Parlamentarii britanici susţin că noul Tratat european este similar fostei Constituţii a UE

PARLAMENTARII BRITANICI au declarat marţi că noul Tratat european este în mare măsură similar fostului proiect constituţional respins de electoratul francez şi olandez, alimentând astfel solicitările taberei care se pronunţă în favoarea organizării unui referendum pe această temă, relatează Reuters.

Guvernul britanic a promis organizarea unui referendum pentru adoptarea proiectului constituţional european respins în 2005 de francezi şi olandezi, dar refuză să supună noul Tratat votului popular pe motiv că noul document este mai puţin ambiţios.

Comitetul European de Analiză, format din membri ai tuturor partidelor parlamentare, a precizat într-un raport că noul Tratat este “în general similar” fostului proiect constituţional.

Marea Britanie a obţinut însă derogarea de la Carta Drepturilor Fundamentale, care asigură drepturi extinse angajaţilor şi care ar putea submina acordurile deja încheiate cu sindicatele britanice, şi de la cooperarea judiciară şi poliţienească la nivelul UE.

Purtătorul de cuvânt al conservatorilor pe probleme legate de spaţiul comunitar, Mark Francois, a declarat că, în baza concluziilor la care a ajuns comitetul parlamentar, premierul Gordon Brown are “datoria morală” de a supune noul Tratat unui referendum.

Ministrul pentru Europa, Jim Murphy, a insistat însă că noul tratat este “în mod semnificativ diferit de fostul tratat consituţional sub aspectul intenţiei, formei şi conţinutului” iar versiunea pe care Marea Britanie o va accepta este fundamental diferită de fostul proiect.

Tratatul prevede un mandat extins pentru preşedinţia UE, o politică externă mai activă şi un sistem de vot mai democratic.

Comitetul parlamentar britanic a criticat, de asemenea, modul “secretos” în care a fost redactat noul Tratat european. (Paul Dorneanu)

Iata si un videoclip (prezentat inclusiv in cinematografe) al campaniei pro-referendum “iwantareferendum.com

Leave a Comment