Britanicul Nigel Farage, co-liderul grupului “Freedom and Democracy” (eurosceptici) din Parlamentul European l-a criticat din nou, foarte dur, în faţa plenului Parlamentului, pe Herman van Rompuy, “președintele UE” şi pe euro-birocrați. Dl. Farage îi acuză pe aceştia că ţin milioane de oameni în şomaj şi sărăcie pentru împlinirea unui vis nebunesc.
Nigel Farage îl numeşte pe Van Rompuy “atracţia principală mişcării eurosceptice” (în original “pin-up boy”, termen cu conotaţii sexuale) şi îl acuză că este un pericol pentru democraţie.
Cine poate pune ordine în haos? Uniunea Europeană cu celebrul ei slogan, unitate în diversitate, arată astăzi ca o casă în care fiecare locatar şi-a făcut de cap în devălmăşie şi tot ce-i mai ţine împreună este faptul că nu au unde să se mute. Mai mult decât atât, toţi sunt datori unul altuia cu sume uriaşe de bani care nu există decât în catastife. La început în casă era curat. Fiecare locatar părea să se conformeze regulii potrivit căreia ţoalele se ţin frumos rânduite în dulap şi maxim 3 % să iasă printre uşile şifonierelor. Aceste vremuri sunt demult apuse, pentru că sub privirile îngăduitoare ale tuturor, fiecare a trişat. Degeaba vine acum neamţul mai curăţel să dea cu mătura. Cum se deschide un dulap, cum cad din el grămadă de rufe murdare în mijlocul sufrageriei, ba te mai trezeşti şi cu cadavre în putrefacţie.Atmosfera este irespirabilă şi unii ar vrea să plece din casă. Dar e foarte greu.
Când euro nu era decât ECU adică o monedă de cont, iar locatarii erau mai puţini, nu era o problemă. Din ce în ce mai mulţi analişti găsesc că păcatul originar este transformarea monedei de cont într-una materială. Au trebuit însă să treacă 10 ani şi o criză majoră ca să se constate că eurozona nu este o zonă monetară optimă, deşi teoreticienii au întrevăzut demult că politica monetară unică a BCE n-o să poată satisface în egală măsură ţări şi popoare cu temperamente, structură şi alte trăsături, diametral opuse, precum Germania şi Italia, de pildă. Visul ar fi fost ca economiile statelor să conveargă real şi nu doar nominal, adică în cuvinte simple, să semene. Ei bine se dovedeşte că nu seamănă mai deloc, iar unitatea în diversitate este o struţo-cămilă evident bizară. Cum de nu şi-au dat seama politicienii care au pus la cale uniunea monetară de acest adevăr este o întrebare retorică. Cred că şi-au dat seama, însă avantajele au eclipsat dezavantajele. Or, până la izbucnirea crizei, transparenţa preţurilor, eliminarea riscului valutar, mobilitatea forţei de muncă, toate avantajele monedei unice au fost extrem de vizibile. Acum sunt în prim-plan toate dezavantajele, ba încă unele nebănuite, iar ambiţia Germaniei de a impune austeritatea ca soluţie corectă la dezordinea din casa UE amplifică nemulţumirile.
Dacă nu cu multă vreme în urmă, zona euro părea un club select cu meniu gustos şi ţinută obligatorie, acum seamănă din ce în ce mai mult cu o tavernă destul de periculoasă. Ironia sorţii, sau la omul sărac nici boii nu trag, face ca România să fi făcut primii paşi în club exact în momentul în care se strică atmosfera. Uniunea Europeană nu mai este azi steaua de la începuturi, face implozie şi se transformă pe zi ce trece într-o tânără gaură neagră. Nu mai putem nici ieşi, nici sta pe-afară.
Criza care a împins Grecia către FMI şi este pe cale de a îngenunchea Irlanda va ataca pe rând statele din zona euro până va determina destrămarea uniunii monetare, deoarece problema fundamentală este chiar moneda euro, consideră un editorialist Bloomberg.
În opinia lui Matthew Lynn, editorialist Bloomberg şi autor al unei cărţi despre criza din Grecia, singura soluţie de a pune capăt permanent “jocului de domino” este împărţiera zonei euro în “zone monetare”, adică grupuri de state cu nevoi similare de politică monetară.
El observă că, pentru fiecare ţară, criza pare să plece de la motive foarte diferite – probleme fiscale în Grecia, un sistem bancar prăbuşit în Irlanda, deficit bugetar în Portugalia, căderea pieţei imobiliare în Spania, datoria publică uriaşă în Italia sau un sistem învechit de asistenţă socială din Franţa – iar singurul numitor comun este moneda euro.
“După ce Irlanda va primi un bailout de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, vom auzi destule poveşti liniştitoare despre cum a fost oprită criza, a fost stabilizată zona euro, iar moneda unică a fost salvată. Va reapărea retorica grandioasă despre importanţa proiectului european, speculatorii vor fi condamnaţi de la un capăt la altul al continentului. Nu credeţi un cuvânt. Euro a devenit o maşină de falimente. Odată ce pieţele vor fi terminat cu Irlanda, se vor muta în Portugalia şi Spania, apoi în Italia şi Franţa. Este un efect de domino, iar cu fiecare bailout faliile din interiorul zonei euro se lărgesc tot mai mult. Procesul nu se va sfârşi până când nu se va renunţa la moneda unică”, scrie Lynn.
Faptul că Grecia a intrat în zona euro “cosmetizând” datele despre buget nu se aplică şi în cazul Irlandei. Irlanda a avut o economie foarte solidă în ultimii 20 de ani şi, în plus, odată cu apariţia crizei, irlandezii au luat toate măsurile de austeritate posibile, în timp ce grecii “şi-au băgat capul în pământ”, notează autorul.
“Pe scurt, problema nu este Irlanda. Este moneda euro. Logica acestui fapt este irefutabilă. Şi, dacă moneda unică este la rădăcina crizei, problemele nu se vor opri aici”, consideră editorialistul.
Astfel, fiecare criză a încrederii va fi declanşată de un alt factor determinant în fiecare ţară, dar problema fundamentală este apartenenţa la moneda euro, care a împiedicat adaptarea politicii monetare la modelul fiecărei economii şi problemele fiecărui stat.
“Când s-a lansat moneda euro, s-a pariat pe faptul că împărtăşirea aceleiaşi monede va aduce convergenţă unui grup de economii foarte diferite, permiţând Băncii Centrale Europene să opereze o singură politică monetară pentru toate statele. A fost o teorie interesantă, dar s-a dovedit a fi greşită”, a mai spus editorialistul. (Vlad Popescu, vlad.popescu@mediafax.ro)
Daniel Hannan [The Telegraph] reacţionează la gogomăniile recente ale lui Herman Van Rompuy: Trebuie să luptăm împotriva pericolului unui nou euro-scepticim”, “cel mai mare duşman al Europei este astăzi frica”, „Frica duce la egoism, egoismul duce la naţionalism, şi naţionalismul duce la război. Naţionalismul zilelor noastre nu e întotdeauna sentimentul pozitiv de mîndrie legat de identitatea cuiva, ci sentimentul negativ de teamă de ceilalţi.”
“Nu zău?”, îi răspunde Daniel Hannan. El continuă:
Cu ocazia ultimelor trei discursuri pe care le-am ţinut în faţa unor americani, am fost întrebat ceva de genul “când ai de gând să te muţi şi să candidezi aici?” Am dat acelaşi răspuns de fiecare dată: “îmi iubesc ţara”. Şi de fiecare dată am fost aplaudat cu încântare. Conservatorii americani, precum conservatorii de oriune, înţeleg că patriotismul este cel care-i face pe oamenii să se poarte altruist. E fundamentul simţului unei obligaţii pe care o avem pentru cei din jur. Un patriot nu dispreţuieşte alte ţări: le preţuieşte simţământul de mândrie naţională şi le preţuieşte libertatea.
Eurocraţii care au probleme cu acest concept ar putea lua aminte la felul în care Aliaţii şi-au definit obiectivele în cele două războaie. Am tot repetat că luptăm pentru cauza naţiunilor de pretutindeni. Patriotismul nostru ne-a dat o simpatie firească pentru cei care şi-au văzut patriile invadate. Patriotismul britanic şi cel al anglosferei a fost cel care a învins două tentative de a uni Europa în tiranie şi a redat democraţia naţiunilor europene. Fără patriotismul britanic, UE nu ar fi fost posibilă. Astăzi, domnul Van Rompuy poate îşi ia un moment de răgaz pentru a reflecta asupra acestui lucru.
Bruxelles-ul a anunţat ieri că Bucureştiul trebuie să restituie 46,3 milioane de euro pentru cheltuirea incorectă a fondurilor agricole şi pentru întârzieri de plăţi. Din cele 46,3 milioane de euro, 41,7 ar urma să revină la bugetul Uniunii Europene din cauza unor deficienţe ale sistemelor LPIS (sistemul de identificare a parcelelor agricole şi GIS (sistemul de informaţii geografice), ale controalelor financiare şi pentru modul ineficient în care au fost aplicate sancţiuni. Pentru plăţi întârziate aferente anului 2008, Bucureştiul va restitui alte 4,6 milioane de euro.
Decizia Comisiei Europene este executorie. România a epuizat toate instrumentele de contestaţie puse la dispoziţie de legislaţia comunitară, adică întâlnirile bilaterale între autorităţile române şi Comisia Europeană şi procedura de conciliere”. Sumele se vor opri automat din viitoarele cheltuieli aferente Fondului European de Garantare Agricolă, efectuate de România. „Autorităţile române au convenit cu Comisia Europeană reţinerea eşalonată a acestei sume, în trei tranşe egale, respectiv în lunile ianuarie ale anilor 2011, 2012 şi 2013″, a precizat ministrul agriculturii, Valeriu Tabără.
Cocoţat în funcţia de vicepreşedinte al PE, fostul pastor reformat Laszlo Tökes continuă ofensiva sa împotriva Statului Român, folosindu-se inclusiv de atributiile functiei pe care o detine. Astfel, dacă în anii trecuţi milita doar pentru autonomia HarCovului, acum Tökes susţine faptul că doreşte introducerea autonomiei teritoriale, şi în judetele Bihor şi Satu Mare.
“Avem de gînd să introducem autonomia teritorială – cu consimţămîntul politicului românesc, desigur, prin înţelegere reciprocă – şi în alte regiuni în afara Secuimii, în ţinuturile aşa-numite Partium, adică Bihor şi Satu Mare, unde sîntem în relativă majoritate într-o oarecare regiune restrînsă“, a adăugat vicepreşedintele PE. “Ţinem la autonomia comunităţii maghiare din România, respectiv la autonomia teritorială a unor regiuni unde majoritatea este maghiară. Avem dreptul la autonomie conform normelor şi sistemului democratic european. Nu dorim independenţă, nu dorim secesiune, respectăm integritatea teritorială a României“, a conchis Tökes. În acest sens, fostul pastor reformat a mai spus că susţine autonomia şi în afara Ţinutului Secuiesc.
O alta “bubă” din scafarlia vicepresedintelui PE, este problema asa-zisilor “ceangai” din nordul Moldovei, care, in opinia lui Laszlo Tokes sunt maghiari “aserviti unei asimilari necrutatoare”. Tokes Laszlo a ridicat de mai multe ori problema “ceangailor” din Moldova in sedintele Intergrupului pentru Minoritati Traditionale, Comunitati Nationale si Limbi din cadrul Parlamentului European. De asemenea, recent, Laszlo Tokes a invitat Asociatia Maghiarilor Ceangai la Bruxelles, și a avut ca scop participarea la o audiere publică in care, fireste, sa se planga de “asimilarea ceangailor”.
Totusi, care e realitatea? Cine sunt acesti asa numiti “ceangăi” pe care ii deplange domnul Tokes? Conform datelor de la referendumul din 2002, doar 1266 de persoane s-au declarat “ceangai”, in timp ce in judetele Neamt, Bacau si Iasi exista circa 265.000 de români de confesiune catolica. Dintre catolicii moldoveni, 98,52 % se declară români. In timp ce istoriografia maghiara iredentista reclama identitatea maghiara a acestora, datele istorice demonstrează originea lor româneasca. Pentru o prezentare a istoriei romanilor catolici din Moldova, va recomandam site-ul http://www.asrocatolic.ro, din care vom extragem, in cele ce urmează, câteva paragrafe.
Catolicii moldoveni de astăzi sunt urmaşii ardelenilor români, în cea mai mare parte ţărani iobagi, care plecaţi în pribegie s-au aşezat în Moldova şi nu puţini în Muntenia. Referitor la denumirea de “unguri” cu care moldovenii ortodocşi îi numeau pe românii transilvăneni, aceasta se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski la 1763, faptului că erau catolici şi veneau din Ţara Ungurească (Transilvania), pe care o părăseau din cauza deposedărilor de pământ, restrângerii drepturilor şi creşterii obligaţiilor, dar mai ales a lipsei recunoaşterii naţionale. Românii transilvăneni s-au adăugat comunităţilor catolice deja existente în Moldova medievală (secolul XIII), ca urmare a misionarismului Romei.
Portul tradiţional, arhitectura, folclorul, tradiţiile şi obiceiurile, au corespondenţe şi înrudiri ce merg până la identificare cu spaţiul cultural al românilor din Transilvania. Tot aşa se justifică şi vorbirea graiului românesc transilvănean, ştiut fiind faptul că moldovenii catolici nu folosesc graiul românesc din Moldova, ceea ce elimină teoriile care susţin românizarea lor prin contactul cu autohtonii din această provincie. Elementele de limbă păstrate din Transilvania, ca şi caracteristica vorbirii siflante, proprie numai arealului lingvistic românesc încă din perioada de formare a limbii, demonstrează în mod clar că strămoşii romano-catolicilor din Moldova au vorbit româneşte pe când se aflau în Transilvania şi că aceasta a fost limba lor maternă dintotdeauna.
Graiul numit “ceangău” este moştenit din perioada şederii în Transilvania, fiind o limbă maghiară însuşită parţial, numai pe cale orală şi grevată de numeroase elemente specifice limbii române, menită a reprezenta o cale de comunicare cu vecinii secui sau unguri. Este semnificativ faptul că însuşi preotul secui Zold Peter, părintele falsului etnonim ceangăi-maghiari, a consemnat despre catolicii moldoveni că vorbesc stricat ungureşte. Şi asta la anul 1781, când catolicii sosiţi din Transilvania nu avuseseră timp să suporte presupusele presiuni asimilatorii ale autohtonilor ortodocşi.
Inovaţie lingvistică a istoriografiei maghiare termenul de “ceangăi-maghiari”, sau “maghiari-ceangăi”, este perceput ca o jignire de către populaţia romano-catolică din Moldova si a creat o falsă problemă etnică ce serveşte guvernului ungar în politica privind protecţia maghiarilor din afara hotarelor. Bazată numai pe surse “istorice maghiare” falsa problemă a romano-catolicilor din Moldova, a devenit subiect de lucru pentru organismele europene cu atribuţii în domeniu, la iniţiativa guvernului maghiar care s-a folosit în acest sens de câteva asociaţii create artificial şi finanţate pe măsură. Liderii acestora, un cerc limitat de persoane, care migrează de la o asociaţie la alta (Via Spei, Asociaţia Ceangăilor Maghiari din Moldova, Siret – Cleja, etc.), numărând în total câteva zeci de oameni, reprezintă fie “importuri din Ardeal”, fie persoane şcolite peste noapte în centre universitare din Ungaria.
În concluzie:
1. “Ceangăii” nu există: există doar români romano-catolici, ei nu sunt o minoritate etnică pentru că limba maternă a catolicilor moldoveni este limba română, obiceiurile, portul popular, cultura populară a acestora, sunt specifice naţiunii române.
2. Catolicii din Moldova au fost şi sunt români, iar apartenenţa lor la religia romano-catolică nu dă dreptul nimănui să-i revendice.
3. Prezentarea lor ca maghiari are motivaţii politice străine de identitatea acestora.
