MISCAREA CONSERVATOARE îşi precizează poziţia faţă de integrarea României în „structurile europene” (în Uniunea Europeană.)
• Ca urmare a lipsei de transparenţă – a ascunderii condiţiilor pe care statul român s-a angajat să le îndeplinească (parte au fost realizate deja);
• Ca urmare a practicării propagadei mistificatoare de tip stalinist referitor la statutul Uniunii Europene (care este un ONG) care creează cofuzie între UE şi Europa;
• Ca urmare a schimbării modalităţii de aderare a României la Uniunea Europeană – prin schimbarea Constituţiei României în urma referendumului din noiembrie 2003 – conform căreia România poate adera la UE prin votul Parlamentului şi nu prin referendum – schimbare pe care o vedem ca pe o „asigurare” că poporul român nu va avea nimic de spus într-o chestiune fundamentală pentru viitorul Ţării;
• Ca urmare a faptului că nu este cunoscut de către români a preţului pe care România deja îl plăteşte pentru integrare;
Mişcarea Conservatoare se pronunţă net împotriva integrării României în Uniunea Europeană, şi consideră că:
• pentru a hotărî integrarea României în Uniunea Europeană statul Român are obligaţia de a face publice toate condiţiile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru integrare;
• statul român are obligaţia de a arăta punctual care sunt câştigurile şi consecinţele acestui contract de aderare şi care este preţul pe care trebuie să-l plătească România (poporul român şi nu puterea actuală a statului);
• asupra integrării României în Uniunea Europeană trebuie să se pronunţe poporul român prin referendum şi nu Parlamentul României.
Mişcarea Conservatoare îşi precizează poziţia referitor la participarea României la acţiunile militare NATO în Irak, cât şi la apartenenţa României la structurile nord atlantice.
• Ca urmare a lipsei de informaţie şi transparenţă referitor la cheltuielile pe care România le suportă pentru susţinerea războiului din Irak;
• Avand în vedere că pentru prima oară în istoria modernă a Ţării, România este parte într-un război de ocupaţie;
• Ca urmare a neimplicării – statuate în documentele NATO – în conflictul dunărean cu Ucraina;
• ca urmare a scăderii numărului de soldaţi permanenţi;
• ca urmare a renunţării la stagiul militar obligatoriu;
Mişcarea Conservatoare se declară pentru ieşirea din structurile nord-atlantice, şi consideră că:
• cetăţenii României trebuie informaţi cu privire la cheltuielile reale ale statului român în desfăşurarea conflictului din Irak;
• în conflictul cu Ucraina – în urma căruia România a pierdut o parte a teritoriului – NATO nu a respectat prevederile contractuale;
• potrivit tradiţiei politicii externe, România nu trebuie să se implice în conflicte care au ca finalitate ocuparea unui stat;
• este necesară mărirea numărului de cadre armate;
Mişcarea Conservatoare
Mugur Vasiliu
Mai multe despre Miscarea Conservatoare: www.conservatorii.ro
Comentarii recente