Uniunea Europeana si Inchizitia internetului – ACTA

Pe 26 ianuarie 2012, România a semnat in Japonia controversatul tratat ACTA ( Anti-Counterfeiting Trade Agreement ) ce marchează începutul unui Ev Mediu al Internetului pentru fiecare dintre noi. Modalitatea in care s-a realizat negocierea acestui acord il privează de credibilitate democratică şi de claritate juridică,numeroase prevederi ale sale fiind incă secrete. Deși a fost negociat timp de șase ani totul a fost desfășurat în cel mai strict secret.

Implicațiile acestui tratat sunt dintre cele mai sumbre pentru oricine folosește Internetul iar cel mai grav este faptul că toate mijloacele de control și informațiile personale ale oricărui internaut vor fi la dispoziția unor companii private. În acest mod se eludează controlul exercitat de organele statului sau de către autoritățile public alese, iar deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală vor avea access la viața personală a oricărei persoane fără a necesita un mandat sau o hotărâre judecătorească.

Dar ce înseamnă ACTA pentru fiecare dintre noi, ultilizatorii de Internet?

Furnizorul dumneavoastră de Internet va avea obligația să va monitorizeze întreaga activitate online. Siteurile pe care navigați, tranzacțiile financiare online, discuțiile prin intermediul programelor de tip messenger, tot ceea ce faceti online va fi monitorizat cu grijă de către angajații acestor companii și oferit la cerere oricărei firme care are cea mai mică suspiciune că aceste activități au condus la încălcarea drepturilor de autor deținute de acestea.

Aceștia vor opera după propriile reguli, nimeni nu vă va aduce la cunoștiintă că are loc această monitorizare și nu veți avea nici un mijloc să va protejați. Practic vor putea face orice cu aceste informații, inclusiv folosirea lor în scopuri publicitare. Dreptul la viața privata este încălcat în mod grosolan, cu acceptul statului, care a ratificat acest tratat.

Dacă aveți un site sau un blog acesta va putea fi închis oricând în urma unei simple cereri din partea unei companii care se va plânge firmei unde acesta este găzduit că materialele postate acolo contravin drepturilor de autor.

Nu contează că acestă încălcare poate fi o simplă imagine sau câteva rânduri luate dinr-un articol publicat în altă parte. Cei ce au avut ocazia să vadă textul tratatului au menționat faptul că aceste prevederi sunt în mod intenționat cât mai vagi, pentru a simplifica închiderea unui site. Conscințele acestui tratat nu se opresc doar aici, ci vizează chiar și liberatea de opinie.Dacă un site devine mult prea incomod pentru un guvern sau o companie, acestea pot cere oricând inchiderea acestuia, sub diverse pretexte.

Parlamentul European, în cadrul unui studiu asupra Acordului, a declarat că este”dificil de stabilit care sunt avantajele semnificative pe care ACTA le oferă cetătenilor UE in plus fată de cadrul international existent.” In studiu se arată de asemenea că “acceptarea neconditionată a Acordului ar reprezenta un răspuns inadecvat din partea Parlamentului European, avand in vedere problemele care au fost identificate in legătură cu versiunea actuală a ACTA”.

Cu toate acestea, 22 de țări membre ale Uniunii Europene, incluzând Romănia, au semnat acest tratat. Perspectivele deschise de ACTA sunt sumbre, iar drepturile omului par a nu avea nici o importanță pentru autoritățile române, semnatare ale acestui tratat. De ce un acord cu consecințe atât de dezastruoase pentru drepturile noastre a fost semnat fără o consultare publică sau Parlamentara?

De Sebastian Dracopol, director de proiect la Divizia Web Adevărul Holding

Un lucru totusi pozitiv, demn de remarcat, este acela ca raportorul Parlamentului European al Acordului international pentru combaterea contrafacerilor (ACTA), francezul Kader Arif, a demisionat, vineri, comparand negocierile cu privire la acest act cu o mascarada. „Condamn intreg procesul care a dus la semnarea acestei intelegeri. Populatia nu a fost consultata in acest sens, negocierile nu au fost transparente, au existat amanari neexplicate ale semnarii acordului, iar recomandarile PE nu au fost luate in seama„, a afirmat acesta. „Acest acord poate avea consecinte majore asupra vietii cetatenilor”, a avertizat Arif.

Demisia sa survine dupa o serie de proteste in Polonia, unde mii de demonstranti au iesit in strada pentru a denunta semnarea acordului, cu afise pe care se putea citi „Spune ‘nu’ cenzurii” si „Vrem un Internet liber„. La inceputul saptamanii, hackerii au atacat site-uri ale Guvernului polonez, inclusiv al premierului Donald Tusk. In afara UE, tratatul a fost mai fost semnat de Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelanda, Singapore si Coreea de Sud.

Sursa: Ziare.com

Ca prin minune, presa din Romania s’a mai desteptat in legatura cu ce se pune la cale la nivel mondial. Cel mai recent act – ACTA (Acord comercial anti contrafacere), acordul negociat in secret inca de pe vremea lui Bush. E deghizat intr-un tratat care combate pirateria, dar e actul care pune bazele cenzurii si controlului sever pe internet.

Vreme insa habar n’are cine, ce, cum. E de departe cel mai prost ministru pe care l-am vazut vreodata.“În rest, este vorba de tot felul de produse care pot fi obiectul contrabandei: (poate contrafacere)  blugi, cafea, alcool, parfum, medicamente.”

“Însă eu personal am studiat actul, iar respectivul punct spune că România, dacă vrea, poate să ofere date privind ID-ul (poate IP) de unde s-a făcut o anume tranzacţie pe internet”

“”Eu nu cred că a semnat în secret acest tratat, a fost în dezbatere, dar la Comisia Europeană (când?), bineînţeles, dar suntem într-o primă fază, urmează dezbaterea de către Parlamentul European şi apoi ratificarea de către parlamentele naţionale.”

“ACTA este un acord internațional care vine și sincronizează de fapt țările semnatare, și ați văzut că suntem într-o companie destul de selectă, SUA, țările europene, Japonia Coreea de Nord, este o sincronizare între aceste țări împotriva furtului (tot n-a inteles) de pe internet”” (http://blidescu.ro/blog/?p=1006)

Leave a Comment