Trebuie sa va marturisesc ca am o simpatie fata de poporul irlandez, inclusiv pentru faptul ca a respins prin referendul odiosul Tratat de la Lisabona. Irlandezii sunt un popor mic, dar curajos, care a luptat timp de peste 800 de ani impotriva ocupatiei britanice; lupta care continua si in zilele noastre in Nordul Irlandei. Totusi, fata de Fergal Quinn, membru al senatului irlandez (Seanad Éireann), nu pot sa-mi exprim decat dezgustul.
Stiti ce a propus „domnul” Fergal Quinn? Nici mai mult nici mai putin decat ca Uniunea Europeana sa fixeze data Pastelui! Nu e vorba doar ca ortodocsii si catolicii sa fie obligati sa sarbatoreasca Pastele in acelasi timp, ci, la fel ca in cazul Craciunului, sa existe o zi fixata in an pentru Paste! Iata ce a scris Fergal Quinn intr-un articol din Irish Times, tradus in romaneste de catre site-ul Crucea.ro.
“UE trebuie sa se implice, pentru ca acest subiect afecteaza vietile majoritatii cetatenilor”
Anul trecut, Pastele a cazut asa de devreme (23 Martie) incit a provocat un neajuns major celor mai multi dintre noi. Asa cum parintii care au copii scolari isi amintesc, abia de intorsesera cei mici din vacanta de Craciun cind era deja vremea unei noi vacante. Si chiar au inceput vacanta de Paste inainte de ziua Sf. Patrick (Sfantul Patrick este cel care a adus crestinismul in Irlanda, fiind, din acest motiv, cel mai popular sfant pentru irlandezi. Sfantul Patrick este praznuit si de biserica ortodoxa, sub numele de Sfantul Patrichie).
In acest an, Pastele cade pe 12 aprilie (este vorba de Pastele catolic; cel ortodox este pe 19 aprilie). Peste doi ani, o sa cada in 24 aprilie. Asta marcheaza o diferenta de 32 de zile intr-un interval de patru ani. E diferenta dintre a sarbatori Pastele inainte ca iarna sa se fi incheiat cu adevarat si de a o face cind primavara s-a instalat de-a binelea.
Asta e o problema mare pentru industria turismului si clientii acesteia – inseamna ca in fiecare an au de vindut un produs diferit, iar in fiecare an periada de vara timpurie de dupa Paste incepe la date diferite.
Majoritatea oamenilor considera ca serbarea Pastelui ca o sarbatoare cu data mobila e un neajuns, insa presupun ca e un motiv profund, religios, pentru a aseza data Pastelui asa cum o facem, iar bisericile s-ar opune oricarei schimbari.
De fapt, nimic nu ar putea fi mai departe de adevar. Acum mai bine de 40 de ani, al doilea Conciliu al Vaticanului a aratat lamurit asta cind a declarat ca nu are nici o obiectie impotriva unui Paste cu data fixa. Putin peste un deceniu mai tirziu, in 1975, papa de atunci, Paul al VI-lea, a mers pina acolo incit a si propus o data anume – a doua duminica din Aprilie.
Si atunci de ce nu s-a intimplat nimic? Majoritatea membrilor din Consiliul Mondial al Bisericilor erau pregatite sa accepte, cu o singura si flagranta exceptie. Bisericile Ortodoxe refuzau sa accepte o propunere care ar fi putut crea impresia ca sint conduse de Roma – nimic surprinzator, cita vreme acestea se definesc mai cu seama prin independenta lor fata de Roma.
In acelasi timp, totusi, au lasat sa se inteleaga limpede ca nu ar avea nici ele vreo obiectie fata de o data fixa pentru Paste – cita vreme nu presupune o propunere a Bisericii din Roma. Si astfel chestiunea a lincezit vreme de peste 30 de ani – o sugestie foarte sensibila care intruneste un acord larg, insa nu are inca un conducator acceptabil pentru toate interesele religioase.
Cine va umple acest gol? Sint de parere ca Uniunea Europeana este organismul ideal pentru a prelua aceasta idee si a o duce mai departe. UE si-ar putea justifica implicarea pentru ca acest subiect nu este doar unul religios, ci afecteaza vietile seculare ale majoritatii cetatenilor si este o bariera pentru eficienta celor mai multe business-uri.
Nu doar atit, ci UE are o magnifica experienta in standardizarea unor chestiuni elementare ca acestea, cu un beneficiu sporit pentru toti.
A adus la aceleasi date de inceput si de sfirsit a perioadei in care fuctioneaza ora de vara in intreaga Europa;
A convins toate tarile europene sa foloseasca acelasi prefix international (00) pentru apelurile telefonice internationale;
A creat si implementat tehnologia GSM a telefoanelor mobile, folosita pretutindeni in Europa, dar si in largi portiuni din restul lumii;
A reusit sa inlature controlul pasapoartelor aproape peste tot in Europa (desi, in mod regretabil, Marea Britanie si Irlanda inca pastreaza distanta fata de acest mare pas inainte).
Prin asumarea obiectivului de a stabili o data fixa pentru Paste, UE ar face un pas foarte popular – si astfel ar putea si sa isi imbunatateasca felul in care este perceputa de europeni. Hai s-o facem!
Ce as mai putea adauga, decat un Doamne fereste!
Mai bine cerea UE sa se controleze la cap ca e cam bolnava, sau si mai bine sa fie eutanasiata, ca doar subjuga popoarele de bani si resurse, nemaizicand ca le imbolnaveste moral.
Apropo, cunoasteti vreo analiza a banilor stransi de UE? Sunt tare curios unde se duc si ce se face cu ei, dar mai presus cine castiga din toata treaba asta, e vreo tara avantajata? Exista un fel de armata a UE, separata de armatele natiunilor inregimentate? Daca da, este ea platita din banii popoarelor UE?
Va rog sa-mi dati o referinta in acest sens daca stiti mai multe (si o carte ar fi de folos, nu neaparat o legatura pe net). Multumesc anticipat.
Exista un fel de Comisie de audit a UE, dar concluziile sunt ca banii sunt cheltuiti intr-un mod cel putin dubios. De exemplu: http://www.banknews.ro/stire/8230_curtea_europeana_de_audit_doar_7p_din_bugetul_ue_este_cheltuit_corect.html
Unde se duc banii stransi de UE? Pai, in primul rand, sa hraneasca aparatul administrativ al UE, atat cel din Bruxelles (care reprezinta doar varful aisbergului), ci si cel din tarile membre (care e hranit, desigur, si de tarile membre). Agricultura UE (subventii pentru agricultori; in special pentru marile corporatii agricole) consuma o parte inseamnata din bugetul UE (aproape 40% la ora actuala). Multi bani se duc pe tot felul de proiecte, din diverse domenii. Propaganda consuma si ea sume semnificative (vreo 5 miliarde euro/an).
Armata oficiala a UE nu exista deocamdata; sunt tot felul de discutii pe aceasta tema, dar mai e si NATO. Exista forte politienesti: Europol si Jandarmeria europeana.