Tratatul UE, conceput pentru a ocoli referendumul

Sursa: ro.altermedia.info

NOUL TRATAT al Uniunii Europene este similar cu fostul proiect constitutional, doar formatul a fost modificat pentru evitarea referendumurilor, a declarat Valery Giscard d’Estaing, arhitectul Constitutiei UE. Intr-un articol publicat in cotidianul Le Monde, fostul presedinte al Frantei incearca sa clarifice diferentele dintre fostul proiect constitutional si Tratatul de la Lisabona, aprobat de liderii UE la inceputul lunii octombrie. “Citind continutul ne dam seama ca propunerile institutionale din Tratatul constitutional se regasesc in totalitate in Tratatul de la Lisabona, doar ca sunt in alta ordine”, explica Giscard d’Estaing, sugerand ca noul format, mai complicat, a fost ales pentru evitarea supunerii la un referendum. “In fond, modificarile au rolul evitarii unui referendum, pentru ca exista mai multe articole, iar conceptele constitutionale au fost eliminate”, afirma Giscard d’Estaing.

Declaratiile oficialului francez alimenteaza solicitarile cetatenilor din Marea Britanie si Danemarca privind organizarea de referendumuri. Guvernele celor doua tari sustin insa ca nu este nevoie de votul public pentru ca Tratatul UE este suficient de diferit fata de Constitutia respinsa prin referendum de francezi si olandezi in 2005.

Politica pumnului in gura

Prin Tratatul european, statele membre vor renunta la capcitatea de decizie in cateva sectoare cheie, in favoarera Bruxelles-ului. Astfel, UE va avea competente exclusive in: politica vamala, stabilirea regulilor de concurenta necesare functionarii pietei interne, politica monetara in zona euro, conservarea resurselor biologice marine si politica comerciala.

Totoodata, politica externa va fi decisa in mare parte de Inaltul Reprezentant pentru politica externa. Sub aceasta denumire pompoasa se ascunde… functia de ministru de externe. Identitatea viitorului inalt reprezentant sau criteriile pe care va fi desemnat de Cei 27 raman insa necunoscute.

De asemenea, UE va avea un presedinte, care va pregati summiturile si va reprezenta Uniunea Europeana pe scena mondiala. Oficial, acesta este cunoscut sub numele de Presedinte al Consiliului European si va ales de catre egalii sai – liderii europeni. Acesta va avea un mandat de doi ani si jumtate, inlocuind astfel sistemul actual al presedintiei semestriale detinute prin rotatie. Principalele hotarari si numiri se iau fara consultarea cetatenilor. Culmea ironiei din acest document este ca o initiativa legislativa poate fi introdusa de cetatenii UE cu 1.000.000 de semnaturi! Posibilitatea restransa a cetatenilor de a se implica in procesul decizional, i-a facut pe multi eurosceptici sa compare UE cu Uniunea Sovietica. (D.I.)

Leave a Comment