ADERAREA României la U.E. este un „moft” care ne va costa foarte mult din punct de vedere economic, social si national… Tara noastra va fi întotdeauna în „urma”, iar aceasta „urma” va deveni din ce în ce mai discrepanta, mai înecacioasa si greu de suportat de catre –cine?- poporul român, evident!

Sa ne gandim la simplul fapt ca, la ora actuala România nu mai are…economie nationala! Cate ramuri industriale mai au reprezentare autohtona majoritara sau totala, capital românesc macar în proportie de 50%? Ce mai produce România? Ce mai este „made in Romania” la ora actuala? Nimic! Totul este un „talmes-balmes” de natii si natiuni; suntem doar „vaca” buna de muls a strainilor! Acestia exploateaza de la bogatiile solului si subsolului, pîna la bogatiile materiei cenusii românesti, de parca ar fi pe mosia lor! Nu mai suntem nici macar granarul Europei! Seceta si iresponsabilitatea guvernantilor au pus agricultura la pamant. Daca te duci intr-un supermarket, majoritatea produselor agricole sunt de import. Pietele taranesti avem grija sa le distrugem singuri. Vezi cazul Pietei Obor.

Suntem ca acum o suta de ani, exportam la preturi mici, importam la preturi mari, avem credite în valuta, rezultatul? Datoria externa a României creste pe zi ce trece! Acum o suta de ani aveam, cel putin, o politica protectionista, acum Dumnezeu cu mila, o vindem si pe „mama” la cat o fi ca sa nu „murim de foame”. Si culmea, mai ies si bani pentru „comisionari”, din toata aceasta afacere…

Sa luam, în paralel, situatia aderarii României la NATO. Cu ce ne-am ales? Cu un mare fund intors cînd a fost vorba sa se ia masuri împotriva Ucrainei în problema Canalului Bîstroe! Avem voie sa dam carne de tun, dar n-avem voie sa ne cautam dreptatea si nici nu avem voie sa pretindem o eventuala interventie pe motiv de „treburi interne”! Ce are NATO cu un eventual conflict politic sau chiar militar al României cu Ucraina?

Calculele economice n-au nimic în comun cu cele politice! Cum va putea România sa aiba o economie mai avansata în 2010 fata de 2007! În trei ani vom fi imperiu? Ce poate face o tarisoara ca asta într-o perioada atît de mica de timp (cu atîtia „farisei” la guvernare)?
Intrarea în U.E. nu-nseamna decît acceptarea de „buna voie si nesiliti de nimeni” sa fim supti de tarile dezvoltate (care vor fi si mai dezvoltate!), de a îngenunchea pîna la umilinta în fata lor pentru tot felul de promisiuni („abureli”) care nu-si vor avea finalitate.
Dar cum dlui prim-ministru i-ar „place” (citez din clasici în viata!) sa obtina un comision mic si el acolo din toata afacerea, ce rost are sa amîne ceea ce au început altii, în aceleasi scopuri!

O ultima opinie: incep sa inteleg, din crimpeie de informatii, cu ce pret am intrat in UE – se pare ca aproape toate amendamentele dezavantajoase pentru Romania care fusesera depuse la Parlamentul european nu si-au mai avut rostul pentru ca au fost acceptate in documentele negociate toate conditiile cerute de komisari. Basescu incearca probabil sa-si puna deoparte o mica polita de asigurare pentru momentul scadentelor dramatice prin mentionarea cu jumatate de gura a posibilitatii unor renegocieri. Poporul roman habar n-are la ce s-au angajat guvernantii in numele sau.

Cea mai stupida farsa care i s-a servit populatiei in anii dinaintea lui 2007 a fost cea a asa-ziselor emotii si incertitudini ale aderarii la Uniunea Europeana. Si asta n-am remarcat-o numai noi, ci foarte multa lume. Chiar un articol din marele ziar german ,,Die Welt“ (adica ,,Lumea“) se intituleaza ,,Extinderea ca farsa“. ,,Ne dati economia – va dam aderarea!“ – suna titlul unui articol publicat în presa româna de Ilie Serbanescu, fost ministru. Si, pas cu pas, s-a urmarit aceasta tinta. Am asistat, cel putin 5 ani de zile, la un teatru de prost-gust, în care Uniunea Europeana se prefacea ca ne tine cu sufletul la gura pîna în ultima clipa, iar regimurile de la Bucuresti simulau îngrijorarea fata de niste pericole pe care, în final, le depasesc. În ceea ce o priveste, România nu îndeplineste nici acum, practic, nici un criteriu: nici cel politic, nici cel economic, nici cel al justitiei si afacerilor interne. Îndeplineste, însa, un alt fel de ,,criteriu“: cel al coruptiei. În sensul ca a acceptat ca strainii sa-i ia totul, pe nimic: agricultura, industria, flota, otelul, aluminiul, cimentul, petrolul, distributia gazelor si a energiei electrice, bancile de bani si bancile de organe – acestea au intrat în Uniunea Europeana cu mult înainte de 1 ianuarie 2007, dar sub alt pavilion, cu alti stapîni. Aceasta coruptie, din punctul de vedere al unor oficiali europeni, nu e o bila neagra, ci o bila alba. Ea nu trebuia eliminata, ci desavîrsita. Si a fost, ca dovada privatizarile frauduloase facute de toate regimurile politice si mituirea Mafiei straine si a unor reprezentanti ai organismelor internationale. Pentru cei care nu stiu, în aproape 17 ani trecuti de la lovitura de stat din decembrie 1989, privatizarile de tip mafiot au adus României o paguba de peste 60 de miliarde de euro! Iar unele privatizari au fost, în realitate, etatizari, adica un transfer criminal din proprietatea Statului Român în proprietatea altor state (vezi cazurile Romtelecom, Petrom, Dacia, Distrigaz etc.).

Auzirati dvs de omul ala din Timisoara ce dadu foc la steagul UE de pe primarie? Vandal, vandal dar cred ca avea dreptate cu doua aspecte:
1. Nimeni nu a facut referendum national pentru aderare. Nimeni nu ne-a întrebat si pe noi, „trogloditii cu pene si blana”. Asa de kiki macar.
2. Unde e legea ce permite arborarea de alte steaguri (in afara drapelului national) pe primariile ce traiesc din ban public?
De ce se subîntelege ca trebuia sa aderam oricum? E totusi un pas crucial cu implicatii majore. Si în plus de ce textul negocierilor ce au dus la acel “verde” din partea Parlamentului Europei e tinut la secret fata de popor? Si de ce orice îndoiala a cuiva referitoare la aderare/UE este din oficiu erezie, ca si punerea în discutie a holocaustului? Criticul fiind automat taxat de neocomunist si retrograd.

Cind politicienii din zona Euro au decis trecerea la moneda unica au prezis ca acest lucru va duce la o scadere a preturilor la o crestere a locurilor de munca si a economiei in general. Dar care a fost rezultatul ? Germania – cel mai mare numar de locuri de munca pierdute in ultima decada si cel mai mare numar de falimente din ultimii 12 ani (44 000). Franta – somaj 9.5% si preturi mai mari cu 10%. Italia – somaj 8.5% si preturi mai mari cu 19%. Spania – somaj 11% si preturi mai mari cu 18%. …si exemplele pot continua. De ce Marea Britanie nu vrea sa treca la Euro? De ce Elvetia, Norvegia, Islanda nu vor sa intre in UE – in ciuda presiunilor infernale la care sunt supuse?