Cândva, un cotidian de mare tiraj de pe la noi scria cã “dacã românii ar cunoaste programul de reformã în agriculturã al UE pentru România, am avea câte un 1907 la fiecare 6 luni”.

CEEA CE nu stiu romanii e ca în planul de aderare a României la UE este prevãzutã si reducerea numãrului de gospodãrii tãrãnesti de la 2 milioane la aproximativ 80 de mii. Cum va avea loc aceastã reducere nu ne este fãcut cunoscut de cãtre mai marii nostri. Insa masurile luate deja spun destul de multe:

· impozite mari pe terenuri, ceea ce face ca taranii sa nu poata supravietui numai din veniturile rezultate din cultivarea terenului propriu; unul din scopuri este acela de a-i determina pe micii proprietari sa-si vanda terenurile marilor firme agroindustriale.

· standarde tehnologice si igienico-sanitare europene pentru cresterea animalelor, la care tãranul roman va fi “ajutat” chiar de guvern sã nu ajungã (lipsa de credite, credite scumpe sau conditii de acordare imposibil de îndeplinit). Vezi de exemplu: viticultura, cresterea pasarilor, cresterea vitelor si a porcilor – despre care am mai vorbit in acest blog.

– finantarile acordate de UE pentru agricultura se duc cu preponderenta la marile corporatii agro-industriale.

De asemenea, tãranii nostri nu vor mai avea voie sã-si sacrifice propriile animale, nu vor mai putea sã cultive vitã de vie în curte, nu vor mai putea face tuicã din poamele grãdinilor lor, nu vor mai putea sã-si vândã laptele si brânza produsã la stânã. Cu alte cuvinte, productia destinatã, în principal, autoconsumului va fi serios diminuatã, dacã nu chiar eliminatã, într-un viitor destul de apropiat. Si trebuie spus cã, dacã situatia în tarã încã nu se este deocamdata criticã, este si pentru cã încã productia de autoconsum suplineste o mare parte din cheltuielile zilnice ale populatiei rurale, si nu numai. Or, tocmai aici este punctul sensibil: europenii stiu cã ponderea populatiei rurale este mare la noi în tarã – cca. 45% din populatia tãrii – si mai stiu cã aceastã populatie face cheltuieli minime pentru alimentatie, iar produsele alimentare ale tãrilor membre UE ar putea gãsi o piatã de desfacere si mai buna în tara noastrã dacã acesti 45% ar deveni clientii produselor lor. Ceea ce de altfel este si scopul acestor masuri!

Guvernul nostru a primit 2.5 milioane euro pentru a informa populatia despre tot ceea ce înseamnã integrarea tãrii în UE. Rezultatele muncii lui, pânã acum, se traduc doar într-o propagandã desantata prin care UE este prezentata ca un paradis in care va curge lapte si miere! Nici organizatiile UE de monitorizare a cheltuirii acestor fonduri nu au tras de mânecã guvernul pentru cã nu au informat populatia cum se cuvine. Evident, pentru ca acest lucru le convine din plin.

Presedintele Cehiei, Vaclav Klaus afirma foarte clar cã momentul 2004, de integrare a tãrii sale în UE, nu este cel mai bun pentru economia Cehiei si cã o amânare a integrãrii pânã 2007 ar fi fost mult mai potrivitã, avertizând populatia tãrii sale asupra costurilor mari pe care le implicã aderarea. Si in Slovenia, Slovacia sau Polonia, guvernele tarilor respective au facut publice costurile integrarii. In Romania insa, exista o adevarata secretomanie guvernamentala legata de acest subiect.

Trebuie sã ne fie foarte clar cã o aderare fãrã a informa corect populatia despre ceea ce presupune acest proces, o sã ne coste cât nu ne putem imagina. Si asta s-ar putea traduce nu numai în unitãti monetare dar si în convulsii sociale. Sa nu uitam ca in 2007 comemoram 100 de ani de la rascoala taraneasca din 1907. S-ar putea ca aceasta comemorare sa se faca, Doamne fereste, printr-o noua rascoala.