Sursa: http://www.romare.ro

KOSOVO este leagãnul Statului sîrb – le place sîrbilor sã spunã. Si este adevãrat. În secolul XIV, Kosovo fãcea parte din Serbia. Mai mult, aici s-a dat lupta decisivã pentru salvarea acestui stat, în fata principalului pericol pentru lumea crestinã balcanicã: invazia otomanã. La 15 iunie 1389, la Kosovopolje (Cîmpia Mierlei), cneazul Lazãr a fost înfrînt de turci si ucis. Tîrziu, abia în secolul XIX, dupã 600 de ani, reapare o Serbie independentã; Kosovo i se raliazã în 1913. În timp, balanta etnicã a fost înclinatã în favoarea albanezilor trecuti la islamism. Pentru a slãbi Serbia – posibil pion al Rusiei în Peninsula Balcanicã dupã destrãmarea cu impuls occidental a Iugoslaviei –, Occidentul i-a incitat pe albanezii din Kosovo împotriva Serbiei; în aceeasi directie a actionat si Albania, dornicã sã devinã „Mare“. Si, astfel, a început valul de atentate împotriva sîrbilor, care au fost constrînsi sã rãspundã. Abil manevratã, mass-media occidentalã a prezentat doar actiunea fortelor de ordine sîrbesti, în acest fel creîndu-se în rîndul opiniei publice apusene imaginea unei Serbii agresive care actiona feroce împotriva unor albanezi blînzi si dornici de democratie. Condamnarea Belgradului a ajuns pînã la acceptarea bombardãrii lui de cãtre SUA. În Kosovo emisari occidentali i-au îndemnat pe albanezi sã emigreze în massã; si pentru a-i convinge sã plece mai repede, aviatia americanã a bombardat intens regiunea, sub pretextul luptei contra sîrbilor. Au fost peste 1.500.000 de refugiati, majoritatea plecati de teama avioanelor trimise de Washington si nu de teama soldatilor trimisi de Belgrad. Practic, din 1999, Kosovo s-a rupt total de Serbia, administratia fiind internationalã.

Duminica, conducerea de la Pristina a anuntat independenta formalã a provinciei. Desigur, faptul nu a constituit o surpriza, fiind pregatit de mult timp. Raman insa cateva intrebari retorice: A fost actiunea antialbanezã a Belgradului asa cum au prezentat-o occidentalii? A fost rãzboiul NATO contra Belgradului just? Este îndreptãtitã si conformã dreptului international ruperea unei pãrti din Serbia? La toate aceste întrebãri rãspunsurile sînt negative. Încã o datã – ca de atîtea ori în Istorie – o tarã micã suportã opresiunea Marilor Puteri. Mai de mult se trecea la fapte de acest fel fãrã nici o motivatie. Si în secolul XX, însã, se cautã justificãri ale agresiunilor. Cum mai peste tot în Europa populatiile sînt amestecate, Hitler a gãsit pretextul ideal: apãrarea drepturilor minoritãtilor. Occidentalii de azi au preluat pretextul.

Declararea independentei Kosovo este contributia guvernului mondial invizibil format în jurul finantei si ocultei internationale – care include FMI, Banca Mondialã, ONU, NATO, UE, Grupul Bilderberg, Council of Foreign Relations (CFR) etc. – la desãvîrsirea Noii Ordini Mondiale (NWO). Referindu-se la acest guvern mondial, care începea sã-si facã simtitã prezenta încã din vremea sa, presedintele SUA Theodore Roosevelt aprecia cã „în spatele guvernului la vedere troneazã un guvern invizibil, care nu este credincios poporului si nici rãspunzãtor fatã de popor”. Istoria recentã a evenimentelor petrecute în spatiul fostei Iugoslavii confirmã cã dezmembrarea acesteia s-a fãcut din ordinul si sub supravegherea acestui guvern.

Toatã lumea îsi pune întrebarea de ce conducerea Serbiei nu are replicã la fãrîmitarea tãrii. Rãspunsul este legat de cei ce au fost „alesi” (a se citi impusi) sã conducã destinele sarbilor, si care au cedat facil la constrîngerile externe, acceptînd, în fapt, independenta Kosovo, în pofida declaratiilor lor oficiale. Este evident cã asupra Serbiei s-au fãcut presiuni constante, atît de naturã economicã din partea UE, cît si de naturã militarã din partea NATO, trupele stationate în Bosnia reprezentînd o amenintare permanentã cu interventia la cel mai mic semnal.

De altfel, cu prilejul unei conferinte desfãsurate la Londra în 1999, Henry Kissinger, fost secretar de Stat al SUA, unul dintre membrii marcanti ai Grupului Bilderberg si ai guvernului mondial, afirma, referindu-se la zona Balcanilor, cã „NATO este pe punctul de a înlocui fortele imperiilor Otoman si Habsburgic, creînd protectorate permanente”. Pentru a nu fi acuzat de neo-colonialism de cãtre Rusia, China si India, dupã declararea independentei Kosovo, NATO se va retrage, lãsînd celãlalt brat al Noii Ordini Mondiale, Uniunea Europeanã, sã se implice în aceastã zonã a bãtrînului continent.

Si în cazul Serbiei, stabilirea locului sãu într-o „Europã unitã” urmãreste planul mai larg de distrugere a statelor nationale suverane si formarea unui guvern mondial. Acesta este substratul întîlnirii rapide dintre Boris Tadici si reprezentantii UE – Frank Walter Steinmeier, seful diplomatiei germane, a cãrui tarã detine presedintia UE, Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru politicã externã (fost secretar general NATO), si Ollie Rehn, comisarul european pentru extindere al UE – survenitã imediat dupã cîstigarea turului II din 3 februarie, la numai cîteva procente de nationalistul Tomislav Nicolici. Si acesta, la rîndul lui, si-a recunoscut înfrîngerea cu o grabã ce ridicã multe semne de întrebare, date fiind pozitia partidului pe care l-a reprezentat si consecintele cunoscute si inevitabile ale pierderii bãtãliei politice interne asupra viitorului provinciei Kosovo.

Fireste, rolul predominant in Kosovo il au SUA. Liderul provinciei, Hashim Thaci (fost comandant al armatei UCK; in care, in treacat fie spus, au activat numerosi militanti islamisti arabi), nu întreprinde nimic fãrã permisiunea americanilor si urmeazã strict instructiunile Washingtonului, care a fixat luna februarie 2008 pentru declaratia de independentã a Kosovo. Principalii sustinãtori ai independentei Kosovo, desi cunoscut ca focar al terorismului international, al crimei organizate, al traficului de droguri si de persoane în statele Uniunii Europene, sînt americanii, care au clamat în permanentã cã pozitia lor are în vedere strict realizarea stabilitãtii în Balcani, care ar depinde acum de rezolvarea crizei din mica provincie a fostei Iugoslavii, posibilã exclusiv prin acceptarea statalitãtii acesteia. Pozitia oficialã care sustine cã are în vedere realizarea stabilitãtii în Europa de Sud-Est ascunde si interese financiare obscure legate tocmai de cîstigurile rezultate din operatiunile ilegale – droguri, prostitutie, armament – ale marii finante dirijate de peste Ocean. A se vedea conflictul din Afganistan, cel mai mare producãtor de opiu din lume, unde oculta mondialã duce un rãzboi de uzurã de mai multi ani, în care, pentru acoperire, au implicat si cîtiva outsideri (8 state, între care si România), cu avantaje enorme de pe urma comertului cu droguri.

În fapt, stabilitatea internationalã nu poate fi asiguratã prin dezintegrarea statelor multietnice, iar promotorii NWO nu numai cã sînt constienti de aceastã realitate, ci intentioneazã sã se foloseascã pentru dobîndirea suprematiei absolute de probabilele consecinte ale ceea ce este deja numit pe o scarã tot mai largã „Precedentul Kosovo”, respectiv atomizarea statelor actuale. „Precedentul Kosovo” va crea în Europa si în spatiul fostelor republici sovietice un adevãrat domino, care ar putea schimba multe frontiere externe, instaurînd, în schimb, o serie de frontiere interne, justificate etnic sau religios. În spatiul ex-iugoslav, prima vizatã va fi Bosnia, „un stat, trei natiuni”, formulã impusã prin acordurile de la Dayton (1995) si care nu a functionat nici un moment, unde bosniacii sîrbi, croati si musulmani abia asteaptã proclamarea independentei Kosovo, ca sã-si declarare si ei separarea. Rusia a anuntat cã, dacã se trece peste veto-ul sãu si al Chinei din Consiliul de Securitate, drept represalii va recunoaste imediat independenta Abhaziei si Osetiei de Sud, pe care Georgia le revendicã si unde majoritatea zdrobitoare a populatiei a optat prin referendum pentru independentã. Azerbaidjanul si Armenia vor relua rãzboiul pentru Nagorno-Karabah, dar Azerbaidjanul are douã atuuri importante care vor fi hotãrîtoare în înclinarea balantei: giganticul oleoduct american Baku-Tbilisi-Ceyhan, prin care se transportã petrolul azer si care va avea, în final, o prelungire pînã la Eilat, în Israel, si gazoductul Baku-Erzurum, cãruia i se va adãuga noul gazoduct care trece prin Turcia si Grecia, spre Europa. Cum pentru SUA si UE interesul fatã de resursele energetice ale Azerbaidjanului este cu mult mai mare si mai important decît Nagorno-Karabah, este limpede în ce directie va evolua situatia.

Si în Europa de Vest sînt situatii critice. Spania se confruntã de cîteva decenii cu miscãrile separatiste din Catalonia (capitala Barcelona), care ocupã cam o pãtrime din teritoriu, si din Tara Bascilor (ETA). Desi regiunea Catalonia se bucurã de o „autonomie extinsã”, este foarte probabil ca în urma „Precedentului Kosovo” sã-si proclame independenta, iar miscarea ETA ar putea solicita independenta Tãrii Bascilor. În Scotia, guvernul regional va organiza un referendum în 2010 pe tema independentei. Franta cunoaste, la rîndul ei, o serie de miscãri separatiste, dintre care cea mai virulentã este cea pentru independenta Corsicii. Flamanzii din Belgia solicitã, de asemenea, independentã si separarea de valoni. Nici Elvetia nu stã mai bine, fiind un conglomerat de francezi, italieni si germani. Ciprul, cu o minoritate turcã, si Slovacia, cu una maghiarã, ar putea dispãrea de pe hartã. Este bine cunoscut separatismul maghiar din România (judetele Covasna, Harghita, Mures) sau Serbia (Banatul sîrbesc, revendicat pe bazã etnicã de Ungaria). Ca si situatia din Bulgaria, prin partidul nationalist „Ataka”, acesta revendicînd Dobrogea.

Analistii estimeazã cã „Precedentul Kosovo” va da la ivealã si alte miscãri separatiste, inspirate de „succesul” recent. Un asemenea precedent este echivalat cu o veritabilã „bombã etnicã” pentru multe state europene sau din spatiul ex-sovietic, care ar arunca în aer frontierele fixate dupã al II-lea rãzboi mondial. De altfel, Carl Bildt,fost prim-ministru al Suediei si mediator în problema Kosovo, declara, cu mai multi ani în urmã: „Kosovo este cea mai sensibilã regiune pentru Europa, prin consecinte, si orice miscare abruptã aici poate fi fatalã Europei”. Sursele citate apreciazã cã sustinerea independentei provinciei Kosovo de cãtre americani, în fapt de cãtre oculta mondialã, ar putea reprezenta preludiul unui al III-lea rãzboi mondial, pentru cã state precum Rusia si China nu pot rãmîne impasibile la scenariul care se pregãteste, iar Serviciile Secrete din ambele tãri cunosc foarte bine planurile pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale, ale cãrei instrumente de actiune (între care NATO) s-au apropiat tot mai amenintãtor de granitele lor.

În România, în zona Harghita-Covasna, situatia seamãnã cu cea din Kosovo: pe un spatiu de etnogenezã românesc, o populatie, venitã cu sabia si permanent agresivã, a devenit majoritarã, dupã deznationalizarea sau alungarea românilor. La granita României, Ungaria urmãreste si ea sã redevinã „Mare“, prin anexarea unor teritorii de la vecini. În Occident, mass-media a început de mult sã creeze, pentru uzul opiniei publice, imaginea unei minoritãti maghiare permanent asupritã. Deocamdatã nu au fost trimise avioanele americane pentru a-i salva pe blînzii minoritari din România. Si nici nu vor fi trimise. Pentru cã, spre deosebire de Serbia, conducãtorii Statului Român nici nu ar fi dispusi sã lupte pentru apãrarea unitãtii acestuia; ca sã se mentinã la Putere, ar fi în stare sã cedeze pãrti ale teritoriului national – la fel ca regele nevolnic si las Carol al II-lea, cu care atît de izbitor seamãnã Traian Bãsescu.