INCEPAND cu 2007, Romania, ca tara membra a Uniunii Europene, va fi penalizata daca depaseste “cota de lapte”. Pentru fiecare tona de lapte realizata peste productia permisa, tara noastra va plati o taxa de 278,3 euro. Potrivit unei HG de saptamina trecuta, penalizarile vor fi recuperate de la producatorii care au inregistrat depasirile. Avind in vedere ca Romania produce anual in jur de 5,2 miliarde de litri de lapte, iar cota “negociata” cu UE este de aproape 3,1 miliarde de litri, taranii vor trebui sa-si reduca dramatic productia (cu 40%, daca vrea sa nu fie sanctionata). Probabil ca taranii romani vor ajunge ca cei polonezi, care inca din primul an dupa aderare au fost amendati pentru ca produc prea mult lapte. Fireste, firmele mari vor gasi metode sa se incadreze, insa taranul roman, practic, nu-si va mai putea vinde laptele celor 2,3 vaci ale sale.
Noul act normativ specifica faptul ca producatorul care livreaza o cantitate de lapte mai mare decat cota individuala alocate trebuie sa plateasca o taxa. Tot la fel trebuie sa plateasca o taxa si cel care nu isi realizeaza cota de lapte. Taranii care nu vind pe piata 100% din cota solicitata pierd cantitatea corespunzatoare celei nevindute. Cei care realizeaza sub 70% din cota pierd integral dreptul de a mai livra lapte. (un mijloc extrem de “elegant” de a-i elimina de pe piata in favoarea marilor firme – cu capital occidental probabil)
O alta prevedere legala stabileste ca, pentru a beneficia de cote individuale de lapte, producatorii care isi extind capacitatea sau care realizeaza noi exploatatii de vaci de lapte dupa data de 31 martie 2006, finalizate si populate pina la 1 aprilie 2007, trebuie sa se inregistreze in Registrul Investitiilor. In plus, ei vor obtine foarte greu o cantitate pe care sa o poata livra pentru ca numai taranii care au livrat lapte in aprilie 2005 – martie 2006 vor putea primi cota. „Ei vor avea drept de proprietate asupra acestei cote. Vor putea sa o vinda, sa o inchirieze si chiar sa o lase mostenire. Fermele care se vor infiinta anul viitor vor trebui sa-si cumpere cota daca vor sa comercializeze lapte“, ne-a declarat Gabriela Paraschiv, director la Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie.
Ţăranii care au cel puţin o vacă vor trebui să obţină, până la finele lunii octombrie, o cotă individuală de lapte, dacă vor mai dori ca şi anul viitor să poată vinde lapte vecinilor, fabricilor de lapte sau punctelor de colectare a laptelui. Cei care sunt prinşi pe picior greşit riscă amenzi de până la 15 milioane de lei vechi. Cota individuală reprezintă de fapt cantitatea maximă de lapte pe care fermierul o va putea comercializa – către fabrici de lapte sau puncte de colectare – sau pe care o va putea vinde direct către consumator. Mai întâi, producătorii vor trebui facă rost de un formular de cerere, fie de la Biroul judeţean al Departamentului de Administrare a Cotei de Lapte, fie de la primărie.
Cota se va acorda în funcţie de cantitatea livrată în perioada de referinţă (1 aprilie 2005 – 31 martie 2006). Obţinerea cotei nu va fi lipsită de greutăţi, explicaţiile de completare a formularelor întinzându-se pe mai multe pagini. Astfel, pe lângă date precum nume, prenume, cod numeric personal, adresa exploataţiei, telefon, numărul de vaci – cu lactaţii în curs şi cu lactaţiile încheiate – ţăranii vor trebui să facă o serie de calcule, printre care suma cantităţilor de lapte livrate la cumpărători în perioada de referinţă, dar şi suma cantităţilor de grăsime corespunzătoare laptelui livrat în aceeaşi perioadă. Totodată, pentru a “intra în legalitate”, ţăranii vor trebui să complezete un snop întreg de formulare, la care vor trebui să anexeze o serie de alte documente, în cazul în care au accesat Programul Sapard, Fermierul, dar şi în cazul în care s-au finanţat prin fonduri proprii. În plus, toţi ţăranii care au obţinut o cotă de lapte vor fi obligaţi să ţină acasă un registru (denumit “caietul fermierului”), în care vor trece zilnic informaţii privind efectivele de vaci şi cantităţile de lapte produse.
Totodată, normele europene arată că fermierii ce au obţinut cotă de lapte vor fi nevoiţi să completeze şi să depună o declaraţie anuală referitoare la cantităţile de lapte vândute direct pe piaţă. Alocarea individuală de cote de lapte se face la nivelul celor 3,3 miliarde litri de lapte, cât este cota de lapte alocată României de UE (faţă de circa 5 miliarde litri, cât este producţia naţională de lapte). Autorităţile preconizează că vor fi circa 400.000 de producători de lapte care vor solicita cota de lapte. Din datele autorităţilor, peste 80% dintre “fermieri” au de fapt doar una-două vaci. În cazul în care producătorii de lapte vor vinde mai mult lapte decât prevede cota, ţara noastră va fi penalizată de Uniunea Europeană. Pentru fiecare tonă de lapte peste cota alocată, ţara noastră va plăti UE o taxă de 278,3 euro, bani care în final vor fi recuperaţi de stat de la ţăranii care au înregistrat depăşirile. Pentru a nu depăşi cota de lapte, ţăranii vor fi nevoiţi fie să-l dea la animale, să-l facă brânză, fie să se profileze pe creşterea raselor de vaci pentru carne. Reversul medaliei este că, tot de anul viitor, ţăranii care nu vând pe piaţă întreaga cotă pe care au primit-o vor pierde cantitatea corespunzătoare celei nevândute. Iar cei care realizează mai puţin de 70% din cotă vor fi în situaţie de a pierde dreptul de a mai livra lapte.
În prezent, autorităţile derulează o campanie în comune, la primării, la centrele de colectare a laptelui, unde se distribuie pliante şi se asigură consultanţă pentru ca fermierii să se înscrie pentru a primi cota de lapte. Dacă fermierul consumă în gospodăria proprie tot laptele produs, nu este necesar să se înscrie pentru a obţine cotă. De menţionat că această cotă de lapte va fi ca o marfă, adică se va putea vinde/cumpăra sau se poate lăsa moştenire.
Concluzia este destul de simpla: Lasati laptele si beti Coca-Cola! E mai “sanatoasa” si mai “gustoasa”… Sute de mii de ţărani care trăiesc acum din vînzarea laptelui vor ajunge şomeri, nu fiindcă n-ar vrea să muncească sau fiindcă produsele lor n-ar avea căutare, ci fiindcă sistemul birocratic impus de Uniunea Europeana le va interzice să-şi comercializeze produsele. Asta este oare capitalism? Economie de piata? Libertatea initiativei? Libera concurenta? Sau mai degraba o reintoarcere la socialismul de tip sovietic?! Judecati si singuri!
Comentarii recente