Organizatia „Nei til EU” („Nu UE!)” a fost fondata in 1988 sub forma unui grup de informare si a intrat in drepturi depline in august 1990. „Nu UE” este cea mai importanta organizatie neguvernamentala care se opune apartenentei Norvegiei la UE. Cu ocazia referendumului din 1994 in privinta aderarii la UE, „Nu UE” a contribuit masiv la campania impotriva aderarii. Scopul central, asa cum il spune numele, e acela de a tine Norvegia in afara UE. Cu toate acestea, „Nu UE” are o platforma politica referitoare la probleme privind democratia, mediul si solidaritatea internationala.

Obiectivul nostru central este acela de a evita subordonarea Norvegiei in fata Bruxelles-ului, pe care apartenenta la UE o implica. In doua ocazii, in cadrul referendumurilor din 1972 si 1994, majoritatea cetatenilor norvegieni au respins aderarea la UE. Opozitia fata de UE a fost dominata de grupuri de centru-stanga: exista putina opozitie organizata in Norvegia care sa provina din mediile de afaceri sau din partea conservatorilor, asa cum exista in Marea Britanie.

Doua teme au fost fundamentale in Norvegia pentru campania impotriva integrarii in UE. In primul rand, exista perceptia ca valorile nationale si democratice pot fi mult mai bine pastrate in afara UE. In al doilea rand, exista un scepticism in legatura cu politicile de piata ultraliberale prevazute in tratatele UE. Uniunea Europeana a proiectat o societate in care comunitatile locale si nationale sunt inlocuite de corporatii si banci, ca blocuri fundamentale. Viziunea noastra asupra Europei se refera la un mod diferit de a intelege libertatea decat cele asa-zise patru libertati fundamentale ale pietii interne a UE. Noi dorim acea forma de autonomie care mentine drepturile autoritatilor locale si nationale sa limiteze piata libera daca e necesar pentru a obtine scopuri sociale importante.

Dezbaterea vazuta din Norvegia este in mod esential legata de aceasta intrebare: corporatiile sau comunitatile ar trebui sa fie unitatile fundamentale ale Europei? Punctul de plecare pentru miscarea norvegiana anti-UE este acela ca UE trebuie limitata doar la probleme care pot fi controlate doar la nivel international: conflicte internationale, probleme de mediu transfrontaliere, standare minimale comune in domeniul pietii muncii si micsorarea diferentelor de dezvoltare intre diverse parti ale Europei.

Politica UE, pe de alta parte, cere ca autoritatile locale si nationale sa nu intervina cu solutii in cazul problemelor create de fortele pietei libere. Orice reglementare economica majora este luata doar la nivelul Uniunii Europene. Aceasta idee reprezinta slabiciunea democratica fundamentala UE. Nicaieri in Europa Occidentala, libertatea de circulatie nu reprezinta o problema. Dimpotriva: exista cu totul alt gen de probleme: somajul in crestere, declinul nivelului de trai, dezintegrarea comunitatilor, declinul sistemului sanitar, infractionalitatea etc.

Asemenea probleme pot fi rezolvate numai prin angajamentul cetatenilor fata de proiecte sociale credibile, care sa le ofere responsabilitati. Insa, in toate punctele de rascruce din dezvoltarea UE, tot mai multa putere de decizie a fost transferata de la nivelul national catre institutiile UE. Asta atinge inima democratiei: scopul unei puteri democratice alese este sa-si controleze deciziile si sa raspunda ingrijorarilor sociale.

Norvegia reprezinta o comunitate de marime potrivita pentru a dezvolta initiativele si solidaritatea sociala necesara pentru a lupta impotriva somajului, pentru a creste nivelul de trai si pentru a dezvolta politici de protectie a mediului care sa se bazeze pe sprijinul ferm al cetatenilor. Argumentele noastre sunt poate de o natura diferita decat cele ale euroscepticilor britanici. Dar acest mesaj social este la fel de important ca si cel privind reprezentabilitatea democratica.

Aranjamentele supranationale sunt cateodata necesare, dar pentru a avea sprijin popular, e nevoie sa fie limitate la strictul necesar. Supranationalismul in UE se aplica in mult prea multe arii, limitand autonomia nationala in multe domenii unde n-ar trebui sa o faca. UE a fost mereu un amestec straniu de acorduri interguvernamentale si supranationale. Dar aceasta combinatie afecteaza in mod diferit tarile membre. Tarile mici si medii sunt mult mai afectate de supranational decat cele mari. De multe ori, tarile mari se inteleg intre ele, impunandu-si punctul de vedere asupra celor mici.

Ca membru al UE, Norvegia va fi obligata sa accepte moneda euro. Norvegia e tara occidentala in care moneda euro ar fi cel mai putin de dorit, din cauza structurii sale economice. Noi exportam bunuri de cosmum care sunt utilizate in capacitatile de productie ale altor tari. Din acest motiv, avem nevoie exact de opusul politicilor macroeconomice care se practica in zona euro. Succesul economiei britanice, desi diferit fata de cel al tarilor scandinave, exemplifica valoarea pastrarii controlului asupra monedei nationale si a politicilor macroeconomice.

In afara UE, Norvegia are dreptul de a vorbi liber in cadrul comunitatii internationale, drept pe care atat Suedia cat si Danemarca si l-au pierdut ca urmare a intrarii lor in UE. In cadrul OMC, Norvegia s-a straduit sa apere interesele agricultorilor norvegieni. De asemenea, in cadrul altor institutii internationale, in probleme legate de mediu si de saracie globala, Norvegia constituie o avangarda, angajandu-se in aliante cu tari din afara sferei europene si americane, de multe ori in opozitie clara fata de UE si SUA.

Din aceasta perspectiva, euroscepticismul nostru reprezinta o credinta in autonomie, la fel ca si in patriotism. Pe plan international, Norvegia se lupta sa-si apere interesele nationale in domeniul comertului, al pescuitului si in cel al industriilor de varf. Dar, pe de alta parte, Norvegia e dispusa sa asculte probleme legate de solidaritate globala, mai ales acolo unde asta reflecta opinia publica norvegiana. Din acest punct de vedere, Norvegia este o tara suficient de mica pentru a mobiliza sprijinul popular pentru activism international in chestiuni cum ar fi: schimbarile climatice, foametea, securitatea internationala etc.

Optiunea pentru solidaritatea internationala nu e reflectata intotdeauna in actiuni politice. Dar faptul ca aceasta optiune are un sprijin popular, reduce prapastia intre politicieni si votanti. Parlamentul norvegian, la fel ca Westminsterul, este prea indepartat de alegatorul individual: dar Bruxelles-ul, este inca si mai indepartat si complet detasat oricarui control democratic. Daca vrem politici bazate pe valorile solidaritatii, si daca vrem sa castigam oamenii pentru aceste idei, trebuie sa incepe la nivelul la care puterea democratica este reala.