Membrii Comisiei Europene câştiga 20.000 de euro pe lună, şi atunci când şi-au pierdut locul de muncă sau se pensioneaza, ei continuă să primească salarii compensatorii de 10.000 euro lunar timp de trei ani. Oficialii de la Bruxelles se „apara”, declarand ca nu ar fi vorba de o „paraşută de aur„, asa cum au sugerat unii critici ai UE.
Intr-o Europă în care mulţi nu ajung să câştige 200 de euro lunar (de exemplu, profesorii debutanti din invatamantul preuniversitar romanesc), iar criza creează milioane de şomeri este indignant ca membrii Comisiei Europene a UE să aibă salarii atât de exagerate şi, pe deasupra si pensii, după ce îşi pierd scaunul! In mod categoric, U.E. este o înşelătorie şi politicile lor nu sunt cu nimic bune pentru noi!
CINE’NPARTE, PARTE-ŞI FACE!!!
Nu cumva doriţi ca să facă şi ei, această nouă elită de dictatori „democraţi”, foamea, la fel ca supuşii lor !? De ce credeţi că s’a creiat această instituţie !, tip american !, unde, la fel, nu există opoziţie, că, oricare partid ar câştiga alegerile, nimic nu se schimbă!!! Că aşa este democraţia americană, la fel cum este şi asta, europeană!!! Amândouă continente la cheremul aceluiaşi stăpân, al „poporului ales” aşa că dacă doriţi ceva, puneţi-vă pofta în cui!!! că ce-aţi vrut, asta aţi căpătat!!!
Tamburus