Vrei salariu mare, fara munca? Fa-te europarlamentar!
Se apropie alegerile pentru Parlamentul European, unde, conform propagandei oficiale, se decide politica UE. In realitate insa, slujba de parlamentar european este o simpla sinecura, platita insa gras de cetatenii europeni. Mai mult chiar, unii europarlamentari vor fi platiti…ca sa nu faca nimic! Asta nu inseamna ca nu vor fi si altii care sa taie frunze la caini pe-acolo. As putea da cateva exemple de viitori europarlamentari din Romania, dar prefer sa tac.
Tratatul de la Lisabona nu a intrat încă în vigoare şi acesta va fi motivul pentru care 18 persoane lese pe listele de la europarlamentare vor primi salarii de europarlamentari, deşi nu vor face nimic. Aceşti 18 europarlamentari „fantomă” nu vor deveni membrii efectivi ai legislativului comunitar decât după aproximativ doi ani, relatează cotidianul britanic Telegraph. Pe fondul confuziei legate de modul în care să se procedeze cu cei 18 care vor deveni membri Parlamentului European după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, PE a decis ca aceştia să primească statutul de „observatori” începând de anul viitor.
Parlamentului European va avea tot 736 de mebri, aşa cum statua Tratatul de la Nisa. Tratatul de la Lisabona ar fi marit numărul membrilor PE la 754. Cei 18 eurodeputaţi care reprezintă diferenţa de număr vor fi aleşi tot în scrutinele din iunie, ei urmând a participa la toate lucrările Parlamentului, mai puţin la voturi. România nu ar avea asemenea eurodeputaţi „fantomă”, fiindca a pierdut deja doua locuri de europarlamentar, din 35, ramanand doar cu 33. Insa, sunt convins ca vor fi destui europarlamentari romani care vor straluci prin lipsa! Cum au facut dealtfel si pana acum!
Anexa: Teme si subiecte aiuritoare ale europarlamentarilor romani: CORINA CREŢU (PSD): * Drepturile femeilor în Afganistan * Sprijinirea Tribunalului Special din Sierra Leone * Situaţia din Cornul Africii. SEBASTIAN BODU (PD-L): * Libertatea presei în Kenya * Drepturile omului în Myanmar (Birmania) * Lovitura de stat din Mauritania. RENATE WEBER (PNL): * Politica Chinei şi efectele ei asupra Africii * Persecutarea persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale şi transsexuale.
4 comentarii 24/5/2009