Zona euro cade ca un joc de domino, iar problema este moneda unică – editorialist Bloomberg

Criza care a împins Grecia către FMI şi este pe cale de a îngenunchea Irlanda va ataca pe rând statele din zona euro până va determina destrămarea uniunii monetare, deoarece problema fundamentală este chiar moneda euro, consideră un editorialist Bloomberg.

În opinia lui Matthew Lynn, editorialist Bloomberg şi autor al unei cărţi despre criza din Grecia, singura soluţie de a pune capăt permanent „jocului de domino” este împărţiera zonei euro în „zone monetare”, adică grupuri de state cu nevoi similare de politică monetară.

El observă că, pentru fiecare ţară, criza pare să plece de la motive foarte diferite – probleme fiscale în Grecia, un sistem bancar prăbuşit în Irlanda, deficit bugetar în Portugalia, căderea pieţei imobiliare în Spania, datoria publică uriaşă în Italia sau un sistem învechit de asistenţă socială din Franţa – iar singurul numitor comun este moneda euro.

„După ce Irlanda va primi un bailout de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, vom auzi destule poveşti liniştitoare despre cum a fost oprită criza, a fost stabilizată zona euro, iar moneda unică a fost salvată. Va reapărea retorica grandioasă despre importanţa proiectului european, speculatorii vor fi condamnaţi de la un capăt la altul al continentului. Nu credeţi un cuvânt. Euro a devenit o maşină de falimente. Odată ce pieţele vor fi terminat cu Irlanda, se vor muta în Portugalia şi Spania, apoi în Italia şi Franţa. Este un efect de domino, iar cu fiecare bailout faliile din interiorul zonei euro se lărgesc tot mai mult. Procesul nu se va sfârşi până când nu se va renunţa la moneda unică”, scrie Lynn.

Faptul că Grecia a intrat în zona euro „cosmetizând” datele despre buget nu se aplică şi în cazul Irlandei. Irlanda a avut o economie foarte solidă în ultimii 20 de ani şi, în plus, odată cu apariţia crizei, irlandezii au luat toate măsurile de austeritate posibile, în timp ce grecii „şi-au băgat capul în pământ”, notează autorul.

„Pe scurt, problema nu este Irlanda. Este moneda euro. Logica acestui fapt este irefutabilă. Şi, dacă moneda unică este la rădăcina crizei, problemele nu se vor opri aici”, consideră editorialistul.

Astfel, fiecare criză a încrederii va fi declanşată de un alt factor determinant în fiecare ţară, dar problema fundamentală este apartenenţa la moneda euro, care a împiedicat adaptarea politicii monetare la modelul fiecărei economii şi problemele fiecărui stat.

„Când s-a lansat moneda euro, s-a pariat pe faptul că împărtăşirea aceleiaşi monede va aduce convergenţă unui grup de economii foarte diferite, permiţând Băncii Centrale Europene să opereze o singură politică monetară pentru toate statele. A fost o teorie interesantă, dar s-a dovedit a fi greşită”, a mai spus editorialistul. (Vlad Popescu, [email protected])

One Comment

  1. danielterpea says:

    Sinodului Permanent al Greciei:”Cardul cetateanului” nu trebuie sa contina sub nici o forma, in mod vizibil sau invizibil, numarul 666.
    http://graiulortodox.wordpress.com/2010/11/18/sinodului-permanent-al-grecieicardul-cetateanului-nu-trebuie-sa-contina-sub-nici-o-forma-in-mod-vizibil-sau-invizibil-numarul-666/

Leave a Comment