Peste 40% dintre firmele romanesti mici si mijlocii (I.M.M.) au falimentat sau sunt pe cale sa intre in faliment, dupa aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007, ne informeaza ziarul Cotidianul. Iar acest fenomen este unul acceleat: La nivel national, in primele opt luni ale anului curent, 10.547 de firme se aflau in situatie de faliment – in crestere cu 26% fata de intreg anul trecut, cand au fost raportate 7.791 de societati falimentare.
Explicatia oficiala este de-a dreptul hilara. “Intre 37% si 39% dintre firmele romanesti sunt pe cale sa intre in faliment ca urmare a deficitului de capital uman autohton, dupa aproape un an si jumatate de la integrare. Mai mult, 40% dintre companiile care activeaza in comert au dat deja faliment dupa ce forta de munca calificata de la noi a emigrat in alte state UE“, a declarat Dumitru Pelican, Directorul Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM). In cazul firmelor care activeaza in domeniul comertului, e evident ca nu poate fi vorba de “lipsa persoanelor calificate” ca urmare a “plecarii muncitorilor romani in strainatate“! In realitate, ce a falimentat firmele care lucreaza in domeniul comertului sunt, pe de-o parte, noile reguli hiperbirocratice impuse de UE si, pe de alta parte, complicitatea dintre autoritati si lanturile de supermarkete si hypermarkete.
Situatia nu este una speciala pentru Romania. Peste 50% din IMM-urile Ungariei si Poloniei au falimentat la putin timp după aderarea acestor tari la UE.
Conform unui recent raport, Agentia pentru Drepturi Fundamentale (Fundamental Rights Agency, FRA) a Uniunii Europene [1] a solicitat reglementari obligatorii care ar urma sa puna sub semnul egalitatii statutul legal al cuplurilor heterosexuale casatorite cu cel al cuplurilor heterosexuale necasatorite sau al cuplurilor de acelasi sex, in Uniunea Europeana. Raportul recomanda si adoptarea unor politici in scopul de a face mai „vizibila” homosexualitatea si de a incrimina homofobia printr-o legislatie specifica (“hate crime legislation”).
FRA a incredintat scrierea acestui raport grupului de experti juristi intitulat FRALEX (Fundamental Rights Agency Legal Experts Group), puternic criticat in trecut pentru presiunile asupra guvernului sloven de a abroga un tratat de colaborare cu Vaticanul, care oferea protectie medicilor care refuza sa faca avorturi din motiv de constiinta. Reprezentantul Romaniei in FRALEX este Romanita Iordache, vicepresedinta ACCEPT.
Parlamentul European a solicitat opinia FRA pentru elaborarea unei noi legi unionale care sa interzica discriminarea bazata pe “orientarea sexuala” in educatie, munca, servicii sociale, sanatate si accesul la bunuri si servicii. Legislatia europeana curenta extinde acest tip de protectie doar la aria angajari in campul muncii, lasandu-le pe celelalte in seama legislatiilor nationale.
Raportul de 165 de pagini (pe care il puteti gasi aici) analizeaza toate aspectele posibile ale legislatiilor nationale si unionala, care ar putea contine prevederi discriminatorii impotriva homosexualilor, in raporturile de munca, libertatea de miscare, dreptul la azil, reunificarea familiei, libertatea de intrunire si legislatia penale.
Raportul argumenteaza ca legislatia UE ar trebui sa oblige statele membre in care nu exista parteneriate unisex inregistrate sau casatorii homosexuale, sa ii trateze pe cei implicati in astfel de relatii la egalitate cu cei din cuplurile casatorite. In acest moment, legislatia UE permite relocarea oriunde in Uniune a familiilor de cetateni unionali si respectiv stabilirea in Uniune a unui cetatean din fara UE, daca acesta s-a casatorit cu un cetatean comunitar. Ambele reglementari se refera la mariajul traditional, cu exceptia cazului cand relocarea sau reunificarea se petrece in tari care recunosc „forme alternative ale casatoriei”.
Extensia privilegiilor maritale la alte tipuri de cupluri este justificata in raport prin referire la „principiul fundamental” privind tratamentul egal in UE.
In document nu se foloseste insa notiunea de „cuplu” ci acelea de „relatii permanente si stabile” sau „relatii durabile de facto” sau „relatii cu un grad suficient de permanenta”, desi nu se arata cum anume guvernele nationale ar putea atesta sau discerne asupra acestor relatii.
Alte capitole ale raportului solicita infiintarea obligatorie a unor „organisme pentru egalitate” in fiecare tara din UE, preferabil cu departamente separate pentru problemele homosexualilor. Acestea ar trebui sa aiba “functii cvasi-adjudiciatorii” care le-ar permite sa emita “sanctiuni obligatorii.” [2]
In raport se mai solicita o legislatie UE care sa faca din discursul homofob o infractiune penala. (B.I.S. – Altermedia)
———— NOTE:
[1]. European Union Agency for Fundamental Rights (FRA) http://fra.europa.eu/fra/index.php este o agentie a UE infiintata la 1 martie 2007, avand sediul la Viena. FRA functioneaza in baza Reglementarii CE No 168/2007 din 15.02.2007 si este succesoarea Centrului European pentru Monitorizarea Rasismului si Xenofobiei.
Daca mai era pentru cineva neclar cu ce se ocupa acest organism unional – care functioneaza, la fel ca intreaga masinarie birocratica a asa-zisei „Europe” (tarile non-UE sunt probabil pe alt continent!) din bani publici – la intrarea pe pagina web a FRA ne intampina stirea ca directorul Agentiei a fost premiat cu titlul de „Somonul anului” de catre Asociatia Nationala Daneza a Homosexualilor si Lesbienelor. Cui afla ce inseamna „somon” in jargonul (sau argoul, depinde cum o iei) deviatilor sexual, ii oferim un premiu surpriza…
[2]. O asemenea agentie guvernamentala este in Romania CNCD, care stim cat rau si cata dezbinare a provocat si continua sa provoace. Sa intelegem probabil ca va trebui infiintata o alta?
Pentru al doilea an consecutiv, a fost interzisă apariţia pe şoselele publice lituaniene a unui camion închiriat de Uniunea Europeană spre a fi folosit drept o platformă de promovare şi răspândire a acceptării homosexualităţii. Sosirea camionului în Vilnius fusese programată pentru 20 august, iar pe data de 22 urma să sosească în Kaunas. Dar primarii celor două oraşe au refuzat să admită pătrunderea camionului în localităţile pe care le administrează, acesta fiind nevoit să fie parcat pe teren privat, lângă un supermarket. În mai 2007, guvernul lituanian interzisese accesul complet al unor astfel de camioane de propagandă în ţară.
Cunoscute şi sub denumirea de „camioanele antidiscriminare”, imensele vehicule galbene au întreprins călătorii în Uniunea Europeană încă din 2003, purtând inscripţia: „Pentru diversitate. Împotriva discriminării.”. În teorie, ele ar trebui să atragă trecătorii prin „activităţi care celebrează diferenţele” astfel încât aceştia să poată „explora problemele discriminării şi diversităţii”. Cu toate acestea, Juozas Imbrasas, primarul oraşului Vilnius, consideră că ele reprezintă o foarte slab mascată „propagandă homosexuală”. Primarul din Kaunas, Andrius Kupcinskas, a declarat ca „festivalul homosexual ar stârni multe emoţii negative”.
Această interdicţie reprezintă rezistenţa lituaniană împotriva tentativelor UE de a promova acceptarea homosexualităţii în statele membre. În luna februarie a anului curent Estonia, Franţa, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Malta, Olanda (!!!), Suedia şi Cehia au fost numite într-un memoriu care trata ţările care nu se ridică la standarde europene referitor la directivele şi definiţiile despre „discriminare”. Memoriul comisarului Vladimir Spidla detaliază fiecare caz în parte şi ameninţă că „o scrisoare sau atenţionare formală” va fi trimisă fiecărei ţări. Conform ziarului olandez Volkskrant, acest lucru înseamnă că guvernele ţărilor respective vor fi expuse acţionării în justiţie de către comisarul european.
În ciuda acestor tactici de intimidare, parlamentul lituanian a adoptat în luna iunie a acestui an „Conceptul familial” care defineşte căsătoria drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie. O măsură similară a fost adoptată şi de către Letonia în 2005.
Foarte interesanta recenzia lucrarii lui Vladimir Bukovski, "Uniunea Europeană… o nouă URSS?", recenzie publicata in original pe bookblog.ro:
Nu este nimic nou în a afirma că UE este una dintre cele mai recente obsesii naţionale. Dacă la începutul anilor ’90, clasa conducătoare se încorda într-un găunos „Nu ne vindem ţara” (slogan cât se poate de previzibil, – populaţiei i se livrase sistematic, după sfânta reţetă comunistă, imaginea unui Occident hulpav, ros de cancerul capitalismului), de câţiva ani buni, aceeaşi clasă conducătoare trimite bezele Bruxelles-ului, în timp ce se străduie să plombeze cu acquis comunitar cariile sociale autohtone.
Ce este UE pentru noi? Pentru cei mai mulţi dintre români, UE este e numele de cod al unui jandarm continental, cu glas patern, studii superioare şi cravată, mirosind a Dior şi a bună-credinţă, singurul care „îi mai poate scutura” pe aleşii noştri cei corupţi. Cineva exulta pe forumul unui ziar: „Vad in organismele UE singura noastra salvare din mocirla imoralitatii in care ne tavalim de atat de mult timp’’. Deci, singura modalitate prin care am putea să scăpăm de mizeria lăsată de comunism şi perpetuată cu meticulozitate după Revoluţie.
O instanţă universală, în drept să dea directive vizavi de mărimea castraveţilor, gradul de curbură al bananelor şi beţelor de chibrit (nici o exagerare, cei neinformaţi pot verifica), cercetarea ştiinţifică, transhumanţa şi libertatea de exprimare pe internet* (recent s-a pus problema înregistrării bloggerilor din UE!**), ţigărilor şi băuturilor energizante. Dar, pe de altă parte, un donator universal, care pompează generos bani (ne)rambursabili pentru comunele sărace, pentru infrastructură, pentru agricultură şi educaţie. Un prieten al democraţiei, al păcii şi drepturilor omului. Un Olimp al experţilor, al specialiştilor, al tehnocraţilor. Un paradis aseptic al bunurilor, confortului, plăcerii, lipsei de prejudecăţi dar şi al eficienţei, corectitudinii (politice), transparenţei şi ordinii. Furnizorul unic de fericire.
În toată ţara, steagurile albastre cu steluţe flutură vesel pe primării, hoteluri, biserici. UE ne-a adus cristalinul prefix „euro-” (care poate fi montat cu uşurinţă pe orice noţiune) şi ideea că a fi european înseamnă a trăi în cea mai bună dintre lumile posibile. „Eurosceptic” „euroentuziast” au devenit noi categorii ontologice. Timpul nostru istoric are ca punct de reper major data de 1.ianuarie.2007. Dar nu ne punem întrebarea „cu ce preţ?”, a persoanei responsabile, apte de calcule pe termen lung, ci preferăm să ne întrebăm fripturistic: „nouă ce ne iese”?
Ce ştim, de fapt, despre UE? Identitatea acestui organism este nebuloasă pentru noi. Care este structura UE, care sunt relaţiile dintre diversele comitete şi comiţii, cum se aleg membrii acestora rămân întrebări lipsite de importanţă pentru cei mai mulţi dintre noi. Şi mai important, nu ştim care este scopul ei de dincolo de declaraţiile stafidite, nu ni se pare paradoxal că un organism instituţional care trebuie să funcţioneze eficient (ab)uzează de o limbă de cauciuc ce abundă în concepte de maximă imprecizie, secătuite de sens. Nu ne miră deloc că o simplă uniune economică a deviat într-un sistem care impune standarde culturale. Cartea lui Vladimir Bukovski, tradusă în româneşte de Dan C. Mihăilescu, încearcă să ridice nişte semne de întrebare asupra procedeelor de lucru europene şi să dea câteva clarificări în privinţa originii acestora.
N-ar trebui să uităm că proiectul „casei comune europene” datează din 1987 şi îi aparţine lui… Gorbaciov – până atunci, Comunitatea europeană fiind doar un spaţiu economic unic, eventualitatea unei integrări politice lipsind din agendă. Nu ar trebui să ne fie indiferent gândul că acelaşi Gorbaciov a rezumat politica URSS în privinţa Europei Occidentale prin formula: „sugrumare prin îmbrăţişare”. Şi nici declaraţia lui Felipe Gonzalez, preşedintele guvernului spaniol care îi explica aceluiaşi Gorbaciov, în octombrie 1990: „ani şi ani – şi în mare măsură artificial – noi am susţinut acest antagonism [opoziţia clasică între capitalism şi socialism, n.m. S.M.]. Astăzi, am ajuns la o concluzie stranie. De când am ajuns la putere, a trebuit să lupt cu tovarăşii mei din partid ca să-i fac să înţeleagă că economia de piaţă este cel mai bun instrument pentru a ne îndeplini scopurile principale. Nu un scop în sine, ci doar atât: cel mai bun instrument.”
Deja ar trebui să ne întrebăm cum pot fi amestecate socialismul european şi perestroika sovietică într-un proiect atât de luminos. Şi ce e oare cu acea expresie – „sugrumare prin îmbrăţişare”? Nu e o glumă? Să mai dăm un exemplu interesant, urmând ca cititorul să studieze mai pe larg în cartea lui Bukovski relaţia pătimaşă dintre comuniştii ruşi şi socialiştii din Occident. Spre exemplu, Giscard d’Estaing, fost preşedinte al Franţei, aflat în delegaţia Comisiei Trilaterale împreună cu David Rockefeller şi Henry Kissinger, îi spune lui Gorbaciov:
„La ora actuală, Europa occidentală experimentează o perestroika înnoindu-şi structurile. E greu de spus exact în ce moment se va petrece această înnoire, în cinci, zece, sau douăzeci de ani, dar în Europa de Vest se va naşte un nou stat federal modern. Noi către aşa ceva înaintăm, iar URSS trebuie să se pregătească să negocieze cu un astfel de stat unic care va reuni statele Europei occidentale”.
Scopul acestei întâlniri era sprijinirea URSS prin integrarea în instituţii economice şi financiare mondiale (ex. GATT sau Fondul Monetar Internaţional). Data exactă a acestei declaraţii este… 18 ianuarie 1989, adică pe vremea când, vorba autorului, „Tratatul de la Maastricht era încă în scutece”. Este aşadar de bun-simţ să te întrebi, precum Bukovski: „cum de puteau aceşti oameni să ştie dinainte care va fi voinţa popoarelor lor faţă de atari schimbări spectaculoase, menite să le zguduie statutul «peste cinci, zece sau douăzeci de ani?”» ”. Unde mai are loc democraţia de vreme ce exista deja un plan de la care nu trebuie să existe abateri (precum Danemarca în 1992 sau recentul caz al Irlandei)?
Rămâne, deci, să reflectăm asupra problemelor ridicate de Bukovski, mult mai spinoase şi mai complexe decât le-am expus eu în această scurtă prezentare. Să ne punem nişte semne de întrebare. Să ne informăm şi din alte surse. Chiar şi bloguri, cât încă nu sunt marcate cu „bun şi aprobat” sau „etichete de calitate”…
Scrisă de Silviu Man
* Benjamin Henrion, reprezentând la Bruxelles The Foundation for a Free Information Infrastructure, o organizaţie non-profit având ca obiectiv stabilirea unei pieţe libere în IT avertizează asupra unei directive care ar da dreptul producătorilor de software şi providerilor de internet să monitorizeze întreg traficul de date, cu scopul/pretextul căutării materialelor piratate: „in viitor, aplicatii software populare precum Skype sau chiar Firefox ar putea fi declarate ilegale in Europa daca nu sunt certificate de o autoritate administrativa. Acest lucru va compromite intreaga dezvoltare libera a internetului asa cum o cunoastem acum”.
** eurosceptic.ro: Autoarea Proiectului, Marianne Mikko (Grupul Socialist din Parlamentul European, Estonia), afirmă că, deşi blogosfera „a fost până acum un loc al bunelor intentii şi a fost in general caracterizat de intenţii sincere”, exista riscul din ce în ce mai mare ca, pe măsură ce bloggingul devine o activitate comună, acesta să devină „o sursă de poluare a cyberspaţiului”. Ea crede că, pentru a preveni acest lucru, este nevoie de un fel de etichetă de calitate aplicată asupra blogurilor şi a bloggerilor, a căror identitate şi motive pentru a scrie pe blog trebuie făcute publice (sublinierea mea, S.M.). Astfel, Raportul d-nei Mikko sugerează clarificarea statutului juridic şi de altă natură a blogurilor şi încurajează „etichetarea” lor voluntară în funcţie de responsabilităţile şi interesele profesionale şi financiare ale autorilor şi editorilor lor.
Poate va intrebati care sunt problemele invatamantului francez? Nivelul tot mai scazut al cursurilor? Lipsa cadrelor didactice calificate? Salariile insuficiente pentru profesori? Nicidecum! Conform ministrului educatiei din Franta, Xavier Darcos, “lupta impotriva homofobiei este o chestiune esentiala“. Intr-o circulara adresata inspectoratelor scolare, ministrul a mentionat in mod explicit “homofobia” printre formele de “discriminare” care trebuie combatuta. Mai mult, se intentioneaza lansarea unei vanatori de “homofobi” in licee: directorii sunt incurajati sa raporteze si sa sanctioneze drastic orice incident “homofobic“.
Mai mult, Xavier Darcos a anuntat ca va lansa o campanie publicitara in toate liceele relativ la problema homosexualitatii si o linie telefonica creata pentru a “raspunde intrebarilor legate de identitatea sexuala” a elevilor. Intrebat daca masuri similare vor fi luate si pentru elevii de gimnaziu, ministrul a declarat oarecum jenat ca “ar fi cam dificil, pentru ca sunt copii cam mici“. Dar, solutii exista si in acest caz! “Psihologii scolari pot face o treaba buna. Trebuie sa ne incredem in ei, mai degraba decat in solutii standard. Nu oricine stie cum sa vorbeasca direct unui copil de 13 ani despre sexualitate, sau despre alegerile sexuale pe care le are“, a declarat Xavier Darcos.
Pentru cititorii care cunosc limba franceza, le recomand sa se uite pe site-ul http://www.ligneazur.org. Ar putea invata acolo cum se combate “homofobia“!
UE A ADOPTAT o noua masura desprinsa parca din romanul “1984″ al lui George Orwell. Mai exact, UE infiinteaza o banca digitala cu toate datele privind starea sanatatii a sute de milioane de cetateni, ne informeaza Ziua! Un numar de 12 tari membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv Italia, au semnat un acord potrivit caruia istoria clinica a fiecarei persoane este inmagazinata intr-un card electronic.
Protocolul operativ de adeziune la Consortiu va fi semnat pe 22 septembrie, precizeaza ziarul “La Repubblica”, preluat de Agerpres. In Italia, deocamdata, numai zece regiuni au aderat la proiectul european, lipsind de la apel toate regiunile din sud. Costul initial al proiectului va fi de 22 milioane de euro, in proportie de jumatate fiind in sarcina Uniunii Europene. Coordonatorul proiectului este Suedia care are o cota de finantare mai ridicata decat celelalte tari. Prima proba de verificare a sistemului va avea loc in 2011, urmand ca acesta sa functioneze in regim total pana in anul 2015. La ora actuala, una dintre tarile care au aderat la proiectul european denumit “Smart Open Services” care dispune de un sistem avansat de arhiva medicala digitalizata este Spania. Exista insa numeroase si importante obstacole de depasit, de pilda diferenta lingvistica, diversitatea sistemelor informatice sau diferitele legilor privind caracterul privat al datelor.
Problema esentiala este: Cine va avea acces de fapt la aceasta baza de date?
Organizatia “Nei til EU” (“Nu UE!)” a fost fondata in 1988 sub forma unui grup de informare si a intrat in drepturi depline in august 1990. “Nu UE” este cea mai importanta organizatie neguvernamentala care se opune apartenentei Norvegiei la UE. Cu ocazia referendumului din 1994 in privinta aderarii la UE, “Nu UE” a contribuit masiv la campania impotriva aderarii. Scopul central, asa cum il spune numele, e acela de a tine Norvegia in afara UE. Cu toate acestea, “Nu UE” are o platforma politica referitoare la probleme privind democratia, mediul si solidaritatea internationala.
Obiectivul nostru central este acela de a evita subordonarea Norvegiei in fata Bruxelles-ului, pe care apartenenta la UE o implica. In doua ocazii, in cadrul referendumurilor din 1972 si 1994, majoritatea cetatenilor norvegieni au respins aderarea la UE. Opozitia fata de UE a fost dominata de grupuri de centru-stanga: exista putina opozitie organizata in Norvegia care sa provina din mediile de afaceri sau din partea conservatorilor, asa cum exista in Marea Britanie.
Doua teme au fost fundamentale in Norvegia pentru campania impotriva integrarii in UE. In primul rand, exista perceptia ca valorile nationale si democratice pot fi mult mai bine pastrate in afara UE. In al doilea rand, exista un scepticism in legatura cu politicile de piata ultraliberale prevazute in tratatele UE. Uniunea Europeana a proiectat o societate in care comunitatile locale si nationale sunt inlocuite de corporatii si banci, ca blocuri fundamentale. Viziunea noastra asupra Europei se refera la un mod diferit de a intelege libertatea decat cele asa-zise patru libertati fundamentale ale pietii interne a UE. Noi dorim acea forma de autonomie care mentine drepturile autoritatilor locale si nationale sa limiteze piata libera daca e necesar pentru a obtine scopuri sociale importante.
Dezbaterea vazuta din Norvegia este in mod esential legata de aceasta intrebare: corporatiile sau comunitatile ar trebui sa fie unitatile fundamentale ale Europei? Punctul de plecare pentru miscarea norvegiana anti-UE este acela ca UE trebuie limitata doar la probleme care pot fi controlate doar la nivel international: conflicte internationale, probleme de mediu transfrontaliere, standare minimale comune in domeniul pietii muncii si micsorarea diferentelor de dezvoltare intre diverse parti ale Europei.
Politica UE, pe de alta parte, cere ca autoritatile locale si nationale sa nu intervina cu solutii in cazul problemelor create de fortele pietei libere. Orice reglementare economica majora este luata doar la nivelul Uniunii Europene. Aceasta idee reprezinta slabiciunea democratica fundamentala UE. Nicaieri in Europa Occidentala, libertatea de circulatie nu reprezinta o problema. Dimpotriva: exista cu totul alt gen de probleme: somajul in crestere, declinul nivelului de trai, dezintegrarea comunitatilor, declinul sistemului sanitar, infractionalitatea etc.
Asemenea probleme pot fi rezolvate numai prin angajamentul cetatenilor fata de proiecte sociale credibile, care sa le ofere responsabilitati. Insa, in toate punctele de rascruce din dezvoltarea UE, tot mai multa putere de decizie a fost transferata de la nivelul national catre institutiile UE. Asta atinge inima democratiei: scopul unei puteri democratice alese este sa-si controleze deciziile si sa raspunda ingrijorarilor sociale.
Norvegia reprezinta o comunitate de marime potrivita pentru a dezvolta initiativele si solidaritatea sociala necesara pentru a lupta impotriva somajului, pentru a creste nivelul de trai si pentru a dezvolta politici de protectie a mediului care sa se bazeze pe sprijinul ferm al cetatenilor. Argumentele noastre sunt poate de o natura diferita decat cele ale euroscepticilor britanici. Dar acest mesaj social este la fel de important ca si cel privind reprezentabilitatea democratica.
Aranjamentele supranationale sunt cateodata necesare, dar pentru a avea sprijin popular, e nevoie sa fie limitate la strictul necesar. Supranationalismul in UE se aplica in mult prea multe arii, limitand autonomia nationala in multe domenii unde n-ar trebui sa o faca. UE a fost mereu un amestec straniu de acorduri interguvernamentale si supranationale. Dar aceasta combinatie afecteaza in mod diferit tarile membre. Tarile mici si medii sunt mult mai afectate de supranational decat cele mari. De multe ori, tarile mari se inteleg intre ele, impunandu-si punctul de vedere asupra celor mici.
Ca membru al UE, Norvegia va fi obligata sa accepte moneda euro. Norvegia e tara occidentala in care moneda euro ar fi cel mai putin de dorit, din cauza structurii sale economice. Noi exportam bunuri de cosmum care sunt utilizate in capacitatile de productie ale altor tari. Din acest motiv, avem nevoie exact de opusul politicilor macroeconomice care se practica in zona euro. Succesul economiei britanice, desi diferit fata de cel al tarilor scandinave, exemplifica valoarea pastrarii controlului asupra monedei nationale si a politicilor macroeconomice.
In afara UE, Norvegia are dreptul de a vorbi liber in cadrul comunitatii internationale, drept pe care atat Suedia cat si Danemarca si l-au pierdut ca urmare a intrarii lor in UE. In cadrul OMC, Norvegia s-a straduit sa apere interesele agricultorilor norvegieni. De asemenea, in cadrul altor institutii internationale, in probleme legate de mediu si de saracie globala, Norvegia constituie o avangarda, angajandu-se in aliante cu tari din afara sferei europene si americane, de multe ori in opozitie clara fata de UE si SUA.
Din aceasta perspectiva, euroscepticismul nostru reprezinta o credinta in autonomie, la fel ca si in patriotism. Pe plan international, Norvegia se lupta sa-si apere interesele nationale in domeniul comertului, al pescuitului si in cel al industriilor de varf. Dar, pe de alta parte, Norvegia e dispusa sa asculte probleme legate de solidaritate globala, mai ales acolo unde asta reflecta opinia publica norvegiana. Din acest punct de vedere, Norvegia este o tara suficient de mica pentru a mobiliza sprijinul popular pentru activism international in chestiuni cum ar fi: schimbarile climatice, foametea, securitatea internationala etc.
Optiunea pentru solidaritatea internationala nu e reflectata intotdeauna in actiuni politice. Dar faptul ca aceasta optiune are un sprijin popular, reduce prapastia intre politicieni si votanti. Parlamentul norvegian, la fel ca Westminsterul, este prea indepartat de alegatorul individual: dar Bruxelles-ul, este inca si mai indepartat si complet detasat oricarui control democratic. Daca vrem politici bazate pe valorile solidaritatii, si daca vrem sa castigam oamenii pentru aceste idei, trebuie sa incepe la nivelul la care puterea democratica este reala.
Dictonul “divide et impera” s-a aplicat in politica din zorii civilizatiei. Uniunea Europeana il aplica de vreo 50 de ani cu succes. Pe de-o parte, statele membre isi pierd pe zi ce trece suveranitatea – puterile fiind transferate catre Bruxelles – pe de alta parte, printr-o politica abila de invrajbire, se creeaza institutii regionale (asa-zisele “euroregiuni”) care macina din interior statele nationale europene. Cazul Belgiei, stat care mai exista doar cu numele, este unul tipic.
Intr-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, Fphilippe Moreau-Defarges, un expert recunoscut si apreciat pe probleme europene de la Institutul de Relatii Internationale din Franta (IFRI), apreciaza ca criza de identitate care traverseaza Belgia ilustreaza diminuarea omogenitatii tarilor membre UE. Tot mai multe minoritati din diverse tari si regiuni pledaza pentru dreptul la autodeterminare. Potrivit lui, integrarea europeana accelereaza dezintegrarea tarilor membre.
Belgia trece printr-o puternica criza datorita conflictului mocnit dintre valoni si flamanzi care se adanceste si se acutizeaza, punand in pericol insasi existenta statului belgian asa cum este el astazi consacrat. Defarges afirma ca exemplul dat de ceea ce s-a intamplat in acest an cu Kosovo a fost urmarit cu viu interes de catre mai multe regiuni si minoritati din cadrul UE, care, in acest moment, aspira la un statut de independenta.
Insa, daca Belgia s-ar destrama pe criteri etnice, chiar si in mod absolut pasnic, acest exemplu ar putea fi o adevarata Cutie a Pandorei pentru Europa. Regiuni cum ar fi Corsica, Tara Bascilor sau chiar si Scotia cu siguranta si-ar intensifica presiunile, unele dintre ele pasnice altele nu, pentru a obtine independenta Acesta ar fi doar inceputul sfarsitului, multe alte regiuni din UE ar aspira si ele la statul de independenta.Si in Romania, exista pericolul scindarii teritoriale, prin proclamarea autonomiei “Tinutului Secuiesc”. Sa nu uitam ca in Parlamentul European exista trei europarlamentari maghiari care sustin autonomia pe criterii etnice. E in interesul Uniunii Europene sa dea un imbold tuturor acestor miscari separatiste sau de autonomie locala – si de fapt, exact asta face!
Pentru cei care cred ca Eurabia este o simpla “teorie a conspiratiei” (adica o inventie, sau cel mult o exagerare), le recomand sa citeasca atent textul urmatoarei rezolutii a Consiliului Europei.
Rezolutiei nr. 1605 a Consiliului Europei.
Statele membre ale Consiliului Europei trebuie sa continue sa fie vigilente in prevenirea si combaterea fenomenului de “islamofobie”. Pentru aceasta, Adunarea Parlamentara cere statelor membre sa:
9.1. actioneze cu tarie impotriva oricaror forme de discriminare in toate domeniile;
9.2. sa condamne si sa combata islamofobia;
9.7.6. sa incurajeze participarea imigrantilor in viata politica, in sindicate si organizatii neguvernamentale;
9.7.7. sa ia toate masurile necesare pentru a elimina inegalitatea de sanse pentru imigranti, inclusiv somajul si educatia necorespunzatoare;
9.7.8. sa inlature obstacolele legale pentru construirea unui numar suficient de locuri de rugaciune pentru musulmani;
9.7.9. sa se asigure ca textele scolare nu arata o imagine ostila a islamului;
11.6. sa incurajeze tinerii europeni musulmani sa devina imami;
11.8. sa incurajeze promovarea realitatilor musulmane si opiniile musulmanilor in mass media si sa asigure ca vocea musulmanilor moderati e auzita;
11.9. sa dezvolte principii etice de a combate islamofobia in mass media, in cooperare cu organizatiile mass media;
In alta ordine de idei, Consiliul Europei, in cooperare cu Uniunea Europeana, Organizatia Conferintei Islamice (OIC), Liga Araba si alte organizatii islamice au decis sa combata “islamofobia” prin toate mijloacele posibile! Printre altele, Consiliul Europei si Uniunea Europeana au decis sa rescrie manualele scolare din tarile membre pentru a oferi o imagine pozitiva asupra islamului! Copii nostri vor fi indoctrinati sa accepte religia islamica si chiar sa devina musulmani!
Va recomand sa urmariti acest film tulburator despre islamificarea Marii Britanii.
LA FEL ca in cazul distrugerii invatamantului romanesc, coruptia, incompetenta si slugarnicia fata de UE constituie amestecul ideal care va distruge, ceea ce a mai ramas din cercetarea romaneasca. Adoptarea “procesului de la Bologna”, la cerintele UE, a reprezentat bomboana de pe coliva educatiei universitare romanesti. Despre invatamantului preuniversitar, recentele reduceri masive de programe, coroborate cu scaderea calitatii predarii (cine naiba mai intra in invatamant pentru un salariu de 200 euro/luna?!) au terminat ce mai era de terminat! La recomandarile Comisiei Europene, Guvernul se pregateste sa privatizeze pe ultima suta de metri, inainte de alegeri, mai multe institute de cercetare.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) se pregateste sa scoata la licitatie 16 institute de cercetare, dintre care 13 au cladiri in Bucuresti. Potrivit noului act normativ, cei care le cumpara prin licitatie nu mai trebuie sa aiba experienta in domeniu si nici sa pastreze obiectul de activitate sau angajatii. In aceste conditii, terenurile pe care sunt construite aceste institute devin mana cereasca pentru dezvoltatorii imobiliari. AVAS sustine, insa, ca modificarea legii este necesara pentru a evita sanctiuni din partea Comisiei Europene pe Concurenta.
“Motivele principale pentru care AVAS a solicitat promovarea acestui act normativ deriva din utilizarea (conform legislatiei actuale in domeniu) a criteriilor de precalificare, a grilei de punctaj si a obligatiilor pe care cumparatorul si le asuma prin contractul de vanzare – cumparare de actiuni, pentru care depune garantie si este monitorizat o perioada de aproximativ cinci ani. Toate acestea reprezinta, din punct de vedere comunitar, conditionari cu consecinte directe in formularea pretului de oferta de catre potentialul cumparator, intrucat ingusteaza sfera de participare a potentialilor ofertanti si sfera de decizie asupra afacerilor viitoare ale cumparatorului“, se arata in comunicatul institutiei remis presei. “Reamintim faptul că reprezentanţii CE au arătat în numeroase rînduri că, în cadrul procesului de privatizare, statul trebuie să se comporte ca un investitor privat prudent, adică să nu impună nici un fel de condiţii, atît în etapa de calificare la privatizare, cît şi ulterior, singurul element de urmărit fiind maximizarea profitului/preţului pe pachetul de acţiuni. Metoda de privatizare recomandată de CE ca respectînd toate aceste condiţii este licitaţia deschisă cu strigare”, conform reprezentanţilor AVAS.
Nu este nimic nou în a afirma că UE este una dintre cele mai recente obsesii naţionale. Dacă la începutul anilor ’90, clasa conducătoare se încorda într-un găunos „Nu ne vindem ţara” (slogan cât se poate de previzibil, – populaţiei i se livrase sistematic, după sfânta reţetă comunistă, imaginea unui Occident hulpav, ros de cancerul capitalismului), de câţiva ani buni, aceeaşi clasă conducătoare trimite bezele Bruxelles-ului, în timp ce se străduie să plombeze cu acquis comunitar cariile sociale autohtone.