Presedintele Consiliului European (si nu “al Uniunii Europene” cum auzim la ziaristii “profesionisti” romani), Herman van Rompuy, a suportat, la prima sa aparitie in plenul Parlamentului European, cateva cuvinte usturatoare de la europarlamentarul britanic Nigel Farage, un personaj adesea prezent pe saitul nostru.
Liderul grupului Europa Libertatii si Democratiei, eurosceptic si militant activ pentru retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana, Nigel Farage l-a numit “carpa” pe inaltul oficial european si l-a comparat cu un functionar de banca, conform Radio Romania Actualitati.
“Nu intentionez sa fiu nepoliticos, dar realmente, aveti carisma unei carpe de sters podelele si semanati cu un mic functionar bancar”, a declarat Farage. “Cine sunteti dumneavoastra? Cine a votat pentru dumneavoastra? Nu auzisem niciodata vorbindu-se despre dumneavoastra, nimeni din Europa nu auzise niciodata de dumneavoastra”, a continuat Nigel Farage, facand aluzie la faptul ca van Rompuy a fost desemnat de birocrati pentru functia sa si ca este complet necunoscut publicului.
“Dar simt ca sunteti competent, capabil si periculos”, a precizat britanicul, dand ca exemplu Grecia, cu dificultatile ei financiare, care “a fost redusa la nimic mai mult decat un protectorat, de când ati preluat puterea”.
“Veniti din Belgia, care este mai degraba un non-stat”, a adaugat Farage.
Reactionand la interventia lui Nigel Farage, presedintele Parlamentului, Jerzy Buzek, a apreciat ca “astfel de atacuri personale nu sunt tolerate” in plenul Parlamentului European.
Herman van Rompuy s-a rezumat sa afirme ca a asistat la o interventie pe care o “desconsidera”, dar ca nu doreste sa intervina pe aceasta tema.
Statele sunt fără excepție exemple de risipă imensă de pe azi pe mâine. Doar naivii mai pot fi surprinși de falimentul unui stat. Singura întrebare în acestă privință este când anume are loc implozia?
Statul grec a captat atenția tuturor în acest început de an. S-a spus aproape tot. Vreau să observ doar rolul simbolic pe care îl joacă acest faliment statal (ar fi impropriu și nedrept să se numească național) în contextul devenirii supra-statului european.
Această criză nu va fi ratată de politicienii de la Bruxelles. Structurile UE se vor folosi de acest eveniment pentru a-și asuma un rol mai pronunțat și mai direct în viața popoarelor pe care le-au înglobat. Avem pe site-ul nostru un excelent studiu despre economia și politica monedei euro. Autorul său, Jörg Guido Hülsmann, face, printre altele, o analiză prescientă a consecințelor instaurării Băncii Centrale Europene și a monedei Euro. Întregul studiu (publicat inițial în anul 2000) este instructiv, dar pentru subiectul de față secțiunea 6 este foarte relevantă:
6. Consecinţele economice şi politice ale BCE şi euro
Marea problemă este, bineînţeles, de a şti ce tip de politică ne rezervă BCE pentru viitor, iar aici, din păcate, nu ne permitem să ne lăsăm pradă iluziilor. BCE şi euro au fost create doar pentru că fostul sistem era pe punctul de a se surpa sub greutatea îndatorării statelor naţionale. Cu toate acestea, BCE şi trecerea la euro nu elimină nici masa datoriilor, nici nevoia presantă a statelor europene de a face rost neîncetat de noi mijloace de plată. Ele nu oferă nici o soluţie la aceste probleme. În realitate, le agravează.
Unii observatori sunt de părere că modalitatea în care procedează BCE depinde în principal de cine este şeful său şi de cum sunt definite funcţiile sale de către legiuitor. În Germania în particular, personalitatea preşedintelui băncii centrale este învestită cu o mare însemnătate. Numeroşi sunt cei ce au considerat că funcţia BCE este pur şi simplu de a prelua rolul central pe care l-a jucat Bundesbank ca apărător al stabilităţii monedelor.
Aceste detalii personale şi tehnice nu au totuşi nici o importanţă. Elementul decisiv este mai degrabă faptul că euro permite statelor să beneficieze de noile credite, fără ca pentru aceasta să li se impună o disciplină strictă. Euro va face posibilă, aşadar, dezvoltarea la nivel european a unei îndatorări fără precedent, până la atingerea limitelor superioare, aşa cum s-a şi întâmplat la nivel naţional. Când, cel mai târziu în acel moment, noul guvern central nu va mai putea obţine credite, Europa nu va mai avea nici o altă alternativă decât să revină la politica inflaţionistă din anii ’70. Cei aflaţi în solda statului vor putea avansa oricâte argumente doresc în favoarea Uniunii monetare europene. Nu vor schimba nimic. Euro hrăneşte inflaţia. Euro nu face altceva decât să înlocuiască cartelurile naţionale ale profitorilor de pe urma inflaţiei cu un cartel european şi înalţă obstacole suplimentare în calea eforturilor cetăţenilor europeni care ar dori să se protejeze împotriva spolierii practicate de acest supra-stat.
Această evoluţie nu poate fi împiedicată prin făurirea unei constituţii europene ce ar limita capacitatea statelor de a contracta împrumuturi şi care ar impune BCE urmărirea unei anumite politici. Asemenea prescripţii rămân fără efecte dacă nu se bucură de sprijinul opiniei publice. Or, în acest moment, aceasta din urmă dă dovadă de o mare îngăduinţă atât faţă de îndatorare, cât şi faţă de inflaţie. Germanii au fost siliţi să admită că toate clauzele acordului de la Maastricht, ce fixau criterii obiective de intrare în Uniunea monetară europeană, sunt în mod grosolan trecute cu vederea. Şi se va continua în acelaşi mod, atâta timp cât nu se va produce o schimbare semnificativă în atitudinea opiniei publice. Dar cum ar putea acest lucru să aibă loc dacă, începând cu şcoala primară până la învăţământul universitar, toate instituţiile de învăţământ se află în mâinile statului, iar toate posturile de radio şi de televiziune sunt constrânse să obţină mai întâi o licenţă de funcţionare, şi tribunalele recunosc că libertatea de exprimare nu mai este un drept fundamental inviolabil?
BCE şi euro nu se limitează la a hrăni inflaţia, ele favorizează, de asemenea, centralizarea instituţiilor politice. Se poate deja previziona că statele naţionale vor deveni dependente de acest nou stat central, mai întâi din punct de vedere financiar, apoi pe plan politic. Întrucât statele membre îşi pierd tot mai mult din soliditatea lor financiară, ele pot din ce în ce mai puţin să contracteze împrumuturi în nume propriu. Cu toate că, până în prezent, în virtutea statutului său, Comisia europeană nu a contractat deocamdată credite, ea va trebui să aibă grijă de statele membre. Este în egală măsură posibil ca să se îndatoreze ea însăşi pentru a utiliza aceşti bani direct în statele membre. În orice caz, statele naţionale supra-îndatorate vor deveni direct tributare, financiar şi politic, faţă de acest nou stat central.
Este vorba de acelaşi proces care deja a avut loc pe plan naţional în numeroase ţări. Din ambiţie şi ignoranţă, numeroase municipalităţi s-au îndatorat considerabil în ultimii 30 de ani. În Germania, aceste credite au fost garantate de landuri. Astfel, oraşele şi comunele au devenit dependente de landuri. Or, multe landuri au parcurs ele însele acelaşi drum şi au ajuns subordonate statului federal. Astfel s-a întâmplat cu oraşele, comunele şi regiunile care, în prezent, în numeroase domenii, nu mai pot lua singure decizii. Toate depind de bunăvoinţa statului federal şi de firimiturile pe care acesta le aruncă.
Aceeaşi soartă îl aşteaptă pe statul federal. Este desigur încurajator că, în comparaţie cu alte state, resursele financiare ale statului german se prezintă acceptabil. Aceasta ne aminteşte de situaţia celui aflat pe marginea prăpastiei şi care continuă să-i privească pe cei ce au căzut sau care vor urma să cadă înaintea sa. Este posibil ca germanii să trăiască încă două sau trei decenii luând ei înşişi decizii, cu toate că, dacă ţinem cont de naivitatea lor de a identifica Europa cu Bruxelles-ul, ne putem îndoi că doresc cu adevărat acest lucru. Pe termen mai lung, este imposibil. Germania se va trezi din ce în ce mai mult subjugată de acest moloh bruxellez, care îi va eclipsa pe toţi tiranii de până în prezent ai continentului nostru.
Statul bruxellez nu va ezita ca, mai devreme sau mai târziu, să pună mâna pe distribuţia creditelor, pe care în prezent le garantează, şi va deveni în acest mod indispensabil în ochii tuturor cetăţenilor europeni. Această evoluţie este în natura lucrurilor: puterea oamenilor politici se hrăneşte din opinia cetăţenilor cu privire la ei. De ce trebuiau oamenii de la Bruxelles să se mulţumească să trudească şi le permiteau oamenilor politici naţionali să culeagă toate laudele? Mai devreme sau mai târziu, instituţiile sociale naţionale, în particular securitatea socială, se vor găsi la rândul lor „armonizate”, adică puse sub tutela organismelor centrale amplasate în Bruxelles.
În concluzie, crearea BCE şi a euro dă naştere unei duble tendinţe: pe de o parte, apariţia şi extinderea unui stat asistenţial european; pe de altă parte, acumularea de noi datorii publice, de această dată în numele acestui nou stat central. Ambele tendinţe conduc, pe termen mediu sau lung, la prăbuşirea sistemului, fie prin hiperinflaţie, fie prin surparea statului central atotputernic sub greutatea propriei sale ineficienţe. Iată deci ce ne rezervă viitorul, dacă nici o schimbare fundamentală nu are loc: o nouă hiperinflaţie de genul celei din 1923 sau un nou imperiu sovietic.
Doar 0,1% din PIB a fost creşterea economică a Zonei Euro, în ultimul trimestru al anului trecut, ceea ce spulberă speranţele liderilor din cele 27 de state ale Uniunii că “ceea ce a fost mai rău a trecut” în privinţa dificultăţilor economice cu care se confruntă ţările lor. Creşterea minimă (de fapt, aproape “stagnare”) a fost confirmată, vineri, de Eurostat, agenţia europeană pentru statistică şi cea mai mare autoritate în domeniu de pe continent. Procentul este mai mic chiar decât cele mai pesimiste previziuni – ale unor analişti care se aşteptau la o creştere de 0,2% – şi decât creşterea de 0,4% înregistrată în trimestrul al treilea.
În acelaşi procent de 0,1% a crescut, per ansamblu, şi întreaga economie a “celor 27″, iar potrivit Eurostat această creştere nu s-ar datora consumului intern sau investiţiilor – pe care guvernele UE au încercat să le stimuleze. Principala contribuţie la creştere ar fi avut-o uşoara “dezgheţare” a comerţului internaţional. Deşi a avut creştere, se spera ca economia germană să crească cu mai mult de 0,1%, în urma creşterii de 0,7% din trimestrul al treilea. Oficiul Federal de Statistică a notat o scădere cu 2,4% faţă de acelaşi ultim trimestru al anului 2008 şi a pus creşterea infimă pe seama exporturilor, nu pe un consum mai consistent în interiorul ţării.
În privinţa economiei italiene, veştile sunt şi mai triste. După o creştere cu 0,6% în trimestrul al treilea, a urmat o contractare de 0,2% în ultimele trei luni ale lui 2009. Dacă şi în primul trimestru din 2010 Italia va înregistra o contractarea a PIB, se va putea considera că a revenit la recesiune. Spania a rămas în recesiune şi în cel de-al patrulea trimestru. Cat priveste Grecia, situatia acestei tari e critica.
In fata numarului tot mai mare de intoxicatii severe cu asa-zisele droguri “etnobotanice” (inclusiv mai multe decese), guvernul Boc a decis, printr-o ordonanta de urgenta, interzicerea comercializarii cel putin a unui numar de astfel de droguri. Unul din motivele invocate de autoritati pentru care aceasta masura a fost tergiversata o perioada indelungata a fost acela al lipsei unui aviz din partea Comisiei Europene. Totusi, se pare ca acest motiv nu e intemeiat, dat fiind faptul ca aceste droguri au fost interzise inca de anul trecut in numeroase tari din UE, cum ar fi Finlanda, Franta, Germania, Marea Britanie, Polonia, Suedia etc.
Ce sunt totusi aceste asa-zise “plante etnobotanice” despre care s-a discutat asa de mult in ultimele zile? Dupa nume, s-ar crede ca e vorba de plante adunate de pe meleaguri indepartate ale lumii. Nimic mai fals! In realitate, sunt droguri sintetice, extrem de periculoase dupa cum prea bine s-a vazut.
Centrul European pentru Monitorizarea Drogurilor şi Dependenţei de Droguri (EMCDDA) a analizat componenţa celei mai des întâlnite game de produse, vândute sub numele de „Spice”. În urma unor cercetări care au decodificat structura moleculară şi biochimică a ierburilor, cercetătorii au descoperit că efectele halucinogene descrise de consumatori sunt cauzate de nişte substanţe sintetice, adăugate de către producători, care poartă numele de canabinoide. Cei mai întâlniţi compuşi chimici sunt JWC-018, HU-210 şi CP 47, 497.
Aceştia sunt receptori canabinoizi care se fixează pe o celulă şi declanşează activitatea acesteia, generând un efect psihoactiv. Substanţele pot fi de sute de ori mai puternice decât THC, elementul psihoactiv din canabis. Pentru a masca adăugarea componenţilor chimici sintetici, producătorii completează amestecul cu o cantitate mare de substanţe care nu prezintă niciun risc, precum vitamina E, cafeină sau mentol. De asemenea, unele dintre amestecuri pot avea chiar reziduri de metale grele, periculoase pentru organism.
As vrea sa inchei cu o parere personala. Mi-e greu sa cred ca autoritatile statului roman nu stiau despre ce e vorba si s-au lasat “pacalite” de catre vanzatorii de droguri. Intr-o tara in care avem un numar asa de mare de agenti secreti, mi-e greu sa cred ca nu s-a gasit macar vreunul care sa-si puna problema ce e cu asa-zisele “etnobotanice” si sa dea cel putin o cautare pe google pentru a afla mai multe. Ma uimeste de asemenea faptul ca in declaratiile oficiale, prim ministrul Boc minte (din nestiinta sau cu intentie) ca ar fi interzis “plantele etnobotanice”. Tinand cont de toate acestea, e oare hazardat sa spun ca a existat o complicitate intre autoritati si cei care au adus si comercializat aceste droguri in Romania?! Banii sunt mai importanti pentru guvernanti decat viata si sanatatea cetatenilor? Raspunsul trist, dar adevarat este ca da!
PS: La o analiza a listei cu substante interzise prin ordonanta de urgenta din 10 februarie, se remarca mai multi canabinoizi sintetici (CP_47,497 si derivati, JWC-018 etc.). De ce guvernul Romaniei insista sa afirme ca ar fi interzis niste “plante halucinogene”? Din ce analize facute in Romania s-au descoperit substantele respective?! Daca autoritatile stiau ca substantele respective sunt in asa zisele “plante etnobotanice” si au fost interzise de mult timp in alte tari (vezi Wikipedia), de ce n-au interzis de la bun inceput aceste droguri??
“Scopul pe termen lung este crearea unei armate europene sub deplin control parlamentar”, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, weekendul trecut, la Conferinţa de Securitate de la Munchen – una dintre cele mai prestigioase reuniuni mondiale de acest fel. “Nimeni nu are motive să se teamă de Europa, toată lumea ar trebui să se poată baza pe Europa”, susţine ministrul care nu vrea “înlocuirea” NATO.
Summit european, fără jurnalişti şi public
Primul summit al şefilor de stat şi de guvern UE de când belgianul Herman van Rompuy este preşedintele Consiliului European se va desfăşura, joi, la Bruxelles, fără accesul presei şi al publicului. Jurnaliştii nu vor putea lua declaraţii de la invitaţi, pe măsură ce sosesc la Biblioteca Solvay. “Cei 27″ vor fi aproape singuri cu van Rompuy, căci nu li se va permite nici accesul miniştrilor şi al consilierilor, pentru că primul preşedinte permanent al Consiliului vrea o întâlnire cât mai “intimă”.
