Articol preluat dupa: Cotidianul.ro
Ministrul german al finanţelor, creştin-democratul Wolfgang Schäuble, pledează pentru sancţiuni contra statelor Uniunii Europene care fac datorii. El nu cere excluderea lor din UE, ci pierderea parţială a suveranităţii şi transferarea responsabilităţilor către autorităţile europene. Referindu-se la „ţările problemă” din Uniunea Europeană, ministrul german al finanţelor, creştin-democratul Wolfgang Schäuble a cerut sancţiuni pentru statele din zona euro care nu respectă disciplina bugetară, făcînd datorii, scrie RFI România.
Într-un interviu acordat revistei germane „Stern” Schäuble s-a pronunţat pentru măsuri comunitare mai drastice, excluzînd Atena, deoarece deocamdată problemele financiare ale Greciei au fost rezolvate. „Integrarea trebuie să continue, iar unui stat care are probleme i se va acorda ajutor”, a mai spus Schäuble în interviul din „Stern”.
În acest caz, a continuat ministrul german al finanţelor, statul respectiv „va trebui să renunţe la o parte a suveranităţii sale naţionale în favoarea Uniunii Europene”. Această măsură este mai eficientă, mai bună, decît dacă anumite ţări cu datorii, membre ale UE, vor fi eliminate din zona euro. Realizarea Europei se va înfăptui doar atunci cînd „e limpede că anumite state membre UE nu vor putea fi scoase din sistemul monedei unice”.
29/7/2011
Sursa: www.ziarultricolorul.ro
Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre faptul că Uniunea Europeană nu ar fi altceva decît o „clonă“ a fostei Uniuni Sovietice. Cunoscutul dizident rus Vladimir Bukovsky exprima deosebit de plastic această situaţie, în doar cîteva cuvinte: „Eu am trăit în viitorul vostru“. Sînt tot mai multe semne că a reînviat o formă ciudată de colonialism, că marile puteri nu se mulţumesc numai cu resursele din Africa sau Asia, dar recurg la o adevărată oprimare a ţărilor europene, în numele respectării unor criterii numai de ele ştiute.
Regulile din interiorul Uniunii Europene te trimit cu gîndul, cel puţin în ceea ce priveşte România, la diabolicul Plan Valev, prin care fiecărei ţări socialiste i se rezerva o anumită direcţie de dezvoltare, România urmînd să se axeze, în acest sens, pe agricultură. Faţă de ceea ce trăim astăzi, trebuie să recunoaştem că dacă acest nefericit proiect ar fi prins viaţă, ţara noastră ar fi rămas pînă astăzi cu o agricultură performantă, în măsură să producă, în toate ramurile, cu mult peste nevoile noastre interne. Acum, totul se importă, la preţuri greu de suportat, iar aprecierile unor aşa-zişi specialişti cu privire la recoltele record din acest an nu trebuie luate nici în glumă. România se află pe unul din ultimele locuri în Europa şi din acest punct de vedere.
Probabil că Valev-ul Uniunii Europene este, de data aceasta, interesat să pună la pămînt agricultura românească, astfel încît să nu ne putem descurca decît prin importuri masive şi costisitoare. O altă formă de constrîngere este cea dictată de organismele financiare internaţionale, care te împrumută uneori împotriva voinţei tale, obligîndu-te la măsuri dintre cele mai dure la adresa populaţiei. După declaraţia ministrului german al Finanţelor, nu mai avem nici o îndoială asupra faptului că ne aflăm sub spectrul unui neocolonialism parşiv, insistent şi distrugător. Este adevărat, Germania e motorul economic al Europei, dar unele idei care vin dinspre această ţară încep să irite tot mai multe state. După ce i-a invitat pe greci să-şi mai vîndă cîte o insulă pentru a se descurca în vremuri de criză, acelaşi Wolfgang Schäuble susţine sancţionarea ţărilor-„problemă“ din uniunea monetară nu cu excluderea lor, ci cu pierderea suveranităţii în favoarea UE.
Nici măcar Moscova nu ajunsese la o asemenea „performanţă“ în anii ’60. Însuşi amintitul Plan Valev a căzut că un castel de nisip în momentul în care, la Bucureşti, s-a produs o replică fermă, condusă de Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu şi Paul Niculescu-Mizil. La Centrul Universitar din Capitală a fost organizată atunci o adunare la care a participat o mare de studenţi care şi-au aplaudat conducătorii, lucru suficient pentru ca Moscova să revină la sentimente mai bune. Acum, oamenii mor de foame în case şi nu ies în stradă. De ce ar face-o, pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de Uniunea Europeană sau de Fondul Monetar Internaţional?
Ministrul german al Finanţelor nu se jenează să susţină că „o ţară cu probleme, care trebuie ajutată, ar trebui să cedeze Uniunii Europene, la schimb, o parte din drepturile sale de suveranitate“. Omul merge mai departe şi prezintă acest lucru ca pe o concesie, pentru că, în viziunea lui, măsura ar fi mai bună şi mai funcţională decît excluderea unor ţări din zona euro. Problema, de fapt, asta este: zona euro i-a cam nenorocit pe mulţi, încetînd să mai fie o aspiraţie pentru noii veniţi în Uniunea Europeană. Cei ce s-au aflat întîmplător în Grecia în momentul în care aceasta a trecut de la drahma tradiţională la euro, au trăit, împreună cu localnicii, o adevărată năuceală, pentru că, prin simpla transformare a monedei locale în noua „regină“ a bătrînului continent, se aplicau preţuri extrem de mari, aproape de neconceput, sub masca trecerii de la sute de mii de bănuţi la cîţiva euro înşelători.
Foarte palidă, ca de obicei, reacţia Bucureştilor, care s-au mulţumit să spună, prin vocea tot mai absentă a unui ministru de Externe preocupat mai ales de alegerile viitoare din străinătate, că retragerea unui stat din zona euro ar crea dificultăţi majore întregului spaţiu european. Omul atîta ştie, atîta spune. Timp în care nemţii apasă pe pedală şi vorbesc despre blocarea dreptului la vot al statelor care nu respectă pactul de stabilitate şi de creştere, o propunere care fusese avansată anul trecut şi de cancelarul Angela Merkel. Grecia a experimentat pe propria piele o asemenea umilinţă, aşteptînd la uşă în vreme ce membrii eurozonei discutau dacă să aprobe sau nu un plan de salvare de 110 miliarde de euro pentru Atena.
29/7/2011
