Între România comunistă şi România europeană

Bogdan Mateciuc, 2 mai 2009

Au trecut 20 de ani de la Revoluţia sau Lovitura de Stat din 1989. Schimbările economice, sociale şi de mentalitate prin care am trecut sunt uriaşe. Astăzi, printre serviciu, metrou, telecomandă şi canal tv, telefon mobil şi calculatorul conectat la Internet, ne este din ce în ce mai greu să ne amintim de acele vremuri. Privim fotografiile de atunci, ne uităm la chipurile şi la hainele oamenilor, la Daciile de pe stradă, şi ne încearcă un sentiment ciudat. Chiar am fost noi acolo? Copiii noştri nu ne cred şi ne întreabă „Cum aţi putut trăi aşa?”

Aceea era România comunistă. Ne-am grăbit să o uităm, ne-am grăbit să ştergem tot ce avea legătură cu acea perioadă. Am simţit că dacă facem asta, vom fi în mod automat… altfel. Mai bine? Mai buni? Superiori? Avansaţi?

După Lovitura de Stat a apărut la scurt timp obsesia naţională cu „ce spune Europa despre noi”, obsesie cultivată şi rafinată până în ziua de azi de politicieni care par să nu aibă nimic în cap decât să clădească aici Noul Bruxelles. Auto-înjositoarea expresie şi mentalitate „ca să intrăm şi noi în Europa” a marcat o generaţie şi a influenţat valorile noastre. Superficial şi idiot, am fost dispuşi să acceptăm tot ce era preluat şi dictat de noua Uniune, gândind că astfel vom scăpa de complexul pe care tot noi ni-l creasem. „Să intrăm şi noi în Europa.”

Nimeni sau prea puţini au înţeles că Uniunea nu este Europa şi că Europa nu este Uniunea. Uniunea este o impostoare şi uzurpă numele de Europa, fără însă a-şi invoca şi rădăcinile culturale şi creştine ale acesteia. Dar, pentru masele în paltoane roase de molii, Uniunea era Europa şi era Raiul pe pământ.

Aşa că ne-am apucat cu asiduitate să negăm tot, să dărâmăm tot, să mânjim tot şi să ne înjosim pe noi înşine, într-o adevărată isterie naţională montată împotriva a tot ce era al nostru, specific nouă şi în noi. O isterie bine orchestrată şi întreţinută de politicieni cu gândul la un post la Bruxelles.

Uniunea a devenit noul idol la care am fost chemaţi să ne închinăm. „Ce-o să spună Uniunea despre noi??” Între România comunistă şi România „europeană”, ne-am pierdut pe noi înşine.

Astăzi, după ce am intrat în Raiul ruginit al Uniunii, după ce am început să vedem că împăratul e cam gol, ne simţim singuri şi deşerţi. Timid, pe ici, pe colo, încercăm să ne amintim de noi, să redescoperim cine suntem ca popor, istoric şi cultural. O nevoie neînţeleasă şi subconştientă de a ne regăsi şi astfel de a ne raporta corect la Uniuni de orice fel.

Dar lucrurile nu sunt uşoare. În 20 de ani au crescut printre noi pălămidele europeniste – organizaţii care veghează ca nu cumva plecăciunea înaintea idolului să nu fie executată corect, conform cu normele şi directivele de la centru. Ligi, agenţii de monitorizare, asociaţii pentru drepturile omului, toţi desnaţionalizaţii şi străinii de neam şi cuget românesc pretind că au dreptul să ne arate calea. Nu este vorba de calea către regăsirea noastră ca neam, către fiinţa noastră interioară, ci către scopurile şi obiectivele lor pro-unionale. Plătiţi din banii Uniunii şi ale unor miliardari fără ţară, această şleahtă de politologi, analişti şi comentatori pretind că vorbesc în numele nostru, al românilor. Pretind că ne reprezintă şi, cu tupeu, se bagă în faţa noastră şi vor să traseze destinele unui popor.

Ce au în comun Pîrvulescu, Weber, Macovei şi Morar cu noi? Nimic. Dar ei pot vorbi în numele nostru pentru că noi, românii, tăcem. Ne-am pierdut capacitatea de a sta vertical, de a ne prezenta şi a spune cine suntem. Iar când încercăm să o facem, aceşti politologi ne acuză de fundamentalism, extremism şi naţionalism. Între timp, Uniunea are tupeul să ne dicteze cum să tăiem porcul de Crăciun, cum să ne jelim şi să ne îngropăm morţii şi ne cere să-i considerăm pe poponari ca fiind normali.

E treaba lor. Este treaba lor să sape la rădăcina identităţii noastre şi să ne acuze de felurite chestii. Pentru asta sunt plătiţi.

Treaba noastră este să facem un pas în faţă şi să le spunem lor şi tuturor europeniştilor STOP. Până aici. Nu înţelegem să ne integrăm în Uniune în genunchi şi castraţi. Vom fi noi înşine şi ne vom afirma identitatea. Cui nu-i place, treaba lui. Nu contează cum ne vor numi, dar contează să fim noi înşine.

One Comment

  1. atol says:

    Pentru Bogdan Mateciuc:
    1. Cum vezi dezvoltarea economica Romaniei in afara UE si NATO?
    2.Care ar fi statutul politic al Romaniei in aceasta situatie? O Romanie neutra? Crezi ca Rusia si Ungaria ar accepta statutul acesta? Cum crezi ca vor actiona cele doua tari fata de problema Transilvaniei? Ce aliati ar avea Romania?
    3. Vezi cumva Romania in CSI?
    4. Ce inseamna „să fim noi înşine”?

Leave a Comment