Parodie de democrație: parlamentarii britanici refuză cetățenilor referendumul pe tema rămânerii în UE

Parlamentul britanic a votat covârșitor împotriva organizării unui referendum pe tema ieșirii din Uniunea Europeană. Votul a venit ca răspuns la o inițiativă cetățenească, semnată de peste 100.000 de britanici, care doresc această consultare populară și cereau aleșilor lor să înceapă procedurile necesare.

Șeful guvernului, David Cameron, a amenințat cu sancțiuni parlamentarii partidului său (Conservator) care ar fi votat favorabil referendumului. În ciuda acestui fapt, mai multe zeci dintre aceștia au votat pentru referendum, declanșând dispute aprinse în interiorul Partidului Conservator.

Jon Gaunt, din partea campaniei ‘Vote UK out of the EU’ („Votați pentru ca Marea Britanie să iasă din UE”), a declarat pentru postul Russia Today că britanicii nu și-au dat niciodată acordul pentru aderarea la o Uniune Europeană așa cum se prezintă ea astăzi. „Nu văd de ce ar trebui să muncim noi până la 72 sau 73 de ani pentru ca Stavros, care locuiește în centrul Atenei, să se poată pensiona la 50! Nu ar trebui să o facem și nu o facem. Acesta este sfârșitul. Euro-statul se prăbușește chiar în timp ce avem această discuție”, a spus Gaunt pentru RT.

Leave a Comment