Rocco Buttiglione,
Project Syndicate, februarie 2005.
ESTE de notorietate povestea respingerii numirii mele ca membru al Comisiei Europene, in toamna anului trecut. Numit pentru Comisie de Guvernul italian, am fost silit sa ma retrag datorita unor remarci presupuse a fi homofobe, pe care le-as fi facut in fata Comisiei pentru libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European. Acum praful acestei dispute s-a asezat si cu o noua Comisie instalata, este timpul sa vedem care sunt concluziile acestei afaceri.
Prima concluzie se refera la indispensabilitatea in politica a informatiilor si relatarilor precise. Democratia functioneaza doar atunci cand exista relatari corecte asupra problemelor care sunt dezbatute. Bineinteles oricine este liber sa comenteze si sa evalueze evenimentele dupa cum ii place. Insa este nevoie de un inalt grad de fidelitate fata de adevar in mass-media, altfel dezbaterile devin prea distorsionate pentru ca cetatenii sa le poata evalua corect insemnatatea. Reporterii nu au dreptul sa distorsioneze faptele pana la reinventare.
In cazul meu, principala acuzatie adusa mie a fost inventata: nu am facut nici o declaratie homofoba. Nici nu am introdus problema homosexualitatii in dezbaterea privind numirea mea. Oponentii mei au facut asta. Eu nu am introdus in dezbatere cuvantul cu o puternica incarcatura emotionala “pacat” si nu l-am legat de homosexualitate. Inca o data, asta au facut dusmanii mei.
Iata ce am zis eu: s-ar putea, ca in calitatea mea de credincios catolic practicant care adera la invataturile Bisericii sale, sa gandesc ca homosexualitatea este un pacat. Aceasta credinta nu ar putea avea nici o influenta asupra deciziilor mele, asa ceva ar fi fost valabil doar daca as fi spus ca consider homosexualitatea ca fiind un delict. Insa nu am spus asa ceva.
O societate liberala este societatea in care oamenii cu opinii morale diferite sunt legati printr-o domnie comuna a legii. Atat in domeniul legal si politic, am sustinut clar principiul ne-discriminarii. Distinctia pe care am facut-o in cadrul audierii mele, intre morala si lege, nu a fost acceptata. Mai rau de atat, a fost transformata intr-o caricatura iar apoi a fost declarata ca fiind falsa.
Intr-adevar, comisia amintita a Parlamentului European a patruns in sfera constiintei morale afirmand ca orice om care nu adera la o evaluare morala pozitiva a homosexualitatii nu poate ocupa functia de comisar european. Asta inseamna ca oricine adera la doctrinele morale ale majoritatii bisericilor crestine ar trebui considerat un cetatean inferior al Uniunii Europene. Conform acestui principiu, Konrad Adenauer, Robert Schuman si Alcide de Gasperi – trei dintre parintii fondatori ai Uniunii Europene – nu s-ar ridica la standardele necesare.
Ce este rau in faptul ca o comisie parlamentara adopta o decizie politica impotriva unui comisar din motive pur politice? Respingerea mea a fost, conform mai multor analisti, doar o alta batalie politica: castigi pe de o parte, pierzi pe de alta, insa nu poti spune ca ai fost discriminat doar pentru ca ai pierdut.
Insa Comisia Europeana nu este raspunzatoare in fata Parlamentului European asa cum este raspunzator un guvern national in fata propriului Parlament. Guvernele membre UE numesc membrii Comisiei Europene iar Parlamentului European ii lipseste dreptul explicit de veto pentru a-i respinge. O audiere pentru o numire in Comisia Europeana ar trebui pur si simplu sa examineze daca respectiva persoana este competenta in domeniul pe care il va supraveghea in cadrul Comisiei si daca exista elemente evidente care din punct de vedere moral il descalifica pe respectivul candidat.
In prezent se pare ca in conformitate cu opinia comisiei parlamentare care mi-a respins nominalizarea, aderarea la principiile majoritatii bisericilor crestine constituie un motiv pentru o astfel de “descalificare” morala. Implicatiile unei astfel de pozitii sunt profunde si socante. Daca aceasta pozitie ar fi general acceptata ar implica faptul ca Uniunea Europeana detine in prezent doctrina morala oficiala, iar supunerea fata de aceste doctrine este necesara pentru exercitarea dreptului cetanesc de a servi in posturi publice.
Aceasta concluzie este intolerabila si va slabi progresiv Uniunea, divizand-o printr-un tip de semi-ostilitate oficiala fata de credinta religioasa. Mai mult, solicitarea unei astfel de supuneri constituie renuntarea la unul dintre cei mai importanti pasi in dezvoltarea Europei.
Au trecut cam 300 de ani de cand oamenii care au o credinta religioasa au reusit sa inteleaga ca a fi de o credinta diferita sau a fi agnostic nu te descalifica pentru un post public. Daca testul moral pe care l-am indurat eu ramane valabil, inseamna ca ciclul s-a inchis: agnosticii resping faptul ca a fi religios – si a avea vederi morale diferite – nu ar trebui sa impiedice pe cineva sa ocupe un post public.
Sper ca aceasta Comisie pentru libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European isi va re-analiza comportamentul, iar “Afacerea Buttiglione” va ramane doar o nedreptate politica obisnuita impotriva unui singur individ si nu va deveni premisa transformarii credinciosilor in cetateni de rangul doi.
Daca pe de alta parte, membrii Parlamentului European vor continua sa urmeze logica din cazul meu – iar respingerea mea devine baza unei politici consistente – Uniunea Europeana se va afla pe drumul crearii unui fel de politie a moralitatii si va lansa o inchizitie moderna, una care constituie o violare a libertatii religioase si a libertatii de constiinta.
1)Rocco Buttiglione, fost ministru italian de Afaceri Europene si candidat la functia de Comisar pentru Justitie, Libertate si Securitate in cadrul Comisiei Europene, in prezent profesor de drept la Universitatea din Roma.
Copyright:
Comentarii recente