Aderarea la UE = inceputul sfarsitului agriculturii

Teodor Filip

Polonia, Ungaria şi Cehia au avut avantajul că la momentul integrării aveau structurile administrative pregătite. Cele trei ţări au reuşit ca în perioada preaderării să cheltuiască toate fondurile acordate de U.E. Şi în cazul fondurilor structurale după aderare au cheltuit toţi banii.

Autorităţile române au dovedit orice, numai bunăvoinţă în acest sens nu. Deşi au afirmat de nenumărate ori că România este pregătită să absoarbe toate fondurile de la U.E. după aderare, nici la jumătatea anului 2006 Agenţia de Plăţi nu a fost acreditată la Bruxelles.

Acest organism este cea mai bună investiţie, bineînţeles dacă problema este conştientizată.Ca şi ‘ăl de Sus, nici U.E. nu-ţi bagă cu de-a sila în desagă.

Vecinii ne-au avertizat că, după aderare, vor veni zile negre pentru Agricultură. Jiri Sir, reprezentantul Cehiei în Comitetul Special al U.E.pentru Agricultură atrăgea atenţia României că tocmai neacreditarea Agenţiei de Plăţi va determina cele mai mari probleme. A mai atras atenţia că agricultura noastră va trebui să facă faţă concurenţei de pe piaţa economică: ”Este dificil să concurezi cu fermierii din ţările vechi membre ale Uniunii. Mai ales la export este greu pentru că noi nu avem contractele de afaceri şi nici capacitatea administrativă ale celorlalţi pentru a putea face faţă concurenţei. De aceea, agricultura română trebuie să păstreze relaţiile de afaceri anterioare aderării întrucât, dacă pierd anumite pieţe, va fi foarte greu să le recâştige sau să cucerească altele”.

Laszlo Vajda, reprezentantul Ministerului Agriculturii din Ungaria,a spus:”Cei care nu se pot adapta pieţei europene în termen de un an de la aderare nu au şanse să supravieţuiască. Ei vor ieşi, din joc fie că nu vor mai putea face faţă concurenţei, fie că vor fi eliminaţi de autorităţile cu atribuţii de control”.

După aderare preţurile la principalele produse alimentare pentru populaţie (laptele,carnea de porc şi de vită, grâul) se vor majora în mod semnificativ, ne-au mai avertizat oficialii celor trei ţări.

ÎN PRIMUL AN DE ADERARE AGRICULTURA A STAGNAT

Din cauza incapacităţii activităţii manageriale ale celor care ar fi trebuit să asigure existenţa şi funcţionarea cu randament maxim a unor instituţii performante pentru gestionarea fondurilor europene, toate proiectele pentru dezvoltarea agriculturii au fost întârziate. Pe măsură ce lunile lui 2007 se scurgeau din clepsidra timpului, responsabilii din Agricultură deveneau tot mai neliniştiţi. La final de an au trebuit să recunoască de ceea ce le era frică ţăranilor şi fermierilor: fondurile structurale şi subvenţiile vor veni abia în 2008.

Spre exemplu, Programul Naţional pentru Dezvoltarea Rurală (PNDR) a fost trimis la Bruxelles abia în luna martie pentru anul 2007! Deoarece a conţinut multe nereguli el a fost respins. Acest program stabileşte politicile şi strategiile de dezvoltare rurală pentru perioasa 2007-2013, în domeniile agricol, silvic şi dezvoltare rurală, dar şi proiectele de investiţii. Până în 2013, prin PNDR se vor derula fonduri europene de peste 8 miliarde de euro.

Preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu a precizat: ”Oficialii din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) nu vor să recunoască greşelile din Planul Strategic”. Când l-au întocmit, nici nu s-au străduit să-i consulte pe specialişti, reprezentanţii sindicatelor şi patronatele fiind convocaţi doar cu câteva zile înainte ca documentul să fie trimis la Bruxelles.

Pentru 2007, producătorii din sectorul lactatelor, procesatorii de carne, crescătorii de păsări, sectorul de panificaţie ş.a. au mizat pe cofinanţare din fonduri europene după cum li s-a promis încă de la finele anului 2006, când programul SAPARD s-a încheiat. Foarte multe firme din domeniu se aflau/se află în perioada de tranziţie, în vederea modernizării, până în anul 2009. Acesta era termenul de graţie al Bruxelles-ului. Majoritatea modernizărilor trebuiau finalizate cu aceste sume. Trebuie avută în vedere şi obligativitatea marilor fabrici de panificaţie de a se muta din oraş la periferie.

Totul a fost stopat deoarece Agricultura nu a reuşit să obţină aprobarea CE pentru derularea acestor fonduri. În plus, chiar autorităţile române, din exces de zel prost înţeles şi prost făcut, au pus mâna în gâtul unor întreprinzători. Astfel, deşi România a obţinut o perioadă de tranziţie până în 2009 şi pentru procesarea laptelui neconform cu normele auropene, Autoritatea Veterinară a redus termenul până la sfârşitul anului 2008! Dar cum să te descurci fără fonduri?

Şi alte domenii au avut de suferit. Abia în luna aprilie 2008 a apărut „Ghidul solicitantului pentru finanţarea unor proiecte din fonduri comunitare”. Ovidiu Silaghi, ministrul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale a recunoscut reticenţa agenţilor economici în accesarea acestor fonduri din cauza „birocraţiei stufoase” pe care a impus-o Bruxelles. Agenţii economici pot accesa fonduri pentru proiecte în valoare de cel mult 1,5 milioane de euro, suma cea mai mică fiind de 50.000 de euro.

În toamna lui 2007, când aplicarea clauzei de salvgardare în agriculturii bântuia deasupra plaiurilor mioritice, experţii CE au precizat că printre problemele principale s-au numărat funcţionarea defectuoasă a IACS gestionat de APIA, precum şi falsurile în declaraţii ale agricultorilor noştri.

Suprafaţa de referinţă agricolă a României, notificată la Beuxelles, este de 8,7 milioane de hectare, pentru care se primesc circa 50 de euro/ha. În ţara noastră sistemul de subvenţii-plata la hectar-se aplică doar pentru fermele mai mari de un hectar, care pot fi format din trei parcele, care nu pot fi mai mici de 0,3 ha. Din această cauză, peste 31.300 de agricultori şi-au declarat suprafeţe de teren cu 50% mai mari, reieşind o suprafaţă de 9,7 ha, cu un milion de hectare în plus. Referificările au necesitat trei luni de muncă şi alţi bani cheltuiţi.

U.E. acordă o mare atenţie exactităţii suprafeţelor agricole pentru că subvenţiile se dau în funcţie de mărimea terenului deţinut. În cazul României, valoarea subvenţiei rezultate în plus reprezenta 9 milioane de euro, fapt pentru care Agricultura a fost atenţionată.

Se pare că pentru toate instituţiile din Agricultură vor veni vremuri grele. Miniştrii Agriculturii din U.E. au convenit ca, începând din 2009, statele comunitare să fie obligate să publice o listă anuală cu plăţile efectuate către agricultori de agenţiile naţionale de plăţi:beneficiari şi sume alocate. Este încă o activitate birocratică care, sunt sigur,nu le-a căzut bine amploiaţilor din ţara noastră nepăsători cu soarta Agriculturii. Vina le aparţine în întregime.

Unde a fost cazul, trebuie să recunoaştem şi meritele.Cu ajutorul fondurilor de preaderare alocate României prin programul SAPARD, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi de Pescuit, al cărui şef este Laszlo Klarik a realizat obiective notabile: ”Au fost înfiinţate 186 de unităţi de procesare carne,95 unităţi de procesare lapte,429 de ferme zootehnice.1.231 de ferme vegetale şi 45.000 de locuri de muncă”.

Pe 20 februarie 2008, CE a aprobat PNDR care, se spune, va permite României să acceseze 8 miliarde de euro fonduri europene până în 2013. Şi, pe data de 3 martie 2008, Ministerul Agriculturii a lansat oficial acest program, dată de la care se pot depune proiecte pentru modernizarea fermelor, investiţii în dezvoltarea satelor. Dacian Cioloş, ministrul Agriculturii din acea vreme, a precizat că plăţile la hectar din fonduri europene vor intra, începând din 10 martie în conturile unei prime tranşe de circa 380.000-390.000 de fermieri din 24 de judeţe. De fapt, oficialii Ministerului Agriculturii au promis că, în perioada 1 aprilie-30 iunie 2008, mult aşteptatele subvenţii comunitare vor fi distribuite în toată ţara. Din restanţa pentru anul 2007 agricultorii români primesc 25% din valoarea subvenţiilor acordate fermierilor occidentali! Aşa a hotărât U.E.!! Valoarea totală a acestora este de 97,5 euro/ha, din care 50,5 euro/ha de la U.E., restul din bugetul statului. România va primi 440 milioane de euro, care trebuiau achitate până la sfârşitul anului 2007. Beneficiarii vor fi 1,24 milioane de agricultori. Se ;tie că s-a alaes praful de toate acestea.

Ceea ce au uitat oficialii să precizeze este că, dacă aceste subvenţii nu se achită până la 30 iunie, ele se
pierd. Cu toate acestea,situaţia din Agricultură este îngrijorătoare. Din sondajul „Barometrul Rural”, executat în perioada noiembrie-decembrie 2007, rezultă că 96,5% dintre agricultori nu au obţinut subvenţii în 2007. Cei care le-au obţinut,în procentaj de 3,5% le-au primit de la bugetul statului, urmând a fi rambursate de CE în 2008.

Deşi deţin în folosinţă terenuri agricole, majoritatea agricultorilor nu au intenţia ca în următorii ani să înceapă o afacere proprie. Două treimi din produsele obţinute au fost consumate în gospodăriile proprii. În lunile februarie şi martie 2008, responsabilii Direcţiei pentru Agricultură din mai multe judeţe au comunicat că mulţi agricultorii nu mai sunt interesaţi să cultive terenurile agricole

Din cauza incompetenţei, a delăsării factorilor de răspundere, PNDR a fost întârziat cu mai bine de un an. Timp în care Agricultura a pierdut foarte mult. La noi ca nicăieri: nimeni nu a fost luat la întrebări. Nici măcar nu a fost întrebat de sănătate. Dacă guvernanţii şi oamenii politici au băgat România în „hora europeană” trebuiau cunoscute, dacă nu toate, măcar principalele aspecte legate de finanţarea europeană.

BOGAT, EVENTUAL ARISTOCRAT, ”ACCESEZ FONDURILE EUROPENE”

În perioada de preaderare guvernanţii şi politicienii s-au întrecut în a ne „ameninţa” că vom primi „o căruţă” de euro, că banii vor sosi la timp, că agricultura va fi prioritară. Mai mult, s-au făcut şi prognoze foarte optimiste în privinţa folosirii acestor fonduri. Toate promisiunile au fost vehiculate prin mass-media,care s-a alăturat campaniei de dezinformare la nivel naţional .În toată documentarea mea nu am întâlnit un singur articol (exceptând Internetul, dacă ştii ce să cauţi) în care să se precizeze că, în statele membre, agricultorii care beneficiază de subvenţii de la bugetul Uniunii sunt împărţiţi în două categorii mari şi late: fermierii bogaţi, cu iz nobiliar şi micii agricultori. Marii fermiei, care au în folosinţă sute şi mii de hectare de teren agricol pot accesa fără nici o oprelişte fondurile europene. Ei au puternice legături politice, mulţi dintre ei fiind descendenţii unor vechi familii nobiliare(Franţa, Scoţia).

Jurnalistul Rob Edwards (scoţian), după ce timp de doi ani a făcut presiuni repetate asupra autorităţilor scoţiene, a reuşit să creioneze portretul-robot al fermierului subvenţionat din bugetul U.E., studiul său făcând înconjurul Europei.”Bogat, chiar foarte bogat, eventual aristocrat, cu puternice conexiuni politice”.Sau:”mari corporaţii în posesia cărora se găsesc zeci de mii de hectare de teren agricol”.

După ani de studii serioase făcute în Scoţia şi Polonia a devenit evident că banii pentru agricultură din bugetul european nu ajung la ţăranii simpli, ci la marile corporaţii şi latifundiari. ”Şansele egale la finanţările europene pentru agricultură, care se acordă doar pe bază de proiecte bine făcute” este un mit. Atâta:un mit! Conform studiului întocmit de Rob Edwards, în ultimii cinci ani, 100 de latifundiari scoţieni au „absorbit” 115 milioane de lire sterline, jumătate dintre aceştia fiind descendenţii unor vechi familii nobiliare. Fiecare dintre ei a primit între 1 şi 3,5 milioane de lire sterline. De cealaltă parte, 23.000 de mici fermieri au beneficiat de un total de 1,7 miliarde de lire sterloine. Circa 100.000 de persoană!

În Polonia, crema finanţărilor europene a revenit marilor corporaţii, care nici măcar nu sunt autohtone. În 2006, în topul primilor zece beneficiari ai fondurilor se flau 9 corporaţii europene şi un singur proprietar-un senator polonez. Spre exemplu, compania Top Farm Glubczyce,cu capital britanic şi irlandez, administrează 11.100 de hectare teren agricol. În 2006 a beneficiat de 2 milioane de euro,circa 180 euro pe un hectar.
Concluzia: ”câştigarea” fondurilor se face după prieteniile politice şi nu după…verificarea proiectelor=şanse egale. Această discriminare accentuează decalajele existente între marii propietari de terenuri agricole şi fermierii mici şi mijlocii. Cei din urmă sunt aduşi la sapă de lemn. Această politică se aplică în toate statele membre.

Se mai face o diferenţiere foarte mare între ţări. Fermierii francezi şi germani primesc până la 400 de euro/hectar, cei poloneti 180-190 de euro/hectar, cel din Ungaria 150 euro/ha. Fermierul român primeşte cel
mult 50 euro/ha.

De ce această diferenţiere? Deoarece responsabilii din ministerul Agriculturii sunt obişnuiţi ca pe vremuri nu de mult apuse. Au raportat/transmis forurilor europene date false despre producţii record, iar negociatorii noştri nu s-au tocmit/negociat cu U.E.:” Atâta vă dăm”.”Mulţumim!”!

Noile reglementări a Politicii Agricole Comune (PAC) prevăd eliminarea subvenţiilor pentru micii fermieri. Această măsură va avea efecte dezastruoase asupra agriculturii din ţările mai slab dezvoltate.

Pentru că veni vorba de reglementări, vă rog să fiţi atenţi! În viitorul apropiat se va evita folosirea maşinilor agricole care pot dăuna vieţuitoarelor din sol (cârtiţe,râme,gândaci etc.), cum ar fi grape,freze, semănătorile mecanice. Pe cositori vor trebui instalate alarme. Oameni buni, nu este nici o farsă. Este o directivă a U.E.!!!

AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ NU VA ATINGE STANDARDELE EUROPENE

Fie că vrem să recunoaştem sau nu, bazele agriculturii autohtone au fost puse în anul 1967, când au fost înfiinţate, de către comunişti, primele întreprinderi agricole de stat. În decembrie 1989 era cea mai puternică din Europa, recunoscută pe plan mondial. Atunci, în 1967, au fost elaborate primele tehnologii cu adevărat revoluţionare. Acum?…

Dezastrul din agricultura românească este dat de statisticile anului 2007: producţia de grâu, porumb şi floarea soarelui a scăzut între 40% şi 70%, ceea ce înseamnă cea mai mare scădere a producţiei agricole de
după decembrie 1989. Ca să fim drepţi, a fost anul în care ţara noastră a fost lovită de mai multe valuri de inundaţii şi de secetă prelungită. Dezastrul putea fi prevenit dacă sumele investite pentru consolidarea digurilor nu ar fi fost deturnate, dacă sistemul de irigaţii, moştenit de la preşedintele Ceauşescu nu ar fi fost distrus, furat cu acordul tacit al autorităţilor locale, dacă…

O statistică la fel de sumbră a fost enunţată la începutul anului 2008: economia României se situează la nivelul anului 1989, a fost concluzia! Deci, timp de 20 de ani, economia nu a „duduit”. A bătut step. Pe data de 13.02.2008, aproape toate posturile de radio şi televiziune au reluat obsedant a afirmaţie neconformă cu realitatea a premierului Tăriceanu: ”Economia românească cunoaşte o creştere deosebită”.

Conform unui studiu întocmit de Banca Mondială, valoarea producţiei le hectar în România se situează între 500 şi 700 de euro, în ţările U.E. integrate până în 2004, această valoare este de circa 2.200 de euro.

Productivitatea muncii pe lucrător a fost calculată la 1.600 euro în România, respectiv 22.600 euro în rest. ”De asemenea,conform unui studiu realizat de Autoritatea Irlandeză pentru Dezvoltarea Agriculturii şi Alimentaţiei, veniturile medii ale unei ferme familiale islandeze a fost de 1.505 euro în 2003, ajungând la unele familii chiar la 40.000 euro, în special la producătorii de lapte, faţă de circa 50 euro în România”(2).

Agricultura românească nu are nici o şansă să atingă standardele impuse de birocraţii Uniunii. Cu atât mai mult cu cât ţara noastră se află în pragul unei crize agro-alimentare. Nu este o afirmaţie alarmistă ci cruda realitate. Mai subliniez că înainte de aderare România importa 70% din alimentele necesare populaţiei.

Adaugă comentariu 29/1/2011

Portugalia, altă poveste de „eurosucces” care devine coşmar

Bogdan Munteanu, Gândul, 10 ianuarie 2011

În vara anului 2004, la doi ani de când bancnotele euro intraseră în portofelele europenilor, inclusiv ale portughezilor, Portugalia uimea lumea cu stadioanele futuriste înălţate pentru Campionatul European de Fotbal. Printre stânci abrupte unde, cu nici zece ani înainte, nu puteai călători decât cu măgăruşul, şerpuiau autostrăzi. Banii europeni schimbaseră faţa ţării.

Mai mult, portughezul aţipit la umbră, ferit de arşită, avea în buzunar acelaşi euro pe care îl muncea neamţul venit în vacanţă. Un german a fost şi cel care, ca antrenor al Greciei, a luat suflat titlul european la fotbal Portugaliei, după o finală pierdută la un gol diferenţă.
publicitate

Tot aşa, o prea mică diferenţă trebuie să fi fost între poveştile de “eurosucces” ale cele două state. Grecia avea să arate ce poate, o lună mai târziu, odată cu organizarea Jocurilor Olimpice de la Atena. Ambele ţări cu populaţie egală (10-11 milioane de locuitori) se aflau la două decenii de la ieşirea de sub dictaturi încheiate nesângeros în 1974.

Ambele petice de pământ de la extremele teritoriului UE atingeau, în 2004, culmi de progres material la care românii nici nu puteau visa în 2009, la două decenii după revoluţie, după ce au “supt” toată mierea din borcanul cu fonduri europene în care ursul carpatin n-a învăţat cum să-şi vâre botul.

Nu s-au împlinit încă nici şapte ani de atunci, că Portugalia urmează Greciei şi Irlandei în lada cu vise urâte ale UE. Dacă grecii au primit 110 miliarde euro pentru o “gură de aer” de vreo trei ani, statul portughez are nevoie de circa 60-80 miliarde euro.

La fel ca în Grecia, măsurile de austeritate nu au fost suficiente şi nici nu pot da asigurări că portughezii au de unde să ramburseze acest credit. Dincolo de mirajul “eurosuccesului” trăit, ei rămân unii dintre cei mai săraci europeni. Forţa de muncă este “specializată” în industrii (textile, pielărie, încălţăminte) care nu au căutare nici în Estul Europei măcar, ci în Bangladesh sau Vietnam.

“Eurobanii” au rămas în stadioane inutile – pe trei din cele 10 “bijuterii” de la Euro 2004 nu joacă o echipă de primă ligă – iar portughezii se trezesc mahmuri, cu un şomaj de 11%. Euro s-a dovedit şi în cazul lor o băutură prea tare la care, în afară de germani, austrieci, francezi şi olandezi, prea puţini alţi europeni par să reziste.

2 comentarii 17/1/2011

Eurabia: Islamizarea planificată a Europei.

“Europa nu este ocupată de o forţă externă, dar cu toate astea, continentul este in mijlocul celei mai mari transformări demografice din istoria sa…”

În cele ce urmează, vom prezenta câteva fragmente dintr-o analiză făcută de publicistul Michael Mannheimer in 2009 şi tradusă în engleză pe blogul Gates of Vienna. Textul descrie procesul de islamizare prin imigraţie al ţărilor din vestul Europei, dar nu e lipsit de relevanţă nici pentru ţara noastră, care primeşte anual un număr tot mai mare de imigranţi musulmani, în special din ţările arabe.

Islamizarea Europei este în plină desfăşurare, dar majoritatea europenilor nici macar nu sunt conştienţi de acest fenomen. Ei nu sunt informaţi nici despre ceea ce înseamnă islamul, nici despre bazele politicii islamice în Europa. Musulmanii nu au venit in Europa pentru a se integra in societăţile europene, scopul lor îl reprezintă transformarea Europei într-un stat islamic condus după principiile legii islamice, Sharia!

Liderii politici europeni au susţin în mod public de mult timp şi susţin în continuare acest proces. La începutul anilor ’90, politicianul german Daniel Cohn-Bendit, a declarat următoarele: “Noi, verzii (Partidul Verzilor din Germania), trebuie să milităm pentru a aduce un număr cât mai mare de străini în Germania. Odată stabiliţi aici, vom cere să le fie acordat dreptul de vot. Odată ce am realizat asta, vom dispune de un segment important de votanţi de care avem nevoie pentru a schimba ţara.“. În aceeaşi ordine de idei, Joschka Fischer, membru de marcă al Partidului Verzilor şi fost ministru de externe, a declarat: “Germania trebuie eterogenizată prin influxul de străini“.

În 1960, doar 600.000 de musulmani trăiau în Europa occidentală, dar astăzi sunt peste 30 de milioane, iar imigraţia masivă continuă neabătut. În fiecare an, circa 1 milion de musulmani se stabilesc in Europa, în mod legal, prin mai multe mijloace cum ar fi: reunificarea familiilor sau azil politic. Ei obţin foarte uşor dreptul de rezidenţă, majoritatea neavând cele mai rudimentare cunoştiinţe privind cultura europeană şi educaţia necesară pentru a accede pe piaţa muncii.

Musulmanii nu au venit însă pentru a se integra în societatea occidentală. Acest lucru este interzis de credinţa lor, dar şi de liderii lor religioşi care sunt bine organizaţi. Scopul lor politic principal este acela de a realiza ceea ce le cere religia lor, şi anume să-i domine pe toţi “infidelii” (adică nemusulmanii) din lume. Acest lucru e descris foarte clar în Coran, asta le cere profetul Mahomed. Şi asta fac reprezentanţii musulmanilor în Europa Occidentală, indiferent în ce partid ar fi.

Ei urmează vorbele ayatollahului Khomeini, care a spus: “Scopul final al Islamului este conducerea lumii“. Orientalistul Bassam Tibi, sirian stabilit in Germania, adaugă: “Oriunde trăiesc musulmani, Islamul se doreşte a fi singura sursă de adevăr (ideile dizidente sunt respinse)“.

Şeful poliţiei din Koln, a declarat că, ca urmare a graniţelor deschise şi a ratei natalităţii ridicate la musulmani, Germania va deveni predominant musulmană în 20 de ani. Acest fenomen ar putea duce la un război civil în Germania şi în Europa. Colegul său din Viena, Alfred Ellinger, exprimă păreri similare: “Orice musulman are datoria să-şi apere teritoriul împotriva nemusulmanilor şi, în acelaşi timp, să distrugă lumea nemusulmanilor până când Islamul va domina întreaga lume. Jihadul se va sfârşi doar cânt toţi oamenii vor accepta religia islamică sau se vor supune autorităţii acesteia. Graniţa Islamului este graniţa lumii“. Chiar şi Adolf Hitler, care a colaborat cu marele muftiu al Ierusalimului, şi-a exprimat admiraţia faţă de fanatismul musulman, declarând: “Dacă noi (germanii) am fi fost musulmani, am fi cucerit întreaga lume”.

Influenţa politică a musulmanilor a devenit tot mai mare în ultimii ani. De exemplu, Gerhard Schröder a fost reales cancelar în 2002 cu ajutorul votului dat de turcii musulmani stabiliţi în Germania. În schimbul votului, Schroder a susţinut aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Pe scurt: Politicienii care susţin imigraţia masivă doresc să obţină voturi din partea imigranţilor prin care să se menţină la putere. Intenţia lor este, în acelaşi timp, de a “subţia” populaţia indigenă europeană, şi de a o lăsa fără putere. Fenomenul seamănă foarte mult cu o “purificare etnică” îndreptată împotriva autohtonilor europeni.

Rezultatele se văd. În oraşe ca Bruxelles, Milano şi Oslo, numele Mahomed (în variantele sale) este cel mai numeros nume dat noilor născuţi. În Anglia, cel mai cunoscut nume era Jack, acum, fireşte, este Muhammad. Încă din 2004, în Olanda, 56% dintre noii născuţi erau copii ai imigranţilor, majoritatea musulmani. În Elveţia, statisticile arată că până în 2040, peste 3 sferturi din populaţie va fi musulmană, presupunând că actualele tendinţe se vor păstra. Conform unui studiu austriac, în 2050, o treime din populaţia şcolară va fi musulmană. Un studiu german arată că în 2045, majoritatea populaţiei va fi musulmană. Liderii musulmani sunt conştienţi de aceste tendinţe şi se bazează pe ele pentru a pune mâna pe putere în cele mai importante state europene.

Studiul continuă cu o descriere amănunţită a procesului de islamizare din Danemarca.

Adaugă comentariu 12/1/2011

La ce ne foloseşte intrarea în spaţiul Schengen?

Preluare de pe: http://dantanasescu.ro

Asist la aceeaşi manipulare parşivă la care am fost supuşi şi cu ocazia intrării în NATO şi a aderării la Uniunea Europeană. Se face un mare circ mediatic avându-i în centru pe Traian Băsescu şi câţiva miniştri şi se dezbate cu înflăcărare, cine este de vină pentru amânarea intrării României în spaţiul Schengen. Băsescu îşi face numerele sale de circ obişnuite, acuzând Franţa şi Germania de lipsă de respect pentru cetăţenii români, opoziţia îl acuză de lipsă de diplomaţie şi învinuieşte puterea de eşecul neaderării, dar nimeni nu discută premizele acestei probleme. Nu a pus nimeni întrebările fundamentale în această chestiune: Cine a fost cu ideea să intrăm acum în spaţiul Schengen? Doreşte poporul român să intre în spaţiul Schengen? La ce ne foloseşte intrarea în spaţiul Schengen?

Lucrurile ne sunt prezentate ca şi cum nici nu s-ar pune problema că această aderare nu ar fi un lucru nemaipomenit pentru România şi că acesta este ţelul nostru suprem în acest moment. Dar aşa să fie oare? Ia să gândim puţin cu creierul nostru!…Ce avantaje vom avea în urma aderării la spaţiul Schengen?

Unii spun că în primul rând vom câştiga la capitolul imagine şi credibilitate. Vax! Pe urmă, prin desfiinţarea punctelor vamale interne vom putea călători mai uşor în spaţiul european. Da, asta va fi valabil pentru cei 15 – 20% din români care au banii necesari şi îşi permit să călătorească.

Acum să trecem la dezavantaje. Prin desfiinţarea vămilor şi implicit a controlului vamal şi al taxelor aferente, România va fi invadată şi mai mult ca până acum, de o avalanşă de produse europene de proastă calitate, care vor fi vândute în continuare la preţuri mari, dar suficient de mici pentru a elimina de pe piaţa românească a ultimilor producători autohtoni de mărfuri. Acest lucru va duce la “îngroparea” definitivă a economiei româneşti şi la dependenţa ei totală faţă de milostenia “investitorilor străini”, care deja şi-au pregătit, prin intermediul presiunilor FMI, o serie de legi menite să transforme salariaţii români în “sclavi pe plantaţie”.

Nu mai pun la socoteală “avantajele” creşterii traficului de droguri, arme, carne vie şi accesul liber a tot felul de criminali şi infractori, care de multe ori găsesc un adăpost călduţ şi liniştit în România. Şi uite aşa românii vor fi păcăliţi încă o dată să îşi semneze condamnarea la şi mai mare sărăcie şi sclavie, crezând că l-au prin pe Dumnezeu de picior

1 comentariu 10/1/2011