Aceasta decizie, ni se spune, a fost luata ca urmare a unei directive a Comisiei Europene! Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, afirma ca in nici o alta tara europeana, elevii de peste 18 ani nu primesc alocatie de la stat. Bineinteles, trebuie sa fim si noi in rand cu lumea!
Elevii, părinţii şi sindicaliştii din educaţie condamnă această decizie discriminatorie, mai ales că acordarea alocaţiei înseamnă pentru elevii săraci un motiv în plus pentru a frecventa cursurile. Mai mult, unii elevi împlinesc 18 ani încă din clasa a XI-a, ceea ce înseamnă că ei nu vor mai primi alocaţii doi ani de zile, doar pentru că sunt mai mari! Fireste, este de-a dreptul penibila aceasta masura, mai ales ca nu e vorba decat de o suma modica (32 lei noi/luna)! “Economiile” facute la buget sunt infime, fata de banii aruncati pe programe stupide (dar aducatoare de comisioane), cum ar fi “cornul si laptele“, extins de curand si pentru elevii de gimnaziu.
In semn de protest fata de aceasta masura, aproximativ 2000 de elevi din judeţul Covasna au declanşat, astăzi, greva japoneză, ei protestând împotriva deciziei Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse potrivit căreia elevii care au împlinit 18 ani nu vor mai beneficia de alocaţia de stat. De asemenea, se strang semnaturi impotriva acestei masuri. Probabil, acest protest se va extinde la nivelul intregii tari. Puteti semna o petitie online impotriva acestei masuri.
PLANURILE Comisiei Europene privind combaterea schimbărilor climatice şi promovarea surselor regenerabile de energie se anunţă a fi pe cât de ambiţioase, pe atât de controversate. Astfel, chiar dacă au primit şi sprijinul eurodeputaţilor, propunerile Bruxellesului nu se bucură şi de înţelegerea tututor statelor membre. UE îşi propune, până în anul 2020,o creştere cu 20% a eficienţei energetice şi o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră. Obiective demne de apreciat, daca ar putea fi intr-adevar sustinute. As dori sa fac o scurta paranteza: teoria incalzirii globale cauzata de emisiile de dioxid de carbon este cel putin indoielnica. Tot mai multe voci din lumea stiintifica critica aceasta teorie.
Fireste, acest program, impune o taxa suplimentara pentru cetatenii UE. Mai precis, fiecare cetăţean din Uniune va trebui sa plateasca in plus circa 3 euro pe săptămână! Dealtfel, adeziunea entuziasta a politicienilor la “teoria incalzirii globale” este perfect explicabila tocmai din acest punct de vedere: mimand “grija fata de mediu”, ei pot impune noi si noi taxe! Ce se va face oare cu acesti bani?! Probabil, o parte din ei vor subventiona corporatiile agricole producatoare de biocombustibili, care departe de a reprezenta o solutie miraculoasa la problema epuizarii petrolului, risca sa creeze o criza alimentara fara precedent!
Un alt punct critic al programului Comisiei Europene, este acela conform caruia ţările mai bogate vor trebui să reduca cel mai mult emisiile, în timp ce ţărilor mai sărace – toate ţările est-europene – li se va permite chiar să-şi sporească emisiile pe măsură ce economiile lor se dezvoltă. Concret, conform propunerilor Comisiei Europene, România va putea să emită gaze cu efect de seră cu până la 19% mai mult până în 2020 în comparaţie cu 2005. Acest lucru e privit de unii analisti drept o “concesie” facuta tarii noastre, eu insa nu as privi lucrurile asa. De fapt, ceea ce se urmareste, este mutarea industriilor poluante din Occident catre Europa de Est.
In aceiasi ordine de idei se situeaza si introducerea asa-zisei “taxe de mediu“, fosta “taxa auto“, la prima inmatriculare a autovehiculelor. Aceasta “taxa de mediu“, este mult mai mare pentru masinile noi (care sunt mai putin poluante), decat pentru masinile mai vechi! Cu alte cuvinte, cetatenii sunt incurajati sa cumpere masini vechi de import! Initial, taxa impusa de guvernul Romaniei era mai mare in cazul masinilor vechi decat in cazul celor noi: dar la presiunea direacta a Comisiei Europene, acest lucru s-a schimbat! Pentru a “argumenta” aceasta decizie, ministrul economiei Varujan Vosganian a afirmat: “dat fiind ca durata de viata a unei masini vechi este mai mica, ea va polua mai putin”! Fireste, pentru guvernul Romaniei, taxa auto nu reprezinta altceva decat o “vaca de muls” (Oare ce program de mediu a fost realizat din banii luati cetatenilor prin aceasta taxa?!); asa ca acum, atat Guvernul de la Bucuresti cat si Comisia de la Bruxelles sunt satisfacute – pe spinarea cetateanului roman!
Iata cum Romania risca sa devina “lada de gunoi a Europei”!
PE MOTIV că ne armonizăm legislaţia cu cea europeană, peste o lună prăjiturile, dulciurile, sucurile şi produsele de panificaţie vor conţine noi aditivi alimetari, periculoşi. Este vorba despre îndulcitori, antioxidanţi şi agenţi de îngroşare care favorizează apariţia diabetului, a cancerului şi a bolilor cerebrale. Grav este că autorităţile nu se opun, în condiţiile în care România este ţara cu cei mai mulţi diabetici şi cardiaci.
Autorităţile încearcă să explice de ce vom cumpăra mâncare cu E-uri interzise până acum. Anca Telniceanu, care lucrează la Institutul de Sănătate Publică, a declarat: ”Autorizarea acestor noi aditivi s-a făcut prin transpunerea directivelor Comisei Europene în legislaţia naţională.”
In netarmurita-i grija pentru sanatatea romanilor, Ministerul Sanatatii a aprobat fara rezerve, remuscari sau regrete, toata lista cu E-uri trimisa de la Bruxelles. E-urile astea sunt, cum indeobste se stie, niste sute de aditivi alimentari, adica substante obtinute in mare majoritate prin sinteza chimica, ce se adauga in alimente pentru a le schimba sau accentua culoarea, gustul, mirosul, a le creste sau diminua aciditatea, a le mari perioada de conservare, a le omogeniza, ingrosa, a le masca unele defecte etc.
Ministrul sanatatii, dl. Eugen Nicolaescu si subordonatii sai au aprobat fara a cracni intreaga lista de E-uri, desi aveau posibilitatea de a ridica obiectii, cu argumente, si de a face o alta forma, mai restrictiva, a acestei liste, pe care s-o legalizeze in Romania. Ca o paranteza, cu alte ocazii, un alt minister, cel al Agriculturii, a avut o pozitie contrara, declarandu-si intentia de-a se lupta cu Uniunea Europeana pentru a obtine dreptul ca in Romania sa continue cultivarea organismelor modificate genetic si utilizarea lor pentru alimentatia omului si animalelor, desi exista studii temeinice care afirma ca aceste OMG-uri pot prezenta riscuri pentru sanatate. Ungaria, de pilda, n-a ignorat aceste riscuri si a interzis culturile nenaturale pe intreg teritoriul sau. Vasazica doua ministere – Sanatate si Agricultura – doua atitudini, insa acelasi dispret fata de cetateni.
Revenind la E-uri, proiectul de act normativ “gandit” de mai-marii din Ministerul Sanatatii are ca scop arhi-invocata “armonizare” a legislatiei si, aparent, de a ne proteja de utilizarea E-urilor periculoase la fabricarea alimentelor. Astfel, se scoate, de pilda, un colorant artificial si se interzice folosirea altor catorva E-uri la fabricarea preparatelor pentru sugari si copiii de varsta mica si a unor bombonele. In schimb, se maresc considerabil cantitatile maxim admise de aditivi in produsele alimentare si se permit in continuare aditivii autorizati conditionat (din cauza ca sunt daunatori) la prepararea crustaceelor, molustelor tratate termic (fructe de mare) si la suplimentele alimentare dietetice lichide.
Alt exemplu: E 249, adica nitritul de potasiu (folosit la carne ca “fixator de culoare” – de-aia e carnea din galantare atat de frumos colorata – si “agent de conservare”) are doza maxim admisa de 150 mg/kg si este acceptat doar la produsele din carne netratate termic; acum, Ministerul Sanatatii vrea sa permita utilizarea lui la toate produsele din carne, iar la “produsele traditionale conservate” (unele mezeluri, de pilda) vrea sa majoreze si cantitatea permisa, de la 150 la 180 mg/kg; de mentionat ca nitritul de potasiu poate produce ameteli, dureri de cap si este potential cancerigen. De asemenea, a fost admis inca un indulcitor sintetic riscant, pe langa cele patru existente. Exemple de felul acesta sunt multe, plus ca proiectul de act normativ contine si o confuzie periculoasa, prezentand nitratul de sodiu drept nitrat de potasiu si propunandu-si sa admita folosirea celui de-al doilea in cantitati de 300 mg/kg in produse de carne traditionale, conservate prin saramurare si, in cantitate injumatatita, in unele branzeturi (unde nu se permitea pana acum folosirea); la hering marinat si sprot cantitatea de nitrat de potasiu permisa va creste de 10 ori!!! Or, acest nitrat de potasiu s-a dovedit ca poate da reactii adverse si este potential cancerigen.
De altfel, doar un numar mic de E-uri, vreo 6-7, nu prezinta pericol pentru sanatate. Restul ne pricopsesc cu diverse efecte care, pe termen mediu sau lung (depinde de cantitatile ingerate si de rezistenta organismului) ne pot duce la spital sau chiar, Doamne fereste, la cimitir: greturi, varsaturi, delir, afectiuni gastro-intestinale, iritari ale mucoaselor, perturbari ale echilibrului electrolitic, inhibitii enzimatice, hipertensiune arteriala, urticarie, alergii, afectiuni ale aparatului respirator s.a.m.d. A nu se ignora (cum face Ministerul Sanatatii) potentialul cancerigen al multor aditivi alimentari. Din aceste cauze, folosirea unor E-uri a fost pur si simplu interzisa in unele tari cum ar fi SUA, Japonia, Norvegia, Suedia, Austria, Australia s.a.m.d.
Asta-i mult-clamata grija a ministerului responsabil cu sanatatea romanilor? Daca da, atunci mai corect ar fi sa spunem ca ministerul ala condus de Nicolaescu este nu responsabil, ci iresponsabil! Suntem pe primele locuri in Europa la numeroase boli (cele cardio-vasculare, diabet, cancer de colon etc.) si ni se baga pe gat (la propriu!) substante chimice periculoase! De ce? Doar fiindca astfel castiga producatorii de chimicale si alimente chimice si mai castiga si altii pe langa sau de la ei? Faptul ca aproximativ 70% dintre bolile romanilor sunt provocate de alimente si modul de hranire chiar cu conteaza pentru Ministerul Sanatatii? Sau insii de-acolo si-au pus in cap sa ne omoare? Pai, daca-i asa, de ce nu incearca direct cu cianura?
Iată lista E-urilor care vă pot îmbolnăvi şi care sunt alimentele în se pot găsi acestea:
1. ÎNDULCITORI – care pot provoca probleme metabolice, diabet şi afecţiuni cerebrale
E 955 – SUCRALOZA - sucuri, prăjituri, deserturi, băuturi spirtoase, bere fără alcool şi bere cu alcool.
E 962 – SARE DE ASPARTAM – ACESULFAM – sucuri, prăjituri, deserturi, băuturi spirtoase, bere fără alcool, bere şi cidru.
2. ANTIOXIDANŢI – care pot provoca cancer
E 319 – TERŢ-BUTILHIDROCHINONA - ulei şi snacks-uri
E 586 4 – HEXILREZORCINOL - crustacee
E 1452 – OCTENILSUCCINAT DE AMIDON ŞI ALUMINIU - bomboane pentru respiraţie şi suplimente de vitamine
AGENŢI DE ÎNGROŞARE – care pot provoca iritaţii ale tractului digestiv şi cancer
E 426 – HEMICELULOZA DE SOIA – lactate, sosuri emulsionate şi produse de brutărie.
E 462 – ETILCELULOZA – produse procesate din cartofi şi orez.
E 1204 – PULLULAN – jeleuri şi suplimente alimentare.
Alte E-uri la fel de periculoase se vor găsi în curând în alimetele de pe piaţa românescă:
E 968 – ERITRITOL; E 954 – ZAHARINĂ ŞI SĂRURILE SALE DE Na, K şi Ca (ZAHARINAT DE SODIU, ZAHARINAT DE CALCIU, ZAHARINAT DEPOTASIU);E 962 – SARE DE ASPARTAM-ACESULFAM; E 965 – SIROP DE MALTITOL;E 966 – LACTITOL; E 307 – ALFA-TOCOFEROL; E 315 – ACID ERITHORBIC; E 415 – GUMA DE XANTAN; E 472 – ESTERII GLICERICI AI ACIDULUI CITRIC CU ACIZI GRAŞI; E 559 – SILICAT DE ALUMINIU (CAOLIN).
Articol de: Marius Mioc
“Aderarea la Uniunea Europeană a făcut din România un contribuitor net la bugetul Uniunii, România nereuşind să beneficieze de fondurile europene postaderare” ne explică ziarul “Cotidianul” din 16 ianuarie 2008, făcînd bilanţul financiar al primului an al României în UE.
Cotizaţia noastră de membri ai Uniunii Europene a fost în 2007 de 1,1 miliarde euro, iar banii efectiv primiţi de la UE în 2007 au fost doar 400 milioane euro, ne explică ziarul. Chiar şi aceşti 400 milioane euro au fost pentru “pregătirea unor proiecte”, adică pentru birocraţia pe care tot UE o impune. Firmele specializate în consultanţă s-au bucurat desigur de banii UE, dar pentru cetăţeanul de rînd aceştia n-au adus prea mare folos.
Pe lîngă cei 1,1 miliarde euro plătiţi în calitate de cotizaţie la bugetul Uniunii, există şi o serie de costuri ascunse, pe care nici ziariştii de la “Cotidianul”, nici oficialităţile, nu le iau în seamă. Formalităţile birocratice impuse de UE şi deja integrate în legislaţia românească costă o mulţime de bani, plătiţi de firme, nu de bugetul statului, de aceea necontabilizaţi oficial. Costurile acestea se reflectă însă în preţul produselor cumpărate de români. Totodată, aceste formalităţi au efectul distorsionării pieţei în favoarea marilor firme, care au personal specializat pentru îndeplinirea condiţiilor birocratice, spre deosebire de micii întreprinzători. Este de altfel şi unul din scopurile nemărturisite ale UE.
Sub pretextul unor idei nobile precum “protecţia consumatorului” sau “ocrotirea mediului înconjurător”, UE ne-a impus programe costisitoare fără impact real în rezolvarea respectivelor probleme. În UE nu rezolvarea problemelor e importantă ci crearea de noi şi noi “proiecte” pentru rezolvarea problemelor, prin care se justifică salariile oştirii de birocraţi. O problemă cu adevărat rezolvată e un lucru rău, căci atunci cei care se ocupau cu acea problemă ar putea rămîne şomeri.
Ambalarea şi etichetarea obligatorie a produselor, de pildă, nu lasă consumatorii să aleagă dacă doresc sau nu ca produsele pe care le cumpără să fie ambalate şi etichetate. La produse alimentare, spre exemplu (unde obligaţia a fost deocamdată amînată), posibilitatea de a gusta produsele înainte de cumpărare e o chezăşie a calităţii mai bună decît existenţa unei etichete care să spună numele producătorului şi denumirea mărfii. Cu lozinci despre protecţia consumatorului, se introduc măsuri care de fapt îi răpesc consumatorului principalul său drept – cel de a alege. Ambalajele obligatorii sporesc cantitatea de deşeuri din oraşe, apărînd nevoia unor alte programe pentru gestionarea ecologică, de tip european, a deşeurilor. Se bifează astfel două realizări: a fost ocrotit şi consumatorul, şi mediul înconjurător!
“Taxa verde” aplicată electrocasnicelor şi electronicelor este un alt exemplu de problemă născocită pentru a avea apoi motiv de mulţumit UE pentru ajutorul primit la rezolvarea ei. Nici 1% din deşeurile românilor nu-l reprezintă aparatele electrocasnice, efectul real de reducere a poluării rezultat din programele complicate de înfiinţare a centrelor de colectare e practic neglijabil. Cel mai ecologic comportament nu este să produci multe deşeuri din care să reciclezi o mare cantitate ci să produci cît mai puţine deşeuri. Birocraţii au însă de raportat la Bruxeles o cantitate cît mai mare de deşeuri reciclată “ecologic”, de aceea şi producţia deşeurilor trebuie stimulată. Toată această joacă a lor, pe noi, cetăţenii obişnuiţi, ne ustură la buzunar.
COMISIA EUROPEANA cere României să majoreze cu aproape 70% preţul la gazele naturale. Este vorba de “alinierea” preţului gazelor din producţia internă la cel de pe piaţa europeană. Această aliniere trebuia făcută treptat, din momentul încheierii negocierilor de aderare la UE până în 2008, dar, de doi ani de zile, autorităţile române au făcut foarte puţin în acest sens. Din această cauză, şocul majorării preţului pe piaţa românească va fi foarte mare. Astfel, în 2008, preţul producţiei interne este de 180 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce pe piaţa europeană preţul mediu este undeva în jurul valorii de 300 de dolari mia de metri cubi. Conform oficialilor de la Bruxelles, în România se practică preţuri de producţie joase şi producătorii europeni nu pot concura cu succes pe piaţa din România.
Dacă România va da curs solicitării UE, în mai puţin de 12 luni, cei doi producători de gaze, Petrom, companie controlată de austriecii de la OMV, şi Romgaz, deţinută de statul român, ar trebui să urce preţul cu 120 de dolari mia de metri cubi, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 70%. Dar problema nu se opreşte aici. Cele două companii asigură doar 60% din consumul intern de gaze, restul de 40% vine din Rusia. Preţul pe care îl plătesc românii pe gazul rusesc este mai mare decât media europeană, şi anume 370 de dolari mia de metri cubi. Firmele autohtone achiziţionează gazul de la distribuitori la un preţ în jur de 250 de dolari mia de metri cubi, adică o medie între preţul din producţia internă şi cel din import.
În situaţia în care România se “aliniază” la preţurile externe, companiile din ţara noastră vor lua gaz mai scump cu 100 de dolari pe mia de metri cubi. Cei mai afectaţi de această măsură sunt companiile din industria chimică, cele din industria cimentului, adică Lafarge, Carpatcement şi Holcim, firmele din industria sticlei, a porţelanului şi ceramicii, din cea a medicamentelor şi maselor plastice şi, nu în ultimul rând, producătorii de pâine, mari consumatori de gaze naturale. De asemenea, vor fi afectaţi şi consumatorii casnici, care reprezintă 20% din consumul anual de gaze.
Mai exact, sunt 800.000 de locuinţe, adică 2,5 milioane de persoane, care se încălzesc cu gaze naturale (centrale termice, arzătoare, butelii etc). Mai sunt alte 600.000 de locuinţe care sunt termoficate, însă efectele vor fi mai mici pentru că ei folosesc doar gazul de la aragaz, care reprezintă un consum de 10-15 ori mai mic decât la o centrală termică, şi primesc căldură de la o centrală care poate utiliza într-o măsură mai mică drept combustibil gazul natural. Decizia de mărire a preţului gazelor la consumatorii casnici este luată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Efortul financiar al consumatorilor casnici, la o eventuală mărire a preţului, va fi de 240 milioane de dolari numai pentru 2008.
De fapt, efectele scumpirii gazelor se vor resimti in toate sectoarele economiei, afectand, desigur, direct si indirect, mai ales simplii cetateni. În total, costurile economiei româneşti se ridică aproape la 1,2 miliarde de dolari, adică aproape 1% din PIB.
ZAGREBUL trebuie să reia ritmul reformelor, după ce a încetinit procesul din cauza alegerilor parlamentare, în caz contrar riscând să-şi îngreuneze accesul la comunitatea „Celor 27” şi chiar să piardă „trenul aderării” pentru încă trei ani, a declarat eurodeputatul socialist Hannes Swoboda, raportor al Parlamentului European pentru Croaţia.
Mai exact, Swoboda a cerut Uniunii Europene să nu dea dovadă de “indulgenţă” faţă de Zagreb aşa cum a făcut în cazul noilor membrii ai comunităţii, România şi Bulgaria, căci statul croat se confruntă în continuare cu fenomenul corupţiei, informează „EUObserver”. „Am permis României şi Bulgariei să adere, deşi încă mai aveau de lucru”, iar ritmul reformelor promise a încetinit de îndată ce ţările au aderat la Uniunea Europeană, a explicat eurodeputatul. „Acest lucru nu se poate întâmpla cu Croaţia”, a adăugat Swoboda.
De altfel, el a subliniat că principalul domeniu în care este nevoie urgentă de o reformă profundă, pe lângă lupta împotriva corupţiei, este sectorul construcţiilor navale. În acest domeniu accentul trebuie pus pe o mai mare competitivitate şi pe adaptarea la normele comunitare. Drept urmare, socialistul austriac a cerut exercitarea de presiuni suplimentare asupra Croaţiei. El a reamintit că în ultimul său raport a stabilit anul 2009 ca termen pentru încheierea negocierilor cu Zagrebul şi 2011 ca dată la care Croaţia ar putea deveni membru UE cu drepturi depline.
Dar dacă „în urmă cu şase luni acest lucru era foarte probabil”, în prezent, probabilitatea ca Zagrebul să respecte acest calendar este de doar „20 până la 30 de procente”, a precizat Swoboda. Ţara mai are o şansă să încheie negocierile sale de aderare la începutul anului viitor. O perioadă de un an şi jumătate va fi necesară pentru ratificarea documentului de aderare de către statele membre, pentru ca ţara să adere la blocul european în 2011. Europarlamentarul, care va începe un nou raport privind Croaţia, a precizat că studiul va fi marcat de critici, în cazul în care situaţia nu se va schimba.
Pe de alta, parte, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei din Croatia a declarat ca cele cinci santiere navale controlate de catre stat reprezinta, inca, o baza industriala solida, dar ca vor avea nevoie de pana la 15 ani pentru a ajunge la standardele Uniunii Europene, informeaza NewsIn.
“Oamenii tind sa treaca cu vederea faptul ca sectorul constructiilor navale reprezinta, inca, un stalp al economiei croate. In cadrul acestui sector sunt angajati mii de oameni si anul trecut a sustinut 15% din exporturile Croatiei”, a declarat Vrankovici. Oficialul croat a mai precizat ca exista comenzi pana in anul 2009, iar valoarea pentru aceasta productie este estimata la 2,5 miliarde de dolari. “Prin urmare, exista cerere, exista o piata pentru aceste produse si este vorba doar de cat de profitabile sunt santierele”, a mai declarat Vladimir Vrankovici.
Santierele navale din Croatia au inceput sa acumuleze datorii dupa obtinerea independentei de stat, in 1991, care a fost urmata de un razboi si de un declin al economiei in general. Santierele croate au, inca, pierderi, cu toate ca sunt subventionate puternic de catre stat, cu sume care anul trecut s-au ridicat la 363 de milioane de kuna si care reprezinta 9% din valoarea comerciala a fiecareia dintre navele construite si depaseste limita de subventionare tolerata de catre UE, de 6,5%, a mai spus Vrankovici.
In conditiile in care avanseaza negocierile de aderare la UE, Croatia va trebui sa-si reduca semnificativ subventiile, care vizeaza, in majoritate, santierele navale si sectorul agricol. Statul croat a demarat tratativele de aderare la UE in octombrie anul trecut si autoritatile “spera” totusi ca tara sa adere la structurile europene in 2010.
Privatizarea celor cinci santiere navale reprezinta o problema sensibila pe care nici unul dintre cabinetele croate nu a reusit sa o rezolve, de la obtinerea independentei si care ar trebui sa premearga aderarii la UE. Santierul naval Uljanik, din nordul Croatiei, este singurul care nu functioneaza in pierdere si va fi, probabil, primul privatizat. Pregatirile pentru vanzarea santierului Uljanik vor incepe in acest an, in conditiile in care Guvernul va cauta un partener strategic. Cat despre celelalte patru santiere, revigorarea financiara este prioritara, a mai declarat Vrankovici. Secretarul de stat croat a declarat ca-i este imposibil sa estimeze daca toate cele cinci santiere navale, care reprezinta singurele surse de angajare in industrie in unele zone ale tarmului croat, vor supravietui sau nu.
Nu e greu de inteles in ce consta planul UE. In cazul Croatiei, lucrurile sunt similare cu cele din Polonia, care a fost obligata (pentru a adera la UE) sa-si restructureze si apoi sa-si privatizeze santierele navale (sa ne amintim de faimosul santier de la Gdansk, unde s-a nascut miscarea anticomunista “Solidaritatea”). UE reprezinta exponentul marilor corporatii, dornice de a pune mana pe economia nationala Croatiei, la fel cum s-a intamplat si in cazul Romaniei… Si pentru asta, nu ezita sa foloseasca santajul economic si politic!
UNIUNEA EUROPEANA reprezinta modelul folosit pentru creearea unei alte structuri supranationale, de data asta in America de Nord, numita Uniunea Nord Americana (NAU – North American Union).
Singura diferenta semnificativa intre crearea UE si cea a NAU o reprezinta durata de timp in care au aparut cele doua constructii politice. In timp ce au trecut 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma care a pus bazele C.E.E. pana la semnarea Tratatului de la Lisabona al Uniunii Europene care reprezinta practic constitutia suprastatului european, Uniunea Nord Americana (NAU) ar putea fi realizata in 15 ani!
Planurile de creare a NAU au fost puse la summit-ul de la Montebello, Canada care s-a desfasurat in 20-21 august 2007 si la care au participat prim ministrul Canadei si presedintii SUA si al Mexicului. Aceasta intalnire s-a petrecut fara prezenta presei, in spatele usilor inchise.
Propunerea de a creea NAU nu e noua. In 2002, Dr. Robert A. Pastor, membru al Council on Foreign Relations (CFR), a propus in 2002, in cadrul Comisiei Trilaterale, crearea unui serviciu Nord-american de pasapoarte si a unui serviciu de comert si de imigratie care sa aiba autoritate peste serciviile similare din SUA. De asemenea, s-a propus creara unui grup parlamentar Nord American care sa supervizeze Congresul SUA. De asemenea, se propunea o Curte de Comert si Investitii care sa rezolve disputele din cadrul NAFTA si ale carei decizii sa fie deasupra celor ale Curtii Supreme din SUA. Nu in ultimul rand, s-a propus creearea unei Comisii Nord Americane care sa “dezvolte un plan continental integrat al transportului si infrastructurii”.
In martie 2005, la un summit organizat in Texas, presedintele SUA, George W.Bush, presedintele Mexicului, Vincente Fox, si prim-ministru canadian au anuntat crearea “Parteneriatului pentru securitate si prosperitate in America de Nord” ( SPP ). Acest tratat nu a fost niciodata trimis spre dezbatere si aprobare Congresului SUA, la fel ca si in cazul tratatului NAFTA. Insa, departamentul de Comert al SUA a creeat o agentie care sa se ocupe cu implementarea unei “uniuni nord americane” in domenii ca: bunuri industriale, comert, energie, mediu, servicii financiare, agricultura, transport, sanatate etc.
La conducerea SPP au fost numiti cate trei functionari guvernamentali din fiecare tara membra: din partea SUA, ministrul comertului Carlos Gutierez, ministru securitatii nationale, Carlos Gutierrez si secretarul de stat Condoleezza Rice. Reprezentantii Mexicului: ministrul economiei Fernando Canales,ministrul de stat Carlos Abascal si ministrul afacerilor externe Luis Ernesto Derbez. Din partea Canadei, ministrul industriei David L. Emerson, vicepremierul si ministrul sigurantei publice, Anne McLellan si ministrul afacerilor externe Pierre Stewart Pettigrew.
In raportul din iunie 2005 al SPP catre sefii de stat din cele trei tari membre, se vorbeste despre o agenda ambitioasa de lucru:
“In scopul indeplinirii instructiunilor dumneavoastra, am stabilit grupuri de lucru pentru ambele agende: Parteneriat-Securitate si Prosperitate. Am tinut mese rotunde cu grupuri de oameni de afaceri si din finante, si din mediile politice. Rezultatul consta in niste serii detaliate de actiuni si recomandari gandite sa creasca securitatea si competitivitatea Americii de nord. Pana cand veti revedea si aproba aceste planuri, ne vom intalni din nou cu grupurile economice si vom lucra impreuna pentru a implementa planurile de lucru pe care le-am dezvoltat.”
Aceste actiuni nu sunt simple exercitii teoretice. In fapt, SPP produce o intelegere care va fi implementata direct prin directive, fara nici o supraveghere sau aprobare directa a Congresului
Raportul din iunie 2005 mai mentioneaza:”Succesul eforturilor noastre va fi definit mai putin prin continutul planurilor de lucru cat prin actuala implementare a initiativelor si strategiilor care vor face America de Nord mai prospera si mai sigura.”
Revazand agendele de lucru specifice, aproape fiecare plan de lucru e caracterizat prin pasi descrisi prin expresii ca “cele trei tari ale noastre au semnat un cadru de principii comune” sau “am semnat un memorandum” sau “am semnat o declaratie de intentie” etc. Din nou, nici una din cele 30 de agende de lucru nu mentioneaza in nici un loc intentia de a trimite deciziile catre Congresul SUA pentru discutii si aprobare. In loc de asta, planul evident este de a creea o Uniune Nord Americana printr-un proces mascat de regulamente si directive produse de diverse agentii guvernamentale. Exact ceea ce s-a intamplat si cu Uniunea Europeana!
Ceea ce avem de-a face este un plan al puterii executive, implementat de administratia Bush, de a construi pe ascuns o noua structura supranationala. Nu putem gasi nici un discurs al presedintelui Bush in care sa-si exprime deschis intentia de a crea Uniunea Nord Americana prin transformarea NAFTA.
Oircine se intreaba de ce presedintele Bush a respins ideea de a securiza frontiera cu Mexicul, e sfatuit sa examineze agenda de lucru a SPP. In fiecare arie de activitate, agenda SPP pune accept pe miscarea libera a oamenilor si a bunurilor in interiorul viitoarei Uniuni Nord Americane. Odata ce agenda SPP va fi implementata complet, nu va exista nici un domeniu in politici ca imigratia, comertul, mediul, miscarile de capital, sanatate publica si multe altele, in care guvernul SUA sa poata decide singur, sau cel putin fara sa consulte viitorul corp executiv al Uniunii Nord Americane. Granitele cu Mexicul vor fi practic sterse.
Canada a stabilit un grup de lucru SPP in departamentul Ministerului sau de externe. Mexicul si-a plasat oficiul SPP ca parte a Ministerului Economiei si a creeat un site web in care SPP (in spaniola, Alianza para la Seguridad y la Prosperidad de América del Norte) este descris drept “un proces permanent trilateral de a creea o integrare majora a Americii de nord“.
Intr-un raport al Consilului pentru relatii externe (Council on Foreign Relations, CFR) intitulat “Construirea unei Comunitati Nord Americane” se recomanda stabilirea pana in 2010 a unei Comunitati Economice si de securitate Nord Americane, cu o piata unica si cu un perimetru exterior de securitate. (adica o structura similara cu Comunitatea Economica Europeana, devenita ulterior UE) Conform raportului, “scopul Comunitatii Nord Americane va fi acela de a garanta o America de Nord libera, sigura, dreapta si prospera“. Oare unde am mai auzit aceste cuvinte?!
Ce se va intampla cu suveranitatea SUA? Nu e greu de banuit, daca ne uitam la modelul originar al N.A.U. si anume, Uniunea Europeana. In timp ce SUA vor ramane formal o natiune independenta, in realitate, prerogativele sale vor fi treptat eliminate si transferate catre organismele executive, legislative si judiciare ale viitoarei Uniuni Nord Americane. De asemenea, dolarul va fi inlocuit intr-un viitor nedefinit cu o noua moneda numita “amero”, prevazuta sa devina moneda oficiala a Uniunii Nord Americane.
Raportul CFR nu lasa nici o indoiala privind viitorul SUA, Mexicului si Canadei: “Cele trei tari trebuie sa faca un efort concertat pentru o convergenta legislativa.” De asemenea, in acest raport nu se spune nimic despre Congresul si poporul american. Ceea ce s-a realizat prin acest SPP poate fi caracterizat drept o lovitura de stat birocratica. In fond, o replica pe continentul american a Uniunii Europene.
Appendix 1: Comparatie intre UE si NAU.
Primul tratat al viitoare UE a fost semnat in 1951 sub numele “Comunitatea carbunelui si otelului”. In 1957, a fost semnat Tratatul de la Roma care a pus bazele Comunitatii Economice Europene. In 1994, a fost semnata NAFTA, North American Free Trade Agreement. In 2002, intr-un raport al Consiliului pentru relatii externe (CFR) se face apel la crearea unei Comunitati Nord Americane.
Prin Tratatul de la Bruxelles din 1965 s-au pus bazele Pietei Comune. Acest tratat a fost intarit de actul unic european din 1986. In 2005, NAFTA se transforma in SPP (Pactul pentru Prosperitate si Securitate). Uniunea Europeana a fost stabilita prin Tratatul de la Maastricht din 1992, si intarita de inca doua tratate: cel de la Amsterdam din 1997 si cel de la Nisa din 2001.
SPP inceput in 2005 se va transforma in Uniunea Nord Americana. In timp ce Uniunea Europeana are o moneda unica numita euro, exista planuri de a creea o moneda unica pentru SUA, Canada si Mexic care va fi numita “amero“.
Appendix 2: Un film despre Uniunea Nord Americana.
