Postări în categoria 'Constitutia UE'
Imaginea Uniunii Europene ca materializare a viitorului luminos al Europei a fost creată şi este întreţinută de oameni care fie sunt direct interesaţi de succesul acestei noi iniţiative de dimensiuni continentale, fie se lasă păcăliţi de retorica oficialilor de la Bruxelles.
Discuţiile de pe marginea recentului vot irlandez au scos în evidenţă consecinţele acestei realităţi pline de neajunsuri: marea dezbatere cu privire la viitorul Uniunii Europene nu face parte dintre preocupările naţiunii, ceea ce trădează un mod simplist de înţelegere a rolului nostru în aşa-numita “construcţie europeană”. Vinovaţi de această situaţie nu suntem numai noi, cetăţenii – clasa politică din România poartă o mare responsabilitate prin atitudinea ei faţă de tot ceea ce înseamnă reformarea sistemului nostru instituţional-politic.
Pe de o parte, politicienii români s-au pus, de cele mai multe ori, în contra cetăţeanului. Pe de altă parte, Uniunea Europeană a intervenit, de multe ori, în favoarea noastră, scoţând în evidenţă neajunsurile acestei lumi întreţinute de vajnicii reprezentanţi ai naţiei, dar trebuie să începem a diferenţia între sugestiile bune ale Uniunii şi proiectul în sine. Putem lua un exemplu: depolitizarea actului de justiţie este o condiţie sine qua non pentru existenţa statului de drept, dar ea nu merge mână în mână cu susţinerea până în pânzele albe a tot ceea ce îşi doresc artizanii proiectului european.
Nu există o relaţie directă între statul de drept şi Uniunea Europeană. Nici democraţia nu a fost inventată de birocraţii de la Bruxelles, ba unii ar spune chiar că proiectul european este un atentat la democraţie. Există şi argumente în acest sens. Pe scurt, ele ar suna în felul următor:
1. Dacă Uniunea Europeană s-ar construi democratic, nu ar avea o asemenea oroarea faţă de supunerea proiectului european unor referendumuri.
2. Dacă Uniunea Europeană s-ar construi democratic, nu ar ignora rezultatele unor referendumuri ce nu îi sunt favorabile.
3. Dacă Uniunea Europeană s-ar construi democratic, ar spune lucrurilor pe nume şi nu ar mai lua decizii în spatele uşilor închise.
Nimic din toate acestea nu se întâmplă în realitate, proiectul european construindu-se în afara susţinerii populare şi prin ignorarea făţişă a celor câteva referendumuri care s-au ţinut, într-un târziu, în unele din statele membre. Despre punctul final al proiectului european – o mega-federaţie socialistă de dimensiuni continentale – nici nu cred că are rost să scriu prea multe: birocraţii de la Bruxelles s-au ferit mereu de discutarea publică a acestui subiect.
Şi timpul lucrează în favoarea lor. De la şcoală până la facultate, statele naţionale produc europeni, cetăţeni ai unui stat care nu există, dar de a cărui soarta se leagă speranţele unei majorităţi intelectuale şi ale întregii birocraţii eurocrate. Mai mult, universităţile scot pe banda rulantă “specialişti” în “europenism” a căror viitoare existenţă se bazează pe succesul proiectului bruxellian şi care devin astfel captivi ai sistemului.
Practic, se încearcă inculcarea ideii ca Uniunea Europeana reprezinta culminarea a tot ce este mai măreţ in istoria dacă nu a umanitatii, măcar a continentului european. Trăim – cel puţin aşa ni se spune – într-un “sat global” unde trecutul este bun numai pentru filme şi simpozioane culturale, iar deschiderea faţă de “ceilalţi” reprezintă virtutea supremă pe care trebuie să o cultive omul. În consecinţă, trecerea de la “inapoiatul” stat naţional la modernul stat federativ supra- şi post-naţional european este o urmare naturală a “progresului” nostru.
Opoziţia la această nouă utopie, împotrivire denumită poate eufemistic “euroscepticism”, este nici mai mult, nici mai puţin, decât thoughtcrime. Oponenţii proiectului european sunt, desigur, “reacţionarii”, “înapoiaţii”, “extremiştii”, “conspiraţioniştii”, “naţionaliştii”, “bigoţii”, “rasiştii” şi în general toţi cei care urăsc oameni dintr-un motiv sau altul. Deschiderea la dialog a elitei pro-europene este cu adevărat încurajatoare.
Totuşi, chiar şi în aceste climat intelectual relativ ostil, există persoane publice care îşi asumă sarcina dificilă de a reprezenta contracurentul şi Soeren Kern (Senior Fellow for Transatlantic Relations al think tank-ului din Madrid, Grupo de Estudios Estratégicos / Grupul pentru Studii Stategice) este unul dintre ei aceştia. Articolul său, Lisbon Treaty: Europe’s Slow-Moving Coup d’État, este o bună recapitulare a evoluţiei a Uniunii Europene către statutul de federaţie internaţională.
Tratatul de la Lisabona: lovitură de stat în slow motion de Soeren Kern
Alegătorii irlandezi au aprobat controversatul tratat de la Lisabona al Uniunii Europene, document care va schimba pentru totdeauna dinamica politicii europene (şi poate şi globale). Votul “da” vine la mai puţin de 18 luni după ce irlandezii au dat un răspuns “greşit” prin respingerea tratatului într-un prim referendum.
Conform rezultatului final, 67,1% dintre alegătorii irlandezi au aprobat tratatul, în timp ce 32,9% au votat “nu”. Prezenţa la vot a electoratului de 3 milioane a fost de 58%.
În ultimul an, guvernul irlandez s-a aflat sub presiune din partea unui stabiliment politic european furios care cerea un al doilea referendum care să producă răspunsul “corect”. Dublinul a ajuns la rezultatul dorit prin hrănirea temerilor publice care aveau ca subiect tremurânda economie irlandeză care este estimată că va scădea în acest an cu un şocant 10%. De asemenea, guvernul irlandez a avertizat că Irlanda va fi “dată afară” sau “va rămâne în urmă” în Europa în eventualitatea în care s-ar vota din nou “nu”, o perspectivă descurajantă pentru o ţară traumatizată de a doua cea mai înaltă rată a şomajului din UE.
Irlanda, cu un număr de locuitori de 1% din populaţia de 500 de milioane a Uniunii, a fost singura ţară dintre cele 27 ale UE care a supus Tratatul de la Lisabona unui referendum popular. 24 de alte state europene au trecut tratatul prin parlament, pe tăcute, ceea ce s-a dovedit o rută mult mai puţin riscantă decât democraţia directă. Liderii Poloniei şi Cehiei, singurele puncte de rezistenţă rămase, vor fi presaţi să ratifice tratatul cât mai repede posibil (parlamentele ambelor state au ratificat deja tratatul) pentru ca marele proiect european să pornească iute.
Tratatul de la Lisabona, cunoscut şi ca Tratatul de Reformă, este aproape identic cu Constituţia Europeană, un document care a fost răsunator respins de alegătorii francezi şi olandezi în 2005. Printre multe alte inovaţii, Tratatul de la Lisabona (peste 250 de pagini) va stabili un preşedinte permanent al UE (Tony Blair?), un ministru de externe şi un serviciu diplimatic al Uniunii. Prin clauza de apărare reciprocă – intitulată Cooperare Structurată Permanentă -,convenţia pregăteşte drumul pentru crearea unei armate europene. Mai mult decât atât, Tratatul de la Lisabona obligă naţiunile UE să cedeze centrului decizional suveranitatea din mai multe zone şi reduce drepturile naţionale de veto pentru a permite luarea mai multor decizii prin majoritate în loc de consimţământ unanim.
Tratatul reprezintă culminarea uluitoare a mai mult de 50 de ani de integrare europeană şi politică, proces care a rezultat în erodarea sistematica a democraţiei şi a responsabilităţii democratice în Europa.
Uniunea Europeană îşi are originile în Tratatul de la Roma (1957) ce a dat naştere Comunităţii Economice Europene (CEE). CEE, cunoscută şi ca “Piaţa Comună”, a fost o uniune vamală. Ţările membre CEE au căzut de de acord să elimine toate tarifele vamale într-o perioadă tranzitorie de 12 ani şi în timp a fost stabilit un tarif comun pentru toate produsele care vin din ţări terţe.
Actul Unic European (1987) extinde domeniul CEE pentru a include nu numai libera circulaţie a bunurilor, dar şi libera mişcare a persoanelor, capitalului şi serviciilor. Actul înfiinţează o autentică piaţă comună, dar codifică Cooperarea Politică Europeană care a fost un predecesor al Politicii Externe Comune şi de Securitate (PESC).
Căderea Zidului Berlinului (1989) şi reunificarea Germaniei (1990) l-a determinat pe preşedintele francez François Mitterrand, care se temea de o revenire a hegemoniei germane, să caute o modalitate permanentă de a ancora Germania în interiorul instituţiilor europene. Împreună cu cancelarul german Helmuth Kohl, care era dornic să uşureze îndoielile de la Paris şi Londra în privinţa unei Germanii reunificate, Miterrand a lucrat pentru a transforma întreaga Europă într-o uniune atot-cuprinzătoare.
În 1989, o Conferinţă Interguvernamentă a înfiinţat uniunea monetară şi economică. În 1990, o altă CI a fost convocată pentru a studia constituirea unui uniuni politice. Apoi, în 1992, după 3 ani de dezbateri în spatele uşilor închise, ce au ignorat cerinţele publice pentru mai multă transparenţă, a luat fiinţă Tratatul Uniunii Europene (cunoscut ca şi Tratatul de la Maastricht).
Tratatul de la Maastricht a modificat Tratatul de la Roma şi Actul Unic European prin trecerea dincolo de limitele unei pieţe comune către o uniune politică şi a schimbat şi denumirea oficială a CEE în Uniunea Europeană.
Maastricht a creat trei piloni, dintre care unul permite acţiunile comune în politica externă şi afacerile militare şi un altul care consolidează cooperarea în lupta împotriva crimei organizate. Tratatul de la Maastricht a înfiinţat şi Banca Centrală Europeană şi a introdus rate de schimb fixe şi o singură monedă numită Euro.
În 1998, Tratatul de la Amsterdam a modificat părţi ale Tratului de la Maastricht, din nou fără participare publică. Principala modificare adusă de Tratatul de la Amsterdam a fost crearea unei noi poziţii intitulate Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate Comună. Tratatul înzestra UE cu o politică comună de securitate, inclusiv formarea treptată a unei politici comune de apărare.
În 2001, Tratatul din Nisa a fost creat (încă o dată fără participare publică) pentru a reforma structura instituţională a UE cu o viziune pentru extinderea în Est.
Ajungând în 2009, scopul declarat al Tratatului de la Lisabona este acela de a “completa procesul început de Tratatul de la Amsterdam şi Tratatul din Nisa cu o viziune de consolidare a eficienţei şi legitimităţii democratice a Uniunii şi de îmbunătăţire a coerenţei ei în acţiune”.
Susţinătorii Tratatului de la Lisabona spun că scopul lui este acela de a cimenta integrarea europeană prin procesului de a adoptare a deciziilor. Dar în esenţa lui, Tratatul de la Lisabona, numit o “lovitură de stat în slow motion”, se reduce la centralizarea puterii politice de către o clică conducătoare din Bruxelles, nealeasă, care îşi doreşte să conducă Europa indiferent de constrângerile democraţiei.
Tratatul de la Lisabona promovează aspiraţiile europene dincolo de Europa, de aceea americanii trebuie să ia aminte. Într-adevăr, globaliştii europeni speră ca Tratatul de la Lisabona va transforma UE într-o superputere capabilă sa contra-balanseze Statele Unite în relaţiile internaţionale.
Strategii europeni au fost nemulţumiţi de incapacitatea Europei de a vorbi cu o singură voce, o slăbiciune debilitantă care castrează deseori greutatea economică şi politică a Europei pe scena globală, în special în relaţia cu Statele Unite. Tratatul de la Lisabona este inteţionat a remedia această deficienţă prin impunerea unui preşedinte european şi a unui ministru de externe în fruntea edificiului european.
Mai clar, Tratatul de la Lisabon este destinat evitării unei repetări a diviziunilor europene care au dus la Războiul din Irak, când Franţa şi Germania au fost frustrate în încercările lor de a prezenta un front european unit pentru a bloca invazia americană. La aceea vreme, un număr mediu de state europene au rupt rândurile cu Franţa şi Germania şi s-au alăturat Statelor Unite în “the coalition of the willing”, spre mânia elitei bruxelliene.
Prin acordarea de jurisdicţie asupra chestiunilor războiului şi păcii unor birocraţi UE nealeşi , Tratatul de la Lisabona va uzurpa prerogativele naţionale ale statelor membre în ceea ce priveşte utilizarea forţei militare. Pe viitor, asta va face mult mai dificil pentru aliaţii europeni să sprijine Statele Unite în războaie nepopulare.
Tratatul de la Lisabona va împinge UE într-o direcţie care ar trebui să fie profund descurajantă atât pentru americani, cât şi pentru europeni. Tratatul de la Lisabona va face Europa mult mai centralizată şi mai puţin democratică decât este în prezent. Pentru relaţiile transatlantice, asta înseamnă că multe decizii din politica externă care vor afecta direct Statele Unite, de la economie şi comerţ până la cooperarea transatlantică în privinţa contra-terorismului islamic, vor fi din ce în ce mai des adoptate de birocraţii nealeşi (şi deseori patologic antiamericani) din Bruxelles, în dauna guvernelor naţionale.
Istoria integrării europene este un caz clasic despre cum un simplu tratat economic poate fi transformat gradual intr-un leviatan supranaţional, federal, non-democratic, atot-cuprinzător. Într-adevăr, Tratatul de la Lisabona trebuie să fie un avertisment pentru americanii care vor să remodeleze Statele Unite după imaginea Europei.
Sursa: InLinieDreapta, 28 octombrie 2009
1/4/2011
Serviciul de Acţiune Externă al UE (EEAS), creat în urma Tratatului de la Lisabona, va costa cu circa 55 milioane euro mai mult decât se estimase. Totalul va depăşi şapte miliarde euro, bani din care UE va crea o echipă de 7.000 diplomaţi şi o reţea de 136 ambasade, a calculat The Daily Telegraph. Deşi EEAS este condus de o britanică, baroneasa Catherine Ashton, unii politicieni britanici critică risipa de bani în aceste vremuri de austeritate. (Gandul.info)
18/7/2010
UE este o “republică aristocratică” ce ar trebui “puţin democratizată“, a spus preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, într-un interviu pentru presa din Cehia, citat de Mediafax. Kaczynski a acuzat Franţa, Germania şi Marea Britanie că iau deciziile singure, apreciind că “procesul real de luare a hotărârilor ar trebui să mai evolueze“. “Trebuie să ne luptăm ca Tratatul de la Lisabona să nu fie considerat o constituţie, deoarece constituţia este a unui stat, iar UE nu este un stat“, a subliniat preşedintele polonez. (Gandul.info)
22/1/2010
Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a declarat, marţi, că “Republica Cehă încetează să mai fie un stat suveran” în momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Klaus a semnat Tratatul marţi, devenind ultimul lider european care ratifică documentul, după mai multe săptămâni de blocaj. “Anunţ că am semnat Tratatul de la Lisabona astăzi (marţi – n.red.), la ora 15.00″ (16.00, ora României), a spus el, într-o conferinţă de presă transmisă în direct de televiziunea publică cehă.
Curtea Constituţională anunţase, cu câteva ore înainte, că Tratatul respectă legea fundamentală a ţării. “Mă aşteptam la această decizie a Curţii Constituţionale şi o respect, chiar dacă o dezaprob în mod fundamental”, a adăugat Klaus. El a fost ultimul dintre cei 27 de lideri ai ţărilor membre UE care a semnat tratatul, al cărui scop este îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor europene. După ce a obţinut vineri o derogare din partea UE, Klaus promisese că va semna Tratatul în cazul în care acesta va fi aprobat de Curtea Constituţională.
4/11/2009
Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei, a fost avertizat că statul său ar putea să piardă locul de comisar european dacă nu se opreşte de la a mai pune “obstacole artificiale” în calea Tratatului de la Lisabona.
Ameninţările vin după discuţii dintre Jan Fischer, premierul ceh, şi Comisia Europeană. Jose Manuel Barroso, preşedintele CE, a arătat că răbdarea Uniunii Europene este pe final în ce priveşte refuzul lui Klaus de a semna tratatul. “Ne aşteptăm ca Cehia să îşi onoreze angajamentul pe care şi l-a luat. Nu este în interesul nimănui, cu atât mai puţin al Cehiei, să amâne şi mai mult”, declara oficialul.
Preşedintele ceh refuză să semneze Tratatul de la Lisabona, ceea ce presupune faptul că ratificarea formală în toate cele 27 de state UE este blocată. Barroso a respins tentativele lui Klaus de a redeschide Tratatul pentru a insera o clauză cehă, o decizie ce ar cere ca ratificarea să se repete în toate statele europene.
Oficialii şi diplomaţii sunt furioşi deoarece la un summit de pe 29 octombrie era programat a se numi un preşedinte UE şi un ministru de Externe, posturi create de acest Tratat. Numirile au fost întârziate de cehi, inclusiv selecţia noilor comisari europeni.
Conform actualului Tratat al UE, care rămâne în vigoare până ce Klaus nu cedează, numărul de comisari va fi pentru prima dată redus sub numărul de state membre. “Dacă nu avem Tratatul de la Lisabona nu există nicio garanţie că Cehia va avea un comisar,” arăta Barroso .
Premierul bulgar Boiko Borisov arăta după discuţii la Paris cu Nicolas Sarkozy că rezistenţa Cehiei nu va fi tolerată, iar liderul francez este de aceeaşi opinie. Sursa: Antena3.ro
17/10/2009
Vă invităm să vă alăturaţi celor care au iniţiat petiţia “Susţineţi-l pe Vaclav Klaus! Opriţi Tratatul de la Lisabona!”, prin care cetăţeni ai Europei solicită preşedintelui Cehiei, ultimul obstacol în calea unui act samavolnic şi anti-democratic, să nu cedeze presiunilor neruşinate venite dinspre liderii Uniunii Europene.
Informaţii suplimentare:
Puteţi semna petiţia aici: http://www.petitiononline.com/sptklaus/petition.html. Citiţi mai jos textul acesteia:
Stimate Domnule Klaus,
Pe 2 octombrie 2009, Irlanda a votat “Da” pentru Tratatul de la Lisabona, după ce a fost forţată să voteze din nou, după votul „Nu” din 2008.
Tratatul de la Lisabona răpeşte în fapt suveranitatea şi independenţa statelor membre, făcându-le provincii ale statului Europa. Atât Constituţia UE însăşi, cât şi modul cum s-a creat aceasta, indică dispreţul absolut pe care UE şi eurocraţii îl nutresc faţă de democraţie şi faţă de popoarele Europei.
Cu toate acestea, a mai rămas un mic fir de speranţă care poate să oprească tratatul de la Lisabona.
Această speranţă sunteţi Dvs., Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei.
Până acum aţi refuzat cu curaj să semnaţi tratatul de la Lisabona, în pofida unor presiuni intense. Dacă în continuare refuzaţi să semnaţi tratatul, puteţi să amânaţi intrarea lui în vigoare până ce, în Marea Britanie, Partidul Conservator va câştiga alegerile, în primăvara lui 2010. Liderul Conservator, David Cameron, va supune la referendum tratatul de la Lisabona, care este foarte probabil că va fi respins la vot de englezi.
Astfel, dacă decideţi să nu semnaţi tratatul, aţi da posibilitatea ca tratatul să fie eliminat – o dată pentru totdeauna.
Ne dăm seama că se vor face presiuni intense asupra Dvs. din partea elitei UE şi a eurocraţilor, dar, aşa cum aţi arătat că aveţi un caracter puternic şi până acum, sperăm că veţi continua pe această cale a dreptăţii.
Există milioane şi milioane de europeni care nu doresc acest tratat şi, de fapt, sondajele de opinie arată că majoritatea europenilor ar vota „NU”, dacă ar avea ocazia s-o facă.
Dacă hotărâţi să nu semnaţi şi să nu ratificaţi tratatul, veţi marca un moment istoric ca om politic cu un curaj extraordinar, care a salvat Europa, popoarele şi naţiunile ei, de o Uniune Europeană din ce în ce mai nedemocratică.
Prin urmare, vă rugăm cu respect şi vă încurajăm să faceţi ceea ce este just – să nu semnaţi tratatul de la Lisabona.
Cu tot sprijinul nostru,
Cu respect,
Subsemnaţii
Puteţi semna petiţia aici: http://www.petitiononline.com/sptklaus/petition.html
15/10/2009
Sursa: Razvratitul
Practic asta este întrebarea pe care orice om cu capul pe umeri şi cu creier în cap şi-o pune când aude că Irlanda a votat DA, cu puţin peste 67%, pentru Tratatul de la Lisabona. Asta după ce cu un an în urmă, cu puţin peste 53%, au votat NU.
Ce li s-a promis? Că nu le vor fi anulate unele drepturi constituţionale prin suprapunerea tratatului de la Lisabona. Cât va fi de adevărat? Foarte greu de spus. Având în vedere tactica obişnuită (tu fă ce îţi spun eu acum, doar ţi-am promis, ce naiba, şi vedem noi pe urmă), m-ar mira foarte mult să văd că statul UE îşi va respecta promisiunea faţă de Irlanda. Mai ales dacă toate ţările vor deveni, aşa cum se vehiculează pe diferite canale că toate ţările vor deveni simple provincii. Dacă o vor face, nu văd care ar fi motivul pentru care şi alte “provincii” să nu se răscoale, cerând ca anumite drepturi constituţionale să nu le fie încălcate de legile statului federal UE.
Dacă totuşi, irlandezii au votat NU, dar s-au făcut anumite măsluiri, după tipicul unor asemenea momente importante? Mulţi marjează pe unii care ar deschide gura… Dar dacă au fost toţi cei de faţă cumpăraţi şi ameninţaţi?
Cum poţi să vii în faţa unei naţiuni şi să spui că “ei împiedică fericirea multor alte sute de milioane de cetăţeni“? Cât de proşti ar trebui să fie acei oameni să spună “vai, dar nu e frumos ce facem. mai bine renunţăm noi la drepturile noastre ca să nu sufere alţii“? Cine crede că oamenii se pot schimba aşa în decurs de câteva luni? Cine i-ar fi împiedicat să iasă din măreaţa UE, dacă nu erau de acord cu constituţia acesteia? În loc să facă un referendum în care să se dezbată rămânerea în UE în condiţiile date, ei au făcut un referendum în care să dezbată dacă nu s-au răzgândit… Din punctul meu de vedere este manipularea masei de europeni, care pot crede că unii oameni se pot schimba după cum bate vântul.
Şi chiar aşa, cam de câte ori ar fi pus ei poporul irlandez să se gândească bine, prin referendum, dacă ar fi spus NU şi de data asta? Oare cât de costisitor ar fi fost efectuarea unui alt referendum? Să fie tot banul motivul pentru care au decis soluţionarea problemei, într-un fel sau altul, acum? Sau să fi fost impactul asupra opiniei publice europene, care ar fi început să îşi pună întrebări… Oricum, Irlanda a fost singura ţară în care poporul trebuia să voteze pentru adoptarea de către ţară a unui asemenea document. Restul ţărilor din UE au fost scutite de asemenea problemă. Au ales cei cumpăraţi să aleagă.
În România aproape nimeni nu cunoaşte ce e cu tratatul ăsta. Toţi cred că vin ăia din UE şi ne vor pune oameni de treabă la conducere. Pentru ce să mai plătească pe alţii dacă ăştia îşi fac “treaba” de minune? Ce interes are UE ca noi să trăim bine? De fapt, nu UE, ci ăia de o conduc. Au ei vreun interes ca voi să aveţi mâncare sănătoasă? Păi în cazul ăsta, doctorii, farmaciştii, pompele funebre, etc, ar fi aproape de faliment. Ar avea UE interes să vă dea energie gratuită? Nu că nu s-ar putea, dar care ar fi interesul? Niciunul. În primul rând, preţurile ar scade. Iar dacă există energie gratuită, atunci pentru ce să mai plătiţi gazul şi benzina şi motorina?
Nu, UE nu va pune oameni de treabă la conducerea ţării noastre. Nici nu îi va determina să fure mai puţin. Toate procedurile declanşate împotriva României sunt pentru că, prin anumite acţiuni voite sau involuntare, România împiedică “buna desfăşurare” a economiei UE. Avea România nevoie de UE? Normal că nu. Avea România nevoie de NATO? Normal că nu. Dar interesele sunt mult prea mari, iar cei care le înţeleg prea puţini.
9/10/2009
Premierul Jan Fischer se află, miercuri, la Bruxelles, pentru a explica de ce ţara sa nu ratifică Tratatul de la Lisabona. Fischer a fost convocat de Preşedinţia Suedeză a UE şi de Comisia Europeană. Prezenţa lui Jan Fischer la Bruxelles are drept scop punerea sub presiune a lui Vaclav Klaus, preşedintele ceh eurosceptic care întârzie intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
Fischer este primit la ora prânzului de preşedinţii celor trei instituţii europene, urmând ca la final oficialii să vină în faţa PE pentru a prezenta concluziile reuniunii. Rezultate concrete nu vor fi întrucât premierul ceh este un sustinător al Tratatului, dar nu poate face aproape nimic pentru ratificarea documentului.
Comisia Europeană încearcă prin această întâlnire mai degrabă să-l tenteze pe preşedintele Vaclav Klaus cu un portofoliu important pentru Cehia în viitoarea echipa a Comisiei. Pe de altă parte, unele state membre se gândesc că Praga ar merita să fie sancţionată pentru tergiversarea procesului de ratificare.
Cehia şi-ar putea astfel pierde poziţia de comisar european în cazul în care Tratatul de la Lisabona nu intră în vigoare. Motivul: în baza actualului tratat, componenţa Comisiei Europene este mai restrânsă. Sursa: www.rfi.ro
7/10/2009
Conform unor documente cu circulatie restransa, Uniunea Europeana a schitat, in secret, planul pentru a deveni o putere de varf la nivel global, scrie The Telegraph. Mai mult, aceeasi sursa vorbeste despre faptul ca, odata pus in aplicare acest plan, UE va putea sa semneze tratate si acorduri internationale, fie ele de politica externa, aparare sau de alta natura, in numele celor 27 de tari membre. De asemenea, negocierile asupra implementarii Tratatului de la Lisabona prevad si deschiderea unor ambasade UE in toata lumea.
Primele astfel de ambasade ar urma sa fie deschise in New York, Kabul si in capitala Etiopiei, Addis Ababa. UE ar urma, deci, sa aiba personalitate juridica deplina, iar un viitor serviciu diplomatic comunitar va fi recunoscut ca negociator cu drepturi complete, in plan mondial.
Aceste planuri de suprastatalizare a Uniunii au readus in discutie pericolele din spatele Tratatului de la Lisabona, in favoarea caruia s-au pronuntat recent si irlandezii. Motivul de ingrijorare al scepticilor este tocmai puterea sporita pe care intrarea in vigoare a Tratatului i-ar acorda-o Uniunii, in detrimentul statelor membre. In plus, in Regatul Unit, se vorbeste despre nevoia ca englezii sa voteze, in cadrul unui referendum national, pro sau contra ratificarii proiectului de constitutie europeana. Aceasta, deoarece, din toate statele membre, doar Irlanda a fost obligata sa organizeze un referendum pentru aceasta problema, Marea Britanie semnand documentul fara a-i chema pe cetateni la urne. Sursa: Gardianul
6/10/2009
Ieri a avut loc al doilea referendum irlandez in privinta Tratatului de la Lisabona, dupa ce anul trecut, acesta fusese respins de cetatenii irlandezi. Irlanda a fost, dealtfel, singura tara din cele 27 de tari membre ale UE care a organizat un referendum in privinta Tratatului de la Lisabona sau, mai pe romaneste, in privinta Constitutiei UE cu o alta palarie. Fiindca aceasta este realitatea: prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeana devine in mod oficial un stat federal, un imperiu ca sa-l citat pe presedintele Comisiei Europene, iar tarile membre sunt reduse la statului de provincii, urmand a fi impartite in regiuni.
De data aceasta, cetatenii irlandezi au acceptat Tratatul de la Lisabona, votand in favoarea lui in proportie de 67,13%, conform rezultatelor finale oficiale ale referendumului. Ce a determinat schimbarea fata de anul trecut? Poate garantiile de forma acordatei Irlandei in privinta anumitor subiecte sensibile pentru irlandezi, cum ar fi neutralitatea armata si interzicerea avorturilor. Poate teama generata de criza economica. Poate ca irlandezii au fost orbiti de propaganda oficiala, conform careia li s-a spus ca n-ar fi “fair play” ca o tarisoara de 4 milioane si ceva de locuitori sa stea in “calea fericirii” altor catorva sute de milioane; fericire pe care, in mod negresit, le-o va aduce noul tratat european. E greu de dat un raspuns.
In orice caz, nu e prima data cand un referendum este reluat in Irlanda, din cauza ca oamenii simpli nu au votat “cum trebuie”. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul Tratatului de la Nisa, care a fost initial respins in 2001 de irlandezi, dar acceptat in 2002. “Schema” este foarte simpla: se organizeaza referendumuri pana cand poporul voteaza cum doresc politicienii, dupa care se pune stop. Acest lucru este tipic pentru “democratia” made in UE.
As vrea sa subliniez un aspect, pe care, dealtfel, il cunoastem si noi foarte bine in Romania: divortul total dintre “clasa politica” si cetatenii de rand. In Irlanda, de exemplu, aproape toate partidele parlamentare, cu exceptia micului partid nationalist Shinn Fein s-au declarat in favoarea Tratatului de la Lisabona. Acelasi lucru e valabil si in tari ca Franta, Olanda si Marea Britanie, unde majoritatea populatiei este impotriva Tratatului de la Lisabona.
In Romania, fireste, chestiunea e practic necunoscuta publicului larg. Putini romani au auzit de acest tratat si, in general, au oarece habar despre ceea ce inseamna UE. Multi isi inchipuie ca UE e un fel de “mama a ranitilor” care ne da bani ca sa nu murim de foame. In realitate, din punct de vedere economic si politic suntem total subjugati de catre aceasta structura. Peste 80% din legislatia romaneasca ne este dictata de la Bruxelles. Poate o si mai mare parte din economie este in mana unor companii europene. Suntem o simpla colonie.
Un efect sigur al Tratatului de la Lisabona, despre care foarte putini au habar, este cel al reorganizarii administrative a tarii sub forma regiunilor. Romania urmeaza sa fie impartita administrativ in 9-12 regiuni, una dintre aceasta, fiind, desigur, Tinutul Secuiesc! In timp, unele regiuni for fi reunite cu regiuni din tarile vecine, in ideea de a distruge identitatile nationale. Regiunile vor avea parlamente proprii si vor fi finantate direct de catre UE. Statele nationale vor fi practic surpate din interior!
Tratatul de la Lisabona este practic ca si adoptat. Doar in Cehia si Polonia, in care la putere sunt presedinti conservatori si, as putea sa adaug, patrioti, acest tratat nu a fost inca ratificat. Presedintele polonez Lech Kaczynski a declarat insa ca va ratifica Tratatul de la Lisabona daca Irlanda aproba textul la referendum. Prin urmare, singurul obstacol ramas in calea adoptarii Tratatului de la Lisabona a ramas presedintele Cehiei, Vaclav Klaus.
4/10/2009
Mai vechi
