Bogdan Mateciuc, 11 iulie 2007

AU TRECUT doi ani de când europenii au respins Tratatul Constitutional al Uniunii. O lovitură care i-a pleznit pe politicienii si birocratii de la Bruxelles. Acestia au făcut eforturi să reînvie proiectul, însă fără rezultate… pentru ei. Astăzi se pune din nou pe tapet Constitutia unională, într-un nou efort de constituire a noului mega-stat. Problema e că, fiind redenumită „Tratat de Reformă”, soarta ei nu va mai fi decisă de popoare.

Acest nou Tratat de Reformă este în esentă aceeasi Mărie cu altă pălărie – criticii spun că grosul documentului a rămas neschimbat. Potrivit lui Bertie Ahern, premierul irlandez, tratatul de reformă este „90 la sută acelasi” cu fostul tratat constitutional. Oricum, întrucât din punct de vedere tehnic nu este o constitutie, sefii de guvern l-ar putea adopta fără a mai întreba populatia, creându-si astfel sanse considerabile de reusită. La fel ca tratatul constitutional, tratatul de reformă stabileste un presedinte permanent al Uniunii, precum si un sef pentru politica externă. De asemenea, se anulează drepturile nationale de veto în peste 50 de domenii, se sporesc atributiile Parlamentului Unional si ale Comisiei Unionale si i se acordă Uniunii statutul de „entitate juridică”, având astfel puterea să încheie tratate internationale.

Pentru multi europeni, constitutia unională reprezintă o pierderea a suveranitătii si identitătii nationale. Documentul este enorm, având aproximativ 500 de pagini, fiind menit a simplifica gestionarea treburilor la nivel unional. Criticii afirmă însă că este prea lung si prea complicat. Este redactat într-un jargon foarte tehnic, care s-a dovedit dificil chiar si pentru experti si cu atât mai mult pentru publicul larg.

José Manuel Barroso, presedintele Comisiei Unionale a descris recent Uniunii prin cuvintele: „Noi nu suntem Statele Unite ale Europei – noi suntem unici în istoria omenirii!! [Câtă arogantă!] Uneori îmi place să compar Uniunea cu crearea unor imperii. Avem dimensiunea unui imperiu, dar diferenta constă în faptul că imperiile s-au instituit prin fortă, având un centru care impunea dictate. Ceea ce avem noi astăzi este primul imperiu neimperial”. Se pare că Barroso scapă din vedere ceva evident: ignorând rezultatul voturilor populare si împingând înainte tratatul, liderii uniunii nu fac altceva decât să creeze cu forta un nou imperiu. Alegătorii au respins constitutia, însă se pare că aceasta va fi oricum implementată.

În ultimii ani, Uniunea a devenit tot mai mult o uniune politică si economică. S-a unificat si întărit piata economică, s-a creat o monedă comună si s-au creat atât un legislativ unional, cât si un sistem juridic. Unii au sugerat că Uniunea ar reprezenta o nouă versiune a Imperiului Roman. Este interesant de remarcat faptul că prin introducerea Euro, „Europa” are din nou o monedă unică, de la Cezar încoace. Au mai fost încercări în trecut, în special din partea lui Napoleon Bonaparte (mai apoi Hitler, n.r.), dar fără succes.

Dacă tinem cont de profetiile mai vechi sau mai noi referitoare la noua ordine mondială, nu se poate să nu sesizăm felul în care evolutiile la nivel de Uniune reprezintă pasi către realizarea unui sistem politic unic si dictatorial, prin care o mână de „iluminati” îsi impun vointa asupra popoarelor. Desi mai sunt unele obstacole de trecut până la a avea solidaritatea mult visată de acei politicieni, imposibilul deja s-a realizat. În locul zidului care despărtea cândva estul de vest avem azi o fortă economică si politică în crestere. Oare ar trebui să ne bucurăm?