UE vrea sa sugrume internetul!

Sursa: http://misesromania.org

Bătrânul continent începe să își dea pe față arama de UERSS, parcă acum mai tare ca oricând, de la România care a (re)intrat grotesc de ușor în hora cipurilor și a supravegherii totale, până la „the United Kingdom of Big Brother.”

Iar în inima Europei se pregătește un festin prelungit cu vânat á la Colbert. Elitele politice franceze promovează, acasă și peste hotare, un proiect absolutist de lege a copyright-ului: HADOPI, adică Haute Autorité pour la Diffusion des Œuvres et la Protection des droits sur Internet. Celelalte nume pe care le poartă sunt „abordarea celor trei lovituri” sau orwellianul „Création et Internet”.[1] Capitalist-etatistul Denis Olivennes, fost președinte al FNAC și director al comisiei create de Președintele Sarkozy pentru a elabora proiectul HADOPI, recomandă adoptarea acestei soluții kagebistice țărilor vecine sau direct Uniunii Europene. Dificultățile de adoptare a Constituției Europene ar putea fi explicația pentru care, deocamdată, metoda franceză nu este considerată fezabilă de către Uniune. Dar ar fi naiv să credem că această atrocitate va fi transformată în lege la nivel național și nu va fi până la urmă adoptată și la nivel european.

Acest proiect ar trebui să înlocuiască prezenta lege care stipulează o amendă imensă pentru cei care sunt găsiți vinovați de încălcarea copyright-ului. Legea s-a dovedit a fi ineficientă, pentru că trebuia ca vinovatul să fie acuzat, iar condamnarea necesita o decizie judecătorească – proces mult prea lent și incert pentru poliția copyright-ului. În schimb, Înalta Autoritate ar putea să acționeze fără nici un fel de opreliști legale. Prin crearea ei se instituie prezumția de vinovăție asupra tuturor utilizatorilor de internet, iar drepturile de proprietate, încă o dată, își pierd relevanța. Avem de-a face, cu alte cuvinte, cu încă o exercitare a agresiunii generalizate.

Pentru continuarea articolului, dati click aici.

3 Comments

  1. Natalia says:

    Bestiile ! Vor sa ne puna botnita si ochelari de cal si dopuri in urechi !

  2. anda tocoian says:

    Nici nu ma mir ca vor sa ne controleze cu toate, la cata indiferenta avem la tot ce ni se intampla si cat de pasivi suntem, e oarecum de asteptat.
    Nu sunt de acord cu nici un control al nimanui insa daca nu facem nimic si nu ripostam inevitabilul se v-a petrece din nefericire.
    Sorry

  3. Kanata says:

    Evreii s-au saturat de libertatea Internetului. A venit timpul sa ne limiteze convingerile. Evreul Sarkozy „da” tonul…Bucurati-va de „libertatea” internetului cat mai aveti timp…dupa aceia…dosarele Securitatii planetare !

Leave a Comment