PE LANGA scandalul legat de chiria disporporţionat de mare plătită pentru sediul din Strasbourg al Parlamentului European a apărut acum un nou scandal în legătură cu sediul din Bruxelles al respectivei instituţii. Un raport al Curţii Europene de Conturi a descoperit că, după mutarea europarlamentarilor în 1998, în noua clădire, fosta clădire a rămas neocupată timp de 6 ani, până în 2004, când s-a mutat acolo un alt organism european numit Comitetul Regiunilor. În tot acest timp, din 1998 până în 2004, Parlamentul European a plătit însă chirie pentru fosta clădire în valoare de circa 6 milioane de euro anual. Din banii cetăţenilor, fireşte! Mai mult, jurnaliştii de la revista germană „Stern” au descoperit nereguli şi în modul de finanţare a construcţiei ultimei clădiri aparţinând Parlamentului European şi destinată birourilor europarlamentarilor din cele zece state nou intrate în U.E. în 2004. Deşi de dimensiuni mai mici decât fostul sediul (care a costase 96,5 milioane euro), aceasta este de două ori mai scump! Iar aceste sume nu includ dotările audio-video, care vor fi instalate ulterior şi care vor mai costa alte 60 de milioane de euro…
Agenţia europeană pentru combaterea fraudei OLAF a deschis deja o anchetă în acest caz, în care principalul suspect este şeful de divizie din cadrul administraţiei Parlamentului European, Pierre Parthoens, care a supervizat lucrările de construcţie a noilor sedii. Bănuit că ar fi favorizat concernul SEL , Parthoens a fost suspendat din funcţie în noiembrie 2005. Ancheta nu a fost finalizată, lucrurile tinzând mai degrabă spre o muşamalizare a cazului. Dealtfel, “distinsul” europarlamentar mai fusese anchetat de justiţia belgiană pentru corupţie în timpul activităţii lui ca manager al unei firme belgiene de construcţii, ceea ce nu l-a împiedicat să obţină postul din administraţia Parlamentului European.
Comentarii recente