Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpîniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dînsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, cînd a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopîrţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima.
Suferinţele ne-au oţelit, asupririle ne-au îndîrjit. Azi, sufletul românesc, descătuşat, tînăr, puternic, simte imperios nevoia de a se realiza în întregime, de a-şi împlini menirea ce i-a fost hărăzită.
Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde pînă la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pămînt roditor. Cînd încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curînd că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adîncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea.
Acum vremea a sosit. Acum sufletul românesc trebuie să înceapă a-şi realiza viaţa. Şi viaţa unui neam înseamnă o cultură proprie, suficientă, în toate domeniile. Prin ceea ce realizează specific, un popor ia parte adevărată la progresul omenirii. Numai prin aceasta. Imitaţia mecanizează şi mecanizarea e moarte. Orice cultură e organic legată de un popor, precum poporul e legat de pămîntul care l-a născut.
Cultura românească de abia azi îşi dibuieşte formele şi cărările. Pretutindeni, sufletul nostru e în fierbere. Pipăim, încercăm, ne zbuciumăm. Puterea noastră de viaţă o simţim imensă şi căutăm doar mijloacele spre a o turna în opere noi, româneşti. Nerăbdarea ne roade. Am vrea să facem dintr-odată ceea ce alţii au făcut în sforţări de secole. Egoismul colectiv al generaţiei se zbîrleşte numai la gîndul că s-ar putea să nu fim noi cei sortiţi să realizăm fizionomia adevărată a culturii româneşti. Ni-e ruşine de goliciunea nostră. ,,Rămîie alţii extatici în faţa poeziei mirosului rustic de obiele fermentate, tînguiască-se alţii lîngă cobza lui Laie…” Sîntem grăbiţi. Spoiala ridicolă de ,,civilizaţie” a oraşelor noastre ni se pare ,,europeană”. Nu vrem să vedem prăpastia care se lărgeşte între caricaturismul occidental al oraşelor şi sufletul satelor noastre, adevăratul suflet românesc. Ne repezim să importăm mereu forme noi, străine, şi ne închipuim că, prin aceasta, grăbim ,,civilizarea” României. Ca şi cînd civilizaţia s-ar putea impune de azi pe mîine…
De o sută de ani se propovăduieşte ,,europenizarea” noastră pe toate cărările. Oameni de Stat, scriitori, filosofi, artişti, încîntaţi de binefacerile civilizaţiei, ne-au impus tot ce s-a făcut aiurea în mod organic. Avem Constituţie belgiană, legi franceze, parlamentarism britanic, literatură futuristă, pictori expresionişti, democraţie, capitalism… Avem de toate şi, totuşi, simţim toţi că n-avem nimic. Constituţia noastră belgiană, legile noastre franceze, parlamentarismul nostru britanic au rămas vorbe goale, care se repetă papagaliceşte la întruniri şi prin ziare; literatura şi artele, cu cît mai extravagante, cu atît mai izolate şi fără nici o înrîurire asupra celor cărora se adresează: democraţia noastră nu trăieşte decît în ideologia cîtorva naivi, precum capitalismul nostru e un nume nou pentru vechea robie a celor mulţi de către o mînă de îndrăzneţi…
O sută de ani de asemenea europenizare n-a tăiat pofta unora de a continua experienţele. Ni se cere să stăm cu ochii mereu spre Apus sau spre Răsărit şi să facem întocmai ce se face acolo. Noi înşine parcă am fi incapabili de orice creaţii. Şi chiar de orice sforţare rodnică. Geniul nostru să se corcească în corsete străine fără de care parcă n-am fi în stare să creştem.
* * *
Europenizatorii noştri cu orice preţ au oroare de tradiţie. De dragul luminei străine ar vrea să înăbuşe glasul trecutului. Nu vor să lase tînărul suflet românesc să se dezvolte normal, ci se căznesc să-i lipească barbă şi mustăţi false, cărunte, să-l împopoţoneze cu straie gata făcute de alţii pentru alţii şi îşi închipuie că, astfel sclivisiţi, vom înşela lumea. Românismul, pentru ei, înseamnă şovinism, iar religiozitatea înseamnă prostie. În realitate, însă, numai românismul poate fi aducător de cultură pentru noi. În românism sînt surprinse toate posibilităţile de progres. Românismul, precum nu se sfieşte a-şi proclama goliciunea, nu şovăie a admira cultura altora şi a asimila ce i se potriveşte. De iubit românismul se iubeşte numai pe sine, nu cu iubire egoistă, ci cu pasiune încrezătoare. Nu aleargă după toate noutăţile din Apus, căci nu ce e mai nou e şi mai bun. Nu forme culturale căutăm, ci cuprinsuri vii. Formele sînt schimbătoare, cuprinsul pătrunde în suflete şi le împrospătează. Românismul va găsi el formele realizării sale.
Europenismul vrea să clădească de sus în jos, românismul se mulţumeşte a începe cu temelia. Pe temelii solide se poate ridica un edificiu demn de sufletul românesc. E vremea temeliilor…
LIVIU REBREANU
(Text reprodus din revista ,,România”, nr. din 31 ian. 1924)
eu sunt pentru romanism si consider ca toti cei care se considera romani ar trebui sa faca la fel.
felicitari pt articol. ce e acela europeism? sa fim seriosi…
romanism total
restul… pe langa noi. toti avem loc sub soare
Ce ar trebui sa facem noi romanii autentici ca sa fim lasati in ale noastre fara ca nimeni sa ne impuna cum sa taiem porcul, ce fel de cartofi sa semanam, cum sa ne educam copiii, care ne sunt prietenii si care ne sunt dusmanii (sa nu fim obligati, noi popor pasnic care n-am navalit niciodata asupra altor popoare sa luptam si sa ne dam viata pentru niste interese straine si potrivnice intereselor noastre si a spiritului romanesc)?
Nimeni nu ne-a intrebat pe noi romanii daca vrem sa intram in Uniunea Europeana asa cum este ea conceputa pentru a servi unor interese diferite de cele ale popoarelor.
Un prim pas ne este oferit de repetarea (absurda din punct de vedere logic) a referendumului din Irlanda,
Acum avem si noi romanii sansa de a spune NU! aderarii la UE, rugand pe prietenii din Irlanda sa voteze si pentru noi (teoretic bineinteles). Desi nu se va lua in considerare optiunea noastra ea va constitui o incurajare pentru irlandezi si un semnal pentru cei ce conduc acest imperiu european impotriva intereselor popoarelor inglobate.
Doamne ajuta-i pe irlandezi in lupta lor cinstita pentru dreptate!
exceptional materialul.
ar trebui sa nu lipseasca din cartile de limba romana si istorie , si civica si…. si din mapa fiecarui nesimtit de parlamentar, guvernant.
Felicitari !
istoria arata ca Traian nu l-a consultat pe Decebal, ca exista o moneda cu „Atilla.. rex Daciae..”, catolicii de la Posada au fost infrinti cu ajutor tatar, polonezii i-au infrint pe teutoni cu ajutor moldovean si tatar, dar am si fost luati cu arcanul ba la ieniceri, ba la Borodino si poate am si fost ‘vinduti’ (in sensul ca am fost folositi impotriva intereselor noastre de proprii conducatori..)
Cum am supravietuit in istorie pina acuma o vom face si de acum incolo, probabil cu aceleasi mijloace.. dar avem si o sansa de a o face intr-o alianta pe termen lung cu altii.. Depinde de noi?