As vrea sa schimb discutia despre Uniunea Europeana, trecand de la subiectul Tratatului de la Lisabona care a fost prezentat pe larg in ultimele articole de pe acest blog, la un subiect in aparenta minor, dar totusi semnificativ pentru modul in care actioneaza birocratia europeana. Nici nu as fi stiut dealtfel, daca n-as fi fost nevoit sa-mi cumpar un termometru, ca UE a interzis de circa doi ani comercializarea si detinerea termometrelor cu mercur!

De ce? Bineinteles, din „grija” comisarilor europeni pentru sanatatea populatiei. Mercurul, dupa cum se stie, este un metal aflat in stare lichida la temperatura obisnuita si este toxic daca e inghitit. Totusi, sa fim seriosi: cati oameni s-au otravit inghitind mercur din termometre? Dar in fine, sa nu fiu carcotas: UE s-a gandit sa ne „protejeze” de eventuale (improbabile) accidente, chiar daca termometrele cu mercur sunt mai precise.

Ce ne facem insa ca becurile fluorescente compacte contin vapori de mercur (pericolul de intoxicare fiind mult mai mare decat cu mercurul lichid din termometre)? Iar aceste tipuri de becuri nu doar ca nu sunt interzise de catre UE, ci, dimpotriva, vor devini obligatorii tot prin directivele UE! Si nu stiu de ce am eu vaga impresie ca un bec se sparge mai usor decat un termometru! Asta ca sa nu mai zic ca lumina produsa de becurile fluorescente e de calitate inferioara celei produse de becuri cu incandescenta si prin urmare afecteaza, in timp, vederea.

Dar, sigur, stim „povestea”: trebuie combatuta „incalzirea globala” prin reducerea emisiilor de carbon; curentul electric se produce in proportie de peste 50% prin ardere de combustibili fosili in termocentrale; daca toti oamenii ar renunta la becurile cu incandescenta din gospodariile individuale s-ar obtine o reducere importanta (in realitate cu totul nesemnificativa) a consumului de curent bla bla bla… In realitate, fireste, conteaza doar interesele producatorilor de becuri fluorescente!