Vaclav Klaus, presedintele Cehiei

Dupa caderea comunismului in 1989, Republica Ceha a dorit sa devina o tara europeana normala cat mai rapid cu putinta, asta dupa ce a fost exclusa din procesul de integrare timp de 41 de ani, dupa cel de-al doilea razboi mondial. Singurul mod pentru a atinge acest obiectiv a fost acela de a deveni o tara membra a UE. Nu am avut alta sansa, dar pe de alta parte, experienta comunista era prea „proaspata”. Am vrut sa fim liberi si n-am vrut sa ne pierdem libertatea si suveranitatea castigate atat de greu. Prin urmare, multi dintre noi am dorit o integrare europeana mai slaba, si ne-am opus ideei de uniune politica europeana. Oameni ca mine au inteles de la bun inceput ca ideea unei monede unice europene e periculoasa si va duce la o centralizare nedemocratica a Europei. Pozitia mea a fost clara: in ciuda rezervelor, trebuia sa obtinem statutul de tara membra a UE, dar in acelasi timp sa ne opunem adoptarii monedei euro.

Ca un critic constant al ideei unei monede unice europene, nu m-am bucurat de problemele actuale din zona euro, deoarece consecintele lor sunt la fel de serioase pentru toate tarile UE, indiferent daca sunt sau nu in zona euro. Chiar si propagandistii entuziasti ai monedei euro vorbesc acum despre posibilul colaps al intregului proiect. Termenul „colaps” are cel putin doua intelesuri. Primul e acela ca proiectul zonei euro nu a reusit sa aduca beneficiile pe care se presupunea ca le-ar aduce. Propaganda a prezentat moneda euro ca o binefacere, ce va duce la accelerarea cresterii economice, va reduce inflatia si va proteja tarile membre de orice fel de socuri financiare externe.

Asta nu s-a intamplat. Dupa stabilirea zonei euro, cresterea economica a statelor membre a scazut, astfel ca s-a largit distanta fata ratele cresterii economice ale unor tari ca SUA si China. Dealtfel, cresterea economica in Europa a fost scazuta inca din anii 1960, ca urmare a implementatii „statului paternalist”, bazat pe ajutoare sociale, taxe ridicate si scaderea motivarii muncii. Conform datelor oficiale ale Bancii Centrale Europene, rata anuala medie de crestere in zona euro a fost 3,4% in anii 1970, 2,4% in anii 1980, 2,2% in anii 1990 si doar 1,1% in perioada 2001-2009, de cand a fost adoptata moneda euro.

Nici macar convergenta ratelor de inflatie nu a avut loc. S-au format doua grupuri de state in zona euro: cele cu o inflatie scazuta (incluzand cele mai multe din vestul si nordul Europei) si cele cu inflatie ridicata (incluzand Grecia, Spania si Portugalia). De asemenea, balanta de plati externe a crescut. Sunt tari in zona euro in care exporturile sunt mai mari decat importurile, dar si cele in care situatia e contrara. Evident, acestea din urma sunt cele cu o inflatie ridicata. Asta nu are nimic de-a face cu criza economica globala. Aceasta criza nu a facut decat sa expuna si sa exacerbeze aceste probleme economice ascunse.

In primii zece ani de functionare, zona euro nu a dus la nici un fel de omogenizare a economiilor tarilor membre. Zona euro, care cuprinde 16 tari din UE, nu reprezinta o „zona optima pentru o moneda unica”, asa cum e definita in manualele de economie. In realitate, decizia de a impune moneda euro a reprezentat o decizie pur politica, dupa cum a recunoscut chiar si un fost inalt oficial al Bancii Centrale Europene, Otmar Issing. In asemenea conditii, in mod inevitabil, costurile stabilirii si mentinerii monedei euro sunt mai mari decat beneficiile. De fapt, costurile mentinerii monedei euro sunt mult mai mari decat au fost costurile introducerii acesteia. Acest fapt este usor de explicat.

Ratele de schimb din tarile membre reflecta situatia initiala din 2001 cand a fost adoptata moneda euro. Intre timp insa, din cauza performantelor diferite ale tarilor din zona euro, efectele unei monede unice au devenit tot mai vizibile. Pe „vreme buna”, nu au aparut probleme vizibile. Insa odata cu criza, lipsa de omogenitate s-a manifestat foarte clar. Sa ne gandim la cazurile Greciei, Spaniei si Portugaliei. In concluzie, eu indraznesc sa spun ca, in calitate de proiect care sa aduca beneficii economice considerabile tarilor membre, zona euro a esuat!

Al doilea inteles al termenului de colaps este acela de posibila distrugere a zonei euro ca institutie! Eu cred insa ca acest lucru nu se va intampla. Prea mult capital politic a fost investit in creearea monedei euro si in rolul sau de „ciment” pentru crearea unui suprastat european, pentru ca euro sa fie abandonat atat de usor. Moneda euro va continua sa existe, dar cu un pret economic tot mai ridicat. Va aduce pierderi mari si tarilor UE care nu fac parte din zona euro, cum ar fi Cehia.

Cantitatea imensa de bani pe care o va primi Grecia, de exemplu, poate fi impartita intre locuitorii din zona euro; fiecare persoana isi poate calcula „contributia” la salvarea economiei elene. Totusi, consturile reale (mai ales cele indirecte) sunt mult mai mari decat un non-economist isi poate imagina. Nu ma indoiesc ca, din motive politice, acest pret va fi platit de cetatenii din zona euro, dar acestia nu vor afla niciodata cat de mult ii costa de fapt moneda euro.

Mecanismul care va salva uniunea economica monetara il reprezinta transferul tot mai mare de bani de la tarile mai bogate catre cele cu probleme economice si financiare. Totusi, asemenea transferuri masive sunt posibile doar in interiorul unui stat national, ceea ce UE, sau zona euro, nu este. Doar intr-un stat national exista un sentiment de solidaritate suficient de puternic intre cetateni care sa-i determine sa accepte sacrificiile pe care le impun asemenea masuri. Germania reunita reprezinta un exemplu excelent – in primii ani de dupa reunificare, transferurile financiare inter-germane anuale erau echivalente cu suma necesara actualmente pentru salvarea Greciei. In urma cu 20 de ani, eu eram ministru de finante al Cehoslovaciei, care atunci era pe punctul de a se desparti. Motivul esential pentru aceasta despartire l-a constituit lipsa unei solidaritati mutuale intre Cehia si Slovacia.

UE trebuie sa decida daca va creste centralizarea politica. Cei mai multi cetateni europeni nu vor acest lucru, deoarece stiu ca asta va duce la diminuarea libertatilor lor si la scaderea nivelului de trai. Totusi, politicienii se pare ca vor face acest lucru indiferent de dorinta celor care i-au votat. Recentele negocieri de la Bruxelles – in spatele usilor inchise – privind ajutorul acordat Greciei, arata ca acolo nu exista democratie reala. Tandemul Germania-Franta si-a impus practic decizia celorlalte tari din zona euro.

Este evident ca masurile recente propuse pentru „salvarea” monedei euro (cum ar fi creearea unui fond de „solidaritate” in valoare de 750 de miliarde de euro) nu reprezinta o salvarea pe termen lung a economiei UE. O asemenea salvare s-ar putea realiza doar printr-o restructurare radicala a sistemului social-economic european. Cehia a trecut printr-un astfel de proces dureros in urma cu 20 de ani, ca urmare a „revolutiei de catifea”. Cu 15 ani in urma, glumeam, spunand ca ar trebui sa incepem o „revolutie de catifea” si in UE. Acum asta nu mai pare o gluma. Din pacate.

Cehia nu a gresit prin faptul ca a evitat sa intre in zona euro. Ma bucur ca nu suntem singurii care au adoptat aceasta viziune. Fostul guvernator al bancii centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek, a declarat cu putin timp inainte de a muri in accidentul aviatic de la Smolensk, ca „Polonia a putut sa profite din flexibilitatea ratei de schimb a monedei nationale (zlot) ceea ce i-a permis sa-si accelereze cresterea economica si sa-si diminueze deficitul de cont curent fara a creea inflatie„. El a mai adaugat de asemenea ca „in deceniul de existenta al monedei euro, tarile membre si-au pierdut drastic competitivitatea
economica„. Nu mai e nimic de adaugat la asta.