Arhiva pentru January 2012

Inca un pas catre superstatul european: noul tratat fiscal.

Luni, 30 ianuarie 2012, 25 dintre cele 27 dintre tarile membre ale Uniunii Europene, printre care si Romania, au semnat un nou tratat de uniune fiscala. Tarile care nu au ratificat tratatul au fost Marea Britanie si Cehia. Printre altele, tratatul impune tarilor sa-si schimbe constitutiile si sa includa in ele obligativitatea ca deficitul bugetar sa nu fie mai mare de 3% din PIB. De asemenea, tarile membre vor fi obligate ca datoria publică să nu reprezinte mai mult de 60% din PIB. Tarile care nu vor respecta aceste cerinte, precum si altele, vor primi sanctiuni financiare. Tratatul urmeaza sa intre in vigoare pana in data de 1 ianuarie 2013. Mai multe detalii despre prevederile acestui tratat puteti gasi aici.

Desi decizia Marii Britanii de a nu participa la acest tratat era cunoscuta, a surprins oarecum decizia Cehiei. Premierul ceh Petr Necas a declarat luni seara, la Bruxelles, pentru presa cehă, că există semne de întrebare privind conţinutul tratatului, dar şi în ceea ce priveşte ratificarea pe plan intern, chestiuni care l-au împiedicat să se alăture celor 25 de state semnatare. “Nu am putut accepta acordul acum din cauza conţinutului şi, de asemenea, deoarece nu există claritate privind ratificarea şi termenele efective. Consider extrem de valoros faptul că tratatul a fost modificat astfel încât ne putem alătura şi în viitor“, a afirmat Necas.

Partidul Civic Democrat condus de Necas, fondat în anii ’90 de actualul preşedinte al Cehiei, Vaclav Klaus, cunoscut prin pozitiile sale eurosceptice, s-a împotrivit implicării organismelor UE în afacerile interne. Cehia nu a stabilit încă o ţintă de adoptare a monedei euro. Guvernul de la Praga a aprobat cu reticenţă săptămâna trecută un împrumut de 1,5 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional, acordat în cadrul pachetului european de consolidare a resurselor FMI pentru combaterea crizei din zona euro

Tratatele internaţionale încheiate de Cehia au nevoie de aprobarea lui presedintelui tarii, Vaclav Klaus, iar acesta a declarat că nu va semna pactul fiscal. Însă mandatul său se va încheia în luna februarie a anului viitor, probabil înainte de termenele care vor fi stabilite de UE pentru ratifciarea tratatului de către statele membre. Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia au cerut, înaintea summit-ului UE de luni, ca statele membre din afara zonei euro să fie invitate la reuniunile oficialilor din zona euro. Liderii europeni au ajuns ulterior la un compromis – statele din afara zonei euro vor putea participa la unele summit-uri ale zonei euro, însă Necas nu s-a arătat mulţumit de soluţie.

Adaugă comentariu 31/1/2012

La revedere UE si noroc bun!

Transcript:

“Va multumesc domnule presedinte! Am fost uimit de tonul multor remarci din aceasta sala, de cand se discuta despre noul summit (nota red: legat de noul tratat fiscal), care spuneau ca Marea Britanie ar trebui sa iasa din UE, sa isi vada de drumul ei, sa se intoarca “pe mare” si asa mai departe. Desi erau spuse intr-un mod ironic, eu as prefera sa le consider o baza consistenta de negociere.

E clar ca noi (Marea Britanie) nu vom fi parte a acestui nou tratat de uniune fiscala, care in mod logic inseamna mai multa integrare, nu doar la nivelul politicilor fiscale, ci si la nivel politic. Asta va lasa Marea Britanie intr-un strat exterior al Uniunii Europene, ceea ce va insemna ca Uniunea Europeana, per ansamblu, isi va pierde din substanta, reducandu-se la cooperarea interguvernamentala si liber schimb economic. Oare asta nu ne-ar multumi pe toti? In mod sigur i-ar multumi pe cei care m-au ales in Parlamentul European!”

Discurs tinut de europarlamentarul britanic, Dan Hannan, in data de 27.1.2012.

Adaugă comentariu 27/1/2012

Uniunea Europeana si Inchizitia internetului – ACTA

Pe 26 ianuarie 2012, România a semnat in Japonia controversatul tratat ACTA ( Anti-Counterfeiting Trade Agreement ) ce marchează începutul unui Ev Mediu al Internetului pentru fiecare dintre noi. Modalitatea in care s-a realizat negocierea acestui acord il privează de credibilitate democratică şi de claritate juridică,numeroase prevederi ale sale fiind incă secrete. Deși a fost negociat timp de șase ani totul a fost desfășurat în cel mai strict secret.

Implicațiile acestui tratat sunt dintre cele mai sumbre pentru oricine folosește Internetul iar cel mai grav este faptul că toate mijloacele de control și informațiile personale ale oricărui internaut vor fi la dispoziția unor companii private. În acest mod se eludează controlul exercitat de organele statului sau de către autoritățile public alese, iar deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală vor avea access la viața personală a oricărei persoane fără a necesita un mandat sau o hotărâre judecătorească.

Dar ce înseamnă ACTA pentru fiecare dintre noi, ultilizatorii de Internet?

Furnizorul dumneavoastră de Internet va avea obligația să va monitorizeze întreaga activitate online. Siteurile pe care navigați, tranzacțiile financiare online, discuțiile prin intermediul programelor de tip messenger, tot ceea ce faceti online va fi monitorizat cu grijă de către angajații acestor companii și oferit la cerere oricărei firme care are cea mai mică suspiciune că aceste activități au condus la încălcarea drepturilor de autor deținute de acestea.

Aceștia vor opera după propriile reguli, nimeni nu vă va aduce la cunoștiintă că are loc această monitorizare și nu veți avea nici un mijloc să va protejați. Practic vor putea face orice cu aceste informații, inclusiv folosirea lor în scopuri publicitare. Dreptul la viața privata este încălcat în mod grosolan, cu acceptul statului, care a ratificat acest tratat.

Dacă aveți un site sau un blog acesta va putea fi închis oricând în urma unei simple cereri din partea unei companii care se va plânge firmei unde acesta este găzduit că materialele postate acolo contravin drepturilor de autor.

Nu contează că acestă încălcare poate fi o simplă imagine sau câteva rânduri luate dinr-un articol publicat în altă parte. Cei ce au avut ocazia să vadă textul tratatului au menționat faptul că aceste prevederi sunt în mod intenționat cât mai vagi, pentru a simplifica închiderea unui site. Conscințele acestui tratat nu se opresc doar aici, ci vizează chiar și liberatea de opinie.Dacă un site devine mult prea incomod pentru un guvern sau o companie, acestea pot cere oricând inchiderea acestuia, sub diverse pretexte.

Parlamentul European, în cadrul unui studiu asupra Acordului, a declarat că este”dificil de stabilit care sunt avantajele semnificative pe care ACTA le oferă cetătenilor UE in plus fată de cadrul international existent.” In studiu se arată de asemenea că “acceptarea neconditionată a Acordului ar reprezenta un răspuns inadecvat din partea Parlamentului European, avand in vedere problemele care au fost identificate in legătură cu versiunea actuală a ACTA”.

Cu toate acestea, 22 de țări membre ale Uniunii Europene, incluzând Romănia, au semnat acest tratat. Perspectivele deschise de ACTA sunt sumbre, iar drepturile omului par a nu avea nici o importanță pentru autoritățile române, semnatare ale acestui tratat. De ce un acord cu consecințe atât de dezastruoase pentru drepturile noastre a fost semnat fără o consultare publică sau Parlamentara?

De Sebastian Dracopol, director de proiect la Divizia Web Adevărul Holding

Un lucru totusi pozitiv, demn de remarcat, este acela ca raportorul Parlamentului European al Acordului international pentru combaterea contrafacerilor (ACTA), francezul Kader Arif, a demisionat, vineri, comparand negocierile cu privire la acest act cu o mascarada. “Condamn intreg procesul care a dus la semnarea acestei intelegeri. Populatia nu a fost consultata in acest sens, negocierile nu au fost transparente, au existat amanari neexplicate ale semnarii acordului, iar recomandarile PE nu au fost luate in seama“, a afirmat acesta. “Acest acord poate avea consecinte majore asupra vietii cetatenilor”, a avertizat Arif.

Demisia sa survine dupa o serie de proteste in Polonia, unde mii de demonstranti au iesit in strada pentru a denunta semnarea acordului, cu afise pe care se putea citi “Spune ‘nu’ cenzurii” si “Vrem un Internet liber“. La inceputul saptamanii, hackerii au atacat site-uri ale Guvernului polonez, inclusiv al premierului Donald Tusk. In afara UE, tratatul a fost mai fost semnat de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelanda, Singapore si Coreea de Sud.

Sursa: Ziare.com

Ca prin minune, presa din Romania s’a mai desteptat in legatura cu ce se pune la cale la nivel mondial. Cel mai recent act – ACTA (Acord comercial anti contrafacere), acordul negociat in secret inca de pe vremea lui Bush. E deghizat intr-un tratat care combate pirateria, dar e actul care pune bazele cenzurii si controlului sever pe internet.

Vreme insa habar n’are cine, ce, cum. E de departe cel mai prost ministru pe care l-am vazut vreodata.“În rest, este vorba de tot felul de produse care pot fi obiectul contrabandei: (poate contrafacere)  blugi, cafea, alcool, parfum, medicamente.”

“Însă eu personal am studiat actul, iar respectivul punct spune că România, dacă vrea, poate să ofere date privind ID-ul (poate IP) de unde s-a făcut o anume tranzacţie pe internet”

“”Eu nu cred că a semnat în secret acest tratat, a fost în dezbatere, dar la Comisia Europeană (când?), bineînţeles, dar suntem într-o primă fază, urmează dezbaterea de către Parlamentul European şi apoi ratificarea de către parlamentele naţionale.”

“ACTA este un acord internațional care vine și sincronizează de fapt țările semnatare, și ați văzut că suntem într-o companie destul de selectă, SUA, țările europene, Japonia Coreea de Nord, este o sincronizare între aceste țări împotriva furtului (tot n-a inteles) de pe internet”” (http://blidescu.ro/blog/?p=1006)

Adaugă comentariu 27/1/2012

Mitinguri anti UE in Croatia!

Sursa: FrontPress.ro

Manifestanţii naţionalişti s-au confruntat sâmbătă cu poliţiştii croaţi în capitala Zagreb, după ce mai mulţi tineri au fost opriţi să smulgă un steag al Uniunii Europene de pe un stâlp. Violenţele au loc cu doar o zi înainte de referendumul naţional pe tema aderării fostei republici Iugoslave la UE.

Ciocnirile s-au produs la sfârşitul unui miting de protest, care a adunat peste 1.000 de naţionalişti şi veterani ai războiului de independenţă de la începutul anilor ’90, care se opun aderării ţării lor la Uniunea Europeană, opinie împărtăşită conform sondajelor de peste 40 la sută din totalul populaţiei. Mai multe persoane au fost rănite şi cel puţin trei demonstranţi au fost reţinuţi de poliţie.

Duminică cetăţenii sunt chemaţi la urne pentru a răspunde la întrebarea “Susţineţi aderarea Republicii Croate la Uniunea Europeană?”. Dacă va câştiga opţiunea “DA”, aşa cum indică şi sondajele de opinie, Croaţia va mai trebui să aştepte ratificarea tratatului de aderare de către fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, pentru a intra oficial în Uniune la 1 iulie 2013.

Nota redactiei Eurosceptic: Să remarcăm totuşi că, spre deosebire de ţara noastră, în Croaţia, cetăţenii au fost chemaţi la urne să voteze pentru sau împotriva aderării ţării lor la UE. De asemenea, există o opoziţie serioasă împotriva UE. Ca un fapt divers, am văzut la un post tv un reportaj în care un ziarist croat ne dădea ca exemplu (negativ) despre ce rău poate aduce ţării sale integrarea în UE.

Adaugă comentariu 22/1/2012

Două dictaturi: România şi Ungaria, şi reacţiile UE.

Nu este scopul acestui site să discute problemele interne ale României, decât în măsura în care acestea au legătură directă cu Uniunea Europeană. Totuşi,  nu putem să nu observăm un fapt evident, şi anume acela că România este o dictatură securist-poliţienească-jandarmerească, în frunte cu Traian Băsescu şi o “clasă politică” (incluzând aici nu doar partidele de la putere, ci si “opoziţia” USL-istă) desprinsă demult de popor şi care îi tratează pe oamenii de rând ca pe nişte “viermi”, ca să-l citez pe un senator PDL. Prin urmare, redacţia Eurosceptic, deşi nu doreşte să se implice politic, îşi exprimă solidaritatea faţă de mitingurile de protest ale oamenilor simpli (fireşte, nu şi faţă de actele de violenţă comise de huligani, care cel mai probabil sunt agenţi provocatori) şi condamnă reacţia represivă cu totul nejustificată şi ilegală a “forţelor de ordine”. Mai multe nu vrem să spunem, fiindcă informaţii găsiţi destule în presă şi pe internet.

Acestea fiind spuse, să vedem cum e situaţia şi cu Ungaria. Şi acolo există o dictatură a domnului Viktor Orban şi a partidului său de guvernământ FIDESZ, care a schimbat Constitutia Ungariei pentru a-şi asigura puteri discreţionare. Mass media care se opune puterii este cenzurată, ziare şi posturi de radio-tv ostile puterii sunt închise etc. E drept, o diferenţă importantă faţă de România e aceea că, probabil, majoritatea cetăţenilor maghiari îl susţine pe Viktor Orban, în timp ce Băsescu este detestat, ca să nu spun urât din suflet, de majoritatea românilor.

Totuşi, diferenţa esenţială este cu totul alta: Dictatura lui Viktor Orban are un caracter naţionalist şovin, în timp ce dictatura din România este o dictatură de tip mafiot a unor oameni fără ţară care s-au făcut preş în faţa intereselor străine. Acesta este singurul motiv pentru care UE a luat măsuri destul de dure împotriva Ungariei, nicidecum acela clamat cum că UE e “ingrijorată” de “democraţia în pericol”. Ungaria a refuzat la un moment dat să coopereze cu FMI si UE, iar ca rezultat, după cum vă amintiţi, UE a declanşat practic un război financiar împotriva monedei ungare. Până la urmă, din cauza presiunilor străine, Viktor Orban a fost nevoit să accepte un acord cu UE şi FMI. Oricum, deşi personajul respectiv este un duşman al României (susţinând masiv mişcările iredentiste maghiare din Transilvania şi cerând pe faţă autonomie pe criterii etnice etc.), merită totuşi apreciat pentru că a luptat pentru interesele poporului său.

În schimb, România este condusă de o clasă politică trădătoare de ţară, care, în dorinţa ei de înavuţire, nu se dă în lături de la nimic. Aş vrea să dau un singur exemplu: Mai multe companii mari de stat, printre care  CNADNR, Compania Naţională a Huilei, Poşta Română, Metrorex, CFR Marfă, Termoelectrica, CFR Călători, Tarom, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, vor fi “iertate” de datorii de circa 6 miliarde de euro! Motivul este foarte simplu: aşa cum a mai fost aplicat de atâtea ori până acum. Se doreşte “măritarea” companiilor respective unor firme străine, bineînţeles, contra unor comisioane substanţiale. Cine plăteşte? Desigur, noi, “viermii” de români, care, auzi cât de mult tupeu avem: nu muncim atât de mult pe cât ne fură ei!

Adaugă comentariu 21/1/2012

Protectionismul economic al UE.

Au trecut 4 ani de cand Romania a intrat in UE. Situatia actuala a tarii noastre este evident mai proasta decat in urma cu 4 ani. Sigur, se poate da vina pe “criza globala”, pe coruptia dint tara… dar chiar si eurofilii convinsi sunt nevoiti sa recunoasca faptul ca aderarea noastra la UE nu ne-a adus nici un fel de avantaj pe plan economic. Ci dimpotriva!

In ciuda propagandei oficiale, nu exista in momentul de fata comert liber in UE. UE e foarte protectionista fata de comertul cu tari din afara spatiului european, dar e foarte protectionista si in interiorul ei. Nu poti sa exporti multe produse din Europa de Est in Vest, fiindca nu indeplinesc conditiile impuse de UE. Multe dintre reglementarile UE au fost propuse de sindicate de producatori din Europa de vest, tocmai in scopul acesta.

Pe de alta parte, producatorii occidentali isi varsa toate mizeriile in est, distrugand multi producatori autohtoni. Asta o vedem foarte bine si in tara noastra; e suficient sa va uitati pe rafturile unui hypermarket si sa vedeti din ce tari sunt produsele efective. Practic, UE este impartita in tari de mai multe categorii; Romania facand parte, evident, din cea mai proasta categorie, si anume aceea de colonie economica. Cine nu intelege acest lucru, dupa 4 ani de experienta ca tara membra UE, este un naiv (ca sa nu zic prost) iremediabil.

Adaugă comentariu 4/1/2012


Calendar

January 2012
M T W T F S S
« Dec   Feb »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva lunară

Arhiva pe categorii