Arhiva pentru September 2011

Criza economica folosita ca pretext pentru crearea Statelor Unite ale Europei

Traian Basescu a pledat in luna august, ca din senin, pentru “cedari masive de suveranitate” in favoarea proiectului Statele Unite ale Europei. Dealtfel, in ultimele saptamani o serie de personaje importante ale scenei politice si economice europene au iesit la rampa cu aceeasi idee. Iar pentru ca subiectul sa nu dispara din atentia publicului roman, presedintele a reiterat ieri necesitatea trecerii la o politica bugetara si fiscala unica, precum si la constituirea Statelor Unite ale Europei.

Astazi, in aceasta criza, avem si solutia viitorului. Ceea ce inseamna o sansa pentru Europa de a garanta prospetritatea cetatenilor ei se numeste mai multa integrare, iar eu mi-as permite sa spun – Statele Unite ale Europei, care sa respecte valorile noastre, care sa tina cont de specificul cultural al fiecarei tari, care sa protejeze fiecare minoritate, dar care, in acelasi timp, sa aiba forta sa ne proiecteze acolo unde pot fi sau pot spera sa fie cei 500 de milioane de europeni, adica la pupitrul de comanda al procesului de globalizare, nu la remorca acestuia”, a declarat Traian Basescu, citat de agentiile de presa, la o conferinta a Partidului Popular European, tinuta la Parlamentul Romaniei. “Este responsabilitatea noastra, a generatiei actuale de politicieni, sa avem curaj sa vorbim despre Statele Unite ale Europei, sa le proiectam, sa avem forta politica sa ne convingem cetatenii ca aceasta este solutia”, a mai spus presedintele.

În ultima perioadă suntem martorii unei adevărate avalanşe de declaraţii referitoare la “necesitatea” creării Statelor Unite ale Europei, un proiect care dacă se va realiza va însemna moartea ideii de stat naţional, cel puţin pe bătrânul continent. După Traian Băsescu, ministrul muncii din Germania şi fostul cancelar Gerhard Schroeder, a veint rândul lui Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), să promoveze acestă viziune asupra viitorului european.

Trichet a declarat luni că, dacă guvernele din zona euro nu adoptă politici şi măsuri adecvate, acestea ar trebui să poată fi hotărâte de o entitate centrală, spre exemplu de un guvern federal al uniunii monetare. “Cred că, într-o zi, poporul european va avea o confederaţie. Ne putem imagina un guvern federal”, a afirmat Trichet într-o conferinţă de presă, citat de Reuters. Mandatul lui Trichet la conducerea BCE se va încheia în luna noiembrie, funcţia urmând să fie preluată de către Mario Draghi, în prezent guvernator al Băncii Italiei.

In aceiasi ordine de idei, ministrul de finanțe polonez Jan Vincent-Rostowski, vorbind miercuri (14 septembrie) în Parlamentul European a spus: “Trebuie să salvăm Europa, cu price preț. Pericolul unui potențial război, în următorii 10 ani, deși acum nu facem planuri pentru următorii 10 ani, este un scenariu la care ar trebui să ne gândim. Dacă cuvântul” zona euro” ar dispărea, dacă ar exploda, atunci există riscul ca UE să nu supraviețuiască. Dacă UE nu va putea să îndure acest șoc, atunci tot proiectul european ar fi în mare pericol, ceea ce ar duce la situația în care, peste câțiva ani buni, vom avea de înfruntat un alt foarte mare pericol. Am folosit aceasta comparatie pentru a arăta politicienilor cu care am vorbit cât de gravă este situația“. Cu alte cuvinte, cetatenii tarilor europene sunt amenintate cu razboiul, daca nu accepta infiintarea Statelor Unite ale Europei si nu sustin moneda euro, dovedita falimentara! In realitate, tocmai aceste politici nesabuite sunt cele care pot aduce haos, saracie si poate chiar razboi in Europa!

2 comentarii 23/9/2011

Experiment cinic și înjositor

Odorica Ion – Brasov Press

Mă uit la cea mai sinistră piesă de teatru pusă în scenă în România și pe experimentarea acestui popor al nostru, prea credul, prea laș și prea indolent. Lasă, „cum o vrea Dumnezeu”.

Faptul că noi ca popor, suntem aleșii experimentului lumii civilizate se datorează nu numai conducătorilor criminali că au acceptat așa ceva dar și nouă, poporului român, un popor mult prea supus și ca o bucată de plastilină din care poți face ce vrei, un cățel, un cerșetor, un păduchios, fără ca cineva să aibă măcar milă că în spatele acestor jigniri și experimente se află oameni din carne și oase, cu năzuințe pentru ei și familiile lor, oameni bolnavi care așteaptă ajutor din partea statului, părinți care vor ca odraslele să întreacă așteptările lor și să fie o treaptă mai sus. Dar toate aceste speranțe sunt năruite zi de zi, ceas de ceas.

Noul experiment care se face acum, cel cu introducerea monedei euro înainte de termen în România, arată cât de cinici sunt elitele europene și conducătorii noștri, care se comportă mai rău ca o armată de ocupație. Grecia a ajuns la faliment, cu toate că are de cinci ori lefurile și pensiile noastre și vrea să iasă din plasa euro, iar noi ce să facem cu 150 euro pe lună, când un kg. de orice este 3-4 euro? Cei care au mii de euro nu fac față, dar cu 150?

Asta ne va ruina viața și va fi un experiment făcut pe dobitoci care va arăta limita de jos unde se poate ajunge cu un popor obedient ca noi, care nu înțelegem ce ni se întâmplă. Daca pâna acum nu credeam ca suntem materialul bun pentru acest experiment, acum cred. Noi suntem aleșii pentru a fi distruși.

Dar cred în tineri și în dorința lor de mai bine, de dreptate. Curaj! Mereu am spus ca puterea stă numai în noi, că alegerile vor fi de așa natură organizate, încât tot ei vor fi la putere și opoziția oricum este caricaturală. Nu am încredere în opoziție, nici măcar sa mă treacă strada.

Să dovedim așadar că nu suntem experimentul Europei și al lumii, și conducătorii pe care ni i-am ales nu ne reprezintă. Aveți încredere că fiecare generație de romani a avut vitejii lor, chiar dacă de fiecare dată s-a căzut mai adânc în groapa săpată nouă de ticăloșii vânduți străinătății.

Adaugă comentariu 22/9/2011


Calendar

September 2011
M T W T F S S
« Aug   Oct »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhiva lunară

Arhiva pe categorii