fragment dintr-un discurs al domnului Mircea Costache, Deputat PRM de Buzau
PRIMIREA în Uniunea Europeana a unei tari putred de corupte, în care averile s-au facut prin jefuirea patrimoniului public, prin distrugerea economiei si saracirea populatiei, prin hotii si tîlharii de proportii inimaginabile, nemaiîntîlnite si nemaiîntîmplate, la aceste cote, nicaieri în lume, este, orice s-ar spune, un gest suspect. În naivitatea lor bonoma, mai sînt oameni simpli dispusi sa creada ca stapînii lumii nu au alta grija decît sa faca binele planetar lucrînd în folosul altora. Adica, nu poate magnatul cutare ori puternicul cutarica, din strainatate, sa doarma, sa manînce, sa calatoreasca, sa benchetuiasca, sa huzureasca, pîna nu ne face noua bine. Cum se scoala dis-de-dimineata, marele boss nu are timp nici sa se spele pe dinti pîna nu face un bine României.
Exista, însa, si cetateni instruiti, înzestrati cu simt civic autentic, pentru care facerea de bine, prin acceptarea integrarii noastre în clubul select al batrînului continent, este decodificata diferit. A da mereu note de trecere, a încuraja si a premia elevul care minte, fura, bate, chiuleste, copiaza, sparge geamuri, vinde creta si tabla (mai nou, calculatorul) ca sa faca bani de biliard si de discoteca este un gest suspect de complicitate. Suspiciunea de complicitate la jefuirea României pare pe deplin întemeiata. Ea se bazeaza pe notele bune acordate elevului-problema al Europei, guvernarilor mafiote, justitiei de parada mediatica, presedintiei golanesti, oligarhiei apatride si rapace de catre comisarii europeni. Daca România e aplaudata si premiata pentru ca si-a distrus economia, pentru ca si-a jefuit întreg sistemul bancar, pentru ca si-a înstrainat pe nimic pretioasele zacaminte de petrol si gaze, de aur si uraniu, productia de ciment, de otel, de aluminiu, de autocamioane, tractoare si masini agricole, atunci au dreptate acei români, nu putini, care se îndoiesc de seriozitatea constructiei europene.
Ideea europeana este, fara doar si poate, una valoroasa, dar cei care au pus-o în opera au degradat-o în timp, îndreptînd-o spre faliment. Marturie sta respingerea prin vot a Proiectului de Tratat Constitutional în Franta si Olanda, dupa care s-au sistat scrutinurile. Altminteri, e de presupus ca lista tarilor care au esuat în încercarea de a aproba Legea Fundamentala a Uniunii ar fi fost mai mare. Dar nemultumirile altora nu coincid deloc cu acelea ale românilor. Noi ne întrebam cum de este curtata si apropriata de tarile civilizate o tara ca a noastra, în care se falsifica grosolan alegerile, în care satele nu au apa si lumina, iar pe marile sosele nu e un telefon ori o toaleta publica. Ajungînd membri ai Uniunii cu palate tiganesti, cu vilele din furat, cu o tara devastata de coruptie, cu alegeri furate, cu televiziuni mafiote, cu institutii maneliste, suspiciunea ca edificiul european s-a degradat, iar aderarea noastra e doar perdeaua de fum care ascunde marele jaf national postdecembrist nu va mai fi o simpla prezumtie, ci atestarea unui crud adevar. Pîna una-alta, populatia rabda si înghite în sec, cu ochii pe secundarul ceasului aderarii. Dupa care, marii strategi ai pacalirii perpetue a electoratului vor striga ca din gura de sarpe: „Înapoi la popor !”. Adica, hai la alegeri handicapate, sa ne aleaga aburitii tot pe noi, mafiotii, care am tîlharit tara la întelegere, si cu rîndul…
Comentarii recente