UE vrea sa distruga invatamantul in Europa!

De-a lungul intregii Europe, liceenii, studentii si cetatenii, in general, se opun distrugerii metodice a invatamantului promovata de catre Uniunea Europeana, sub masca unor „reforme institutionale” si „adaptarea la piata muncii”. Astfel, in Grecia, au loc de cateva saptamani proteste studentesti antiguvernamentale.

In Franta, mii de studenţi au ieşit pe străzi la sfârşitul săptămânii, în Paris, dar şi la Bordeaux, Lille, Lyon, cerând păstrarea actualei stări de fapt din liceele franceze. Presedintele Sarkozy a fost nevoit sa renunte pe termen nelimitat la „reforma educatiei”. Daca acea „reforma” ar fi avut loc, printre altele, toate institutele de cercetare teoretica din Franta ar fi fost inchise (pe motiv de „nonprofitabilitate”)!

Semne există şi în Italia şi Spania: studenţii au protestat şi aici şi chiar au intrat cu forţa în sedii de administraţii, cerând respingerea unor schimbări solicitate de UE, care ar face legătura între învăţământul superior şi „aptitudinile cele mai căutate pe piaţa muncii„. As dori in cateva cuvinte sa demontez aceasta idee extrem de periculoasa: „adaptarea invatamantului pentru piata muncii„.

Desi, aparent, se bazeaza pe „argumente economice„, in realitate, este o idee extrem de nociva care nu poate duce decat la scaderea drastica a calitatii invatamantului si la afectarea grava a economiei pe termen mediu si lung. In realitate, este imposibil sa prevezi ce va avea nevoie „piata muncii” peste 5, 10 sau 20 de ani. Din acest motiv, cel mai bine este sa ai un invatamant serios care sa produca absolventi cat mai bine pregatiti, care sa se poata adapta rapid la „cerintele pietii„. Daca te limitezi la un invatamant „dedicat pietii muncii„, in situatii de criza, pseudo-specialistii produsi de un astfel de invatamant nu vor reusi sa se adapteze eficient unor sarcini diferite.

In Romania, din pacate, asistam la o distrugere metodica a educatiei in ultimii 19 de ani, tot mai accelerata in ultimii cativa ani. Subiectul, desigur, este vast si nu intentionez decat sa punctez cateva lucruri. La nivel preuniversitar, programa a fost redusa drastic, dar, in acelasi timp, materiile sunt predate de o asemenea natura incat sa faca tot mai dificila intelegerea lor! La nivel universitar, de asemenea, materiile de studiu au fost reduse considerabil, din cauza adoptarii de catre Romania a „programului de la Bologna” – evident, la comanda UE! Pur si simplu, invatamantul din Romania era prea bun, asa ca trebuia distrus!

Nu fac simpla retorica aici. Stiu foarte bine, din proprie experienta, care e situatia! Salariile de mizerie ale profesorilor au reusit sa indeparteze tinerii de valoare de acest domeniu. Emigratia masiva a „creierelor” este un fapt bine cunoscut. Asta, fireste, a condus la scaderea nivelului predarii in scoli, licee si facultati. In acelasi timp, acceptare fara cracnire a „normelor europene”, cu un „plus” local de slugarnicie balcanica (nu cred ca UE ne-a cerut ca la examenul de BAC, la limba romana, sa se studieze texte ale comisarilor europeni), a condus la prabusirea fara precedent a standardelor si pregatirii elevilor si studentilor. „Rezultatele” se vor vedea in urmatorii ani!

Din pacate, reactiile din partea „societatii civile”, a cadrelor didactice, a institutiilor de invatamant superior etc. au lipsit cu desavarsire. Daca ar fi vrut, multe universitati s-ar fi putut opune, in numele autonomiei universitare, programului de la Bologna – asa cum au facut universitati de prestigiu din Occident. Sau, cel putin, ar fi gasit diverse metode de a-l „fenta”. Nici macar atat! Prin urmare, s-a ajuns in situatia in care studentii care intra in facultati au un nivel extrem de scazut de pregatire, si n-au nici o sansa sa se indrepte!

Va prezint un caz, absolut real: la examen, intr-o facultate din Universitatea Politehnica Bucuresti, profesorul ii intreba pe studentii de nota 5 (pentru a-i trece) tabla inmultirii! Multi n-au stiut sa raspunda corect! Cam despre asta vorbim! Asa ca toate aburelile astea cu „reforma invatamantului„, „adaptarea la cerintele pietii„, „prioritatea absoluta pe care o acorda guvernul educatie„, „curriculum educational” si alte asemenea expresii ale limbii de lemn, nu valoreaza nici cat doua cepe degerate!

One Comment

  1. dacul says:

    Despre reducerea materiei pot spune ca eu traiesc in R. Moldova tara care a fost criticata pt materie multa si inutila in scoli, si chiar e asa.

Leave a Comment