Dan Popa, Ziarul Tricolorul

În ciuda planurilor de salvare din partea Uniunii Europene şi a FMI, ratele dobînzilor pentru împrumuturile ţărilor cele mai afectate de criza datoriilor (Portugalia, Irlanda şi Grecia) au crescut în ultimele săptămîni. Şi ratele dobînzilor Spaniei sînt, de asemenea, în creştere. Grecia este, de fapt, insolvabilă, scriu Nouriel Roubini şi Stephen Mihm în cotidianul francez „Les Echos“. Chiar şi cu un ajutor de pînă la 10% din PIB, însoţit de un plan de austeritate drastic, datoria sa publică este de 1,6 ori, cît PIB-ul său. Portugalia se îndreaptă, încetul cu încetul, şi ea, spre faliment. În Irlanda şi Spania, pierderile uriaşe din sectorul bancar se adaugă unei datorii publice în creştere.

Politica oficială Planul A. Să presupunem că PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania) au nu o problemă de solvabilitate, ci una de lichiditate şi că împrumuturile acordate le-ar deschide noi pieţe. Această strategie este sortită eşecului – cele mai multe dintre măsurile la care statele au recurs în trecut nu sînt aplicabile. Aflate în imposibilitatea de a recurge la tiparniţa de bani, deoarece sînt prizonierii cămăşii de forţă a reglementării din zona euro, ele nu se pot baza pe o creştere rapidă a PIB-ului pentru a se salva. Ca să revină la creştere economică, aceste ţări trebuie să recîştige competitivitatea, prin devalorizarea monedei lor, în scopul de a transforma deficitul comercial într-un surplus. Iar pentru soluţia de reducere a costurilor forţei de muncă prin menţinerea creşterilor salariale sub creşterea productivităţii, a fost nevoie de mai mult de 10 ani în Germania… Ultima cale – cea privind deflaţia salariilor şi a preţurilor, pentru a reduce costurile, ar arunca ţara în recesiune. Reducerea cheltuielilor publice şi private, pentru a spori economiile private şi a pune în aplicare măsuri de austeritate fiscală, nu este, nici ea, adecvată. Prin urmare, ar trebui să se treacă la Planul B: o restructurare şi o reducere ordonată a datoriei publice şi private. Acest lucru poate fi realizat în diferite moduri, de exemplu, prin reeşalonarea graficului de rambursare şi reducerea ratelor dobînzilor. Această soluţie ar limita riscul de contagiune şi de pierdere a instituţiilor financiare. Europa nu îşi poate permite să arunce banii pe fereastră, rugîndu-se să revină creşterea economică. Nici un Deus ex machina nu va veni în ajutorul FMI sau al Uniunii Europene.