Postări în categoria 'Social'
Va mai amintiti de scandalul “scoaterii icoanelor din scoli”? In cele din urma, ca urmare a presiunii opiniei publice, aceasta masura a fost stopata in Romania. Iata ca aceasta problema revine in actualitate odata cu o noua “directiva europeana” prin care se va interzice institutiilor publice, dar si firmelor private sa afiseze obiecte de cult crestine in sediile lor (crucifixe, biblii, icoane). În caz contrar, ele vor putea fi date în judecată de persoanele care consideră că aceste obiecte “le violează demnitatea creând un mediu ostil” (n.r. expresie tipica in newspeak-ul corectitudinii politice), relatează „The Daily Mail”, citat de ziarul Gandul.
Numită eufemistic “directiva egalităţii“, norma europeană are ca scop declarat eliminarea “discriminării” din cadrul companiilor pe motive religioase, handicapuri şi preferinţe sexuale. Nu e greu de prevazut ce se va intampla, dupa ce o asemenea directiva va fi pusa in practica: in Occident vor fi sute de procese impotriva simbolurilor religioase crestine prezente in companii private sau in institutii publice, de la scoli pana la azile de batrani. Si in Romania se va gasi cate un Emil Moise sau niscaiva ONG-uri “ieuropene” care sa intenteze procese pe asemenea considerente. Va fi interesant de vazut daca o asemenea directiva va afecta si simbolurile religioase ale altor religii, cum ar fi, religia musulmana. Raspunsul cred ca il stiti deja!
10/3/2009
Sursa: http://victor-roncea.blogspot.com
Chelului, tichie de margaritare ii lipseste! Cam la asta s-a gandit si Comisia Europeana, care a considerat ca “imbunătăţirea accesului la internetul de mare viteză este o necesitate pentru revitalizarea regiunilor rurale din Europa“. Conectarea la internetul de mare viteză a populaţiei rurale (în pondere de 30%) care nu beneficiază de acest serviciu ar trebui să constituie o prioritate pentru realizarea până în 2010 a obiectivului „servicii în bandă largă pentru toţi”, a declarat astăzi Comisia.
O mai bună conectivitate la internet reprezintă un instrument puternic pentru stimularea unei redresări economice rapide.Astăzi, Comisia descrie modul în care intenţionează să îşi utilizeze propriile programe de sprijin pentru a impulsiona dezvoltarea reţelelor şi serviciilor de internet în zonele rurale şi invită statele membre să facă la fel.Un bun acces la internet poate reduce gradul de izolare şi spori competitivitatea fermelor şi societăţilor din mediul rural, în special întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), prin faptul că oferă acces la pieţe internaţionale şi moduri mai rapide şi mai eficiente de a face afaceri.Între timp, Parlamentul European şi Consiliul discută pe marginea unei propuneri a Comisiei care vizează punerea la dispoziţie a unei sume suplimentare de 1 miliard EUR, prin intermediul Planului european de redresare economică, pentru lărgirea accesului la internetul de mare viteză la toate regiunile Europei.
„În secolul al XXI-lea, mulţi dintre noi ar spune că nu ne putem lipsi de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – cu siguranţă la birou şi poate chiar acasă.De ce ar trebui ca zonele rurale să se mulţumească doar cu un acces precar la acest instrument?” a întrebat Mariann Fischer Boel, Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.„Dacă într-adevăr vrem să avem zone rurale prospere şi pline de viaţă, trebuie să-i ajutăm pe toţi să profite la maximum de tehnologiile moderne.”
La 28 ianuarie 2009, Comisia, în acord cu concluziile Consiliului European din decembrie 2008, a propus rezervarea sumei de 1 miliard EUR pentru cheltuieli suplimentare pentru investiţii în servicii în bandă largă, în cadrul propunerii sale de Plan european de redresare economică, în scopul atingerii unei acoperiri de 100% a internetului în bandă largă în Europa (MEMO/09/35). În completarea comunicării adoptate astăzi privind un acces mai bun la tehnologiile moderne ale informaţiei şi comunicaţiilor pentru zonele rurale, Comisia organizează o conferinţă UE privind serviciile în bandă largă, la Torino (Italia), în perioada 2-3 aprilie 2009.
5/3/2009
Autor: Marius Mioc [blogul lui Marius Mioc] [articolele acestui autor]
Articol preluat de pe: http://ro.altermedia.info
Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au început să curgă şi binefacerile aferente. Printre altele, Uniunea Europeană ne ajută să depozităm gunoiul în condiţii ecologice
Ca urmare a normelor de mediu adaptate standardelor europene, Ministerul Mediului a interzis folosirea gropii de gunoi de la Parţa, lîngă Timişoara. Gunoaiele vor trebui duse mai departe, ceea ce înseamnă costuri suplimentare. Îmi îngădui să observ că înseamnă şi poluare suplimentară, căci miile de tone de gunoaie sînt transportate cu camioane care ard benzină, deci poluează mediul înconjurător şi contribuie la încălzirea globală a planetei. Treaba asta nu pare însă să deranjeze Ministerul Mediului. Important e să se poată raporta la Bruxelles că respectăm standardele de depozitare a gunoaielor.
Rezultatul concret al acestei stări de fapt este dublarea preţului la serviciul de salubritate. Dacă în decembrie 2008 acest serviciu costa 4,19 lei/persoană/lună, din ianuarie 2009 timişorenii plătesc 8,37 lei/persoană/lună. Asta după ce în mai 2008 mai existase o mărire a taxei de salubritate cu 20%.
Nu numai timişorenii simt pe piele proprie scumpirea taxei pentru evacuarea gunoiului, ci şi locuitorii satelor timişene, căci normele europene înseamnă “desfiinţarea obligatorie a gropilor de gunoi comunale”, cum explică “Renaşterea Bănăţeană” din 22 februarie 2009.
De fapt, nu e nici o tragedie pentru mediul înconjurător dacă lîngă fiecare localitate, urbană sau rurală, există cîte un loc cu destinaţia groapă de gunoi. Birocraţii fac însă ceea ce se pricep ei mai bine: decretează existenţa unor grave probleme cu a căror rezolvare trebuie ei să se ocupe. Pe banii noştri, desigur.
Mai citeşte, pe aceeaşi temă:
- Poruncă “ecologistă” a Uniunii Europene: Români, produceţi cît mai multe deşeuri!
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (1)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (2)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (3)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (4)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (5)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (6)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (7)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (8)
28/2/2009
Sursa: http://bataiosu.wordpress.com
Numarul somerilor din Uniunea Europeana (UE) va creste cu 3,5 milioane in cursul acestui an, pe fondul incetinirii economice care va afecta intreg continentul, se arata intr-un studiu al Comisiei Europene (CE). Potrivit raportului, rata somajului devine una din cele mai grave probleme cu care statele membre Ue se vor confrunta in 2009, anunţă Capitalul.
“Numarul persoanelor care intra in somaj il depaseste cu mult pe cel al locurilor de munca nou create”, releva raportul CE, care estimeaza “o inrautatire contunua a situatiei, in conditiile in care numarul angajatilor se va reduce cu 1,6% (3,5 milioane)”. Astfel, rata somajului, aproximata la sapte procente anul trecut, va creste cu circa 10% in 2009, conform datelor prezentate miercuri in raportul CE.
Comisia Europeana se asteapta ca sectoarele de activitate cele mai afectate sa fie metalurgia, productia de automobile, sectorul financiar si activitatile de logistica. Pe de alta parte, CE apreciaza ca retailul va fi unul din putinele sectoare de activitate unde vor fi inregistrate cresteri.Totusi, raportul incica faptul ca rata somajului va continua sa creasca si in 2010 in randul statelor Uniunii Europene. Estimarile economice anterioare indicau faptul ca economia Uniunii va incepe sa-si revina usor in 2010, dupa ce anul curent ar fi fost marcat de recesiune. Acum insa, Comisia Europeana este de parere ca in 2010 vor mai fi pierdute inca 500.000 de locuri de munca in UE.
Piata muncii se va micsora in aceasta perioada in intreaca Uniune Europeana, iar cele mai afectate state vor fi, potrivit studiului, Irlanda, Spania si Tarile Baltice. Comisia Europeana se asteapta ca Germania sa piarda in acest an o jumatate de milion de locuri de munca, pe fondul celei mai mari recesiuni economice din ultimele decenii care afecteaza cea mai puternica economie europeana.
19/2/2009
“Pentru sanatatea dumneavoastra, evitati excesul de sare, zahar si grasimi“. Placa asta se difuzeaza zilnic, la toate posturile de radio si de tv din Romania. Practic, nu exista pauza publicitara care sa nu se incheie cu acest “avertisment”. Nu vreau sa comentez, dar, sincer, pe mine ma scoate din sarite! Insa, mult mai grav e faptul ca, la nivelul UE, se propaga un adevarat “fascism alimentar”. Sub pretextul “protectie consumatorilor“, fireste, impotriva vointei lor, se dau mii si mii de directive care ne spus, in cele mai mici amanunte, ceea ce avem voie sau nu sa mancam.
Uniunea Europeana, in netarmurita ei dragoste pentru oameni, nu se multumeste doar sa ne toace nervii cu mesaje moralizatoare, dar produce directive care sa interzica “excesul” de sare, zahar si grasimi din alimente! Acum, sa nu fim rai. Nu doar UE face asta. Chiar Parlamentul Romaniei a votat o lege a “alimentatiei sanatoase in scoli“, lege care, noua, celor trecuti de o anumita varsta, ne aminteste de “alimentatia rationala” din “epoca de aur“!
Un exemplu concret: conform unei noi norme a UE, este permisa o cantitate maximă de un gram de sare per kilogram de produs de panificatie! Insa potrivit acestei norme, covrigii presarati cu sare vor trebui sa dispara de pe piata! In Germania, de exemplu, exista un covrig traditional, numit “bretzel”, care conţine cam 15 grame de sare per kilogram. De 15 ori limita admisa de catre UE! Desigur, nici covrigii de Brasov (cei cu sare) nu respecta normele ieuropene! In curand, o sa ne luam ramas bun de la covrigii cu sare! Fiindca Uniunea iEuropeana, ca o mama iubitoare ce e, are grija de “sanatatea noastra”.
Au aparut si reactii la aceasta directiva UE. Confederaţia germană a maeştrilor brutari se plânge că modificarea cantităţii de sare din covrig ar afecta dramatic imaginea produsului. Nici gustul nu va mai fi la fel, în condiţiile în care bretzelul se fabrică după o reţetă extrem de veche, cu anumite ingrediente. “Doar apelând la aditivi alimentari am putea compensa modificarea gustului. Nu credem că asta ar fi în interesul consumatorilor“, a explicat Matthias Wiemers, reprezentantul brutarilor.
Din punctul lor de vedere, proiectul european este un “non-sens”, pentru că o cocă mai puţin sărată ar deveni fadă şi greţoasă. “Pâinea germană, categorie din care face parte şi bretzelul, are o lungă tradiţie şi merită să o apărăm“, spun ei. “Lăsaţi bretzelul bavarezilor în pace!” s-a inflamat şi un parlamentar liberal, venit în sprijinul brutarilor. Din punctul său de vedere, reglementările europene ar însemna “moartea bretzelului tradiţional”.
18/2/2009
De cativa ani, sub motivul adaptarii la cerintele Uniunii Europene, taranii sunt fortati sa-si implanteze animalele domestice cu microcipuri, fie ca e vorba de vaci, porci, cai, oi. Pasarile de curte au scapat de acest ‘tratament’, insa au fost masacrate in numar mare cu ocazia asa-zisei “gripe aviare”. Ce s-a urmarit prin implantarea animalelor cu microcip? Mai multe lucruri. In primul rand, s-a dorit instituirea unui control total. De asemenea, pentru unii, implantarea a reprezentat o afacere foarte profitabila. Nu in ultimul rand, se doreste “obisnuirea” oamenilor cu acest procedeu, fiindca, intr-un viitor nu prea indepartat, si oamenii vor fi implantati!
De microcipuri implantate n-au scapat nici pisicile si cainii de casa. Mai mult. Recent, in Bucuresti, primaria a decis ca toti cainii si toate pisicile sa fie castrati, asta pe langa vaccinare si implantare cu microcip. Pretextul gasit? Rezolvarea problemei cainilor vagabonzi! Atunci de ce nu sterilizeaza cainii vagabonzi?! Intrebare retorica desigur. Sterilizarea costa – si evident ca in cazul cainilor si pisicilor cu stapani, acestia din urma sunt obligati sa plateasca operatia. Cainii vagabonzi, atunci cand sunt prinsi, sunt “sterilizati” definitiv cu o ranga in cap. Asta chiar daca, in mod oficial, se dau sume importante de la buget pentru ocrotirea lor. Bani care ajung unde ajung; nu-i nevoie sa intru in detalii, stim cu totii cum merg treburile in tara asta.
Sa revenim insa la problema de la care am plecat. Se vad acum o parte din “roadele” acestei masuri. Taranilor le-a fost interzis practic sa-si vanda produsele lactate si ouale in pietele agroalimentare, prin niste conditii imposibil de indeplinit. Motivul invocat? “Grija fata de sanatatea publica”! O minciuna sfruntata, fireste. In realitate, ambalarea şi etichetarea obligatorie, impusă în numele alinierii la standardele Uniunii Europene, are ca adevărat scop eliminarea de pe piaţă a micilor producători, în favoarea marilor trusturi susţinute de birocraţia de la Bruxeles. Care e legatura intre aceste masuri si ciparea animalelor? Una destul de stravezie – controlul! Taranii care vor sa-si mai vanda laptele si branza pe furis, vor putea fi usor identificati prin faptul ca nu si-au varsat “cotele de lapte” la marile firme de procesare, care le dau un pret in batjocura.
O foarte buna observatie face domnul Marius Mioc: Nu a existat în România o problemă reală cu un număr mare de toxiinfecţii alimentare datorate consumului de produse “neigienice” din pieţele ţărăneşti, iar dacă cumva asemenea problemă există, Ministerul Sănătăţii ar trebui s-o semnaleze, nu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară (care are specialişti în medicină veterinară, nu în medicină umană)! In orice caz, drepturile noastre de consumator (pe care guvernantii pretind ca ni le “apara”) ne sunt calcate in picioare. Nu mai avem dreptul sa cumparam lapte de la tarani, chiar daca e de doua ori mai ieftin decat cel din magazine, si de calitate superioara in acelasi timp!
Va spun sincer, ma doare inima cand vad cum sunt persecutati taranii! Munca lor este poate cea mai nobila dintre toate muncile, fiindca ei ne dau painea de zi cu zi! Ii respect pe tarani si ma mandresc cu faptul ca sunt urmas de tarani! Taranii au fost persecutati tot timpul in istorie. E suficient sa ne uitam doar la secolul trecut. In 1907, au platit cu sange setea de pamant. Dupa primul razboi mondial, a venit o scurta perioada ceva mai buna, in urma reformei agrare din 1923. Insa, dupa cel de-al doilea razboi mondial, a venit persecutia comunista!
Dupa revolutie, taranilor li s-a retrocedat o parte din pamantul luat de comunisti, insa nu si mijloacele necesare pentru a-l lucra. Totusi, de bine de rau, oamenii au inceput sa se descurce pe ici pe colo. A venit insa Uniunea Europeana cu normele ei birocratice, iar persecutia taranilor a inceput si mai abitir! Foarte multi tarani au fost obligati practic sa-si vanda pamantul, la preturi de nimic, diversilor “intreprinzatori”; de multe ori straini. Fiindca asta se doreste: distrugerea acestei clase sociale si reducerea taranilor la statutul de muncitori agricoli!
6/2/2009
Sursa: Stiri.Ronatvan
Un centru pentru imigranţii care caută locuri de muncă în Europa a fost deschis pe ascuns în statul vest-african Capul Verde. Proiectul este a doua fază a unui plan finanţat de Bruxelles din banii contribuabililor de a invita mai mult de 50 de milioane de muncitori africani în Marea Britanie şi celelalte state ale UE.
Centrul de consiliere aflat în capitala foarte afectată de sărăcie a ţării, Praia, urmeză după un altul similar deschis în octombrie în statul Mali şi face parte din planul controversat al UE de a-i ajuta pe africani să muncească legal în Europa. El va oferi detalii cu privire la oportunităţile de muncă în toate statele UE şi va acorda calificare şi susţinere pentru potenţialii imigranţi.
Este văzut drept un “plan pilot” de oficialii Uniunii Europene pentru alte astfel de centre peste tot în Africa şi în Europa de Est. Însă scopul proiectului de a invita un nou val de imigranţi în Europa e contestat pe fundalul crizei economice şi temei a zeci de mii de oameni că-şi vor pierde locurile de muncă, atât în Marea Britanie cât şi în restul UE. Preşedintele UKIP (UK Independence Party) Nigel Farage pune următoarea întrebare: “De ce naiba deschidem centre de angajare în Africa când avem perspectiva pierderii a 400.000 de locuri de muncă în Marea Britanie pe următoarele 6 luni?”
Legat de acelasi subiect, ziarul Gandul ne anunta ca mii de muncitori britanici au intrat in greve spontane, sub sloganul „Locuri de muncă britanice pentru britanici”. Muncitorii au au cerut guvernului britanic să nu mai recurgă la angajări de imigranţi în locul britanicilor.
Matthew Elliot de la Alianţa Plătitorilor de Taxe spune: “Pe măsură ce oamenii din Marea Britanie şi din tot restul Europei se confruntă cu probleme financiare şi şomaj din cauza recesiunii, este ridicol faptul că UE iroseşte banii contribuabililor pe asemenea scheme nepotrivite.”Proiectul face parte din marea viziune a comisarului UE Louis Michel privind “mobilitatea” muncitorilor între statele africane şi Europa.
2/2/2009
Mişcările sociale par a lovi Europa din toate părţile, chiar dacă la bază nu au aceeaşi rădăcină. Însă, pe fondul actualei crizei economice, tensiunile sociale au escaladat in mai multe tari europene. Şefii de stat şi de guvern din UE intenţionează să discute, în cadrul unei reuniuni de urgenţă programată pentru luna martie, problema revoltelor sociale şi a protestelor violente, informează cotidianul britanic „The Telegraph”. Odata cu revoltele sociale care afectează deja Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Grecia şi Islanda, liderii politici ai UE au considerat că este necesară o abordare concertată pe plan comunitar. Probabil, cu aceasta ocazie, Jandarmeria Europeana isi va intra serios “in paine”.
„Sindromul grecesc”, aşa cum au fost denumite mişcările violente ale tinerilor eleni, riscă să ajungă şi în alte state europene. Şomajul, creşterea preţurilor şi o putere de cumpărare tot mai mică va „paraşuta” Europa în centrul unui haos social. Efectele puternice şi perverse ale crizei sunt, în prezent, cel mai greu resimţite de Islanda, unde acţiunile de protest împotriva politicilor economice ale Executivului au fortat guvernul sa accepte organizarea de alegeri anticipate.
Nici în Grecia, tensiunile sociale nu au putut fi dezamorsate, chiar dacă autorităţile au aplicat „modelul” rusesc al arestărilor în masă în cazul protestelor studenţilor. Începând de vineri, mii de agricultori eleni au blocat drumurile care leagă sudul ţării de nord si in acelasi timp si frontiera cu Bulgaria. Agricultorii sunt nemultumiti de scaderea preturilor produselor agricole si de sprijinul redus din partea statului.
In acelasi timp, criza economica devine tot mai grava. Marea Britanie a intrat oficial in recesiune economica, PIB scazand cu 1.5% in ultimul an. In acelasi timp, tot mai multi britanici au ajuns in incapacitatea de a-si plati ratele la case, astfel ca numărul proprietăţilor imobiliare reintrate în posesia băncilor a crescut cu 92%, creşterea fiind mai accelerată în ultimul trimestru. O statistica arata ca o familie britanică îşi pierde casa la fiecare zece minute.
De cealalta parte a baricadei, ignorând situaţia dezastruoasă în care au fost aduse şi cele mai mari bănci, lovite de criza financiară, dar şi de managementul defectuos, bancherii de prin toate colţurile lumii refuză cu încăpăţânare să renunţe la avantajele băneşti enorme pe care le aveau până acum. De exemplu, personalul de la banca britanica Northern Rock (acum deţinută în majoritate de stat) va primi bonusuri de 8,8 milioane de lire sterline (bani ai contribuabililor) pentru că şi-au făcut o parte din treabă (mai exact, au returnat o parte din cele 27 de miliarde date de stat), scrie The Daily Mail.
Cum se pregateste Romania de criza si de protestele sociale care o vor insoti cu siguranta? Pai, in primul rand, an de an, numarul jandarmilor a crescut (in 2009, teoretic, n-ar trebui sa se faca noi angajari in Jandarmerie, dar ramane de vazut; oricum, numarul jandarmilor, politistilor, politistilor comunitari etc. din Romania este foarte mare). In acelasi timp, prin legea 298/2008, s-a legiferat urmarirea si interceptarea tuturor comunicatiilor telefonice si electronice din Romania. O definitie perfecta a statului politienesc.
Din punct de vedere economic, guvernul Romaniei se balbaie continuu. Nu a fost nici macar votat bugetul de stat pe 2009, asa ca e greu de spus ce masuri economice vor fi luate in realitate! Ce e clar e faptul ca moneda nationala, leul, este in cadere libera ceea ce va antrena o explozie a preturilor, care, corelata cu inghetarea anuntata a salariilor si pensiilor, inseamna o saracire tot mai accentuata pentru majoritatea populatiei.
25/1/2009
In orasul suedez Malmoe, au avut loc confruntari violente intre un grup de sute de tineri musulmani si politisti. Violentele au izbugnit dupa închiderea unui centru cultural musulman la Rosengaard, o periferie a oraşului unde locuieşte o importantă comunitate de imigranţi musulmani. Proprietarul clădirii dorea să-şi recupereze imobilul pentru a-i oferi altă utilitate, iar centrul musulman – care adăpostea o moscheie – s-a mutat şi a predat cheile. Numai că dupa închiderea centrului, care includea şi o moschee, un grup de tineri musulmani au invadat clădirea, iniţial la 24 noiembrie, dar poliţia i-a evacuat la începutul acestei săptămânii. După plecarea poliţiei, tinerii au încercat să pătrundă din nou în imobil. (Sursa:gandul.info)
Circa 100 de musulmani s-au confruntat, pentru a doua noapte consecutiv, cu poliţiştii în oraşul suedez Malmoe, incendiind vehicule şi pubele, informează AFP, citând surse din poliţie. Tulburările însă au reizbucnit miercuri seara, când unii dintre ei au început să aprindă focuri şi să arunce cu pietre şi sticle în poliţişti. 17 persoane au fost arestate. Joi, peste 100 de protestatari au reluat protestetele care s-au tradus prin incedierea unor maşini şi pubele, dar şi prin distrugerea unor bunuri publice. Nici poliţiştii nu au scăpat de furia manifestanţilor care au aruncat cu pietre în forţele de ordine şi i-au ameninţat cu bombe, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, care a confirmat arestarea unei persoane, notează Mediafax şi Agerpres. „Iniţial, cauza protestelor violente a fost ocuparea clădirii. Dar acum motivul nu mai este acesta, deoarece au apărut alţi provocatori, care profită de situaţie”, a afirmat reprezentanta forţelor de ordine Ewa-Gun Westford, referindu-se la sprijinul pe care mai multe grupări de extremă stânga l-au oferit protestatarilor.
As dori sa fac o mica observatie fata de modul in care relateaza presa aceste incidente. Nu se face nicaieri o referire explicita la originea etnica si religia protestatatorilor (imigranti musulmani). Se spune de exemplu ca au avut loc o “revolte a sute de tineri”, “tinerii nervosi s-au confruntat cu politistii” etc. Totusi, cauza incidentului (inchiderea unei moschei) indica destul de clar faptul ca “tinerii protestatari” sunt de fapt imigranti musulmani. Acelasi fenomen are loc de fiecare data cand un imigrant comite o crima sau o infractiune: in presa nu se spune nimic despre etnia (religia) respectivului.
Din pacate insa, realitatea e ca infractionalitatea a crescut exploziv in tarile occidentale, odata cu numarul tot mai mare de imigranti neeuropeni (in special musulmani). Insa nu este “politic corect” sa afirmi acest lucru! Conform legilor UE, risti sa faci inchisoare pentru “xenofobie” sau “rasism”! Corect politic este sa ridici in slavi “avantajele” multiculturalismului si imigratiei masive! Dar sa fiu eu al dracului daca vad maca un singur avantaj (exceptand, pentru unii patroni, faptul ca imigrantii constituie o forta de munca ieftina), ca dezavantaje sunt o gramada!
Romania a fost, deocamdata, ocolita de o imigratie masiva neeuropeana. Au intrat in tara, totusi un numar semnificativ de chinezi si arabi, dar, totusi, mult mai mic decat in Occident. Nu se stie insa pentru cat timp. Politica de imigratie nu este controlata de Romania, ci de catre UE – si, in mod evident, UE promoveaza o imigratie asiatica si africana masiva! Nu vom fi nici noi scutiti de un asemenea fenomen. Ar trebui sa deschidem ochii la ce se intampla in vest, fiindca, in curand, o sa avem parte si noi de “raiul multicultural” de acolo!
19/12/2008
Sursa: http://www.frontpress.ro
Atentie, gospodari! Taierea porcului neconforma cu ‘normele ieuropene’ se lasa cu amenzi. Asa ca, daca va ganditi sa va taiati porcul in gospodarie prin metoda traditionala, cum ati facut in ultimii ani si cum au facut parintii, bunicii si stramosii, stramosilor vostri in ultimele cateva mii de ani, ar fi bine sa stiti ca inspectorii au inceput sa dea amenzi mari!
Trei aradeni au fost amendati din cauza ca si-au sacrificat porcii din gospodarii fara aplicarea uneia din tehnicile legale de asomare. Sanctiunile pentru cei trei barbati s-au ridicat la 75.000.000 de lei (vechi), relateaza Antena 3. Reglementarile actuale impun asomarea porcilor prin folosirea unui pistol special sau prin electrosocuri. In judetul Arad doar zece primarii din 79 existente s-au pregatit tehnic pentru asomarea porcilor.
Comentariul meu: Eu i-as “asoma” pe porcii de la Uniunea Europeana si pe slugile lor umile din Romania!
17/12/2008
Mai noi
Mai vechi