Presedintele ceh a fost nevoit sa semneze Tratatul de la Lisabona.

Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a declarat, marţi, că “Republica Cehă încetează să mai fie un stat suveran” în momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Klaus a semnat Tratatul marţi, devenind ultimul lider european care ratifică documentul, după mai multe săptămâni de blocaj. “Anunţ că am semnat Tratatul de la Lisabona astăzi (marţi – n.red.), la ora 15.00″ (16.00, ora României), a spus el, într-o conferinţă de presă transmisă în direct de televiziunea publică cehă.

Curtea Constituţională anunţase, cu câteva ore înainte, că Tratatul respectă legea fundamentală a ţării. “Mă aşteptam la această decizie a Curţii Constituţionale şi o respect, chiar dacă o dezaprob în mod fundamental”, a adăugat Klaus. El a fost ultimul dintre cei 27 de lideri ai ţărilor membre UE care a semnat tratatul, al cărui scop este îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor europene. După ce a obţinut vineri o derogare din partea UE, Klaus promisese că va semna Tratatul în cazul în care acesta va fi aprobat de Curtea Constituţională.

2 Comments

  1. Dan says:

    Om trai si om vedea ce se va intampla cu acest tratat. Oricum deciziile mari se luau si pana acuma fara consensul boborului deci mare diferenta nu e. Iar in general Constitutiile tarilor membre UE sunt cam de-aceeasi sorginte ca Tratatul de la Lisabona, cu anumite diferente. Noutatea o consta probabil in pierderea suveranitatii statale care intre noi fie vorba oricum s-a pierdut de mult, de cand s-a constituit UE. Caci legile si directivele UE oricum erau duse la executie de politicienii fiecarei tari membre. Doar ca pana acum se mai puteau amana ceva timp unele masuri impuse de Uniunea Europeana (cam cum amana politicienii nostri indeplinirea obligatiilor asumate catre FMI, de teama sa nu piarda la alegeri in urma punerii pe liber a bugetarilor), probabil de acum ordinele se vor executa cu mai multa rapiditate.

  2. oranta says:

    Vaclav Klaus era poate ultimul bastion impotriva asimilarii statelor nationale de catre suprastructura europeana. Odata cu cedarea lui, incep vremuri sumbre pentru toate popoarele Europei.

Leave a Comment