Arhiva pentru May 2010
Comisia Europeană recomandă creşterea cu regularitate a vârstei de pensionare în statele membre UE, astfel încât, pe teritoriul european, perioada de pensionare să reprezinte cel mult o treime din viaţa adultă, relatează publicaţia electronică EUObserver. Potrivit unui articol din ediţia de vineri a Financial Times Deutschland, care citează un raport al Comisiei pe tema pensiilor, salariaţii ar trebui să lucreze mai multe ore şi să se pensioneze la o vârstă mai înaintată.
Raportul comisiei, care va fi prezentat înainte de sfârşitul verii, arată că vârsta reală de pensionare în Uniunea Europeană este în medie de puţin peste 60 de ani, sub media vârstei de pensionare a ţărilor industrializate membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OECD), care este de 63,5 pentru bărbaţi şi 62,3 pentru femei. Raportul sugerează că, până în 2060, europenii vor trăi în medie mai mult cu şapte ani, fapt care ar presupune prelungirea perioadei de activare în muncă la aproape 70 de ani!
În prezent, germanii născuţi după 1963 trebuie să se pensioneze la 67 de ani, iar în Marea Britanie vârsta de pensionare va creşte la 68 de ani în câteva decenii. In Romania, varsta de pensionare va creste la 65 de ani. Francezii nu par prea multumiti cu ideea de crestere a varstei de pensionare, motiv pentru care au iesit cu milioanele in strada pentru a protesta. Despre Romania, unde pensiile vor fi scazute cu 15%, ce sa mai adaugam?!
28/5/2010
ISOTIMIA (Grecia), 10 mai 2010 – “Trebuie să abordăm problema de la rădăcină, iar acest lucru înseamnă să unificăm bugetele“, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, confirmînd presupunerile că pachetul nemaiîntîlnit de susţinere, în valoare de 750 de miliarde de euro, deschide un nou capitol în istoria Uniunii Europene.
Unul după altul, economiştii şi comentatorii străini sînt de acord că răspunsul impresionant al UE la propagarea crizei greceşti reprezintă un pas important către unificarea bugetară a zonei euro. “Un stat european se creează sub ochii noştri“, declară editorialistul cotidianului “Telegraph”, Ambrose Evans-Pritchard. “Zidurile suveranităţii naţionale bugetare şi economice se prăbuşesc. Crearea unui mecanism european de salvare, cu puterea de a emite obligaţiuni cu ratingul AAA al Europei, pentru a ajuta ţări din zona euro care se confruntă cu probleme, depăşeşte cu mult Tratatul de la Lisabona“. “Acest nou organism este în orice caz un minister european de Finanţe, chiar şi fără nume, şi administrează o uniune bugetară europeană, unde ţările îşi împart obligaţiile“, scrie Evans-Pritchard.
“După cum criza de la începutul anilor ‘90 a alimentat iniţiativele politice cu privire la o uniune monetară a Europei, proiectată de ceva timp, se pare că şi criza datoriei publice ar putea funcţiona drept catalizator pentru o uniune încă şi mai strînsă a ţărilor europene“, scrie într-un raport Elga Bartsch de la “Morgan Stanley”. “Deciziile luate la sfîrşitul săptămînii, mai întîi de liderii europeni şi după aceea de miniştrii de Finanţe reprezintă un mare pas spre uniunea bugetară a zonei euro. Ţările au convenit nu numai să se susţină unele pe altele într-un grad nemaipomenit, dar şi să renunţe la o parte din suveranitatea lor naţională în ceea ce priveşte finanţele publice şi să aplice programe îndrăzneţe de ajustare dacă au nevoie de ajutor economic“, explică Elga Bartsch. “Noul fond de stabilizare reprezintă un alt pas spre o unificare bugetară pasivă, în sensul că ţările îşi asumă în mod expres răspunderea comună pentru obligaţiile celorlalte“, adaugă Marco Annunziata, economistul-şef al “Unicredit”.
11/5/2010
de Mihai-Silviu Chirilă (http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/)
Eurooptimiştii români consideră că aderarea la UE este un eveniment epocal, cel puţin de valoarea Unirii lui Mihai Viteazu sau a Unirii celei mari. Se fac sinteze istorice în care se pune ca bornă istorică momentul aderării. La sediul revistei pe care o conduc îmi vin articole în care se vorbeşte despre destinul anumitor localităţi de la întemeierea lor, în timpul dacilor, al voievozilor, şi până la aderarea la UE. Că nu se cunoaşte deloc în nivelul de trai că am aderat nu contează, că aderarea a fost pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, iarăşi nu are nici o importanţă. Suntem acolo! Asta e tot ce contează. Mă rog, de aia li se spune „eurooptimişti”.
Cealaltă categorie, diametral opusă, europesimiştii sau euroscepticii (am plăcerea şi onoarea de a face şi eu parte din acest club select, din care a făcut până de curând parte şi preşedintele-martir al Poloniei Lech Kaczynski) analizează aspectele legate de UE pe toate faţetele. Pe europesimişti nu îi lasă indiferenţi că Tratatul de la Lisabona consfinţeşte de fapt un nou stat, supranaţional, cu altă aranjare teritorială, cu alte simboluri şi mai ales cu o conducere profund nedemocratică. De asemenea, faptul că se neagă complet fundamentul creştin al civilizaţiei europene şi se iau măsuri foarte concrete pentru izolarea manifestărilor religioase creştine şi închiderea lor în perimetrul clădirilor bisericilor este perceput de către eurosceptici (majoritatea, creştini practicanţi) ca un „arest la domiciliu” aplicat lui Iisus. Brutalitatea cu care anumite teme sunt declarate tabu, iar discutarea lor aduce cu sine oprobriul public, dacă nu cumva ani grei de puşcărie este percepută ca o limitare inacceptabilă a libertăţii de expresie, de altfel garantată generos în declaraţiile politicienilor europeni.
Există însă unele manifestări ale autorităţilor UE care ne fac să credem că de fapt statul nou creat are foarte serioase valenţe teocratice. Nu o teocraţie creştină, să stea liniştiţi duşmanii lui Dumnezeu, nu sunt în pericol! Este vorba de o „teocraţie” new-agistă a cărei ideologii îşi face loc în vieţile noastre şi ale copiilor noştri fără să ne dăm seama. Continuare…
1/5/2010
