IPS Bartolomeu Anania

AM MEDITAT mai adânc gândindu-mă la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul de admitere a României în Europa se prelungeste, dacă nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat si am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din Decembrie ’89, intrând într-o altă era. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptăm cu fata către Occidentul european – care se autodefineste drept “Europa” însăsi si care ne invită să intrăm în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodată europeni.

În privinta aceasta – dacă trebuie să fac o paranteză si vreau să o fac – doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni si că nu poate fi vorba de o “intrare” a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi.

Ne e greu să fim tratati ca niste primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitându-se că dacă suntem astăzi săraci si înapoiati datorită comunismului, este si prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, asa cum a încercat si încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a tării noastre în acest context european.

Nu asteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem tratati ca niste “balcanici”, uitându-se că suntem la nordul Dunării si că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si dacă am face? Alexandru Paleologul spune că, la urma urmei, chiar dacă am fi balcanici, ce este rusinos în asta? Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adăuga: toata doctrina teologică a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizatie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scărpinau de păduchi si râie.

Asadar, dacă este vorba de o Europă, si anume de adevărata Europă, noi am avut întotdeauna viziunea si trăirea ei. Europa este sinteza gândirii elene, a spiritualitatii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europă pe care o recunoastem, dar si singura Europă care ni se refuză. Ni se propune în schimb, o Europă construită eminamente pe economie si politică; nici cea mai mica adiere de cultură, că de religie nu mai vorbim. Dacă aceasta este Europa care ni se îmbie, nu avem nevoie de ea!

Mai degrabă o invităm să se îndrepte ea către noi, ca să se redescopere pe ea însăsi; noi nu avem de cersit, ci de oferit.

Ce ni se propune în schimb? Economicul (pâinea). Prin pâine ni se cere libertatea. De aici, pretentiile aberante care ni se pun în fată, pentru a fi acceptati în această Europă: homosexualitatea, viciu, avortul, desfrâul, sexualitatea, pornografia, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viata unei societati, niste rele pe care noi, ca popor în frunte cu Biserica si din fericire în frunte cu tineretul nostru crestin ortodox, le respingem cu toată fermitatea, pentru că nu vrem ca, cu pretul “intrării” noastre în Europa, să ne pierdem propria identitate natională. Asadar: economie (mai avansată), pâine, robire.

În al doilea rând ni se oferă: “miracolul”. Nici pomeneală de vreun miracol în numele lui Dumnezeu, asa cum încerca cel putin, marele inchizitor. Nu, ci “miracolul” zborului cosmic, al electronicii, al calculatorului, al ingineriei genetice: un miracol perpetuu, pe care, fascinati, va trebui să-l acceptăm în locul minunilor lui Dumnezeu.

Si, în al treilea rând, tot prin economic, ni se ia puterea si, prin putere, autoritatea. Nu mai este ce a comunismului, ci cea a asa-ziselor “Mari Puteri”, cele îndrituite să hotărască pentru popoarele mici.

“Toleranta” mea trebuie să înceteze atunci când ceilalti abuzează de ea.

Verbul “a corupe”, în acceptiunea termenului grecesc, înseamnă a altera nu numai prin descompunere, ci si prin amestec. Toate aceste forme de sincretism religios care ni se propun, începând cu New Age si terminând cu tot felul de combinatii între diferite secte neo-protestante care alcătuiesc federatii “evanghelice” si “evanghelizatoare” si care caută să ne ameteasca prin aceste oferte foarte comode, seducătoare, deseori toate acestea sunt forme si manifestări ale coruptiei spirituale.

E bine să stiti că, pe măsură ce aceste invazii devin tot mai radicale, dar ne propun concomitent, în mod repetat si stăruitor, “toleranta”, e bine să stiti că toleranta trebuie să functioneze până în clipa când începe abuzul ! Din momentul în care celalalt abuzează de toleranta mea, aceasta încetează si trebuie să înceteze.

De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, dacă e vorba de “fundamentalism”, primul fundamentalist a fost însusi Iisus Hristos: “Inapoia Mea, satano!”