Dumitru Avram, Deputat PRM de Teleorman
Sursa: http://www.ziarultricolorul.ro

UN FOST PREMIER ceh spunea, fara sa glumeasca o clipa, ca primirea tarii sale în UE nu e deloc un motiv ca oamenii sa danseze pe strazi. Si n-au dansat. Asa s-a întîmplat si la Varsovia, si la Budapesta, în Tarile Baltice, si la Bucuresti, si la Sofia. Oamenii nu numai ca nu întind hora pe caldarîm, dar devin parca tot mai nelinistiti, tot mai neîncrezatori în viitorul lor … se înmultesc într-atîta grevele si alte forme de exprimare a unei nemultumiri sociale generale, ca numai de dansat nu ne arde! Lumea priveste spre aceasta parte de Europa, deocamdata calma, dar anuntînd furtuni greu de stapînit, asa cum se concentreaza asupra catastrofei din Irak, a surprinzatoarei demonstratii nucleare nord-coreene. Sau asupra asa-zisei “revolutii” unguresti din 1956, cu ecouri iredentiste greu de anticipat, venite din partea unor oameni care fac parte din Guvernul de la Bucuresti. Inclusi, asadar, în actuala Putere a unei Românii care nu este în stare sa-si desemneze un comisar european credibil, daramite sa mai faca si fata atacurilor desantate la adresa fiintei sale nationale. Ministrul de interne britanic a “salutat” intrarea românilor si bulgarilor în UE prin restrictiile impuse celor ce ar dori sa munceasca dincolo de Canalul Mînecii.

Vorba cuiva, s-ar putea ca invazia vechii Mesopotamii, asa dezastruoasa cum a fost, sa nu ramîna în istorie ca fiind cea mai mare gafa politica si diplomatica a ultimului deceniu. Masurile restrictioniste britanice contrasteaza izbitor cu generoasa primire facuta de Regatul Unit, Irlanda si Suedia celor 8 tari central si est-europene care au aderat la UE în 2004. Potrivit ultimelor masuri luate la Londra, persoanele instruite din cele 2 state de la Marea Neagra vor putea munci în Anglia la fel ca si pîna acum (cît mai mult si pe bani putini), însa cu o singura conditie: sa aiba permis de munca sau sa fie înscrise într-un program foarte limitat pentru imigrantii cu specializari înalte. Muncitorii necalificati nu trebuie sa depaseasca cifra de 20.000, reprezentînd necesarul maxim pentru industria de prelucrare a alimentelor si agricultura. Masurile de control vor fi mai severe si mai dese, analizîndu-se mai ales presiunile exercitate asupra spatiului locativ si a serviciilor (scolile, de exemplu) dintr-o localitate britanica sau alta. Britanicii se scuza, spunînd ca fenomenul imigratiei a scapat de sub orice control, prognoza pentru valul de aderare din 2004 – 13.000 de oameni – fiind depasita cu circa 387.000 de suflete alungate de saracia de la periferia Estului.

Chiar daca românii si bulgarii ar fi atrasi mai degraba de tarile mediteraneene – Italia sau Spania -, cei de la Londra ramîn în continuare prudenti. Românii si bulgarii, cu puterea lor precara de cumparare, vor merge în orice loc. Stîrneste, pe de alta parte, îngrijorare faptul ca noile venite în familia înaltei societati europene sînt departe de a fi pregatite pentru aderarea la UE în privinta coruptiei si a crimei organizate. Largirea UE pare a fi un succes. Dar adeziunea entuziasta la aceasta s-a risipit substantial în rîndul statelor membre mai vechi.
Moneda euro continua sa fie privita, paradoxal, ca o ancora a unificarii, ca un proiect pe care istoria va trebui sa îl aprecieze drept un eveniment mult mai important decît întreaga zbatere dramatica din Orientul Mijlociu. Dar ceea ce se vede astazi în Europa Estica si sudica, în Italia si în Ungaria nu reprezinta altceva decît urmarile transformarii UE dintr-o uniune de tari democratice într-un fel de imperiu financiar supranational, în care cele mai importante decizii care îi privesc pe cetatenii sai nu se mai iau prin consultare cu acestia, ignorîndu-se, astfel, traditia milenara a Batrînului Continent.

Reducerile bugetare la care sînt constrînsi noii veniti pentru a se conforma Tratatului de la Maastricht fac aproape imposibil, spun specialistii, ca Ungaria sau oricare alta tara nou primita în UE sa fie acceptata în zona euro în viitorul previzibil. Asa s-a întîmplat si cu Lituania si Estonia. Deocamdata, se vorbeste despre o personalizare a monedei comune pentru fiecare membru în parte. Este vorba, si asa, numai despre o promisiune, pentru ca politicile economice ale tarilor nou intrate în UE vor fi în continuare stabilite de Bruxelles si Frankfurt, fara macar ca acestea sa se poata bucura de modestele satisfactii ale utilizarii celor mai noi si mai costisitoare bilete bancare. O asimetrie ce va adînci dezamagirea în Est atît fata de UE, cît si fata de conceptul democratiei parlamentare, în general. Tratatul de la Maastricht i-a transformat pe est-europeni în cetateni de mîna a doua. Publicatia britanica “The Times” atragea atentia asupra faptului ca stîngaciile fiscale simultane din Italia, Germania si aceasta parte de Europa vor însemna aproape înca un “an pierdut” pentru zona euro, performantele economice scazînd mult sub cele ale Americii, Marii Britanii si Japoniei. Dar consecintele pe termen lung ar putea fi si mai îngrijoratoare. La un moment dat, populatia Europei ar putea întelege ca partea putreda a sistemului politic o arunca definitiv pe pista pentru viteza redusa a economiei mondiale – si care nu poate fi schimbata de nici un proces democratic, indiferent cum voteaza oamenii…