Desi au respins odata, in 2008, Tratatul de la Lisabona, irlandezii sunt obligati sa mearga din nou la vot. Birocratii europeni arata cat pret pun pe cuvantul celor pe care pretind ca ii servesc si, cu ajutorul guvernului irlandez, santajat si slabit de criza economica, ii aduc din nou pe irlandezi la urne.
Pe 2 octombrie se joaca, din nou, soarta Europei, pentru ca Irlanda este singura tara care trebuie, conform Constitutiei, sa convoace referendum pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona. Pentru noi, ceilalti, hotarasc “elitele”, desi actul este de o importanta cruciala pentru viitorul Uniunii.
De aceea, raspundem cu bucurie noului apel lansat de autorii petitiei Prieteni irlandezi, votati “NU” si pentru mine!, petitie pe care am adus-o in atentia voastra anul trecut. Cereti poporului irlandez sa voteze si pentru noi! Semnati si dati mai departe!
Dear friends & supporters,
Unfortunately, the Irish government and the EU did not respect the Irish vote against the Lisbon treaty. Instead, the Irish people should vote again “in the right way” now on October 2nd 2009.
In order to convince the Irish electorate to vote Yes, their own government and the EU Council have made – legally non-binding – promises regarding neutrality, their own EU commissioner, tax law and abortion. However, they will be voting a second time on exactly the same treaty as before.
In our view, it is just as undemocratic to have an electorate vote on the same issue twice as it is to simply ignore the three previous plebiscites.
That´s why we launched a new campaign website for a peaceful, social, ecological and democratic Europe: http://www.no-means-no.eu
Please, have a look at our website, sign the new petition and spread the info! Help us to stop this undemocratic treaty!
Thanks again for your support!
Yours faithfully,
Paula Polak, Christian Felber & Stephan Siber NO MEANS NO!
Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpîniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dînsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, cînd a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopîrţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima.
Suferinţele ne-au oţelit, asupririle ne-au îndîrjit. Azi, sufletul românesc, descătuşat, tînăr, puternic, simte imperios nevoia de a se realiza în întregime, de a-şi împlini menirea ce i-a fost hărăzită.
Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde pînă la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pămînt roditor. Cînd încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curînd că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adîncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea.
Acum vremea a sosit. Acum sufletul românesc trebuie să înceapă a-şi realiza viaţa. Şi viaţa unui neam înseamnă o cultură proprie, suficientă, în toate domeniile. Prin ceea ce realizează specific, un popor ia parte adevărată la progresul omenirii. Numai prin aceasta. Imitaţia mecanizează şi mecanizarea e moarte. Orice cultură e organic legată de un popor, precum poporul e legat de pămîntul care l-a născut.
Cultura românească de abia azi îşi dibuieşte formele şi cărările. Pretutindeni, sufletul nostru e în fierbere. Pipăim, încercăm, ne zbuciumăm. Puterea noastră de viaţă o simţim imensă şi căutăm doar mijloacele spre a o turna în opere noi, româneşti. Nerăbdarea ne roade. Am vrea să facem dintr-odată ceea ce alţii au făcut în sforţări de secole. Egoismul colectiv al generaţiei se zbîrleşte numai la gîndul că s-ar putea să nu fim noi cei sortiţi să realizăm fizionomia adevărată a culturii româneşti. Ni-e ruşine de goliciunea nostră. ,,Rămîie alţii extatici în faţa poeziei mirosului rustic de obiele fermentate, tînguiască-se alţii lîngă cobza lui Laie…” Sîntem grăbiţi. Spoiala ridicolă de ,,civilizaţie” a oraşelor noastre ni se pare ,,europeană”. Nu vrem să vedem prăpastia care se lărgeşte între caricaturismul occidental al oraşelor şi sufletul satelor noastre, adevăratul suflet românesc. Ne repezim să importăm mereu forme noi, străine, şi ne închipuim că, prin aceasta, grăbim ,,civilizarea” României. Ca şi cînd civilizaţia s-ar putea impune de azi pe mîine…
De o sută de ani se propovăduieşte ,,europenizarea” noastră pe toate cărările. Oameni de Stat, scriitori, filosofi, artişti, încîntaţi de binefacerile civilizaţiei, ne-au impus tot ce s-a făcut aiurea în mod organic. Avem Constituţie belgiană, legi franceze, parlamentarism britanic, literatură futuristă, pictori expresionişti, democraţie, capitalism… Avem de toate şi, totuşi, simţim toţi că n-avem nimic. Constituţia noastră belgiană, legile noastre franceze, parlamentarismul nostru britanic au rămas vorbe goale, care se repetă papagaliceşte la întruniri şi prin ziare; literatura şi artele, cu cît mai extravagante, cu atît mai izolate şi fără nici o înrîurire asupra celor cărora se adresează: democraţia noastră nu trăieşte decît în ideologia cîtorva naivi, precum capitalismul nostru e un nume nou pentru vechea robie a celor mulţi de către o mînă de îndrăzneţi…
O sută de ani de asemenea europenizare n-a tăiat pofta unora de a continua experienţele. Ni se cere să stăm cu ochii mereu spre Apus sau spre Răsărit şi să facem întocmai ce se face acolo. Noi înşine parcă am fi incapabili de orice creaţii. Şi chiar de orice sforţare rodnică. Geniul nostru să se corcească în corsete străine fără de care parcă n-am fi în stare să creştem.
* * *
Europenizatorii noştri cu orice preţ au oroare de tradiţie. De dragul luminei străine ar vrea să înăbuşe glasul trecutului. Nu vor să lase tînărul suflet românesc să se dezvolte normal, ci se căznesc să-i lipească barbă şi mustăţi false, cărunte, să-l împopoţoneze cu straie gata făcute de alţii pentru alţii şi îşi închipuie că, astfel sclivisiţi, vom înşela lumea. Românismul, pentru ei, înseamnă şovinism, iar religiozitatea înseamnă prostie. În realitate, însă, numai românismul poate fi aducător de cultură pentru noi. În românism sînt surprinse toate posibilităţile de progres. Românismul, precum nu se sfieşte a-şi proclama goliciunea, nu şovăie a admira cultura altora şi a asimila ce i se potriveşte. De iubit românismul se iubeşte numai pe sine, nu cu iubire egoistă, ci cu pasiune încrezătoare. Nu aleargă după toate noutăţile din Apus, căci nu ce e mai nou e şi mai bun. Nu forme culturale căutăm, ci cuprinsuri vii. Formele sînt schimbătoare, cuprinsul pătrunde în suflete şi le împrospătează. Românismul va găsi el formele realizării sale.
Europenismul vrea să clădească de sus în jos, românismul se mulţumeşte a începe cu temelia. Pe temelii solide se poate ridica un edificiu demn de sufletul românesc. E vremea temeliilor…
LIVIU REBREANU
(Text reprodus din revista ,,România”, nr. din 31 ian. 1924)
Plenul legislativului european a votat, joi, o rezolutie care condamna si critica Lituania pentru o lege recent adoptata, considerata de europarlamentari “discriminatorie”. Este vorba despre “legea protectiei minorilor” care interzice promovarea relatiilor homosexuale, bisexuale si poligame avand ca tinta tinerii sub 18 ani.
Parlamentul lituanian (Seimas) a adoptat legea in iunie 2009. Atat politicienii “progresisti” cat si lobby-ul civic al homosexualilor din vestul Europei au condamnat ferm decizia legislativului lituanian. Ca raspuns la criticile adresate de “corul progresistilor”, presedintele tarii si-a exercitat dreptul de veto, insa parlamentarii lituanieni au decis ca aceasta sa intre, totusi, in vigoare in martie 2010. Rezolutia Parlamentului European (PE), care poate fi citita aici, a fost adoptata cu 349 voturi pentru, 218 impotriva si 46 abtineri.
Pe langa criticarea legii in sine, rezolutia “muta mingea” in terenul uneia din cele mai radicale institutii afiliate Uniunii: Agentia pentru Drepturi Fundamentale (FRA) este asteptata acum sa emita o opinie “avizata” asupra legii si a eventualului caracter discriminatoriu al acesteia. Cum FRA este una din grupurile de lobby homosexual cele mai virulente la nivel unional, e lesne de prevazut care va fi “verdictul”.
Chiar daca nici rezolutia in sine si nici opinia FRA nu vor obliga Lituania cu nimic (cel putin, nu in mod direct!), puternicul lobby homosexual european se va folosi, cu siguranta, si de aceasta ocazie pentru a mai face un pas inainte spre recunoasterea unor “drepturi” bazate pe “orientarea sexuala”. Tinta finala a acestei manevre politice diabolice, cu bataie lunga, este inscrierea in textele tratatelor internationale a “orientarii sexuale” drept criteriu la fel de important cu altele precum rasa, sexul sau conditia sociala si amutirea, sub sanctiunea legilor penale, a oricaror critici la adresa comportamentelor sexuale deviante ca “infractiuni de ura”.
Vaclav Klaus, presedintele cu puteri limitate de la Praga, pare hotarat sa descopere care este capatul rabdarii liderilor Uniunii Europene: el intentioneaza sa tergiverseze ratificarea Tratatului de la Lisabona – textul care vizeaza reformarea institutiilor UE – chiar si dupa o eventuala aprobare a textului de catre electoratul irlandez, in speranta ca o victorie a conservatorilor in alegerile de anul viitor din Marea Britanie va duce la organizarea unui plebiscit in care textul pe care il dezavueaza sa fie respins.
Potrivit cotidienelor britanice The Times si Telegraph, premierul interimar ceh, Jan Fischer, si-a avertizat omologii europeni, la summitul informal de saptamana trecuta, ca presedintele Klaus planuieste sa se foloseasca de un grup de senatori loiali pentru a trimite Tratatul de la Lisabona – aprobat deja de guvernul si legislativul ceh – pentru o noua analiza a Curtii Constitutionale, a doua in decurs de un an. In virtutea procedurilor constitutionale cehe, procedura initiata de senatorii fideli lui Klaus ar amana ratificarea textului – atat in Cehia, cat si in intreaga UE – cu trei pana la sase luni. Planurile lui Klaus ar viza, in fapt, tergiversarea intrarii in vigoare a Tratatului pana dupa alegerile generale din Marea Britanie, in luna mai 2010, cand, o data cu o posibila victorie a conservatorilor lui David Cameron, noul guvern ar putea organiza un referendum pe tema ratificarii, chiar daca Regatul Unit a ratificat deja textul.
Data fiind cunoscuta rezerva a populatiei britanice fata de UE si de orice tratat care, si numai aparent, sporeste puterile Bruxelles-ului, plebiscitul din Regatul Unit ar putea insemna sfarsitul irevocabil al proiectului constitutional al UE sau, in extremis, iesirea Marii Britanii din blocul comunitar. Oricare dintre cazuri echivaleaza insa cu o implinire a visului politic al lui Klaus, autodeclaratul “disident european” care acuza “deficitul democratic” al UE, “o entitate esuata si falimentara” pe care nu ezita sa o compare cu URSS.
Lupta de gherila dusa de Klaus, care in ciuda puterilor politice limitate a reusit sa se impuna ca un opozant constant al integrarii politice a UE, a starnit mania presedintelui francez, Nicolas Sarkozy, la summitul de saptamana trecuta. Unul dintre artizanii compromisului prin care Constitutia Europeana respinsa in Franta si Olanda a fost reambalata sub forma Tratatului de la Lisabona, Sarkozy ar fi avut o adevarata izbucnire nervoasa, amenintand ca intreaga Cehie, unde majoritatea fortelor politice, dar si populatia sustin Tratatul, va suporta “consecinte” in cazul in care “disidentul UE” isi va pune planurile in aplicare.
Portughezul Jose Manuel Barroso, sprijinit de Partidul Popular European, a fost reales pentru încă cinci ani la conducerea executivului european, cu 382 de voturi din 718. Noul mandat va începe pe 1 ianuarie 2010. Nu a existat nici un contracandidat.
Candidatura portughezului Jose Manuel Barroso pentru un nou mandat de preşedinte ale Comisiei Europene a fost aprobată de Parlamentul European, cu 382 de voturi din totalul de 718 exprimate. Numărul total al europarlamentarilor este de 736. S-au înregistrat 219 voturi negative şi 117 abţineri. Grupul socialiştilor şi democraţilor a anunţat că nu va susţine candidatura portughezului, la fel şi alte partide de stânga neafiliate acestui grup. Candidatura lui Barroso a fost propusă de şefii de stat şi de guvern din statele membre UE (Consiliul European), iar europarlamentarilor le-a revenit sarcina de a accepta sau de a refuza propunerea.
“Este o onoare că mi-aţi acordat încrederea dumneavoastră. Înseamnă că Parlamentul European a acceptat programul meu ambiţios”, a declarat Barroso în plenul Parlamentului, după care a ţinut să mulţumească grupurilor politice care i-au susţinut candidatura. “Doresc să cooperez cu grupurile politice care au acceptat acest program. Mulţumesc şi Partidului Popular European, care şi-a asumat public riscul de a adera la programul expus de mine. Îmi doresc o Europă unită şi sper la un consens care să întărească proiectul meu”, a declarat preşedintele Comisiei Europene.
Barroso a ţinut apoi să reasigure că va acorda importanţă europarlamentarilor, al căror rol poate fi extins în cazul adoptării Tratatului de la Lisabona, supus unui nou referendum în Irlanda. “Sunt ferm hotărât să conlucrez cu Parlamentul European pentru a avea o democraţie europeană în adevăratul sens al cuvântului. Voi face o Europă a libertăţilor şi a solidarităţii”, a spus Barroso.
Un inveterat activist comunist a fost reales în funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene. Nu este o aiureală, ci o afirmaţie întru totul corectă logic. José Manuel Durão Barroso este un convins comunist, membru Partidului Social-Democrat, un partid de stânga care datorită unor jocuri de culise a ajuns să fie membru al clubului partidelor europene de dreapta: PPE, care are cea mai mare fracţiune (dar nu majoritară) în Parlamentul European.
Barroso îşi începe activitatea în 1974, în timpul „Revoluţiei Garoafelor”, când în devine unul din liderii mişcării maoiste „Federação dos Estudantes Marxistas-Leninistas” (Mişcarea Studenţilor Marxişti-Leninişti) – organizaţie patronată de Mişcarea de Reorganizare a Partidului Proletariatului – redenumită mai târziu în Partidul Comunist Portughez/Mişcarea Revoluţionară a Proletariatului Portughez. În 1980 Barosso aderă la Partidul Popular Democrat, care este transformat ulterior în Partid Social Democrat. În iunie 2004, Barroso devine preşedinte al Comisiei Europene.
Mai jos găsiţi un video cu Barroso în cadrul unui congres al Stundeţilor Marxişti-Leninişti:
Jim Corr este un muzician irlandez membru al formatiei de folk/rock The Corrs. Insa, pe langa activitatea artistica, Jim Corr s-a remarcat drept un opozant al Tratatului de la Lisabona. Pe site-ul sau personal jimcorr.com, sunt numeroase materiale critice la adresa Uniunii Europene si a Noii Ordini Mondiale. In cele ce urmeaza, va prezentam un interviu cu Jim Corr in care acesta denunta prevederile totalitare ale Tratatului de la Lisabona.
Art. 48 TEU: “Tratatul poate fi revizuit prin proceduri ordinare si/sau simplificate.”
Art. 1 TEU: “Uniunea Europeana va inlocui si va succede Comunitatea Europeana.”
Art. 47 TEU: “Uniunea Europeana va capata personalitate juridica.”
Art 37 TEU: “Uniunea Europeana va putea incheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizatii internationale, in anumite domenii.”
Art. 21.2.h TEU: UE va “promova un sistem international” si “o guvernare globala”.
26.4 TEU: “Politica externa si de securitate comuna” va folosi “resursele nationale si ale UE”.
Art. 42.3 TEU: “Statele membre vor lua masuri progresive pentru a-si imbunatatic capacitatile militare.”
Art. 42.3 TEU: “Statele membre vor pune la dispozitia UE capacitatile lor militare si politienesti pentru a implementa politica de securitate si aparare comuna.”
Presedintele UE: Art. 15 TEU: Consiliul European va alege presedintele UE prin majoritate simpla, pentru un termen de 2 ani si jumatate, care poate fi reinnoit.
“Incepand cu apartenenta noastra la UE, estimam ca vasele straine au pescuit peste in valoare de 140 miliarde de euro din apele teritoriale irlandeze, in timp ce vasele irlandeze au pescuit peste in valoare de 60 de miliarde de euro. Si asta nu include pretul procesarii.” (Ebbii Sheehan, Organizatia Pescarilor Irlandezi)
“Tratatul [de la Lisabona] va da Uniunii Europene puterea de a vorbi cu o voce unica ajutand astfel la a da o forma Noii Ordini Mondiale.” (Irish Times, 7 Sept 2009) – Catherine Day, Secretar General al Comisiei Europene.
Producatorii francezi de lapte fac apel la fermierii europeni sa intre in greva incepand de ieri, pentru a protesta fata de prabusirea pretului laptelui si dereglarea pietei, dupa un an de criza in domeniu, ca urmare a deciziilor Comisiei Europene (CE), transmite Reuters. “Fac apel la toti producatorii francezi si europeni sa suspende livrarile de lapte din aceasta seara (ieri – n.r.)”, a declarat Pascal Massol, presedintele Asociatuiei Producatorilor Independenti de Lapte si membru al Federatiei Producatorilor Europeni de Lapte (EMB). Nemultumirea fermierilor este legata in primul rand de pretul foarte mic pe care il ofera companiile care colecteaza laptele.
La reuniunea de la Paris a producatorilor de lapte au participat mai multe organizatii membre ale EMB. Federatia europeana reuneste 100.000 fermieri din 14 tari europene. Producatorii din mai multe state, inclusiv Germania si Olanda, au precizat ca sustin demersurile fermierilor francezi, intrucat se afla in imposibilitatea declansarii unei greve, in urma decizilor autoritatilor de reglementare nationale.
“Suntem solidari cu francezii”, a declarat pentru AFP, presedintele EMB, Romual Schaber, care ocupa si functia de sef al confederatiei producatorilor germani de lapte. Apelul la protest survine dupa esecul unor negocieri cu executivul european la inceputul saptamanii. Fermierii au recurs la proteste, mai ales in Franta, Germania si la Bruxelles, unde se afla sediul Comisiei Europene, dupa decizia autoritatilor comunitare de eliminare a cotelor la productia de lapte incepand cu 2015. Federatia EMB include organziatii din Franta, Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Irlanda, Italia, Luxemburg, Croatia, Austria, Elvetia, Spania, Suedia si Marea Britanie. (B.Z.I.)
Aproximativ 70 la suta dintre britanici se indoiesc de utilitatea apartenentei tarii lor la Uniunea Europeana si doresc organizarea unui referendum national pe acesta tema. Printre cei mai nemultumiti britanici se numara votantii conservatorilor. Potrivit unui studiu realizat de Opinium Reasersch, publicat de Daily Express, 82% dintre britanicii cu convingeri conservatoare doresc realizarea unui referendum pe acesta tema.
Potrivit cercetatorilor nemultumirea englezilor privind apartenenta la Uniunea Europeana este in crestere, dupa ce autoritatile britanice au anuntat ca nivelul contributiei Londrei la bugetul Uniunii Europene va creste cu aproape 60 la suta, ajungand la aproximativ 7,3 miliarde de euro in 2010, echivalentul a 297 euro pentru fiecare familie.
Deputatii britanici au ratificat la inceputul anului 2008 Tratatul de la Lisabona dupa ce Guvernul s-a opus unui referendum cerut de opozitie.
In aprilie 2008, Curtea Europeana de Justitie a dat un verdict in asa-zisul “caz Rüffert“. Cazul privea un proces intre landul german Saxonia inferioara si o firma de constructii Objekt und Bauregie. Conform legilor din landul german, companiile si subcontractorii sunt obligati sa-si plateasca angajatii conform salariilor fixate prin contractele colective de munca.
Numai ca aceasta lege locala a fost incalcata de un subcontractor polonez PKZ, care si-a platit cei 53 de angajati cu doar 46,57% din salariul minim fixat! Curtea de Justitie Europeana a considerat insa ca, potrivit normelor UE privind liberul schimb de servicii, autoritatile statele nu pot cere ca muncitorii straini sa fie platiti conform legilor locale!
Acest fapt arata ca UE cauzeaza probleme grave pentru drepturile muncitorilor si respinge principiul egalitatii in drepturi ale acestora. Decizia Curtii Europene de Justitie din decembrie 2007 cand a admis ca o companie (Laval) poate interzice dreptul la greva a fost un semnal de alarma pentru sindicalistii din intreaga Europa, insa decizia din 2008 este o adevarata declaratie de razboi impotriva drepturilor sindicale castigate cu greu de-a lungul timpului.
Sa nu uitam ca, potrivit Tratatului de la Lisabona, deciziile Curtii Europene de Justitie si normele europene in general vor avea intaietate in fata legilor din tarile membre.
