Solicitarile de referendum, inabusite in sedintele Parlamentului European

Pe 12.12.2007, un grup de cca. 80 de europarlamentari au protestat in sala de sedinte, solicitand un referendum la nivelul intregii Uniuni asupra Tratatului de la Lisabona. Ei si-au motivat cererea prin aceea ca cetatenii trebuie sa-si decida viitorul, si nu sa fie obligati sa ii lase pe alesi sa o faca in locul lor. Totodata, protestatarii i-au acuzat pe oponentii ideii ca, prin promovarea Tratatului in sine, dar mai ales prin modul in care inteleg sa o faca, dispretuiesc populatia care a respins in 2005 Constitutia Europeana.

Mai tarziu, reprezentanti ai „majoritatii” au cerut ca presedintele Parlamentului European sa faca uz de prerogativele sale si sa ii evacueze din sala pe cei care „aduc ce e mai rau de pe stadioanele de fotbal in cea mai inalta institutie a Uniunii Europene”.

Reamintim ca in iunie 2008, singura natiune care a fost chemata la urne, cea irlandeza, a spus clar si raspicat NU proiectului de Tratat al Uniunii Europene.

Cateva fragmente din discursul europarlamentarului britanic Nigel Farage (co-presedinte al Grupului „Independenta si Democratie”):

„[…] Nu doriti sa implicati cetatenii Uniunii Europene. Va temeti ca, cu cat vor afla mai multe despre planurile voastre grandioase, cu atat e mai probabil ca ei sa voteze NU. […]”

Este incercarea voastra intentionata de a opri referendumurile libere si oneste in Europa. E planul vostru, sa actionati ca un buldozer, sa aruncati rezultatul referendumului francez si al celui olandez, sa va urmariti planurile voastre politice fara ca popoarele sa va fie alaturi.”

„[…] Daca sunteti intr-adevar mandri de proiectul vostru european, daca sunteti cu adevarat democrati, atunci alaturati-va mie in apelul de a lasa oamenii sa-si decida singuri viitorul.”

One Comment

  1. Mihail says:

    Mai este putin si sistemul va fi complet, va prelua total controlul si atunci, discutii ca cea prezentata vor fi de domeniul istoriei . Eu cred ca noi romanii care avem puterea si inteligenta sa vedem lucrurile astea , mai presus de toate natiile europene si americane adormite de mediul urban de capitalism si toate viciile sufletului si ale corpului , cred ca noi trebuie sa ne pregatim , nimic nu poate stopa ceea ce urmeaza sa se intample . Cred ca va fi exact cum se sugereaz in anumite „zone” pentru cei ce vor sa auda , se va intapla ceva ce va da peste cap ordinea „normala” a lucrurilor cica o miscare controlata si foarte puternica care va milita pentru anarhie pentru scoatearea de sub jugul guvernelor , miscare care va fi lasata in pace sa prinda putere . Iar raspunsul si pretextul asteptat de sistem va fi dominatia globala , dominatie ce este pregatita chair acum , dupa cum ne vorbesc si acesti domni din organele de conducere a UE. Dumnezeu sa ne ajute iar noi sa avem puterea sa l lasam si sa l chemam .

Leave a Comment